Lector univ. dr. CLAUDIU CRĂCIUN - "Nu mi-aș dori să ne petrecem restul vieții în stradă, pentru salvarea Roșiei Montane. Dar politicienii români nu prea ne dau de ales"

Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București

Șirul protestelor pentru salvarea Roșiei Mon­tane continuă. Pentru a nu crea un precedent care, mai târziu, s-ar putea întoarce împotriva lor, guvernanții refuză dialogul cu strada. Se tem de reacția celor păcăliți de mincinoasele lor promisiuni. În calcule stângace, de bucheri în ale politicii, și primul ministru, și miniștrii deveniți atât de prematur "odioși", cred că protestatarii vor obosi curând și vor lăsa baltă chemările de pe facebook. Nimic mai greșit. Această stângăcie îi va costa cariera politică. Roșia Montană le va cere capul. Piața Universității va triumfa, ca întot­deau­na. Acolo, ca și la Cluj-Napoca și în alte orașe, se scrie istoria zilelor noastre. Ne convinge de acest ade­văr tânărul protestatar Claudiu Crăciun, lector univ. dr. la Școa­la Națională de Studii Politice și Ad­mi­nis­trative. A absolvit un program masteral în politica euro­peană la London School of Economics and Political Science (2008). Lucrează din 2009 ca expert al Comi­te­tului Economic și Social European.

"Am învățat în stradă mândria de a fi cetățean"

- V-ați remarcat ca protestatar al Pieței Univer­sității încă din iarna trecută. Cum se naște o astfel de atitudine?

- Atunci când au izbucnit protestele în Piața Uni­versității, am simțit că nu aveam de ales. Societatea era tensionată la maximum, sistemul politic blocat. Nu credeam că oamenii vor ieși în stradă. Când au ieșit, nu aș fi vrut să fiu niciunde altundeva, decât acolo. Am fost de la început și până la sfârșit, în toate momentele bune și mai puțin bune. Am învățat pe stradă ceea ce nu aflasem din cărți și din prelegeri. Faptul că am reușit să formulez public niște idei se datorează și formației mele de politolog. Dar mai importante sunt instinctul democratic și mândria de a fi cetățean. Iar pe acestea le-am învățat în stradă, alături de oameni pe care nu îi cunoșteam și cu care nu aveam contact. Piața Uni­versității a fost pentru mine o revelație. Și un precedent pentru ce urma.

- Ce deosebire este între protestele din iarna tre­cută și cele de acum?

- Protestul de atunci a fost hipermediatizat. La un moment dat, această mediatizare excesivă a făcut mai mult rău decât bine protestelor. O mișcare socială nu se dezvoltă cu camerele de luat vederi asupra ei. Din acest punct de vedere, experiența din 2013 este mai frustrantă, dar mai reală. Televiziunile, atunci când nu te ignoră, îți deformează mesajul. Acesta este semnul că o mare parte din mass-media este arondată unor in­te­rese economice și politice și, mai important, că de­ranjăm puterea. Atât opoziția, cât și guvernarea. Aceas­ta este a doua mare diferență. În 2012, exista o opoziție populară, una care nu s-a sfiit să preia mesajul protes­tatarilor, deși ei nu își doreau asta. În 2013, nu există o opoziție populară și legitimă. Și toate partidele sunt de fapt aliniate în a susține proiectul minier din Apuseni. Aceasta este marea noastră oportunitate. Putem dez­volta mișcarea socială din jurul luptei pentru salvarea Roșiei Montane, pericolul folosirii acesteia de un partid sau altul fiind mai mic. Roșia Montană este indezi­rabilă pe agenda partidelor, pentru că le incrimi­nează pe toate. Politicienii vor dori întotdeauna ad­ver­sari convenabili, oameni corupți și vulnerabili. Evită să se înfrunte cu cetățenii, pentru că întotdeauna pierd. Dar pot câștiga împotriva celor cu care se aseamănă. Me­sajele de acum sunt mai focalizate ca în 2012, când am reușit să atacăm mai multe puncte fundamentale ale organizării politice, economice și sociale. În 2012 ne-am apropiat mult mai mult de o viziune specifică asu­pra societății, viziune sufocată de partizanatul unor protestatari și mai ales de partidele care își revendicau monopolul articulării ideilor. Acum lucrurile sunt mai concentrate, dar la fel de profunde. Când strigăm "Uniți salvăm Roșia Montană!" exprimăm mai mult decât o idee frumoasă. Redăm un principiu de acțiune. Trecem peste diferențele noastre și luptăm pentru o ca­uză. La fel, când strigăm "Nu corporația face legis­la­ția", încer­căm să recuperăm decizia politi­că/ le­gis­la­tivă din zona interesului privat și să o aducem în zona de dezbatere publică. Iar această recuperare va marca istoria politică a următoarelor decenii.

- Ați întâlnit mulți dintre "colegii" din iarna tre­cută în mulțimea protestelor din septembrie-oc­tom­brie?

- Mulți. 2013 nu cred că era posibil fără 2012. Anul trecut am învățat lecțiile, uneori dure, ale protes­tului. Experiența ne-a ajutat să trecem peste momen­tele mai dificile de acum. La fel, 2013 va fi un prece­dent pentru 2014 și 2015. Nu mi-aș dori să ne pe­tre­cem restul vieții în stradă, pentru salvarea Roșiei Mon­tane. Dar politicienii români nu prea ne dau de ales. Protestul nu e numai un drept, ci și o datorie.

"Politicienii se joacă cu focul"

- Cum va rămâne această toamnă în istoria Pieței Universității?

- Protestele acestei toamne au cu siguranță o relevanță istorică. Nu știu cum vor rămâne în istorie, pentru că încă nu s-au terminat. Vor mai urma lucruri, sunt sigur. Atât timp cât politicienii din toate partidele vor susține acest proiect, tabăra protestatară va rămâne activă și se va întări. Este, de asemenea, posibil să func­ționeze ca pârghie pentru antrenarea și a altor gru­puri de cetățeni nemulțumiți. Cum se spune în limbaj popular, politicienii se joacă cu focul. Și, în condițiile economice și sociale de astăzi, focul nu va fi mocnit, ci se va răspândi rapid. Protestele sunt însă foarte im­por­tante și din alt punct de vedere. Ele indică sfârșitul unei perioade în care categoriile politice erau comu­nist/anticomunist, european/antieuropean, refor­mist/ conservator etc. Aceste categorii și-au pierdut din ac­tualitate. Ce sens mai are să folosim comunismul sau europenismul când, de fapt, problemele noastre sunt altele? Corporațiile cumpără politicieni și funcționari la pachet, politica este făcută de nepoți și pile, baronii locali cresc în putere, și la fel și serviciile secrete. Acor­­dul cu FMI nu e criticat de nimeni. Toți poli­ti­cie­nii sunt de acord cu exploatarea cianurilor și a ga­zelor de șist. Aceștia încearcă să ne țină prizonieri în niște conflicte în mare parte inventate sau ilegitime, cum ar fi bătălia pentru justiție. Dar, în chestiunile fun­damen­tale, partidele din parlament acționează ca unul singur. Asta și din cauză că au blocat accesul altor forțe la competiția politică.

"«Uniți, salvăm». Să țineți minte acest slogan"

- Cum îi descrieți pe participanții la proteste?

- Diverși, cu o dominantă tânără, studenți, inte­lectuali, antreprenori, funcționari etc. În general, oa­meni informați. O adevărată clasă mijlocie, care s-a solidarizat cu roșienii care rezistă de mai mult de 15 ani acestei exploatări. Această alianță socială, urban-rurală, care luptă pentru salvarea comunităților și îm­potriva corupției generalizate este cel mai important proiect de reintegrare a societății românești. "Uniți, salvăm". Să țineți minte acest slogan. Prin el putem reuși să reparăm ceea ce s-a stricat în timpul tranziției. Noi ne-am început viața democratică sub semnul dezbinării și al urii. E timpul să reparăm greșelile și să lucrăm împreună pentru a obține lucruri importante pentru toți.

- Șeful SRI, George Maior, a declarat că "eco-anarhiștii" și "extremiștii" au umblat să deturneze demonstrațiile. Ați fost mereu în primele rânduri. Ați văzut vreun "extremist" sau "eco-anarhist"?

- Dânsul și serviciile din subordine nu au habar ce se întâmplă în stradă. Sau știu, dar nu înțeleg. Am impresia că a spus asta pentru că trebuia să spună ceva și nu știa ce. Nimeni nu a deturnat protestele. Iar "eco-anarhiștii" există doar în mintea dânsului. Ar fi fost mai util să ne spună despre relația RMGC cu politi­cienii români sau despre campania de discreditare a unor cetățeni care protestau. Dar a tăcut. Vedeți, astfel, până unde a ajuns conformismul și complicitatea. Aceas­tă tăcere este anti-constituțională. Toate institu­țiile, inclusiv SRI-ul, trebuie să apere interesul public. Dacă o face, vă las pe dvs. să judecați.

- S-a speculat că protestele sunt exclusiv îm­potriva proiectului Legii Speciale emise de guvern, și nu împotriva proiectului minier. Care este adevărul?

- Din contră, protestele au o agendă mai largă. Ne dorim ca proiectul de lege să fie picat în parlament la vot, ne dorim anularea contractului cu RMGC, inter­zi­cerea mineritului pe bază de cianuri în România și, foar­te important, includerea Roșiei Montane în patri­moniul UNESCO. În felul acesta, ne asigurăm că Roșia Montană are parte de viitorul meritat. Cum spune și sloganul: Vrem cultură, nu cianură!

- Directorul RMGC a afirmat că demonstranții nu sunt informați și că, dacă ar avea posibilitatea, i-ar lămuri pe mulți cum stau lucrurile. Ce părere aveți despre aroganța acestui "specialist"?

- Nu știu. Poate să spună ce dorește și ce i se dic­tează. Problema mult mai mare, și vă asigur că este a tu­turor, este că nu mai vedem nici o diferență între declarațiile acestui individ și ale premierului României. Dacă le scoți numele, nu există diferențe.

"Roșia Montană are capacitatea asta: îi face pe oameni să înțeleagă adevărata față a celor care ne conduc"

- Vor veni în curând gerul și zăpada. Până când au de gând tinerii să iasă în stradă?

- Nu știu. Declarațiile și acțiunile politicienilor de vârf ne alimentează constant indignarea. Dacă am protestat anul trecut la - 20 de grade, o putem face și acum. Numai că acum nu suntem 1000, ci 20.000-30.000, numai în București.

- Cum comentați faptul că Victor Ponta, până de curând aflat în opoziție, continuă înfierbântat am­biția "înaintașilor" de a da drumul proiectului Roșia Montană?

- Eu nu am crezut în USL. Tot timpul am spus că bă­tălia mare va fi nu cu Traian Băsescu, care își ad­mi­nistrează ieșirea din istorie, ci cu USL-ul. Înțeleg bine politica românească, o studiez de peste 15 ani. Exis­tă o problemă structurală, una pe care USL-ul nici măcar nu și-a propus să o rezolve. Inerția puterii îi face să greșească grav. Era o chestiune de timp să ieșim din nou în stradă. Partea dificilă nu este să ne luptăm cu ei sau cu cei din RMGC. Cea mai dificilă parte este să le spunem oamenilor că politicienii în care au încredere sunt toți la fel. Ieșirea din această iluzie e dureroasă pentru mulți. Dar Roșia Montană are capacitatea asta: îi face pe oameni să înțeleagă adevărata față a celor care ne conduc.

- Este Piața Universității, așa cum se spune, creu­zetul din care poate ieși un nou partid?

- Probabil nu. Este o mișcare socială diversă, sunt mai multe viziuni acolo. Poate mai multe partide. Nu știu ce să vă spun. Văd doar că oamenii nu vor partide, ci se bucură că s-au găsit unii pe alții și vor să facă lu­cruri împreună. Oricât de diferiți am fi, există un con­sens asupra lucrurilor fundamentale. De stânga, centru sau dreapta, apolitici sau sceptici, suntem cu toții de acord că în România e ceva profund greșit. În zece ani, tinerii care au ieșit azi pe stradă vor fi legați de o me­morie comună, de un instinct democratic și de pro­mi­siunea de a nu face aceleași greșeli. Politicienii români, pe lângă faptul că au creat un dezastru, au mai făcut două lucruri gra­ve. Ne-au îndepărtat de instituții fun­da­mentale ale de­mo­crației, precum parlamentul și par­tidele. Avem nevoie de partide, dar de unele curate. Din cauza lor, ideea de partid a devenit indezirabilă. În al doilea rând, au abu­zat vocabularul. Ne-au luat cuvinte precum de­mo­cra­ție, constituție, drepturi, justiție și le-au batjo­co­rit. În gu­ra acestor oameni, ele sună obscen. Asta mi-ar plă­cea. Să ne recăpătăm încrederea în ins­ti­tuții și să ne lu­ăm cuvintele înapoi de la ei. Nu le me­rită. Și, dacă sal­văm Roșia Montană, totul e posibil.