Ceea ce părea o generație total înghițită de globalizare și de fascinația "gadgeturilor" la modă și a socializării virtuale pe platformele jocurilor de calculator, ale Messengerului și Facebook-ului, se dovedește a fi o generație conectată la realitățile sociale și economice ale României și ale lumii, o generație la curent cu tot ce mișcă, o generație cu forță de reacție, curajoasă, inteligentă, cu simțul umorului, așa cum o demonstrează pancartele pe care le poartă la marșurile anti-RMGC din fiecare duminică. Unii dintre acești tineri au revenit de curând pe băncile facultăților, și-au reluat masteratele și doctoratele, iar primul gând al multora a fost dacă revenirea lor în marile centre universitare, la București, Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara, va putea da un nou impuls mișcărilor de protest, înțepenite sub cifra de 15.000 de participanți în ultimele săptămâni.
Dar, până să ne gândim ce pot face acești tineri pentru Roșia Montană și pentru România, în general, să vedem ce facem sau ce putem face noi pentru ei. Invariabil, în ultimii ani, despre această generație s-a vorbit de bine doar atunci când vârfurile sale, mari sportivi sau elevi supradotați, au revenit în țară cu medalii strălucitoare la gât. "Numai că, dacă, în cazul sportivilor, a câștiga o Olimpiadă e apogeul carierei, în cazul elevilor de liceu sau de facultate, o medalie olimpică la o anumită disciplină nu e decât, eventual, începutul unei cariere promițătoare", explica recent marele erudit român Solomon Marcus, într-o discuție cu mai mulți tineri de excepție. Inutil de spus că acești tineri nu au decât varianta studiilor în străinătate, pentru a putea face carieră în cercetarea de nivel mondial. Prosternarea României în fața performanțelor lor nu-i ajută la nimic câtă vreme nu există programe speciale care să permită vârfurilor, mai ales în unele discipline, să studieze aici. Există granturi și fonduri internaționale pentru cercetare, facultățile pot accesa ele însele bani, s-au lăfăit ani de zile în găleata fără fund a resurselor extra-bugetare venite din taxele de școlarizare, dar au băgat banii în imobiliare și în salarii nejustificate, în loc să gireze burse pentru studenții excepționali, ca să și-i țină în propria curte. Până la urmă, faptul că pleacă nici nu e cel mai mare necaz. O spune tot academicianul Marcus: în ziua de azi, cu toată tehnologia disponibilă, trebuie să ne schimbăm ideea despre plecarea tinerelor talente. Ele ne pot fi de folos și de acolo, se pot gândi programe comune, acești tineri pot fi puși să lucreze mai mult ca oricând în interesul României. Numai că și pentru asta trebuie interes și viziune din partea celor împotriva cărora acești tineri protestează de câteva săptămâni încoace...
La începutul anilor '90, eșecul fenomenului Piața Universității s-a lăsat cu o mare lehamite a tinerei generații și cu un exod în masă în străinătate. Marele necaz ar fi ca tinerii ce ies azi pe străzi să sfârșească, și ei, "sătui de România", tocmai când avem mai multă nevoie de mintea lor.