Actor, compozitor și solist al formației "Vama", fiu al cunoscutului jurnalist sportiv Ioan Chirilă și al actriței Iarina Demian, Tudor Chirilă este o personalitate cunoscută în rândul "generației de mijloc" a anilor 2000. Participarea sa la protestele bucureștenilor împotriva proiectului Roșia Montană se înscrie în "codul etic" al activității sale, așa cum reiese și din textul publicat pe internet (tudorchirila.blogspot.com), o analiză de excepție a protestelor din Piața Universității.
"«Revoluția hipsterilor», o manipulare de presă"
Am ajuns la Universitate duminică, 22 septembrie, pe la ora 18,30, când lumea începea să se adune. Eram în compania unor prieteni. Urma să mai apară și alții, ceva mai târziu. Primul lucru care m-a surprins a fost componența eterogenă a grupului de manifestanți, care avea să se păstreze și mai târziu, când pe străzile Bucureștiului vor fi fost vreo douăzeci de mii de oameni. Am văzut mulți tineri, unii studenți, alții absolvenți; am văzut părinți cu copii, doamne și domni în vârstă, care purtau pancarte fabricate naiv; am întâlnit oameni din companii de producție sau agenții de publicitate, patroni de bar, actori, medici, oameni din bănci. Toți cei enumerați sunt oameni pe care îi cunoșteam din diverse împrejurări. Aspectul vestimentar poate, la rândul lui, să vorbească despre componența unei mulțimi. Erau oameni în blugi și tricou, care purtau pantofi sport, sau oameni în pulover și pantaloni simpli, care nu ieșeau cu nimic în evidență, oameni îmbrăcați absolut normal și fară vreo pretenție de a fi la modă. Ei erau cei mai mulți. Am văzut și câteva acte de exhibiționism vestimentar, din zona "hipster" sau "rock gotic", "post punk" sau acte vestimentare de reînviere a identității naționale. Erau apoi "sportivii" - fie că erau bicicliști sau pietoni, aleseseră să vină în piață îmbrăcați lejer. Una peste alta, grupul de la Universitate și, mai târziu, cei douăzeci de mii de oameni, nu formau deloc o "nișă", ci, mai degrabă, un eșantion reprezentativ pentru clasa de mijloc. Și atunci mi-a venit confirmarea imensei manipulări de presă. Am citit câteva articole, pe câteva site-uri de știri sau variante online ale unor ziare care au catadicsit să "reflecteze" protestele despre "revoluția hipsterilor". De ce hipsteri? Pentru că este important ca oamenii de acasă să nu înțeleagă că cei din piață sunt un grup normal, care ar putea să-i reprezinte, deci să-i facă atenți la protest. În România, percepția generală asupra hipsterilor este că ei sunt niște indivizi superficiali și ciudați, cu gusturi din afara zonei mainstream, preocupați exclusiv de vestimentație. O nișă care nu împarte compatibilități cu restul țării. Dacă revoluția e a hipsterilor, e, prin urmare, neimportantă, și noi, presa, care vrem să spunem ceva despre protest, ca să nu pară că suntem vânduți de tot, putem s-o facem liniștiți, și împușcăm doi iepuri: reflectăm și manipulăm. Cei care citesc acest blog pot fi siguri că protestele din piață nu sunt confiscate de nicio nișă socială. Cei mai mulți dintre ei se trezesc devreme, să meargă la muncă sau să facă bani din profesiile lor, plătesc taxe și trăiesc respectând normele sociale, într-un stat care nu le respectă nevoile și nu îi reprezintă. "Revoluția hipsterilor" nu este în Piața Universității, ea este doar o manipulare de presă.
"Oameni civilizați și curați!"
Am stat preț de o oră în Piață, înainte de încolonarea pentru marșul propriu-zis. Mi-am sprijinit bicicleta și m-am uitat la lume. Oamenii erau implicați și relaxați. Nu mi s-a părut că erau oameni care bifau adunarea ca pe un eveniment cool. Nu am văzut "bisericuțe" care să comenteze alte subiecte. Cei din jurul meu erau atenți unii la alții, zâmbeau, pe deasupra capului meu zburau frânturi de discuții pe subiectul zilei. Undeva, la zece metri distanță, se afla nucleul celor care scandau lozincile deja cunoscute, nu are rost să le enumăr acum. Deși mă aflam la o manifestație cu miză mare și revendicări dintre cele mai serioase - respingerea proiectului Roșia Montană, demisia lui Ponta, Șova et comp, interzicerea mineritului cu cianuri etc. - n-am avut niciun moment de anxietate. Mă aflam între oameni civilizați, calzi și curați. Am întâlnit multe priviri, toate senine și hotarâte. În Piața Universității, oamenii se privesc direct în ochi, nu-și ocolesc privirile și asta te face să te integrezi automat, nimeni nu ascunde nimic, ne unește un singur gând, e bine. Am simțit repede că aparțin idealurilor acestor oameni care cred că transcend cazul particular care e pe ordinea de zi în piață. În traducere liberă, Roșia Montană înseamnă: e timpul ca voi, politicienii, să vă opriți! Noi ne-am trezit din somn și nu mai suntem dispuși să vă lăsăm să vă jucați cu România și cu viețile noastre. Plecați sau vă schimbați! Când ne-am încolonat ca să pornim pe traseul stabilit, nu-mi credeam ochilor câtă lume se adunase. Cu o oră înainte, de-abia eram o mie de oameni, și acum băteam ușor peste trei mii. Pentru că eram pe bicicletă, m-am alăturat "cavaleriei ușoare", împreună cu prietenii mei. La finalul marșului, cred că erau peste trei sute de bicicliști. Mă gândesc că o corporație transparentă și care joacă cinstit, conform legilor statului român, o corporație ai cărei acționari provin din țări cu solidă tradiție democratică, ar trebui să se bucure de un miting civilizat, ba, mai mult, să vină în mijlocul demonstranților și să le demonteze, rând pe rând, toate acuzațiile. În stradă sunt oameni care înțeleg perfect ce înseamnă profitul și care sunt mecanismele capitalismului, în stradă sunt și corporatiști obișnuiți cu normele, standardele, mecanismele și șabloanele corporatiste. În stradă, lucrurile astea se înțeleg, și totuși nu există dialog. Ba, dimpotrivă, când presa tace, se aude doar monologul spoturilor publicitare care vorbesc despre bunăstare și locuri de muncă. O corporație care joacă cinstit nu ar trebui să pretindă tăcerea presei în schimbul spațiului de publicitate cumpărat. Sau poate "nu scrieți nimic!" este o nouă formă de publicitate? Dacă e așa, asistăm la moartea jurnalismului. Sau la parastasul lui.
Pe măsură ce m-am obișnuit cu toată mișcarea și i-am auzit pe oameni vorbind și schimbând idei, m-a cuprins un sentiment de revoltă la gândul că după 22 de zile, o manifestație de 20.000 de oameni este trecută cu vederea. M-am gândit: cum e posibil, cum își permite Ponta să facă abstracție de cei 20.000 de oameni din stradă? Răspunsul este foarte simplu și are legătură puțin și cu inactivitatea noastră electorală de până acum. Ponta știe foarte bine câteva lucruri. Clasa de mijloc a abandonat în mare măsură prezența la vot. Tinerii până în 30 de ani sunt scârbiți și nu votează. Masa de manevră la vot e formată din pensionari, populație rurală sau urbană sub medie, oameni care sunt duși la vot cu autocarele și care, în schimbul unei pomeni electorale, pun ștampila unde vor partidele. Electoratul românesc este, în marea lui majoritate, ignorant. Ei se uită la televizor, fascinați de imperiul tabloid care îți spune zilnic povestea în imagini simple, pe înțelesul tuturor. De ei au nevoie Ponta, Băsescu și Antonescu. Ei trebuie să nu știe nimic despre ce este în Piața Universității. Ei trebuie să trăiască cu impresia că niște huligani fără chef de muncă se adună seară de seară, ca să salveze copacii și pădurile, și sunt necruțători cu drama unor mineri care vor să-și câștige pâinea cinstit. Niște golani, pardon, hipsteri! RMGC a reușit o performanță uluitoare. Dacă până acum, televiziunile din România erau rivale de moarte, reprezentând interesele politice ale patronilor, iată că s-a născut o cauză care să le unească, nu numai între ele, dar și cu întreaga clasă politică: Roșia Montană. Iată cum Antena3, B1TV, Jurnalul Național, Evenimentul zilei și România TV își strâng mâna și TAC. Cei din piață știu toate lucrurile astea. De aia se află acolo. Cei din piață nu mai sunt ușor manipulabili, sunt inteligenți și, mai cu seamă, nu sunt ignoranți. Calitatea individuală a participanților e aceea că nimeni nu "se află în treabă" în stradă. Oamenii sunt foarte bine informați, știu exact de ce se află acolo. E, totuși, o luptă dezechilibrată. În fiecare duminică, douăzeci de mii de oameni se strâng și luptă împotriva unei armate uriașe de propagandă. Douăzeci de mii de oameni încearcă să echilibreze balanța adevărului, luptând cu televiziuni, ziare, radiouri, site-uri de știri, postaci plătiți, partide politice și parlamentari. Trebuie să recunoașteți că e un act eroic. Douăzeci de mii de oameni, organizați pe facebook, luptă cu sute de "jurnaliști" ai unei campanii de zeci de milioane de euro. Acest dezechilibru între tabere este unul din motivele pentru care mă aflu în stradă. Și cred că, pe măsură ce lumea se va convinge de mascarada presei, numărul celor din Piață va crește. De ce am coborât în stradă? În primul rând pentru că îmi doresc o Românie în care politicienii să asculte vocea civică. Proiectul Roșia Montană este o lecție pe care guvernul și clasa politică trebuie s-o învețe. Hoții și corupții n-o să învețe niciodată de vorbă bună, ci doar de frică. Cu cât va fi mai mare presiunea asupra lor, cu atât mai bine.
"Cei din stradă sunt printre cei care s-au trezit"
Am ieșit în stradă pentru că m-am săturat de o clasă politică coruptă și incultă. Când singurul tău "drive", ca individ, este cum să furi banul public, e clar că nu poți concepe nimic bun pentru România. Cei din stradă arată că știu foarte bine asta și de aia vreau să fiu printre ei. Am ieșit în stradă pentru că nu mai vreau să mă simt singur și izolat, vreau să fiu lângă oameni cu care să simt că pot construi ceva, cândva. Cei din stradă sunt dintre cei care s-au trezit. Pentru ei, statul nu este o întreprindere paternă, ci, mai degrabă, un partener. Un partener căruia îi plătesc taxe și îl mandatează astfel să gestioneze organizarea vieții colective. Doar că statul (a se citi guvernele) ne-a înșelat în repetate rânduri, și asta a devenit inacceptabil pentru continuarea relației. Și pentru asta se mărșăluiește în fiecare duminică, printre blocurile care moțăie filial în fața televizoarelor, unde nu se transmit imagini cu cei 20.000 care tocmai trec pe sub balconul lor. În definitiv, ce poate fi mai orwellian decât zeci de mii de oameni pe străzi, și nimic despre asta la televizor? Oare suntem atât de aproape de momentul în care ce se întâmplă în stradă va deveni ficțiunea celor care privesc, orbi, televizorul? Am auzit voci spunând, despre cei din stradă, că sunt niste idealiști rupți de realitate, care nu-și dau seama că Roșia Montană și alte proiecte de resurse sau infrastructură sunt adjudecate deja de marile puteri și că România trebuie doar să execute. Acelor voci le spun că poate așa o fi, dar îi invit să fi spus asta și celor câteva zeci de mii de greci din Piața Sintagma, care știau foarte bine că soarta țării lor e tranșată de marile puteri. Sau, poate, ar fi trebuit să meargă între turcii din Piața Taksim. Nu există argument destul de puternic pentru statul acasă. Nu mergi să protestezi doar când ești sigur de reușită. Într-un final, o faci pentru tine și pentru conștiința ta. Când mă uit în urmă cu douăzeci de ani și știu că am fost în Piața Universității, știu că am fost atunci alături de cei care nu doreau să ajungem aici, acum. Și, da, mă simt mai puțin vinovat. Am fost în piață atunci cu semicursiera mea roșie, am cântat alături de Pațurcă și Sterian și am sperat alături de alți golani. Apoi, în '92, am votat ca un golan. Indiferent ce se întâmplă cu România, vreau ca peste douăzeci de ani să pot spune din nou: am fost și eu atunci în Piața Universității!
(Mai multe detalii pe www.tudorchirila.blogspot.com)