D-l Dumitru pleda pentru păstrarea unui nivel rezonabil al cheltuielilor publice, chiar dacă viitorul exerciţiu bugetar se va desfăşura într-un an electoral. În 2014, România va avea alegeri europarlamentare şi prezidenţiale. Chiar dacă a trecut relativ puţin timp de la ultimele alegeri, guvernarea USL-istă ştie că electoratul a început să realizeze că promisiunile atât de generoase făcute înainte nu vor fi ţinute. Ca să aibă siguranţa câştigării alegerilor din anul ce vine, USL va trebui să dreneze o serie de fonduri de la buget spre nevoile imediate ale populaţiei. Guvernanţii USL-işti sunt încrezători în operaţiune pentru că, după toate datele statistice, economia românească a ieşit din recesiune şi este pe creştere. Un an agricol bun şi o creştere semnificativă a exporturilor (în care se detaşează vânzările industriei de automobile) îi încurajează să treacă la fapte, prin ceea ce este îndeobşte numit "mita electorală", adică prin creşteri, artificiale şi temporare, ale veniturilor şi facilităţilor acordate populaţiei, până la "trecerea punţii". Până la următorul ciclu electoral (2016), mai este destul timp şi se pot întâmpla destule. Politicienii români, în genere, nu se gândesc decât la ziua de mâine. Poimâine nu mai contează.
În fierbinţeala verii, între spectacolele bulevardiere oferite de "circul lui Mazăre" la mare şi "grătarele" din poienile montane, electoratul n-a avut cum să observe că i se pregăteşte ceva. În miezul verii totul pare uşor. Au arătat-o candidaţii la bacalaureat, majoritatea nepregătiţi, care vor îngroşa rândul şomerilor. Au arătat-o politicienii care vor să pună botniţă ANI şi DNA. Instituţiile juridice independente le încurcă socotelile şi trebuie puse la punct acum, câtă vreme electoratul este încă euforic. Cu pomenile electorale pregătite, sprijiniţi pe realizările unui an economic bun, guvernanţii vor face ca "micile probleme" să nu fie observate, mergând victorios spre conservarea (şi extinderea) puterii lor actuale. Aproape nimic nu le stă în cale. Atâta timp cât economia vizibilă este încă funcţională, totul se desfăşoară conform proiectului de confiscare totală a puterii ratat de ei în vara lui 2012. Preocupaţi mai mult să apară pe sticla televizoarelor, Ponta şi ai lui au avut norocul resimţirii "efectului Boc", adică al revenirii suflului economiei, în urma măsurilor dure ale guvernării PDL-iste. "Cel mai cinstit dintre guverne" nu a trebuit să facă (şi nici nu a făcut) mare lucru, cu atât mai mult cu cât contextul economic extern pare a fi ceva mai sănătos. "Bâlbele", gafele în cascadă şi minciunile "celor mai cinstiţi" miniştri nu s-au pus. Compensaţiile salariale, acordate de guvern, şi vara bogată au închis gura electorilor nemulţumiţi.
Spre nenorocirea guvernului Ponta, vara s-a sfârşit, totuşi, şi aparentul echilibru economic a început să trosnească din toate încheieturile. Mai întâi ar trebui observat că numărul şomerilor a crescut primejdios, apropiindu-se de 8% din totalul resurselor umane apte de muncă. Ocupaţiile sezoniere oferite de vară şi toamnă sunt pe cale să se încheie. Sfârşitul vacanţei va vărsa pe piaţă un număr de tineri, respinşi la bacalaureat, fără nici o ocupaţie, care vor trebui indemnizaţi de la buget. Apoi, excluderea facilităţilor pentru depozitarea producţiei agricole bogate, care îi obligă pe ţărani să-şi vândă rezultatele muncii pe nimic, va genera o profundă şi surdă nemulţumire a ruralilor. Încetinirea exporturilor, şi ca urmare a aprecierii forţate a monedei naţionale, va împinge la alte disponibilizări, crescând "masa de manevră" a şomerilor. Menţinerea nivelului salarial jos pentru personalul din învăţământ şi sănătate va accentua criza deja endemică a celor două sisteme, efectele viitoare fiind, previzibil, devastatoare. Nevoia de fonduri, în special de fonduri pentru conjunctura electorală viitoare, va împinge administraţia să supraimpoziteze munca, în primul rând în firmele particulare, multe fiind astfel obligate să intre în insolvenţă. Rata de 5,67% de firme împinse la abisul insolvenţei este cea mai mare din Europa. Nu e de mirare, în această situaţie, că economia subterană a crescut la peste 30% din economia în ansamblu, iar evaziunea fiscală a urcat spre 15% din PIB (produsul intern brut al ţării).
Guvernul Ponta nu realizează că discursurile televizate, polemicile cu preşedintele Băsescu (care "îşi permite" să arate cursul nesănătos al economiei) nu rezolvă problemele. Orice om cu oarecare simţ al economiei observă că un indicator extrem de clar, cel al consumului, este într-o scădere dramatică. Guvernanţii au redus accizele la câteva produse alimentare de bază (cu efecte îndoielnice), dar această măsură nu poate stopa declinul principalului stimulent al producţiei: consumul. Cu venituri tot mai mici, ameninţaţi continuu de spectrul şomajului, angajaţi în firme particulare controlate de o birocraţie nesăţioasă uriaşă, cetăţenii ajung obligatoriu la "strânsul curelei". Reducerea consumului declanşează creşterea producţiei pe stoc, blochează circuitul banilor dintre consumator şi producător, scumpeşte creditul. În lipsa unor investiţii în sectoarele economiei care mişcă (sau cu mişcări previzibile), birocraţia jucându-şi în continuare rolul "tradiţional" de a-i descuraja pe cei cu fonduri şi idei de producţie, masa disponibilizaţilor - în creştere spectaculoasă - va ajunge să apeleze la expedientele propuse de economia subterană, prosperă în lipsa unei legislaţii care să ofere posibilitatea confiscării averilor nejustificate. Câtă vreme politicienii puterii vor "lupta" împotriva ANI şi DNA, nu există nici o şansă ca fenomenul corupţiei generalizate să fie, cât de cât, asanat.
Guvernul Ponta a promis, la instalare, că va realiza creşterea absorbţiei fondurilor europene, o sursă majoră pentru alimentarea bugetului ţării. Pentru politicienii şi afaceriştii români, fondurile europene au un defect major: datorită controlului extrem de sever al ordonatorilor, ele nu pot fi deturnate sau prăduite. Cu o absorbţie de 26,2%, România este cu mult în urma Bulgariei (40%), penultima ţară a Europei în domeniu. Cu banii stocaţi în vistieria BNR şi în seifurile Finanţelor, guvernul Ponta nu poate decât să arunce praf în ochii electoratului. Praful în ochi împiedică însă vederea discursurilor televizate, în care totul merge bine. Iar după toamnă, iarna, praful devine noroi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
