* Ministrul Rovana Plumb descalifică România la nivel comunitar *
Tentativa de modificare frauduloasă a OUG nr. 57/ 2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, prin proiectul înaintat spre adoptare în şedinţa de Guvern din 27 august crt. a fost dejucată public, de primul ministru, care a impus ministrului său, Rovana Plumb, consultarea ONG-urilor de mediu. Prin doar câteva cuvinte insinuate în textul proiectului de ordonanţă, se aduce una din cele mai dure lovituri aplicate naturii în perioada postcomunistă. Spre exemplu, doar strecurarea sintagmei "în parte" la punctul 29, atât de la alin. (1) cât şi de la alin. (2) pct. c, poate duce la desfiinţarea unei arii protejate de 100.000 ha pentru că 100 mp şi-au pierdut valoarea conservativă. Miza acestei modificări necinstite este oficializarea permisiei rechinilor imobiliari şi investitorilor profitori să construiască şi să exploateze nestingheriţi resursele strategice naţionale, în zone naturale, cu regim special. Este cu prioritate expus distrugerii cel mai valoros eşantion viu al patrimoniului nostru naţional, reprezentat prin rezervaţiile naturale, cu precădere pădurile virgine de fag, ce constituie atuul României la scară mondială. Este cel mai grav atentat potenţial asupra avuţiei şi destinului nostru naţional, emanat, paradoxal, cu complicitatea calificată a autorităţii române supreme de mediu, menită să asigure integritatea şi perpetuarea acestora. Gravitatea consecinţelor acestei stări de fapt frizează necesitatea reintroducerii pedepsei capitale. Această dublă agresiune, antinaţională şi antieuropeană, este promovată, tot paradoxal, de ministrul mediului, Rovana Plumb, până nu de mult europarlamentar.
Proiectul de OUG înaintat spre promovare în şedinţa de Guvern din 27 august crt. demonstrează desolidarizarea ministrului mediului de legislaţia de mediu europeană, pe care e primul dator să o apere şi să o aplice; demonstrează desolidarizarea de eforturile sociale făcute pentru crearea şi oficializarea ariilor naturale protejate; demonstrează uşurinţa şi inconştienţa risipirii unui capital cultural naţional şi comunitar, la a cărui constituire nu a contribuit; demonstrează desolidarizarea de comunitatea ştiinţifică şi de principiile de drept prin impunerea incorectă spre adoptare a unui proiect de act normativ elaborat criptic şi abuziv; demonstrează iminenţa creării unui precedent periculos de maximă gravitate în legislaţia protectivă naţională. În chintesenţă, demonstrează incompatibilitatea sa cu această demnitate publică. Acest document descalifică România la nivel european. Nici un alt ministru al mediului nu şi-ar putea imagina că ar fi posibil ca un omolog al său să devină primul distrugător al patrimoniului natural al patriei sale. Dacă nu va fi revocat, acest proiect de OUG, emis cu sfidarea flagrantă a legislaţiei şi lipsit de legitimitate ştiinţifică, este un exemplu de abuz la nivel înalt, un atentat la integritatea patrimoniului natural naţional şi european, de rău augur, inaugurat de ministrul Rovana Plumb, în timpul guvernării Ponta.
Dr. ing. CRISTIAN D. STOICULESCU
(Fost responsabil cu constituirea reţelei naţionale de arii naturale protejate în fondul forestier)