D-l Dumitru pleda pentru păstrarea unui nivel rezonabil al cheltuielilor publice, chiar dacă viitorul exercițiu bugetar se va desfășura într-un an electoral. În 2014, România va avea alegeri europarlamentare și prezidențiale. Chiar dacă a trecut relativ puțin timp de la ultimele alegeri, guvernarea USL-istă știe că electoratul a început să realizeze că promisiunile atât de generoase făcute înainte nu vor fi ținute. Ca să aibă siguranța câștigării alegerilor din anul ce vine, USL va trebui să dreneze o serie de fonduri de la buget spre nevoile imediate ale populației. Guvernanții USL-iști sunt încrezători în operațiune pentru că, după toate datele statistice, economia românească a ieșit din recesiune și este pe creștere. Un an agricol bun și o creștere semnificativă a exporturilor (în care se detașează vânzările industriei de automobile) îi încurajează să treacă la fapte, prin ceea ce este îndeobște numit "mita electorală", adică prin creșteri, artificiale și temporare, ale veniturilor și facilităților acordate populației, până la "trecerea punții". Până la următorul ciclu electoral (2016), mai este destul timp și se pot întâmpla destule. Politicienii români, în genere, nu se gândesc decât la ziua de mâine. Poimâine nu mai contează.
În fierbințeala verii, între spectacolele bulevardiere oferite de "circul lui Mazăre" la mare și "grătarele" din poienile montane, electoratul n-a avut cum să observe că i se pregătește ceva. În miezul verii totul pare ușor. Au arătat-o candidații la bacalaureat, majoritatea nepregătiți, care vor îngroșa rândul șomerilor. Au arătat-o politicienii care vor să pună botniță ANI și DNA. Instituțiile juridice independente le încurcă socotelile și trebuie puse la punct acum, câtă vreme electoratul este încă euforic. Cu pomenile electorale pregătite, sprijiniți pe realizările unui an economic bun, guvernanții vor face ca "micile probleme" să nu fie observate, mergând victorios spre conservarea (și extinderea) puterii lor actuale. Aproape nimic nu le stă în cale. Atâta timp cât economia vizibilă este încă funcțională, totul se desfășoară conform proiectului de confiscare totală a puterii ratat de ei în vara lui 2012. Preocupați mai mult să apară pe sticla televizoarelor, Ponta și ai lui au avut norocul resimțirii "efectului Boc", adică al revenirii suflului economiei, în urma măsurilor dure ale guvernării PDL-iste. "Cel mai cinstit dintre guverne" nu a trebuit să facă (și nici nu a făcut) mare lucru, cu atât mai mult cu cât contextul economic extern pare a fi ceva mai sănătos. "Bâlbele", gafele în cascadă și minciunile "celor mai cinstiți" miniștri nu s-au pus. Compensațiile salariale, acordate de guvern, și vara bogată au închis gura electorilor nemulțumiți.
Spre nenorocirea guvernului Ponta, vara s-a sfârșit, totuși, și aparentul echilibru economic a început să trosnească din toate încheieturile. Mai întâi ar trebui observat că numărul șomerilor a crescut primejdios, apropiindu-se de 8% din totalul resurselor umane apte de muncă. Ocupațiile sezoniere oferite de vară și toamnă sunt pe cale să se încheie. Sfârșitul vacanței va vărsa pe piață un număr de tineri, respinși la bacalaureat, fără nici o ocupație, care vor trebui indemnizați de la buget. Apoi, excluderea facilităților pentru depozitarea producției agricole bogate, care îi obligă pe țărani să-și vândă rezultatele muncii pe nimic, va genera o profundă și surdă nemulțumire a ruralilor. Încetinirea exporturilor, și ca urmare a aprecierii forțate a monedei naționale, va împinge la alte disponibilizări, crescând "masa de manevră" a șomerilor. Menținerea nivelului salarial jos pentru personalul din învățământ și sănătate va accentua criza deja endemică a celor două sisteme, efectele viitoare fiind, previzibil, devastatoare. Nevoia de fonduri, în special de fonduri pentru conjunctura electorală viitoare, va împinge administrația să supraimpoziteze munca, în primul rând în firmele particulare, multe fiind astfel obligate să intre în insolvență. Rata de 5,67% de firme împinse la abisul insolvenței este cea mai mare din Europa. Nu e de mirare, în această situație, că economia subterană a crescut la peste 30% din economia în ansamblu, iar evaziunea fiscală a urcat spre 15% din PIB (produsul intern brut al țării).
Guvernul Ponta nu realizează că discursurile televizate, polemicile cu președintele Băsescu (care "își permite" să arate cursul nesănătos al economiei) nu rezolvă problemele. Orice om cu oarecare simț al economiei observă că un indicator extrem de clar, cel al consumului, este într-o scădere dramatică. Guvernanții au redus accizele la câteva produse alimentare de bază (cu efecte îndoielnice), dar această măsură nu poate stopa declinul principalului stimulent al producției: consumul. Cu venituri tot mai mici, amenințați continuu de spectrul șomajului, angajați în firme particulare controlate de o birocrație nesățioasă uriașă, cetățenii ajung obligatoriu la "strânsul curelei". Reducerea consumului declanșează creșterea producției pe stoc, blochează circuitul banilor dintre consumator și producător, scumpește creditul. În lipsa unor investiții în sectoarele economiei care mișcă (sau cu mișcări previzibile), birocrația jucându-și în continuare rolul "tradițional" de a-i descuraja pe cei cu fonduri și idei de producție, masa disponibilizaților - în creștere spectaculoasă - va ajunge să apeleze la expedientele propuse de economia subterană, prosperă în lipsa unei legislații care să ofere posibilitatea confiscării averilor nejustificate. Câtă vreme politicienii puterii vor "lupta" împotriva ANI și DNA, nu există nici o șansă ca fenomenul corupției generalizate să fie, cât de cât, asanat.
Guvernul Ponta a promis, la instalare, că va realiza creșterea absorbției fondurilor europene, o sursă majoră pentru alimentarea bugetului țării. Pentru politicienii și afaceriștii români, fondurile europene au un defect major: datorită controlului extrem de sever al ordonatorilor, ele nu pot fi deturnate sau prăduite. Cu o absorbție de 26,2%, România este cu mult în urma Bulgariei (40%), penultima țară a Europei în domeniu. Cu banii stocați în vistieria BNR și în seifurile Finanțelor, guvernul Ponta nu poate decât să arunce praf în ochii electoratului. Praful în ochi împiedică însă vederea discursurilor televizate, în care totul merge bine. Iar după toamnă, iarna, praful devine noroi.