"Divorţul de catifea" din 1993, când Slovacia s-a despărţit de Cehia pe cale paşnică, făcând să dispară de pe hartă Cehoslovacia, un stat creat ca urmare a destrămării din 1918 a Imperiului Austro-Ungar, a fost însoţit de mari emoţii. În momentul acela, numai 12 la sută dintre slovaci au fost capabili să îşi imagineze viaţa într-un stat independent. Se împlinesc, iată, 20 de ani de atunci, iar sondajele actuale dau cifre total diferite faţă de 1993: peste 88% dintre slovaci sunt mulţumiţi că trăiesc într-un stat independent şi aprobă ca fiind un act istoric pozitiv ceea ce au înfăptuit politicienii lor, din era imediat postcomunistă. Ca printr-un miracol, o ţară mică, situată în "centrul Europei Centrale", a ridicat fruntea, cu o semeţie descătuşată, şi a învins, demonstrând întregii lumi demnitate, vrednicie, disciplină şi mândrie naţională. Unic în geografia politică a Europei, fenomenul slovac se caracterizează astăzi prin curajul elitelor şi înalta educaţie a populaţiei. Vorbim de un "miracol" economic slovac, unde criza economică şi financiară a fost relativ suportabilă (n-a existat recesiune) şi unde moneda euro a fost introdusă încă din anul 2006. Pentru a primi cele mai autorizate explicaţii, ne-am adresat Excelenţei Sale, Jan Gabor, ambasadorul Republicii Slovace la Bucureşti, care, cu multă bunăvoinţă, ne-a acordat un interviu în exclusivitate.
"Paradoxal, relaţiile dintre Slovacia şi Cehia sunt mai bune acum decât în perioada când erau unite în acelaşi stat!"
- Încă din perioada lagărului socialist, Cehoslovacia reprezenta un vârf economic, cu drepturi democratice deja câştigate şi cu o clasă politică de elită. De ce au dorit slovacii să se despartă de cehi, riscând să rămână o ţară atât de mică?
- Există şi state mai mici decât Slovacia, dar acest lucru nu înseamnă nimic pentru noi. Calitatea unui popor nu se stabileşte după mărimea populaţiei sau după mărimea teritoriului. Poate suntem o ţară mică, dar, cu siguranţă, nu suntem un popor mic, deşi numărul locuitorilor este în jur de 5,5 milioane. În 1993, nouă nu ne-a fost frică să ne despărţim de Republica Cehă, deoarece motivul adevărat al scindării a fost unul economic, nu politic sau naţionalist. A fost percepţia diferită asupra reformei economice. De la Praga era promovată furibund "terapia de şoc", din cauza căreia s-au închis marile întreprinderi industriale din zona slovacă, riscând să dezindustrializeze complet Slovacia. Dacă, la Praga, şomajul era de 1-2 la sută, în unele regiuni din Slovacia ajunsese la peste 25 la sută! Şi foarfeca abia se deschidea... Noi am cerut rectificarea acestei politici de reformă economică, dar elitele cehe nu au fost de acord. Abordarea lor a fost logică: nu e posibil ca în aceeaşi ţară să ai două politici diferite, de reformă economică. Atunci le-am spus că vrem să avem propria noastră ţară, care nu va aplica terapia de şoc. Am avut divergenţe pe cale paşnică, deşi, pe fundalul situaţiei din Iugoslavia şi după destrămarea Uniunii Sovietice, lumea se temea de un nou război în inima Europei. N-a fost cazul. Cehii şi slovacii sunt prin natura lor paşnici, niciodată războinici. Paradoxal, acum, ca două state separate, relaţiile dintre ele sunt mai bune decât în perioada când erau unite în acelaşi stat! Singură nostalgia a rămas în sufletul celor două popoare, mai ales că, aşa cum spunea fostul ministru ceh de Externe, contele Karel Schwantzenberg, divorţul ceho-slovac a fost "cel mai frumos divorţ din istorie".
- Prin ce s-a caracterizat reforma slovacă? Care este reţeta ce a permis, în 2006, adoptarea monedei euro?
- Prin separarea de Cehia, s-a eliberat potenţialul slovac din toate domeniile. Spre exemplu, imediat după despărţire, nivelul schimburilor economice între Slovacia şi România erau undeva la 25 de milioane de dolari. Anul trecut a ajuns la 1,7 miliarde de euro! Alt exemplu: în cadrul Cehoslovaciei, mare parte din industria grea (maşini grele, armament, siderurgie etc.) se găsea în Slovacia. Or, aşa cum s-a întâmplat şi în România, tocmai acea industrie a avut cel mai mult de suferit, a fost brusc oprită din cauza terapiei de şoc dictate de la Praga. Dar generaţia inginerilor, maiştrilor şi muncitorilor cu înaltă calificare a rămas, n-a dispărut. De aceea, Slovacia independentă a încurajat imediat industria auto. Dacă, în anii '90, în ţara noastră se fabricau în jur de... 200 (două sute!) de autoturisme, anul trecut s-au fabricat 980.000! La început, Volkswagen, apoi Peugeot/Citroen şi mai târziu Kia şi Hyundai. De altfel, potrivit statisticilor, Slovacia a ajuns să producă cele mai multe autoturisme pe cap de locuitor din lume! Dintre toate bijuteriile pe patru roţi, fabricate în Slovacia, cea mai căutată şi îndrăgită este Tuareg-ul!
- Slovacia este membră a zonei euro. În Cehia, Polonia, Ungaria sau România, această perspectivă naşte multe controverse. Ce ne poate spune Slovacia din experienţa sa?
- Fiecare ţară care intră în UE este oarecum obligată să intre şi în zona euro. Noi am privit asta ca pe o obligaţie, iar acest lucru ne-a motivat. Altfel lucrezi când eşti motivat. Slovacii nu regretă moneda naţională, coroana slovacă, deoarece nici nu avea o tradiţie îndelungată. Au crescut, e adevărat, preţurile, dar au crescut şi salariile. Astfel, s-a ajuns la un salariu minim de 337 de euro şi la un salariu mediu de 789 de euro. Vorbind de alte consecinţe, vom spune că adoptarea euro a avut efecte pozitive şi efecte mai puţin pozitive. Voi începe cu acestea din urmă: statul slovac şi-a pierdut suveranitatea asupra politicii monetare. Dar, dacă vă uitaţi pe hartă unde se găseşte Slovacia, şi dacă vă spun că 80 la sută din afaceri şi din schimburile economice sunt cu ţările UE, înseamnă că noi nu putem să ne permitem să fim altundeva, decât alături de Germania, Franţa, Italia... Trebuie să fim acolo! Cu cât statul e mai mic, cu atât trebuie să fie mai flexibil, mai adaptabil. România e de patru ori mai mare, are alte instrumente decât Slovacia. Dintre efectele benefice, numesc următoarele: cetăţenii noştri, dacă pleacă în străinătate, nu mai au grija şi pierderile unui schimb valutar; agenţii comerciali şi economici nu mai au problemele conturilor în moneda locală şi ale conturilor în valută. În plus, euro este un brand. Sunt ţări îndepărtate care ştiu foarte puţine despre Slovacia, dar aflând că se află în zona euro, au deja o garanţie pentru eventualele lor afaceri proiectate la noi.
"Faptul că suntem în zona euro a reprezentat pentru noi un fel de pernă amortizoare"
- Criza economică şi financiară v-a găsit în zona euro. V-a fost de ajutor acest lucru? Cum a trecut Slovacia prin criză?
- Bună întrebare... Faptul că suntem în zona euro a reprezentat pentru noi un fel de pernă amortizoare. Dacă ne uităm la creşterea economică din zona euro, unde sunt 17 ţări, Slovacia este şi acum, după o perioadă lungă, pe locul al doilea, cu cea mai mare creştere. Nu mai sunt procente aşa mari, ca la început, de 5 sau 6 la sută, dar vorbim de 1% şi constatăm că n-am avut recesiune. Practic, efectele crizei au fost mai mici, graţie faptului că Slovacia a avut un start bun. Nu sunt economist, dar cred că e mult mai uşor să suportăm criza fiind în zona euro, decât în afara ei. Totodată, am constatat că avem o responsabilitate internaţională mai mare, în acord cu clubul elitist din care facem parte. De aceea, guvernele noastre au avut destule probleme să explice opiniei publice de ce, spre exemplu, Slovacia trebuie să ajute o ţară mult mai bogată, cu salarii şi pensii mult mai mari, ca Grecia. Cu timpul, s-a înţeles că e vorba de solidaritate, că Slovacia nu-i salvează pe greci, ci îşi salvează moneda. Este un paradox şi o ironie că un stat mai slab trebuie să ajute un stat mai puternic. Dar poate tocmai acest lucru aduce plusvaloare Slovaciei.
"Elitele maghiare nu pot, refuză să digere istoria"
- Slovacia este admirată în România pentru modul demn şi corect în care se raportează la minorităţile naţionale, în special la minoritatea maghiară. Există o problemă maghiară pentru Bratislava?
- Vă răspund cu o contraîntrebare: consideraţi că există vreo ţară vecină a Ungariei, unde să nu existe o "problemă maghiară"? Este o problemă a elitelor maghiare, nu a poporului maghiar; este refuzul digerării istoriei. Ele nu pot, nu vor să digere istoria! În baza asta, Ungaria are un comportament care depăşeşte standardele faţă de toţi vecinii. Prin acest comportament îşi aduce vecinii în situaţii cel puţin inconfortabile. Dacă tăcem din gură, liniştea noastră este percepută de Budapesta ca un acord cu ideile lor. Dacă reacţionăm, ei percep reacţia noastră ca pe un conflict. Teoretic, nu ieşim bine, oricum am proceda. O să vă dau un exemplu celebru, din miile de exemple din ultimele două decenii. Fostul preşedinte maghiar, Laszlo Solyom, a vrut să vină pe teritoriul Slovaciei, la Komarno, să celebreze statalitatea maghiară, dezvelind o statuie a Sfântului Ştefan, chiar în ziua de 21 august, ziua invaziei Cehoslovaciei de către trupele sovietice. Pentru noi, Sfântul Ştefan este un rege ungar, nu maghiar. Deci, a fost şi regele nostru, al slovacilor. Ştiu că în România se face confuzie între termenii "maghiar" şi "ungar"/ "ungur", dar există o diferenţă mare: maghiar face trimitere la etnia respectivă, iar ungur/ungar, la ţara numită Ungaria. Or, Ungaria Mare a fost o ţară multinaţională, având numai 42% maghiari, restul populaţiei fiind de alte naţionalităţi, inclusiv români şi slovaci. Aşadar, autorităţile slovace, care n-au fost invitate, l-au avertizat pe d-l Solyom că nu e binevenit în acea zi, a înjosirii cehilor şi slovacilor. S-au epuizat modalităţile diplomatice, au intervenit cele mai importante capitale europene, degeaba. Laszlo Solyom a refuzat să-şi amâne vizita. S-a oprit, totuşi, la graniţă, a intrat pe podul de peste Dunăre şi a acuzat Slovacia că-i ignoră drepturile de cetăţean european, a făcut un întreg show. S-a plâns la Comisia Europeană, ne-a dat în judecată la Tribunalul UE din Luxemburg, dar toate instanţele au dat dreptate Bratislavei. În Slovacia, toate minorităţile, inclusiv cea maghiară, beneficiază de condiţii garantate pentru viaţa lor, ca minoritari. Avem chiar o universitate de stat în limba maghiară. Despre asemenea condiţii mărinimoase minoritarii din Ungaria pot doar visa. Noi ştim că liderii maghiari sunt nostalgici după Ungaria Mare, dar trăim în secolul al XXI-lea, visul acela e demult trecut... Dacă fiecare popor ar începe să se comporte la modul ăsta, UE ar dispărea. Sunt în România numai de un an, dar cred că şi românii au experienţe similare cu elitele şi partidele etnice maghiare.
- La sfârşitul lunii august, preşedintele României a fost în vizită la Bratislava. Puteţi comenta, în acest context, relaţiile româno-slovace?
- Sunt bucuros că relaţiile dintre ţările şi popoarele noastre se dezvoltă foarte bine şi că, după vizita oficială din iunie a premierului Victor Ponta, a vizitat Slovacia şi preşedintele Băsescu. Avem legături istorice puternice. Dacă ne uităm la ultimii o sută de ani, slovacii şi românii au stat alături în perioada marilor răscruci ale destinelor noastre. Dacă ne referim numai la perioada finală a celui de-al doilea război mondial, Armata română, alături de Armata roşie, a participat la eliberarea Slovaciei. Consider simbolic faptul că, în timpul vizitei domnului preşedinte Băsescu, preşedintele slovac, domnul Gasparovici, a înmânat cea mai înaltă distincţie de stat pentru doi generali români care au luat parte la luptele de eliberare din 1945. Slovacia nu uită: 167.000 de soldaţi români au luptat pe teritoriul slovac, din care 65.000 au fost ucişi sau răniţi, iar 10.358 au fost înmormântaţi în cimitirul militar din Zvolen. Este cel mai mare cimitir românesc din străinătate. Vă spun că sângele vărsat al acestor soldaţi este, de fapt, cea mai puternică legătură dintre Slovacia şi România.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
