Florile lui Irinke

Premiul întâi cu coroniţă...

Mama mi-o aducea dimineaţa, înainte să mergem la serbarea şco­lară, de unde veneam acasă triumfător, prin mijlocul satului, cu ea aşezată pe cap. Era din flori proaspete, dar nu ca acelea pe care le întâl­neam prin pădure, când mergeam cu copiii să cău­tăm trestii pentru săgeţi şi zmeie. Florile din coro­niţa care mă aştepta la sfârşitul anului erau altfel, mai mari, mai parfumate, colorate viu şi atrăgător. Mama mi-a spus odată că le lua de la o femeie din sat, tanti Irinke, o florăreasă care cultiva bujorii şi trandafirii în curtea ei. Aşa cum face şi azi. Pa­siu­nea florilor a ajutat-o pe tanti Irinke să nu simtă lun­gul şi greul vieţii, să-şi păstreze permanent bucuria de a se afla în grădină, din pri­măvară şi până toam­na târziu, când ultimele crizan­teme se acopereau de zăpadă... Cu anii, la coroniţele făcute de ea s-au adă­ugat şi buchetele. La început pen­tru doamna în­văţătoare, apoi pentru doamna dirigintă. Erau fabu­loase, nişte adevărate minuni...

Cum să stropeşti florile cu apă şi iubire

"Eu pe toate iubesc. Dacă-ţi place de ele, dacă arăţi dragoste, ele cresc. Dacă nu, nu! Floarea simte cine lucră pentru ele, să crească frumos. Ştii ce mă bucuram? Că imediat ce lucram, ele parcă îmi răs­pundeau, că îmboboceau repede şi creşteau frumos!"
Mâinile lui tanti Irinke aleargă grăbite printre tulpinile verzi, aşternute pe masă. Sunt mâini bă­trâne şi muncite, pline de riduri. Alege febril. Nu ca­ută, nu şovăie. Ia întotdeauna floarea care îi tre­buie. Ştie în ce loc să le aşeze, după culori, cum se po­trivesc între ele, crizantemele, daliile sau cârciu­măresele. Buchetul începe să capete contur. O întreb cum de ştie să le potrivească aşa de frumos. "Aşa e pe mâna mea. No, eu şi dacă mă legi la ochi îl fac. Că am învăţat asta de copilă, de la tata."
Tanti Irinke e o unguroaică bătrână, mărunţică şi slă­buţă, cu capul mereu îmbrobodit cu năframe pestriţe, colorate parcă de petalele florilor ei. Tim­pul i-a mai îndoit spatele, dar chiar şi acum, la 84 de ani, încă îşi lucrează grădina cu mâna ei. Are curte largă şi lungă, cu două rânduri de case, pe am­bele laturi, şi cu şopron în fund. În spate, printr-o poartă mică de lemn, ghicesc verdele beat de lu­mină al paradisului ei. Mă conduce într-acolo, po­vestindu-mi de florile ei. Sunt peste tot. Întinse la uscat stau "imortelele", florile care împietresc aşa, păstrân­du-şi culorile pentru tot anul. Dacă ai grijă şi le laşi la aer, le ai aşa, până vara viitoa­re.
Când trec pragul grădinii, mă opresc orbit de soare. Un câmp nesfârşit de flori, proiectat pe fundalul al­bas­tru al munţilor de la orizont. "No! Aici am pus să­mânţurile primăvara devreme. Că eu nu folosesc de la nimeni sămânţuri. Îmi pun singură la solar, încă de la sfârşitul lui februar. Şi apoi iau şi pun în pământ. Şi aşa am tot anul".
Tanti Irinke se învârte printre straturi şi-mi po­ves­teşte de fiecare în parte. "No! Cât vezi aici, numa' eu şi omu' meu am lucrat. Nici nu am cui să las florile, că alturi oameni nu mai au drag de ele. Numa' eu le lu­crez, numa' cu sămânţurile mele, sădite de primăvara. Şi am de toate! La început ies ghioceii, când să trece zăpada, apoi zambilele, margaretele, lalelele şi gla­dio­lele. Primăvara, mai la sfârşit, am şi margarete, şi ga­roafe mărunte, da' nu de celea din târg. Am numa' garoafe mici, de pus în buchet. Apoi ies ochiu' boului, cârciu­măresele, mic­şu­nelele, daliile, crizantimele şi vara florile de paie, adică nimuritoarele."
Aşa cum stă, cu mâinile puţin desfă­cute şi aduse spre spate, tanti Irinke pare o cloşcă, ocrotindu-şi puii ei vegetali şi multi­colori. Mă uimeşte prospeţimea ei sufle­teas­că. La 84 de ani, are puterea de muncă şi hotă­rârea unei tinere de 20. În fiece dimi­neaţă se scoa­lă foarte devreme. Se trezeşte şi se închină, apoi se duce în grădină. Să sape, să cureţe, să tocmească straturi noi. Când soarele prinde putere, lasă pământul şi intră în casă. Gă­teş­te, spală şi rânduieşte gospodăria. "No! Am noră, da' nu vreau să deranjez pe ni­minea." Nici nu apucă să termine cu tre­burile ei, că vin clienţii. Nu refuză pe nimeni. "Că dacă la unu' spui că n-am, ăla spune pe mai departe şi nu mai vine niminea. Eu nu am nici firmă la poartă, da' ştie toată lumea că aici, în Săcele, lucru de 40 de ani." Uneori o apucă noaptea împletind la coroane sau fă­când buchete. Ca să fie toţi mulţumiţi.
O întreb cum rezistă şi îmi spune că în tot ce face e mereu cu gândul la Dumnezeu. "Să ştii mata, că noi tot timpul ne rugăm. Suntem unguri, da' ne rugăm. Gândul meu tot acolo e! La Dom­nu'!" Şi când spune cuvintele acestea, glasul i se înmoaie. În fiecare seară, înainte să se aşeze în pat, îşi încheie ziua tot cu o ru­găciune. "Tatăl nostru şi Crezul!" Rânduială deprinsă din copilărie.

Florarul

Părinţii lui tanti Irinke au fost creştini protestanţi, re­for­maţi, dar ceva i-a atras la bi­se­rica ortodoxă. Fal­durile grele ale slujbelor, fru­mu­seţea icoanelor, harul cu care preoţii învăluie gospo­dă­riile, sfinţindu-le, mâ­năs­tirile şi călugării. De aceea, nu mergeau la biserica ungurească, ci veneau, dumi­nică de duminică, la bi­serica ortodoxă din Prejmer.
"Tata şi mama împodobeau acolo altarul cu flori. Înainte de fiecare leturghie, în fiecare duminică dimi­nea­ţa, ei, numa' ei îmbrăcau altarul cu flori. Numa' cu flori proaspete, tăiate dimineaţa. Aşa se taie pentru leturghie, ca să stea toată săptămâna proaspăt, până duminica viitoare.
Tata cu mama stătea apoi la toată slujba, până la capăt, că amândoi era tare credincioşi. Şi tot ei făcea crucea de flori la sărbători, şi de Paşte, ei îmbrăca masa pe sub care intră credincioşii. No! Tata umbla pe la toate mânăstirile şi dăruia. Era credincios şi aşa m-a învăţat şi pe mine. De la el am moştenit dragostea de flori."
Tanti Irinke îmi vorbeşte de copilăria ei la Prejmer, o localitate lângă Braşov (cuprinsă acum în oraşul Săcele), de tata, de fraţi, de surori. E singura care a de­prins meşteşugul. Tatăl ei a învăţat-o să facă şi bu­che­te, şi coroane, şi cununi. "Ce-s alea cununi?! Cununi de pus la cruce, la înmormântare! No! Se fac numa' din nimuritoare! Că rămân pe cruce şi nu se strică! Dacă înmormântarea este toamna, cununa de nimuritoare stă pe cruce tot iarna şi primăvara şi abia vara pui al­ta. E nimuritoare!".
Şi începe să-mi arate cum fiecare "nimu­ri­toare" se leagă cu sârmă, "No! Ca să stea prinsă!", şi cum, la fiecare coroniţă, se prind şase, neapărat şase flori. Şi cum ea le culege pe fiecare din gră­dină, apoi le uscă, apoi le prinde în cunună. Şi cum face cununile fru­moa­se şi mai ieftine ca ceilalţi. Că aşa a făcut toată viaţa, că i-a fost dragă munca. Doar că acum o necăjesc ţi­ganii, care vin noaptea, fură florile din coroane şi a do­ua zi le vând pe nimic, în târg. Pe când ea e învăţată să respecte legea. "No, ştii matale că io şi acuma plătesc social la stat? La 84 de ani!". Nu prea ştiam ce va să însemne socialul ăsta, dar apoi tanti Irinke m-a lă­murit că e vorba de asigurările sociale şi de im­po­zi­tul pe care "îl contrectez la finanţ!". Pentru că are PFA şi pentru că niciodată nu a lucrat la negru. Aşa a învăţat de la tatăl ei. Să fie cinstită, să se roa­ge şi să muncească.
"Ba, pe vremea comuniştilor trebuia să dau şi la stat. Gratis. Că am zis să nu supăr pe cei de la fi­nanţ. Şi veneau şi spunea doar că vrea nu ştiu câ­te flori pentru oraş. Şi eu dădeam, da' niciodată ei nu le-a plătit. Să le fie de bine".

Buchetul

Vorbim de câteva minute şi mâinile lui tanti Irinke nu au stat o clipă. Au ales "nimuritoarele", ca să-mi arate cum se face cununiţa de pus la cru­cea de la creş­tetul mortului, apoi au ales florile pen­tru buchet şi acum e gata. Rotund şi frumos, râde la mine cu toate culorile pe care le vezi împrăştiate pe câmp. E aşa cum îl ştiu din copilărie. Buchetul lui tanti Irinke!
Îmi amintesc şi acum... L-am apucat în mână şi l-am strâns straşnic. Era buchetul primei mele iubiri. Mai dădusem flori până atunci, dar erau flori de care nu-mi aminteam. Acesta era însă pentru draga mea. Prima mea dragă, primul meu buchet. Unul uriaş! Cât să-mi cuprindă împrejur tot dorul, să-l strângă în mul­ţimea de culori: un buchet nupţial, în care, pe lângă florile lui Irinke, era împletită şi dragostea mea.

Fotografiile autorului