"Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul" (Luca 18.9).
Credeam, în marea mea orbire, până la întâlnirea cu duhul părintelui Arsenie, în 1996, la Prislop, că Sfinţii au trăit doar în primii ani ai creştinismului, iar minunile tot atunci se întâmplau. Noi, oamenii secolului 20-21, nu mai merităm să fim martori la minuni sau să fim contemporani cu sfinţi. Dar întâlnirea din 1996, din 14 septembrie, când am făcut primul drum la Prislop, fără să ştiu că este hramul Mânăstirii, m-a umplut de bucurie şi mi-a zdruncinat convingerile pesimiste. Tot cam în acea perioadă am citit şi o carte despre Preafericitul Ieremia Valahul (între timp a fost canonizat de Papa Ioan Paul al II-lea şi acum este Sfântul Ieremia Valahul) şi, o alta, despre Sfântul Anton de Padova, grabnic ajutător şi ale cărui daruri se revarsă necontenit peste cei care împlinesc novenele din zilele de marţi.
Gândul meu se întorcea mereu la anii dinainte de Marea Schismă, din 1054, când credinţa era una, nedivizată, şi auzind duminică de duminică, la liturghie, rugăciunea: "Să ne rugăm pentru Unirea Credinţelor", am început o novenă la Sfântul Anton, eu, ortodoxă, prin botez şi credinţă. Cererea mea la Sfântul Anton era să-mi dezvăluie când se vor uni credinţele, iar Biserica lui Hristos va fi doar una, aşa cum a fost înainte de 1054. Grea cerere şi, cumva, dincolo de viaţa mea şi a familiei mele. În timpul celor 9 săptămâni de novenă am făcut şi un drum la Prislop şi, îngenunchind la cruce, i-am mărturisit părintelui Arsenie rugăciunea mea către Sfântul Anton şi am cerut iertare că mă rog unui sfânt catolic.
Am încheiat novena după aproape două luni şi apoi am uitat de cererea mea. Până într-o noapte, când un vis tulburător m-a făcut să înţeleg că nicio rugăciune nu rămâne fără răspuns. Visul s-a produs spre dimineaţă şi a părut atât de real, în irealitatea lui, încât am rămas, multe zile după aceea, într-o stare de imponderabilitate. În vis am fost un mesager înaripat. Eram eu, aşa cum mă ştiam, dar puteam să zbor şi eram obligată să duc două mesaje scrise pe hârtie groasă, îngălbenită. Hârtiile erau rulate, legate cu sfoară şi nu aveam voie să ştiu conţinutul mesajelor. Culoarea celor două suluri de hârtie era diferită. Primul sul era vernil şi trebuia să-l duc la Vatican. Al doilea era galben pal şi trebuia să-l duc la Patriarhie.
Am zburat spre Vatican, punctul de plecare fiind casa mea. Am predat mesajul şi m-am grăbit apoi să ajung la Patriarhie, să predau şi al doilea mesaj. L-am predat şi pe al doilea şi dorinţa mea de a şti ce era scris în mesaje era tot mai puternică. M-am întors spre casă, situată undeva în Ardeal, aproape de Prislop. De data asta zburam încet, ducând un soi de tristeţe în suflet, când am auzit o muzică divină, care venea dinspre o zare imaginară, care unea Vaticanul cu Patriarhia Română, şi pe care, de acolo de sus, puteam să o văd. Lumina acelei zări era aurie şi pe toată lăţimea zării s-au desfăşurat cele două mesaje, care conţineau acelaşi text: Iisus s-a înălţat. Acum ştiam textul mesajelor predate şi, spre marea mea bucurie şi uimire, între cele două texte scrise pe cer se înălţa Iisus. Acel Iisus de Lumină, pe care l-a pictat părintele Arsenie, în dreapta altarului de la biserica Mânăstirii Prislop, şi care era viu şi se înălţa. Şi dinspre Vatican, şi dinspre Patriarhie se auzeau glasuri care cântau Iisus s-a înălţat.
M-am trezit cu senzaţia că sunt lipsită de greutate şi că aş putea să zbor. Visul era atât de clar şi de proaspăt în mintea mea şi la fel îl simt şi astăzi. Mă încearcă însă o nedumerire. Nu înţelegeam rostul visului, dar simţeam o linişte imensă şi o caldă bucurie. Mi-am amintit apoi novena pe care am făcut-o la Sfântul Anton şi rugăciunea la crucea părintelui Arsenie. Şi răspunsul la cererea mea a venit: când Vaticanul şi Patriarhia vor sărbători împreună Înălţarea Domnului, unirea bisericilor se va împlini. Şi am mai înţeles că ajutorul pe care îl primim de la sfinţii la care ne rugăm, de la Iisus, de la Maica Domnului, nu este ortodox sau catolic, ci este ajutor Dumnezeiesc. Colo sus, în Cer, biserica este unică, iar reîmpăcarea pe pământ a bisericilor va veni tot de la Dumnezeu.
VICTORIA STOIAN - Hunedoara
Mulţumiri din Texas
Slavă Ţie, Dumnezeul Nostru, Slavă Ţie! Îţi mulţumesc cu fiecare suspinare pentru încercările mele şi vin (cu buze de tină) să mulţumesc Măicuţei Domnului şi Sfântului Ierarh Nectarie pentru nemăsurata lor dragoste faţă de noi. Am emigrat din România în Texas şi viaţa nu este uşoară nici aici. Primul ajutor neaşteptat l-am primit la vremea când m-am îndoit, ca şi Petru, şi am deznădăjduit, dar rugăciunile mele au fost ascultate. Mi-am găsit un nou loc de muncă, după o perioadă de şomaj. Dar mai important decât asta este faptul că ajutorul nepreţuit a venit când băiatul meu a fost vindecat (prin rugăciune) şi s-a însănătoşit, "văzând cu ochii", după un accident de maşină foarte grav. Operaţiile au fost grele, dar toate reuşite. M-am rugat neîncetat şi am citit acatistele Sfântului Ierarh Nectarie şi al Măicuţei Domnului, iar ajutorul n-a întârziat să apară.
Dragi cititori ai revistei "Formula AS", toţi cei care vă aflaţi în diverse necazuri şi supărări, cereţi ajutor prin rugăciune, şi nimeni nu va pleca neajutat din faţa Maicii Domnului.
Mulţumesc pe această cale şi colectivului "Formula AS", care face posibilă lectura pe Internet a întregii reviste. Să vă dea Dumnezeu sănătate. Vă iubesc şi vă respect din toată inima. Sunteţi foarte necesari în această ţară, iar noi, cei aflaţi departe de casă, avem nevoie de dvs., ca de aer! Sunteţi minunaţi şi unici!
MIHAELA - Dallas
În primăvara anului 2011, m-am trezit cu o umflătură la subsuoara mâinii stângi. Se inflamaseră nişte ganglioni limfatici. Mi-am adus aminte de soţul unei vecine, care s-a operat dintr-o cauză asemănătoare şi, la aproximativ un an de zile, a murit. Deosebit de speriată, m-am gândit să mă rog Sfântului Nectarie. Problema era că nu ştiam cum, pentru ca rugăciunea mea să fie auzită. Multe persoane au mărturisit în revista "Formula AS" că s-au vindecat de diferite boli rugându-se Sfântului Nectarie, dar nu au povestit despre modul în care s-au rugat. Am recitit în revistă diverse mărturisiri şi, în cele din urmă, m-am oprit la scrisoarea unei cititoare, care spunea că pentru rezolvarea problemelor pe care le avea, a citit Acatistul Sfântului Nectarie timp de 40 de zile. M-am agăţat de această afirmaţie şi mi-am zis: "Voi trece la regim vegetarian timp de 40 de zile şi voi citi, o dată pe zi, Acatistul Sfântului Nectarie". De asemenea, m-am gândit să ţin post negru miercurea şi vinerea (mâncam numai seara), desigur, rugându-mă la Domnul Dumnezeu şi la Sfântul Nectarie.
Cu regim vegetarian, cu post negru miercurea şi vinerea, cu citirea Acatistului Sfântului Nectarie, în fiecare zi din cele 40 de zile, timpul a trecut pe nesimţite. La sfârşitul celor 40 de zile, am constatat cu uimire că ganglionii limfatici de la subsuoara stângă se dezumflaseră. În toamna aceluiaşi an 2011, după o vară plină de probleme, m-am trezit cu o mare durere în partea inferioară a abdomenului. Din nou am intrat în panică, dar acum aveam ceva experienţă. Fără a merge la doctor, am repetat metoda expusă mai sus. Până la sfârşitul celor 40 de zile, durerea din partea de jos a abdomenului mi-a dispărut.
În luna mai, 2012, m-am dus la Bucureşti, la Mânăstirea Radu Vodă, unde se află o parte din moaştele Sfântului Nectarie. M-am rugat, am mulţumit pentru toate, am primit ulei sfinţit din candela de lângă racla cu moaştele Sfântului Nectarie, am cumpărat o carte despre viaţa şi minunile lui.
Şi pentru ca să se bucure şi alţii de ajutorul acestui sfânt atât de puternic, m-am hotărât să-i mărturisesc public, minunile.
LILIA - Miercurea Ciuc, jud. Harghita
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
