ANIVERSAREA

"Dragă Buni, te iubesc şi te voi iubi mereu"

Albumul cu fotografii

Mă numesc Constanţa Dîrţul, locuiesc în Ti­mişoara şi de curând am împlinit vârsta de 80 de ani. Am fost sărbătorită în familie, de cele două fiice ale mele, amân­două profesoare de limbă franceză, de ginerele meu, cadru militar, şi de cei doi nepoţi ai mei, unul elev în clasa a XII-a şi celălalt student. Soţul meu şi celălalt ginere sunt decedaţi.
Cu ocazia aniversării celor 80 de ani, am primit mai multe cadouri. Cel mai mult m-a impre­sio­nat cadoul ne­po­tului meu, elev: un album cu foto­grafii din toate etapele vieţii mele. Pe coperta albu­mu­lui, în care era loc pentru o fotografie, a pus por­tretul meu din ultimul an de liceu, în care eram foarte tânără şi foarte frumoa­să. Mai jos, a pus fotografia pă­rinţilor mei, scriind: "Totul a început cu pă­rinţii tăi. Şi din dragos­tea lor, ai apărut tu, Constanţa Nicolae, fetiţa născută în anul 1933, la Sânziene". Apoi a pus fotografii din toate eta­pele vieţii mele: gră­diniţă, şcoală generală, liceu, facul­tate, şi le-a co­mentat pe fiecare. Într-o foto­grafie eram cu soţul meu (am fost colegi de facul­tate), iar el a scris: "Dar mai ales ai găsit iubirea vieţii tale! L-ai găsit pe Mircea Dîrţul. Alături de soţul tău minunat ai colindat ţara şi Europa în lung şi-n lat şi-aţi fost fericiţi. Aţi mers cu pluta pe Bis­triţa, aţi văzut locuri care acum nu mai sunt (Ada-Kaleh).
Ţi-au crescut şi fetiţele şi s-au căsătorit şi ele. Şi ţi s-a născut şi primul nepot, Mircică, numit după mi­nunatul său bunic. Şi apoi, a venit şi celălalt - Alexuţ, adică eu. Ne-ai crescut cu dragoste nemăr­ginită şi ai avut mereu răbdare cu noi şi ne-ai fost un stâlp de sprijin şi ne-ai ocrotit întotdeauna. Mai ştii cum ne du­ceai peste tot? La grădiniţă, la centrul cultural francez, la defilarea militară, la şcoală? Şi-acum, uită-te aici, împreună cu noi, la 80 de ani.
LA MULŢI ANI, BUNI!"
Pe o pagină din album mi-a pus o floare de colţ culeasă din Ocna de Fier, din grădina unei cunoştinţe. Pe altă pagină a pus o fotografie de-a mea, din şcoala generală, de la o serbare în care eram îmbrăcată în în­ge­­raş, şi a scris: "Buni, dragă, ai fost mereu şi vei ră­mâ­ne... un înger păzitor". Iar pe coperta din spate a albumului a lipit un plic şi mai jos a scris: "Câteva vor­be pentru tine". Cu mult drag, Alex. 25.06.2013. În plicul acela mi-a pus o scrisoare pe 5 pagini, pe care v-o anexez în copie, poate cândva veţi publica vreun frag­ment din ea, pentru a dovedi că în ţara noastră sunt foarte mulţi copii serioşi, studioşi, iubitori şi respec­tuoşi, şi că pe nedrept tot tineretul este blamat.
Am fost o familie fericită, iar fetele mele, când erau mici, se aşezau pe covor şi spu­neau: "Mami, ce familie fericită suntem noi!".
Când a decedat soţul meu, fiica mea care locuieşte la Arad mi-a scris o scrisoare: "Voi mi-aţi oferit imagi­nea unui cuplu perfect. Pentru mine aţi fost un tot in­des­tructibil şi ştiu că bucuriile mele au fost şi bucuriile voastre, iar necazurile mele vi le-aţi asumat de multe ori. Ne-aţi oferit un model de conduită, de credinţă şi iubire de oameni şi mai ales multă căldură sufletească. Nu te mai necăji. Tata este în noi, în orice gest, în orice mişcare, în orice gând. Noi suntem o parte din el şi o să-i urmăm calea dreap­tă şi caldă pe care ar fi dorit-o el. El este în mintea noas­tră, în sufletul nos­tru, în copilăria noas­tră, în adolescenţa şi ma­tu­ritatea noastră, el ne umple fiinţa cu clipele fericite ce ni le-a oferit. Sunt fericită că tata ne-a lăsat o mare moştenire, dra­gostea de oa­meni şi dorinţa de a face ceva pentru ei, dorinţa de a trăi curat, cu con­ştiinţa limpede şi clară. Şi dacă pe el l-am iubit atât de mult, fii convinsă că şi pe dum­neata, care ai fost pe măsura lui sufletească, te iubim la fel de mult".
Poate v-am plictisit cu scrisoarea mea aşa de lun­gă, dar vă scrie o bunică fericită, care vrea să mai trăiască, să-şi vadă nepoţii cu studiile terminate şi la casele lor.
Cu mult respect pentru minunata dvs. revistă,
CONSTANŢA DÎRŢUL - Timişoara

Scrisoarea

Dragă Buni,
Uite c-ai ajuns la optzeci de ani... Aproape un secol! Gândeşte-te... Dacă un ocol al Pământului îl faci în 80 de zile, înseamnă că ai fi putut face 365 de ocoluri ale planetei. Îţi dai seama? N-ai făcut tu chiar asta, dar în mod cert ai avut o viaţă plină! Plină de bucu­rii, de îm­pliniri, de momente frumoase... Desi­gur, ai avut parte şi de necazuri, dar tocmai faptul că ai trecut peste ele şi le-ai înfruntat cu atâta forţă şi curaj face din tine un om incredibil. Buni, eşti fabuloasă!
Ai avut atâtea încercări în viaţă şi pe toate ai reuşit să le treci cu bine. Ai fost săracă, dar prin muncă multă şi învăţătură ai ajuns să duci o viaţă bună şi să ai o me­se­rie frumoasă. Când ai ajuns la fa­cultate, părinţii nu aveau destui bani ca să-ţi dea şi ţie, dar tu te-ai angajat la un magazin pe Lipscani şi le-ai dat şi lor din banii tăi. Ai avut un soţ minu­nat, pe care însă l-ai scos din multe încurcături în care a in­trat din cauza bunătăţii sale exagerate.
Întotdeauna, oricât de greu ţi-a fost, ai fost un om corect, căruia i-a plăcut să îşi facă treaba serios şi să facă bine peste tot în jurul său. Aşa ai fost crescută şi aşa ţi-ai crescut şi tu, la rândul tău, fetele şi nepoţii. Mereu ai sărit în ajutorul oricui era în impas, întotdea­una ai fost aproape de oameni, iar Dumnezeu te-a răsplătit pe măsură! În schimbul a tot ceea ce ai dat de la tine, ai primit un soţ minunat, care te-a iubit mereu şi te veghează şi acum, de sus. Ai primit două fete ex­traor­dinare, frumoase, deştepte (au cu cine se­mă­na!), care te iubesc ca pe ochii din cap şi care ţi-au oferit nu­mai satisfacţii. Şi, mai departe, ai primit şi doi nepoţi, care nu-s nici ei chiar foarte răi, dacă e să mă întrebi pe mine! În concluzie, ai avut mereu o familie feri­cită! Ca şi viaţa ta, de altfel... Ai avut în viaţă parte de satis­facţii, şi profesionale, şi familiale, ai văzut lumea, ai dus-o destul de bine... Eu zic c-ai avut o viaţă fericită şi, mai ales, împlinită! Ştii... de atâtea ori mi-ai zis: «Doamne, nu-mi vine să cred că am trăit atâta după bunu' Mir­cea...». Ei bine, eu cred că nimic nu e întâmplă­tor! Eu cred că dacă ţi-a mai dat Dumnezeu zile, a fost pentru că trebuie să-ţi duci la bun sfârşit misiunea pe pământ, şi să i-o continui şi pe a lui bunu' Mir­cea. Dacă tu nu mai trăiai, Buni, cine ne ducea şi ne aducea de la grădi­niţă? Cine ne ducea şi aducea de la şcoală? Cine ne ducea peste tot? Cine stătea cu noi? Cine ne făcea mâncare? Cine ne culca? Cine ne poves­tea, cân­ta, numă­ra? Cine îi ajuta pe mama şi pe tata să ne creas­că? Cine era acolo, de fie­care dată când aveam nevoie? Să ştii, Buni, că orice lucru, orice întâmplare, orice fiinţă îşi au rostul lor. Dum­nezeu ştie ce face şi le-a rânduit pe toate aşa cum trebuie! Iar dacă mă întrebi pe mine, mi­siunea ta încă nu s-a sfârşit! Eu cred că mai ai ceva de stat cu noi, Buni! Trebuie să fii lângă noi, să ne ajuţi, să ne sprijini, să ne spui o vorbă bună, aşa cum ai făcut me­reu!
Iar pentru tot ce am scris mai sus, îţi mulţumesc! Îţi mulţumesc, Buni, că ai fost mereu lângă mine, că ori­când am avut nevoie de ajutor, tu mi l-ai dat! Îţi mul­ţumesc că m-ai crescut aşa frumos şi că m-ai învăţat întotdeauna ce e bine şi ce nu, cum să mă com­port şi cum nu şi, în definitiv, să fiu mai bun! Bun, aşa cum ai fost şi tu toată viaţa. N-am să uit niciodată cum îmi cântai ca să mă adormi. Atâta îmi plăcea... Aveai o voce aşa frumoasă, aşa caldă... Îmi cântai cântece din tinere­ţea ta, cântece frumoase, romanţe mai ales. Şi apoi, îmi povesteai... Atât de frumos povesteşti, Buni! Şi ai o memorie imbatabilă, chiar şi acum, la optzeci de ani! Aşa frumos ştii să readuci la viaţă vremuri de mult apu­se, întâmplări şi personaje din copilăria ta, din tinereţile tale, locuri care acum s-au schimbat total, iar unele nici măcar nu mai exis­tă... Totuşi, tu atât de viu şi de plin de culoare îmi spui despre ele, încât parcă am trecut şi eu prin toată viaţa ta. Şi, după cum vezi, nici nu e prea departe de ade­văr... Tot pe urmele tale merg!
Îţi mulţumesc, Buni, pentru toate eforturile şi sa­cri­­ficiile pe care le-ai făcut pentru noi! N-o să uit nicio­dată cum te supăram când eram mici, că nu te ascul­tam, dar asta nu conta pentru tine, pentru că tu dădeai totul necondiţionat. Şi acum, când am mai crescut, poate că nu ne-am purtat chiar mereu aşa cum trebuie, dar asta nu te-a împiedicat niciodată să fii atât de bună şi iubitoare cu noi!
Îţi mulţumesc, Buni, că m-ai crescut, că ai avut răbdare cu mine şi că oricând am avut nevoie de aju­tor, indiferent ce fel de ajutor, tu ai fost mereu acolo şi ai reuşit mereu să găseşti o soluţie, chiar dacă asta implica sacrificii din partea ta. Buni, să ştii că tu eşti şi ai fost mereu unul din stâlpii mei de sprijin! Ce m-aş fi făcut eu fără tine, în atâtea şi atâtea dăţi? Ce s-ar fi făcut Mircea, mama, tata, Puia, fără tine? Până la urmă, ce s-ar fi făcut toată lumea fără tine? Me­reu ai fost acolo să-i ajuţi pe toţi şi ai reuşit să faci şi restul lumii să fie mai bună. Buni, eşti extraor­dinară!
Pentru toate astea şi pentru încă multe altele, infinit mai multe altele, îţi mulţumesc, Buni, din tot su­fletul meu! Îţi mulţumesc pentru tot ce-ai făcut pentru mine, pentru noi toţi. Eşti ceea ce, din păcate, puţini oameni pot fi consideraţi. Buni, tu eşti şi ai fost din­totdeauna om! Om, cu adevărat, şi aşa m-ai învăţat şi pe mine să fiu, iar pentru asta îţi mulţumesc cât pot eu de mult! Buni, dragă Buni, te iubesc şi te voi iubi mereu!
Cu multă dragoste şi recunoştinţă, al tău nepot,
Alex
25 iunie 2013