Alegerea liderului liberal le convenea celor mai mulţi activişti ai alianţei aflate la guvernare. Pentru liberali, prezenţa şefului lor la Cotroceni era socotită drept o garanţie că, în aproape orice situaţie, vor rămâne la masa puterii. Pentru socialişti, alegerea lui însemna plasarea unui "om de paie" într-unul din centrele semnificative de autoritate ale României. Crin Antonescu însuşi a indicat, prin toate manifestările sale, că e dispus să-şi asume un asemenea rol, acceptând - în proiectul său de Constituţie - golirea funcţiei prezidenţiale de orice conţinut executiv. Liberalul ar dori "să-şi doarmă" mandatul la Cotroceni, pentru a rămâne în istoria ţării. Crin Antonescu nu are alte ambiţii, nu este capabil de alte opţiuni. A transformat PNL-ul într-o anexă PSD-istă, a acceptat aşezarea "baronilor" săi în poziţii limitrofe în cadrul administraţiei, i-a exclus pe "cârtitori", adică pe liberalii de vocaţie, contrariaţi de îndepărtarea "şefului" de doctrină. Prestaţiile şi pretenţiile candidatului liberal au mulţumit PSD-ul, care dispune, astfel, necondiţionat, de totalitatea resurselor ţării. Pentru PSD, cel puţin pentru moment, Antonescu este "soluţia ideală" de păstrare a unităţii coaliţiei politice pe care o domină (PC-ul susţinându-l necondiţionat pe liberal, în virtutea aranjamentului "special" al acestuia cu puşcăriabilul Dan Voiculescu).
Iată de ce, confirmarea candidaturii lui Crin Antonescu la preşedinţia României nu poate provoca nicio surpriză la reuniunea litorală a USL-ului, din 31 august a.c. PSD-ul este, în continuare, satisfăcut de maniera în care liderul liberal îşi domină şi îşi angajează partidul. PC-ul îi pune, pe mai departe, la dispoziţie, motorul bine uns al Antenelor, UNPR-ul nu există, doar păstrarea formală a unităţii USL asigurându-i menţinerea ca entitate politică. Declararea lui Crin Antonescu drept candidat unic al alianţei de centru-stânga nu întâmpină, oficial, nicio problemă. În PNL, unde Crin Antonescu domneşte în mod absolut, n-a existat nici o contestaţie. Cititorul, aflat în concediu sau toropit de căldura verii, se poate întreba desigur despre rostul acestei reuniuni care, pur şi simplu, a constatat şi a menţinut statu-quo-ul. Oare au simţit liderii USL-işti nevoia de a se vedea şi în ţinute lejere la ţărmul mării, pentru a arăta electoratului cât de angajaţi şi decişi sunt în rezolvarea problemelor ţării? Ce i-a îndemnat să-şi reafirme unitatea "de monolit" înainte de sosirea toamnei?
Adevărul este că reuniunea maritimă a USL-ului, programată de mai multă vreme, are loc într-un moment mai mult decât necesar. În ciuda masivităţii sale, USL-ul scârţâie din toate încheieturile. Baronii tuturor partidelor sunt nemulţumiţi de "porţiile" pe care le-au primit din "plăcinta" veniturilor statului, de incapacitatea guvernului de a bloca ANI şi DNA (punerea Justiţiei cu botul pe labe fiind una din marile promisiuni din momentul cuceririi puterii) şi de perspectiva regionalizării şi a accesului la fondurile europene etc. Iar în ciuda reafirmării solemne a candidaturii lui Crin Antonescu, aceasta pare, în fapt, tot mai incertă. Sondajele de opinie, chiar şi cele realizate de institute "prietenoase" cu USL-ul, indică un trend accelerat descrescător al impactului electoral al prezidenţiabilului. Dacă USL-ul păstrează încă 60% din intenţiile de vot, constată sondajul publicat în 15 august a.c. de INSCOP, Crin Antonescu adună mai puţin de 30% din opţiuni, plasându-se pe locul cinci, după alţi prezidenţiabili, în frunte cu Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Motivul acestei prăbuşiri este, mai mult ca sigur, prestaţia monocordă a liberalului (axată pe "obsesia Băsescu", în ciuda faptului că USL-ul şi Antonescu se află la putere), discursul său fiind lipsit de orice referinţă socială sau economică. Pentru o comunitate dominată de grija zilei de mâine, a face din problema eliminării preşedintelui ţării o obsesie publică, un ţel suprem, este, cel puţin, indecent.
Mai complicată este însă, dincolo de aparenţe, situaţia USL-ului. Chiar dacă gruparea îşi ascunde bine frământările interne, clocotul surd al acestora se simte, totuşi. USL îşi menţine, aproape normal, la un an după alegeri, impactul electoral de 60%, dar uzura guvernării şi posibilitatea de a pierde alegerile din 2014 o pune deja într-o situaţie delicată. Fragmentarea impusă de alegerile europene (unde se ţine cont de diferenţele doctrinare) şi prezumtiva pierdere a preşedinţiei (cu candidatura tot mai fragilă a liderului liberal) ar putea face ca - pe fondul unei înrăutăţiri previzibile a stării economiei - lava nemulţumirilor USL-iste să se reverse. PSD-ul ştie că reprezentanţi ai săi stau mai bine în sondaje decât "candidatul unic". Premierul Ponta, primarul Capitalei, Oprescu, şi chiar vicepreşedintele liberal, primar al Sibiului, Klaus Johannis, îl depăşesc - la nivelul cotei de încredere - pe Crin Antonescu. De ce n-ar fi tentat PSD-ul să deţină concomitent preşedinţia ţării şi şefia guvernului? O aruncare a dificultăţilor guvernării pe umerii miniştrilor liberali ar face procesul mult mai uşor, PSD-ul având destule posibilităţi de refacere a majorităţii parlamentare pentru guvernare.
Cea mai dură eventualitate pentru PSD, din perspectiva anului 2014, ar fi un triumf al opoziţiei la prezidenţiale. Un preşedinte de altă culoare politică, fie şi mai puţin "jucător" decât Traian Băsescu, ar tempera avântul PSD-ist spre dominarea totală a ţării. Desemnarea unui candidat unic al dreptei pare însă o utopie, în contextul actualei divizări a acesteia. Ideală pentru ea ar fi o candidatură a d-lui Mugur Isărescu, cel mai bine cotat personaj public în încrederea populaţiei din România. Dreapta trebuie să se bazeze pe infrastructura PDL-ului (care şi-a desemnat un candidat în persoana d-lui Constantin Predoiu), dar - din această perspectivă - trebuie să renunţe la orgoliile individuale şi grupale şi să accepte că numai unită "poate trece puntea".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
