Alegerea liderului liberal le convenea celor mai mulți activiști ai alianței aflate la guvernare. Pentru liberali, prezența șefului lor la Cotroceni era socotită drept o garanție că, în aproape orice situație, vor rămâne la masa puterii. Pentru socialiști, alegerea lui însemna plasarea unui "om de paie" într-unul din centrele semnificative de autoritate ale României. Crin Antonescu însuși a indicat, prin toate manifestările sale, că e dispus să-și asume un asemenea rol, acceptând - în proiectul său de Constituție - golirea funcției prezidențiale de orice conținut executiv. Liberalul ar dori "să-și doarmă" mandatul la Cotroceni, pentru a rămâne în istoria țării. Crin Antonescu nu are alte ambiții, nu este capabil de alte opțiuni. A transformat PNL-ul într-o anexă PSD-istă, a acceptat așezarea "baronilor" săi în poziții limitrofe în cadrul administrației, i-a exclus pe "cârtitori", adică pe liberalii de vocație, contrariați de îndepărtarea "șefului" de doctrină. Prestațiile și pretențiile candidatului liberal au mulțumit PSD-ul, care dispune, astfel, necondiționat, de totalitatea resurselor țării. Pentru PSD, cel puțin pentru moment, Antonescu este "soluția ideală" de păstrare a unității coaliției politice pe care o domină (PC-ul susținându-l necondiționat pe liberal, în virtutea aranjamentului "special" al acestuia cu pușcăriabilul Dan Voiculescu).
Iată de ce, confirmarea candidaturii lui Crin Antonescu la președinția României nu poate provoca nicio surpriză la reuniunea litorală a USL-ului, din 31 august a.c. PSD-ul este, în continuare, satisfăcut de maniera în care liderul liberal își domină și își angajează partidul. PC-ul îi pune, pe mai departe, la dispoziție, motorul bine uns al Antenelor, UNPR-ul nu există, doar păstrarea formală a unității USL asigurându-i menținerea ca entitate politică. Declararea lui Crin Antonescu drept candidat unic al alianței de centru-stânga nu întâmpină, oficial, nicio problemă. În PNL, unde Crin Antonescu domnește în mod absolut, n-a existat nici o contestație. Cititorul, aflat în concediu sau toropit de căldura verii, se poate întreba desigur despre rostul acestei reuniuni care, pur și simplu, a constatat și a menținut statu-quo-ul. Oare au simțit liderii USL-iști nevoia de a se vedea și în ținute lejere la țărmul mării, pentru a arăta electoratului cât de angajați și deciși sunt în rezolvarea problemelor țării? Ce i-a îndemnat să-și reafirme unitatea "de monolit" înainte de sosirea toamnei?
Adevărul este că reuniunea maritimă a USL-ului, programată de mai multă vreme, are loc într-un moment mai mult decât necesar. În ciuda masivității sale, USL-ul scârțâie din toate încheieturile. Baronii tuturor partidelor sunt nemulțumiți de "porțiile" pe care le-au primit din "plăcinta" veniturilor statului, de incapacitatea guvernului de a bloca ANI și DNA (punerea Justiției cu botul pe labe fiind una din marile promisiuni din momentul cuceririi puterii) și de perspectiva regionalizării și a accesului la fondurile europene etc. Iar în ciuda reafirmării solemne a candidaturii lui Crin Antonescu, aceasta pare, în fapt, tot mai incertă. Sondajele de opinie, chiar și cele realizate de institute "prietenoase" cu USL-ul, indică un trend accelerat descrescător al impactului electoral al prezidențiabilului. Dacă USL-ul păstrează încă 60% din intențiile de vot, constată sondajul publicat în 15 august a.c. de INSCOP, Crin Antonescu adună mai puțin de 30% din opțiuni, plasându-se pe locul cinci, după alți prezidențiabili, în frunte cu Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Motivul acestei prăbușiri este, mai mult ca sigur, prestația monocordă a liberalului (axată pe "obsesia Băsescu", în ciuda faptului că USL-ul și Antonescu se află la putere), discursul său fiind lipsit de orice referință socială sau economică. Pentru o comunitate dominată de grija zilei de mâine, a face din problema eliminării președintelui țării o obsesie publică, un țel suprem, este, cel puțin, indecent.
Mai complicată este însă, dincolo de aparențe, situația USL-ului. Chiar dacă gruparea își ascunde bine frământările interne, clocotul surd al acestora se simte, totuși. USL își menține, aproape normal, la un an după alegeri, impactul electoral de 60%, dar uzura guvernării și posibilitatea de a pierde alegerile din 2014 o pune deja într-o situație delicată. Fragmentarea impusă de alegerile europene (unde se ține cont de diferențele doctrinare) și prezumtiva pierdere a președinției (cu candidatura tot mai fragilă a liderului liberal) ar putea face ca - pe fondul unei înrăutățiri previzibile a stării economiei - lava nemulțumirilor USL-iste să se reverse. PSD-ul știe că reprezentanți ai săi stau mai bine în sondaje decât "candidatul unic". Premierul Ponta, primarul Capitalei, Oprescu, și chiar vicepreședintele liberal, primar al Sibiului, Klaus Johannis, îl depășesc - la nivelul cotei de încredere - pe Crin Antonescu. De ce n-ar fi tentat PSD-ul să dețină concomitent președinția țării și șefia guvernului? O aruncare a dificultăților guvernării pe umerii miniștrilor liberali ar face procesul mult mai ușor, PSD-ul având destule posibilități de refacere a majorității parlamentare pentru guvernare.
Cea mai dură eventualitate pentru PSD, din perspectiva anului 2014, ar fi un triumf al opoziției la prezidențiale. Un președinte de altă culoare politică, fie și mai puțin "jucător" decât Traian Băsescu, ar tempera avântul PSD-ist spre dominarea totală a țării. Desemnarea unui candidat unic al dreptei pare însă o utopie, în contextul actualei divizări a acesteia. Ideală pentru ea ar fi o candidatură a d-lui Mugur Isărescu, cel mai bine cotat personaj public în încrederea populației din România. Dreapta trebuie să se bazeze pe infrastructura PDL-ului (care și-a desemnat un candidat în persoana d-lui Constantin Predoiu), dar - din această perspectivă - trebuie să renunțe la orgoliile individuale și grupale și să accepte că numai unită "poate trece puntea".