- Când a părăsit Olanda, în 2008, Irene van der Geest şi-a pus în bagaj şi uneltele de florărie. Pleca spre o ţară de care nu ştia decât din auzite, dar pleca îndrăgostită. Azi, după aproape şase ani, pariul ei e câştigat. România a devenit pentru ea acasă, un loc în care e fericită şi-şi poate vedea în tihnă de flori. Şi nu oricum. Irene e cea mai mare specialistă în aranjamente florale pe care o au românii - o "olandeză zburătoare", cu entuziasm copleşitor, ale cărei buchete şi vaze de flori îţi taie, pur şi simplu, respiraţia -
Iubire pe valuri
- Irene, eşti prima olandeză stabilită în România pe care o întâlnesc. Ce te-a adus la noi? De ce ar veni un occidental să-şi deschidă o afacere tocmai aici?
- Răspunsul e simplu, it's because of love. Ar veni din dragoste. (râde) Înainte să mă stabilesc în România, am lucrat trei ani de zile pe vase de croazieră, ca maestră floristă, responsabilă cu aranjamentele florale. "Holland America Line" e o companie care deţine 12 vase de croazieră enorme, cu un regim de 5 stele. Florile făceau parte dintr-un cod al eleganţei. Le vedeai peste tot, prin restaurante, la recepţie, în holuri. Acolo l-am întâlnit într-o zi pe Adrian, care e român, şi care lucra ca fotograf. Şi ne-am îndrăgostit.
- Pentru el ai venit în România?
- Iniţial, am renunţat la job-urile de pe vasele de croazieră şi ne-am stabilit în Olanda, unde am deschis o florărie. Dar Adrian a insistat mult să vin în România, explicându-mi că aici nu mai există nimeni ca mine.
- Adică nimeni cu meseria de maestru florist...
- Exact. În România nu există nici măcar o şcoală unde ai putea învăţa asta, în timp ce în Olanda, ţara florilor, a fi florist e o meserie cât se poate de serioasă. Eu am studiat 9 ani ca să devin maestră florist. Am făcut întâi o şcoală de 3 ani, ca să devin florar cu drept de muncă în florării. Dar n-am vrut să mă opresc la a lucra într-o florărie şi a face buchete de trandafiri. Aşa că am mai făcut 2 ani şi am devenit specialist. Iar apoi m-am ambiţionat şi am mai studiat 4 ani, ca să-mi iau diploma de master florist. N-a fost uşor, am călătorit în 4 oraşe diferite pentru studii. Ca să obţii gradul acesta, trebuie să inventezi ceva nou în materie de aranjamente florale, un design propriu, iar juriul e foarte sever. Sunt doar 700 de oameni în Olanda care au acest titlu şi sunt mândră că sunt printre ei. Am şi o insignă oficială, care după ce o să mor o să se întoarcă la ei, fiindcă e proprietatea statului olandez. (râde)
- Ai mai călătorit în România înainte să te decizi să vii aici?
- Aşa, fără să ştii nimic?
- Aşa. Ştiam o Românie din poveştile lui Adrian, care mi-a explicat că nu e doar ţara acelor căruţe de pe autostradă, care apar în fotografiile din jurnalele internaţionale, ci o ţară foarte frumoasă, cu oportunităţi de afaceri. Eram obişnuită să călătoresc, lucrasem până în momentul ăla şi în Olanda, şi în Belgia, şi în Anglia. Era o provocare. Şi-apoi, cine avea chef să se întoarcă în Olanda să lucreze pentru un şef? Visam să fiu independentă.
- A fost un pariu câştigat?
- Cu certitudine. Lucrurile au mers bine pentru noi. Suntem aici din 2008. La început, am lucrat pentru comunitatea de străini şi am organizat mici evenimente pentru cunoscuţi. Dar foarte repede, lucrurile au luat amploare şi a fost nevoie să deschidem şi o florărie, în care organizez ateliere de creaţie florală. Nu exagerez, cred că sunt persoana cea mai titrată în materie de flori din România. Tocmai de aia, vreau să împărtăşesc şi altora din experienţa mea şi să îi învăţ şi pe alţii tehnicile de bază pentru a realiza buchete şi ornamente din flori. Lucrurile merg bine, dar nu m-am culcat pe-o ureche. Continuu să merg în Olanda, pentru seminarii şi specializări. Lucrez şi cu o revistă de specialitate de acolo, care apare de şase ori pe an. Ne întâlnim şi stabilim împreună care vor fi tendinţele sezonului următor. Apoi, revista pe care o realizăm ajunge în toate florăriile sau firmele specializate, şi ceilalţi florişti se inspiră din ea. E grozav să ştii că tu decizi trend-urile. E o meserie în care nimic nu e la fel doi ani la rând, de aia trebuie să înveţi continuu.
Relaxare şi soare
- Cum te simţi printre români, Irene? Le cauţi compania?
- Mă simt bine. Am învăţat multe lucruri de la români, mai ales să mă bucur de viaţă. Românii ştiu să sărbătorească, ştiu să se bucure de momentele importante şi să trăiască în prezent. Sunt foarte calzi şi afectuoşi, nu întreţin relaţii de complezenţă. De pildă, îmi sun o prietenă să văd ce face şi ea zice: "Hai, treci pe la mine". Şi trec pe la ea şi-mi face cafea. Şi încropeşte imediat ceva de mâncare şi povestim şi râdem. Olandezii sunt ca nemţii. Dacă vrei să vezi pe cineva, pui mâna pe telefon şi stabileşti o întâlnire peste două săptămâni, unde vei bea o cafea, vei mânca un fursec şi în două ore îţi vei lua rămas bun. Cred că am devenit mult mai adaptabilă de când sunt în România. Mult mai relaxată. Am învăţat că 5 minute de întârziere nu înseamnă o catastrofă şi că cele mai frumoase vacanţe nu se programează din timp. Dacă ştiu că mâine e soare şi nu am comenzi la florărie, ne suim în maşină cu cei doi băieţi ai noştri şi plecăm la mare.
- Comunitatea olandeză din România e destul de mare. Sunt foarte mulţi angajaţi de la ING Bank, de la Heineken sau din alte corporaţii olandeze. O dată pe lună, ne dăm cu toţii întâlnire, cu soţi, soţii, copii, la Café van Gogh, în Centrul Vechi. E o cafenea deschisă de un olandez, prieten de-al nostru. Aşa avem ocazia să vorbim limba de-acasă şi să ne simţim bine. N-aş putea zice că mi-e dor de Olanda. Pentru mine, acasă e locul în care trăiesc, unde iubesc, unde îmi sunt copiii. Sigur că mi-e dor de familia din Olanda, dar nu ne desparte decât un zbor de 3 ore cu avionul. Şi, oricum, mergem, şi eu, şi Adrian, la Amsterdam de 2-3 ori pe an, de fiecare dată când sunt târguri sau demonstraţii de flori.
- Lucraţi împreună acum?
- Da, lucrez cu Adrian şi am maaaare noroc. El se ocupă de site, de comenzi, de clienţi, de afacerea propriu-zisă. Iar eu mă ocup de partea de design şi sunt liberă să mă concentrez pentru a fi creativă. E extraordinar aşa, fiindcă nu-mi place deloc să am de-a face cu "factura", "administraţia" şi altele. (rosteşte cuvintele în română)
- Irene, văd că vorbeşti şi româneşte...
- Un pic. (râde) Am început să învăţ. Băieţii noştri, Liam (3 ani) şi Kyle (6 ani), vorbesc în toate trei limbile, adică în română, în olandeză şi în engleză, în care comunicăm eu şi cu Adrian.
Rochii din flori
- Până să te cunosc, nu mi-a trecut prin cap că există şi această meserie, de maestru florar. Cum te-ai decis să alegi drumul ăsta? A fost o inspiraţie de moment?
- Nu, am ştiut de la 12 ani că vreau să fac asta. Îmi amintesc că ne întrebau părinţii ce vrem să facem, şi sora mea răspundea că ea vrea economist, iar eu îmi doream să fiu floristă. Pentru că la vârsta aia, ca toate fetiţele, culegeam o grămadă de flori şi făceam buchete. Eram înnebunită după flori. Nu stăteam într-un oraş mare, ci într-o localitate mai mică, pe malul mării, iar ca să ajung la şcoală, trebuia să merg 45 de minute pe jos şi să traversez nişte câmpuri. În regiunea noastră erau mulţi cultivatori de lalele, de trandafiri, de bujori. Era o nebunie să traversezi toate culturile alea, să-ţi bucuri ochiul cu toate culorile.
- Normal, tot o creaţie e şi asta, şi merge mână în mână cu tendinţele din modă. E vorba tot de texturi, de combinaţii, de culori. Poate să mă inspire orice, de la o călătorie la Mogoşoaia şi felul în care se îmbină culorile într-un smoc de iarbă, până la revistele de modă sau la o coafură impresionantă. Am şi colaborat, de altfel, cu revistele de modă, pentru că nu realizez doar aranjamente florale, ci şi...rochii din flori. În rest, fiecare floristă are stilul ei. Al meu e relaxat şi lejer. Îmi plac buchetele care lasă impresia că au fost culese în grabă din grădină, fără niciun efort (deşi astea sunt cel mai greu de realizat). Nu-mi plac aranjamentele prea înţepenite sau prea abstracte. Şi n-am flori preferate, îmi plac toate, îmi place să lucrez cu cele de sezon, parcă şi nuanţele lor se potrivesc mai bine cu anotimpul. Primăvara, cu ranunculus, cu frezii, lalele, vara apar bujorii şi trandafirii, toamna hortensia şi crengile cu boabe. În schimb, nu prea-mi plac gladiolele, strică orice buchet, nici floarea soarelui, fiindcă nu merge combinată cu nimic altceva. Iar crizantemele mi se par foarte plictisitoare.
- De unde îţi iei florile?
Nunţile româneşti sunt grandioase
- Ai cunoscut atâtea naţii în călătoriile tale. Cum ţi se par românii? Preţuiesc florile?
- Românii se adaptează foarte repede la tendinţele din Occident, probabil datorită internetului. Se uită prin reviste, prin fotografii, se informează. Sunt impresionaţi, mai ales de stilul decorativ englez şi american şi da, preţuiesc florile. Sunt tot mai mulţi cei care le acordă atenţia cuvenită, atunci când e vorba de un eveniment important. Pentru mine, e extraordinar să lucrez în România, pentru că nunţile româneşti sunt grandioase, sunt departe de minimalismul celor olandeze. Iar asta îmi dă ocazia să fiu creativă. În cei şase ani de când sunt aici, am creat o nişă de clienţi care vin la mine tocmai pentru că pot avea încredere, se lasă surprinşi. Nu pot să vă spun cât de fericită mă simt când livrez florile. Când clienţii văd buchetele, aranjamentele, sfeşnicele ornate, coşurile cu flori, nu se pot abţine şi aproape ţipă de bucurie. Pentru mine e extraordinar.
- Pari un om fericit, Irene. Nu ne poţi dezvălui şi nouă ingredientele reţetei? De vină e dragostea sau bucuria de a face meseria asta?
- Şi una, şi cealaltă. (râde) Da, sunt un om fericit. România mă face fericită, Adrian şi copiii noştri la fel. Fac parte dintre acei oameni norocoşi care nu s-au plâns niciodată în viaţă că trebuie să meargă la serviciu. Eu, pur şi simplu, nu pot avea o zi proastă la lucru, fiindcă florile te calmează, te liniştesc, te fac să zâmbeşti. Câteodată, văd cum se enervează câte un şofer la semafor şi începe să urle. Şi-mi zic că săracul s-a certat probabil cu soţia sau a avut o zi oribilă la muncă. Trebuie să fie foarte trist să-ţi urăşti munca. Multe din fetele care vin la workshopurile mele nici măcar nu-şi doresc să devină floriste. Sunt angajate la bănci sau în alte mari corporaţii şi sunt, pur şi simplu, sătule de munca asta alienantă, de rotiţe care fac parte dintr-un sistem. S-au săturat să-şi trăiască viaţa între ecrane de computer şi de iPhone. Vor să se întoarcă la natură, la realitate. Pentru ele, lucrul cu florile e o gură de oxigen. Florile ţin şi ele de un savoir vivre. Dar nu e vorba doar de a-ţi face viaţa mai frumoasă şi mai confortabilă. Frumuseţea exterioară te face frumos şi la interior. Îţi aduce pace şi bucurie, te face mai bun şi mai iubitor.
- În final, aş vrea să te mai scormonesc un pic. Cred că cititorii sunt la fel de curioşi ca mine să afle ce fel de nuntă ai avut. Tu, care ai făcut atâtea mirese fericite cu buchetele tale, ai organizat o nuntă românească sau una olandeză? Şi mai ales: cine s-a ocupat de flori?
- Ei bine, o să vă dezamăgesc cu răspunsul, fiindcă eu şi Adrian n-am făcut încă nunta. Abia acum ne pregătim pentru ea. Va fi pe 14 septembrie, toamna aceasta. Ceremonia religioasă va fi la Biserica Anglicană. A trebuit să chemăm tocmai din Austria un
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
