Irene van der Geest - "Am învățat de la români să mă bucur de viață"

Olandeza zburătoare

- Când a părăsit Olanda, în 2008, Irene van der Geest și-a pus în bagaj și uneltele de florărie. Pleca spre o țară de care nu știa decât din auzite, dar pleca îndrăgostită. Azi, după aproape șase ani, pariul ei e câștigat. România a devenit pentru ea acasă, un loc în care e fericită și-și poate vedea în tihnă de flori. Și nu oricum. Irene e cea mai mare specialistă în aranjamente florale pe care o au românii - o "olandeză zburătoare", cu entuziasm copleșitor, ale cărei buchete și vaze de flori îți taie, pur și simplu, respirația -

Iubire pe valuri

- Irene, ești prima olandeză stabilită în România pe care o întâlnesc. Ce te-a adus la noi? De ce ar ve­ni un occidental să-și deschidă o afacere tocmai aici?

- Răspunsul e simplu, it's because of love. Ar veni din dragoste. (râde) Înainte să mă stabilesc în Româ­nia, am lucrat trei ani de zile pe vase de croazieră, ca maestră flo­ristă, responsabilă cu aranjamentele florale. "Holland America Line" e o companie care deține 12 vase de croazieră enorme, cu un regim de 5 stele. Florile făceau parte dintr-un cod al eleganței. Le vedeai peste tot, prin restaurante, la recepție, în holuri. Acolo l-am întâlnit într-o zi pe Adrian, care e român, și care lucra ca fotograf. Și ne-am îndrăgostit.

- Pentru el ai venit în România?

- Inițial, am renunțat la job-urile de pe va­sele de croazieră și ne-am stabilit în Olan­da, unde am deschis o florărie. Dar Adrian a insistat mult să vin în România, expli­cân­du-mi că aici nu mai există nimeni ca mine.

- Adică nimeni cu meseria de maestru florist...

- Exact. În România nu există nici măcar o școală unde ai putea învăța asta, în timp ce în Olanda, țara florilor, a fi florist e o meserie cât se poate de serioasă. Eu am studiat 9 ani ca să devin maestră florist. Am făcut întâi o școală de 3 ani, ca să devin florar cu drept de muncă în florării. Dar n-am vrut să mă opresc la a lucra într-o florărie și a face buchete de trandafiri. Așa că am mai făcut 2 ani și am devenit specialist. Iar apoi m-am ambiționat și am mai studiat 4 ani, ca să-mi iau diploma de master florist. N-a fost ușor, am călătorit în 4 orașe diferite pentru studii. Ca să obții gradul acesta, trebuie să inven­tezi ceva nou în materie de aranja­mente florale, un design propriu, iar juriul e foarte sever. Sunt doar 700 de oameni în Olan­da care au acest titlu și sunt mân­dră că sunt printre ei. Am și o insignă oficială, care după ce o să mor o să se întoarcă la ei, fiindcă e proprietatea statului olandez. (râde)

- Ai mai călătorit în România înainte să te decizi să vii aici?

- Nu. Am venit pur și simplu și m-am stabilit.

- Așa, fără să știi nimic?

- Așa. Știam o Românie din po­veștile lui Adrian, care mi-a explicat că nu e doar țara acelor căruțe de pe au­tostradă, care apar în fotografiile din jurnalele internaționale, ci o țară foar­te frumoasă, cu oportunități de afa­ceri. Eram obișnuită să călătoresc, lucrasem până în momentul ăla și în Olanda, și în Belgia, și în Anglia. Era o provocare. Și-apoi, cine avea chef să se întoarcă în Olanda să lucreze pentru un șef? Visam să fiu independentă.

- A fost un pariu câștigat?

- Cu certitudine. Lucrurile au mers bine pentru noi. Suntem aici din 2008. La început, am lucrat pen­tru comunitatea de străini și am organizat mici eve­nimente pentru cunoscuți. Dar foarte repede, lucrurile au luat amploare și a fost nevoie să deschidem și o florărie, în care orga­ni­zez ateliere de creație flo­rală. Nu exagerez, cred că sunt persoana cea mai titrată în materie de flori din Ro­mâ­nia. Toc­mai de aia, vreau să îm­părtășesc și altora din expe­riența mea și să îi învăț și pe alții tehnicile de bază pen­tru a realiza bu­chete și ornamente din flori. Lucrurile merg bine, dar nu m-am culcat pe-o ureche. Continuu să merg în Olanda, pentru seminarii și specializări. Lucrez și cu o revistă de specialitate de acolo, care apare de șase ori pe an. Ne întâlnim și sta­bilim împreună care vor fi tendințele sezonului ur­mător. Apoi, revista pe care o realizăm ajunge în toate florăriile sau firmele specializate, și ceilalți floriști se inspiră din ea. E grozav să știi că tu decizi trend-urile. E o meserie în care nimic nu e la fel doi ani la rând, de aia trebuie să înveți continuu.

Relaxare și soare

- Cum te simți printre români, Irene? Le cauți compania?

- Mă simt bine. Am învățat multe lucruri de la români, mai ales să mă bucur de viață. Românii știu să sărbătorească, știu să se bucure de momentele im­por­tante și să trăiască în prezent. Sunt foarte calzi și afec­tuoși, nu întrețin relații de complezență. De pildă, îmi sun o prietenă să văd ce face și ea zice: "Hai, treci pe la mine". Și trec pe la ea și-mi face cafea. Și încro­pește imediat ceva de mâncare și povestim și râdem. Olan­dezii sunt ca nemții. Dacă vrei să vezi pe cineva, pui mâ­na pe telefon și stabilești o întâlnire peste două săp­tămâni, unde vei bea o cafea, vei mânca un fursec și în două ore îți vei lua rămas bun. Cred că am devenit mult mai adaptabilă de când sunt în România. Mult mai rela­xată. Am învățat că 5 minute de întârziere nu înseamnă o catastrofă și că cele mai fru­moa­se vacanțe nu se programează din timp. Dacă știu că mâine e soare și nu am comenzi la florărie, ne suim în mașină cu cei doi băieți ai noștri și plecăm la mare.

- De Olanda nu ți se face dor?

- Comunitatea olandeză din România e destul de mare. Sunt foarte mulți angajați de la ING Bank, de la Heineken sau din alte corporații olandeze. O dată pe lună, ne dăm cu toții întâlnire, cu soți, soții, copii, la Café van Gogh, în Centrul Vechi. E o cafenea deschisă de un olandez, prieten de-al nostru. Așa avem ocazia să vor­bim limba de-acasă și să ne simțim bine. N-aș putea zice că mi-e dor de Olanda. Pentru mine, acasă e locul în care trăiesc, unde iubesc, unde îmi sunt copiii. Sigur că mi-e dor de familia din Olanda, dar nu ne desparte decât un zbor de 3 ore cu avionul. Și, oricum, mergem, și eu, și Adri­an, la Amsterdam de 2-3 ori pe an, de fiecare dată când sunt târguri sau demonstrații de flori.

- Lucrați împreună acum?

- Da, lucrez cu Adrian și am maaaare noroc. El se ocupă de site, de comenzi, de clienți, de afacerea pro­priu-zisă. Iar eu mă ocup de partea de design și sunt libe­ră să mă concentrez pentru a fi creativă. E ex­traor­dinar așa, fiindcă nu-mi place deloc să am de-a fa­ce cu "fac­tura", "administrația" și altele. (rostește cuvintele în română)

- Irene, văd că vorbești și ro­mânește...

- Un pic. (râde) Am început să învăț. Băieții noștri, Liam (3 ani) și Kyle (6 ani), vorbesc în toate trei lim­bile, adică în română, în olan­deză și în engleză, în care comuni­căm eu și cu Adrian.

Rochii din flori

- Până să te cunosc, nu mi-a trecut prin cap că există și această meserie, de maestru florar. Cum te-ai decis să alegi dru­mul ăsta? A fost o inspirație de mo­ment?

- Nu, am știut de la 12 ani că vreau să fac asta. Îmi amintesc că ne întrebau părinții ce vrem să facem, și sora mea răspundea că ea vrea eco­nomist, iar eu îmi doream să fiu flo­ristă. Pentru că la vârsta aia, ca toate fetițele, culegeam o grămadă de flori și făceam bu­che­te. Eram înnebunită după flori. Nu stăteam într-un oraș mare, ci într-o localitate mai mică, pe malul mării, iar ca să ajung la școală, trebuia să merg 45 de minute pe jos și să tra­versez niște câmpuri. În regiunea noastră erau mulți cultivatori de lalele, de tran­dafiri, de bujori. Era o ne­bu­nie să traversezi toate culturile alea, să-ți bucuri ochiul cu toate culorile.

- Ce te inspiră atunci când creezi un aranjament? Aveți și voi, floriștii, nevoie de muze, ca alți artiști?

- Normal, tot o creație e și asta, și merge mână în mână cu ten­din­țele din modă. E vorba tot de tex­turi, de combinații, de culori. Poate să mă inspire orice, de la o călătorie la Mogoșoaia și felul în care se îm­bină culorile într-un smoc de iarbă, până la revistele de modă sau la o coa­fură impresionantă. Am și cola­bo­rat, de altfel, cu revistele de modă, pentru că nu realizez doar aran­ja­mente florale, ci și...rochii din flori. În rest, fiecare floristă are stilul ei. Al meu e relaxat și lejer. Îmi plac buche­tele care lasă impresia că au fost cu­lese în grabă din grădină, fără niciun efort (deși astea sunt cel mai greu de realizat). Nu-mi plac aranja­men­tele prea înțepenite sau prea abstracte. Și n-am flori pre­fe­rate, îmi plac toate, îmi place să lucrez cu cele de se­zon, parcă și nuanțele lor se po­tri­vesc mai bine cu ano­timpul. Primăvara, cu ranun­cu­lus, cu fre­zii, lalele, vara apar bujorii și trandafirii, toam­na hor­tensia și crengile cu boabe. În schimb, nu prea-mi plac gladiolele, strică orice buchet, nici floa­rea soarelui, fiindcă nu merge combinată cu nimic alt­ceva. Iar cri­zan­temele mi se par foarte plictisitoare.

- De unde îți iei florile?

- Lucrez numai cu flori proaspete, livrate în di­mi­neața evenimentului prin avion din Olanda. De aceea, florăria noastră nu e o florărie deschisă non stop, cum te-ai aștepta, unde să poți merge oricând să cumperi un buchet de flori. E mai degrabă un atelier de creație, unde lucrăm pe baza unei programări. Că­lă­torind prin România, am văzut de multe ori flori de câmp care m-au impresionat sau flori și fructe ale unor copaci, care ar fi fost interesante în buchete. Din păca­te, nu pot lucra cu ele, fiindcă nu le cunosc caracte­risticile și nici nu ar avea cine să le livreze prompt.

Nunțile românești sunt grandioase

- Ai cunoscut atâ­tea nații în călă­toriile tale. Cum ți se par românii? Prețu­iesc flo­rile?

- Românii se a­dap­tează foarte re­pede la tendințele din Oc­ci­dent, pro­babil da­­torită internetului. Se uită prin reviste, prin fo­to­grafii, se informează. Sunt impre­sionați, mai ales de stilul decorativ englez și american și da, prețuiesc flo­rile. Sunt tot mai mulți cei care le acordă atenția cu­venită, atunci când e vorba de un eveniment impor­tant. Pentru mine, e extraordinar să lu­crez în Ro­mânia, pentru că nunțile ro­mâ­nești sunt gran­dioa­se, sunt departe de minima­lismul celor olan­deze. Iar asta îmi dă ocazia să fiu creativă. În cei șase ani de când sunt aici, am creat o nișă de clienți care vin la mine tocmai pen­tru că pot avea în­credere, se lasă sur­prinși. Nu pot să vă spun cât de fe­ricită mă simt când livrez florile. Când clienții văd bu­che­tele, aranja­mentele, sfeșnicele ornate, coșurile cu flori, nu se pot ab­ține și aproape ți­pă de bucurie. Pentru mine e ex­traor­dinar.

- Pari un om fericit, Irene. Nu ne poți dezvălui și nouă ingredientele rețetei? De vină e dragostea sau bucuria de a face meseria asta?

- Și una, și cealaltă. (râde) Da, sunt un om fericit. Româ­nia mă face fericită, Adrian și copiii noștri la fel. Fac parte dintre acei oameni norocoși care nu s-au plâns niciodată în viață că trebuie să meargă la serviciu. Eu, pur și simplu, nu pot avea o zi proastă la lucru, fiindcă florile te calmează, te li­niștesc, te fac să zâmbești. Câteo­dată, văd cum se enervează câte un șofer la semafor și începe să urle. Și-mi zic că săracul s-a certat proba­bil cu soția sau a avut o zi oribilă la muncă. Trebuie să fie foarte trist să-ți urăști munca. Multe din fetele care vin la workshopurile mele nici măcar nu-și doresc să devină floriste. Sunt angajate la bănci sau în alte mari corporații și sunt, pur și simplu, sătule de munca asta alienantă, de ro­tițe care fac parte dintr-un sis­tem. S-au săturat să-și trăiască via­ța între ecrane de computer și de iPhone. Vor să se în­toarcă la natură, la realitate. Pentru ele, lucrul cu flo­rile e o gură de oxigen. Florile țin și ele de un savoir vivre. Dar nu e vorba doar de a-ți face viața mai frumoasă și mai confortabilă. Frumusețea exte­rioa­ră te face frumos și la interior. Îți aduce pace și bucurie, te face mai bun și mai iubitor.

- În final, aș vrea să te mai scormonesc un pic. Cred că cititorii sunt la fel de curioși ca mine să afle ce fel de nuntă ai avut. Tu, care ai făcut atâtea mi­rese fericite cu buchetele tale, ai organizat o nuntă românească sau una olandeză? Și mai ales: cine s-a ocupat de flori?

- Ei bine, o să vă dezamăgesc cu răspunsul, fiindcă eu și Adrian n-am făcut încă nunta. Abia acum ne pre­gătim pentru ea. Va fi pe 14 septembrie, toamna aceas­ta. Ceremonia religioasă va fi la Biserica An­gli­cană. A trebuit să chemăm tocmai din Austria un re­verend ame­rican, care să o oficieze. Asta e partea mai complicată. În rest, totul va fi în stil românesc, o mare petrecere în grădină, cu țambal, viori și acor­deon și un porcușor la proțap. Abia aștept. Va fi o ocazie extraordinară să ne revedem, nu doar familiile, ci și pri­e­tenii din An­glia, Franța și Ita­lia. Ro­chia mi-am coman­dat-o în Sta­tele Uni­te, iar flo­rile... nu le-am ales încă, dar vor veni, desigur, din Olanda. Și va fi pri­ma oară când vom face o ex­cep­ție, nu le voi pre­găti în dimi­nea­ța evenimen­tului, ci cu o zi înainte.