Dragostea mea pentru aceste minuni ale naturii - florile - n-ar fi fost, poate, niciodată deplină, peste ani, fără existenţa acestui mic univers de culori şi miresme din copilărie.
Aş dori acum să vă descriu mica grădină din sufletul meu, în care mâinile atoateştiutoare ale bunicii sădiseră şi îngrijiseră toate florile, până când eu - copil în primele clase primare - am preluat totala ei responsabilitate. Chiar la intrare, străjuia un maiestuos arbust de lămâiţă, care spre sfârşitul lui mai era nins de flori albe, al căror parfum dulce-acrişor înmiresma toată curtea. În vecinătatea acestuia puteau fi admiraţi ghioceii şi zambilele albastre şi albe. Centrul grădiniţei era ocupat de un mare rond, în mijlocul căruia trona o tufă uriaşă de cerceii doamnei. Pe tijele-i înalte, fragile, se înşiruiau, la distanţe perfect egale, floricelele roz, în formă de inimioare, mai mari la bază, din ce în ce mai mici spre vârf. Tot pe acest rond, de jur împrejur, aveam creţişori roşii, cu florile asemenea unor bănuţi, garofiţe sârbeşti multicolore, lalele roşii bătute, cu miros uşor piperat, dar şi pestriţe (galben cu roşu). Pe fundalul grădinii, lângă gardul ce ne despărţea de uliţa din spatele casei, se înălţa, până deasupra ulucii, cuişorul - un arbust cu flori minuscule, în formă de cuişoare, de un galben-auriu, atât de plăcut mirositoare, încât în timpul înfloririi, toţi vecinii care treceau pe uliţă înălţau capul pentru a afla sursa îmbătătoarei miresme. Preferatul bunicii era trandafirul alb, lipit de peretele casei, fiindcă din petalele lui amestecate cu mălai, zahăr şi apă, făcea o turtă pe care o cocea pe frunze de nuc, în vatra sobei. Bucuria mea cea mare era ca în final să-i dezlipesc frunzele de pe talpă şi să mă minunez de imprimeurile firave ale nervurilor acestora. Apoi, şi eu, şi bunicul, ne instalam cuminţi pe scăunelele joase şi aşteptam ca bunica, după ce îndepărta urmele de cenuşă, bătând turta cu palmele, să ne rupă câte un codru (bucată mare). Era auriu şi parfumat.
Acelaşi trandafir, în ultimii ani de viaţă ai bunicii, fiind crescut chiar în dreptul ferestrei casei mari (camera bună, nelocuită, în care se păstrau hainele de sărbătoare) şi fiindcă se neglijase înlocuirea unui ochi de geam spart, intrase prin spărtură şi înflorise în casă, deasupra mesei de sub fereastră. Poate o căuta pe bunica, acum, mult mai bătrână şi neputincioasă, nevoită să stea mai mult la pat. Tovarăş şi vecin cu el era trandafirul roşu. După ce toată luna martie purtam la încheietura mâinii mărţişorul, împletit din fire de lână sau mătase, îl agăţam în ramurile sale, pentru a împrumuta obrajilor mei de copil, după spusele bunicii, roşul lui rumen şi sănătos. Ocrotite de cei doi trandafiri înalţi şi puternici, se înşiruiau pe toată latura peretelui gingaşele lăcrămioare, cu parfumul lor unic.
În imediata apropiere a florilor, aveam un mic teren pentru straturile de ceapă şi usturoi. Şi aici, printre zarzavaturi, bunica sădea stelişoare de diverse culori, din care ducea la biserică, pentru a le pune la icoane sau pe mormintele celor dragi. Am îngrijit cu dragoste mica noastră grădină. Măturam conştiincios cele câteva potecuţe din jurul rândurilor, cu aceeaşi mătură folosită în unica odaie cu pământ pe jos, în care locuiam cu bunicii. Aici, în micul meu paradis, am învăţat de la bunica denumirile tuturor florilor, aici mi-am făcut ucenicia, alături de ea, în a le creşte şi a le îndrăgi, aici stăteam în zilele calde, pe un scăunel de lemn lucrat de bunicul, care era rotar, şi-mi învăţam lecţiile când eram elevă la gimnaziu, tot aici priveam fascinată agitaţia gâzelor, bondarilor, albinelor, care culegeau polenul şi nectarul dulce al florilor. Bunica mea nu mi-a dat în dar numai grădiniţa ei de flori, ci mi-a împodobit sufletul cu bunătatea, înţelepciunea, generozitatea şi dragostea ei. După tragediile suferite - acelea de a-şi pierde patru copii mari, după ce trudise din răsputeri şi le făcuse un rost al lor - a mai găsit resurse sufleteşti să mă crească şi pe mine, până la plecarea în liceu. Aş dori ca, prin aceste atât de modeste aduceri aminte, să-i dăruiesc toate florile recunoştinţei mele, strânse într-un imens buchet.
prof. MIA IORDACHE
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
