De fiecare dată, fără excepţie, eram contrariat de faptul că, atunci când aveam pe tavă un bol cu ciorbă, casiera scotea mai întâi o furculiţă, o preumbla vigilentă prin lichidul uşor acrişor şi abia apoi încasa banii, lăsându-mă să trec. Uimit de toată această întâmplare, am îndrăznit într-o zi să o întreb pe casieră ce se întâmplă (ce motiv ar avea să răscolească atât de asiduu prin banalul preparat culinar?) şi, uşor jenată, femeia mi-a spus: "Mă iertaţi domnule, că vă văd om serios, dar e unii studenţi care introduc ca nişte nesimţiţi şniţelul în ciorbă şi, la sfârşit, vor să plătească numai ciorba."
Fără să fac o dramă din asta, m-am aşezat la masă şi am început să mănânc, nu fără a constata, cu o anume neplăcere, că respectiva mâncare mi-a rămas în gât, reactivându-mi tot şirul de umilinţe mărunte la care mă obligă de mai multă vreme domnul Stat şi doamna Primărie. Nu trece o lună de la Dumnezeu să nu primesc SMS-uri de la Bancă, de la Cablu, de la Fisc sau de la Asigurări, să-mi plătesc ratele lunare. Nu intru bine în bloc şi administratorul aleargă după mine să mă anunţe că "fondul de rulment" s-a mărit şi că e musai să-l plătim până la finele lunii. Dacă întreb ce-i cu respectivul fond, mi se răspunde că e vorba de o sumă preventivă, o sumă menită să acopere eventuale pagube şi stricăciuni provocate de unii şi alţii. Ştirile proaste de la televizor (începând cu meteo şi terminând cu accidentele auto de dimineaţă) completează minunat lumea în care trăim - o lume în care fiecare suspectează pe fiecare; o lume în care, preventiv, cineva îţi umblă permanent cu furculiţa în ciorba vieţii şi se scuză că numai aşa se preîntâmpină încălcarea legii. A dispărut încrederea. A dispărut vechiul obicei al târguielii cu o singură strângere de mână. Îmi amintesc de vremurile când bunicul meu a venit de la Târg fără vacă, dar şi fără bani, motivând că omul cu care făcuse vânzarea o să-i aducă banii a doua zi. Speriată, bunica l-a întrebat dacă ştie cum îl cheamă pe omul cu pricina şi unde locuieşte, dar bunicul a zâmbit liniştit: "N-am nevoie de niciunele - nici de nume, nici de adresă. Mi-e de ajuns că mi-a strâns mâna".
Problema noastră nu e că suntem săraci sau că trăim în criză, în lipsuri şi multiple nelinişti. Problema noastră e că trăim urât, în teamă de aproapele şi în suspiciune. Mergem liniştiţi pe stradă şi, brusc, ne trezim că cineva îşi vâră din senin linguroiu' în viaţa noastră. Apoi surâde încurcat şi se scuză. A fost doar o verificare, o acţiune de rutină. Să nu ne supărăm, dar asta e situaţia - e "unii mai măgari şi mai nesimţiţi, care încalcă legea".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
