Cum răspund politicienii români extremismului maghiar?

ANCHETĂ DE OPINIE

De la Marea Unire încoace, România a avut mereu o problemă cu minoritatea maghiară. Au fost momente în care a gestionat-o mai bine şi altele în care s-a comportat mai puţin inspirat. Re­cent, am asistat la o nouă provocare a na­ţio­na­liş­tilor extremişti maghiari pe teritoriul românesc. Gu­vernul şi preşedintele României au reacţionat într-un mod aplaudat de unii, criticat de alţii. În numărul de faţă al revistei, vă prezentăm opiniile unor politicieni din opo­ziţie, care aparţin generaţiei tinere, şcolite în Oc­cident, şi care provin din mediul universitar. Aceste atribute îi arată nu numai ca pe cei care vor conduce mâine ţara, dar şi ca pe vectori de opinie foarte im­por­tanţi, care pot influenţa mentalitatea colectivă.
Aşadar, le-am adresat două întrebări:

1. Cum consideraţi că trebuie să se raporteze auto­ri­tăţile române la minoritatea maghiară, astfel încât să nu permită izbucnirea şi alimentarea unui con­flict interetnic, dar nici încălcarea Constituţiei sau a altor legi?

2. Care sunt motivele pentru care toate guvernele post­decembriste au avut o relaţie mai degrabă ti­mo­­rată cu reprezentanţii minorităţii maghiare, astfel încât au permis existenţa şi participarea la guvernare a unui partid etnic, UDMR, şi au lăsat nesancţionate o seamă de încălcări flagrante ale legilor statului român de către extremiştii unguri?

ANDREEA PAUL (VASS)
Prim-vicepreşedinte al PDL

"România dă clasă Ungariei, în privinţa tratamentului minorităţilor naţionale"

1. Răspunsul nu e prea complicat: aplicând legea şi practicând o diplomaţie prudentă. Înainte de a face declaraţii în numele statului român, e necesar să luăm în calcul şi impactul lor pe termen lung, nu doar câştigurile electorale facile pe termen scurt. Fiindcă să te tot legi de naţionalismul extremist, fie maghiar, fie românesc, nu înseamnă altceva decât disperare şi lipsă de orizont. Or, iată orizontul pe care îl propun eu şi PDL: deschiderea României spre Republica Moldova şi spre Spaţiul Schengen; deschiderea către valorile proprii şi către valorile europene.
România a dovedit prin fapte, nu prin vorbe, că a ridicat la un nivel foarte înalt standardele cu care îşi tratează minorităţile naţionale. Foar­te bine ar fi ca Un­garia să ia ca exem­plu buna practică românească în această privinţă. În egală măsură, minoritatea româ­nilor din alte ţări europene - acolo unde românii noştri îşi poartă cultura respectând alte culturi - a dovedit că îmbogăţeşte viaţa statelor în care trăiesc. Românii de pretutindeni au probat că nu sunt un factor de tur­bu­lenţă şi nici o plat­formă politică pentru demagogi. Din nou, repre­zentanţii maghiarilor de pretutindeni ar tre­bui să ia aminte la buna practică a românilor de pre­tutindeni, pentru că, la urma urmelor, cu toţii suntem europeni. Din acest punct de vedere, România dă clasă Ungariei.
2. Politicienii maghiari din România sunt mai puţini, dar mai uniţi. Politicienii români sunt mai mulţi, dar divizaţi în trei partide mari şi multe altele mai mici. Asta determină ca exerciţiul guvernării să fie imposibil de făcut, după un scrutin electoral, de către un singur actor politic mare, fără alianţe. Iar alianţele cele mai uşoare, pentru a ajunge la pragul de 50% plus 1, se fă­ceau cu reprezentanţii minorităţii maghiare. Acum, în­să, avem o majoritate de 70% în Parlament, creată de doi mari actori, aliaţi în USL. O astfel de forţă politică ar trebui să aibă în vedere cultivarea atractivităţii cetă­ţeniei româneşti. USL a scăpat din obiectiv acest lucru esenţial. În schimb, PDL a susţinut votul prin cores­pondenţă - şi vă reamintesc că am depus în Parlament un proiect de lege în acest sens, încă din sesiunea trecută. PDL a promovat o politică foarte activă pentru redobândirea de către basarabeni a cetăţeniei române şi pentru accesul elevilor şi studenţilor din Republica Moldova la educaţie şi cultură, prin burse, în România. Pe de altă parte, trebuie să ne preocupe şi ce se în­tâmplă în judeţele Covasna şi Harghita. Pentru că PDL nu a crezut niciodată că izolarea sau autonomia aces­tora este soluţia, ba din contră. Şi acolo sunt cetăţeni români.
Din cauza incompetenţei şi a imposturii de la vâr­ful instituţiilor statului - mascate prin abordări ex­tre­miste sau autonomiste -, în această zonă a ţării dom­nesc sărăcia şi disperarea. Vă reamintesc că cel mai mic salariu mediu din ţară este în judeţul Harghita, 1.100 de lei, iar în Covasna, salariul mediu depăşeşte puţin 1.200 de lei, fiind cu un sfert mai mic decât me­dia pe ţară, de 1.660 de lei. Pensiile lor sunt şi ele mai mici decât în restul ţării. Şomajul este mai mare de­cât media pe ţară. Iar producţia industrială scade în cele două judeţe în ultimul an, în timp ce în restul ţării creşte. De asemenea, calitatea educaţiei acolo este mai joasă, promovabilitatea la bacalaureat, de pildă, fiind mai redusă decât la nivel naţional. Acestea sunt pro­blemele reale, generate, în mare măsură, de politicienii maghiari, care joacă excesiv cartea naţionalismului extremist şi a autonomiei regionale, în detrimentul preocupărilor pentru dezvoltarea economică şi socială a zonei în care trăiesc. Această abordare este antieu­ro­peană şi nu serveşte interesele locuitorilor din judeţele Covasna şi Harghita, indiferent de etnia lor, română, maghiară, şvabă sau secuiască.

ADRIAN PAPAHAGI
Vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară

"Personaje ca Vona Gabor nu au ce căuta în ţara noastră, iar maghiarii din România se compromit invitându-l"

1. Autorităţile româneşti trebuie să dovedească fermitate şi imparţialitate, dar fără să se raporteze la minorităţi sau la majorităţi, ci la indivizi şi entităţi care încalcă legea sau interesele statului român. Cred şi eu că nu mai trebuie to­lerate pe teritoriul României mani­festări revizioniste, extremiste, xe­nofobe, indiferent cine le orga­ni­zează. Personaje ca Vona Gabor nu au ce căuta în ţara noastră, iar ma­ghiarii din România se compromit invitându-l. Jobbik este un partid extremist, cu o falangă paramilitară (Garda Maghiară) şi un lider ne­frecventabil. E interesant de notat că Vona se află în legături strânse cu Alexander Dugin, fost consilier al Preşedintelui Putin şi ideologul Uniunii Euroasiatice. Sub masca naţionalismului maghiar, Vona face jocuri mai complexe şi extrem de periculoase pentru Ungaria şi România, ţări partenere în NATO şi UE. Vă puteţi convinge consultând site-ul de pe internet al Jobbik, unde veţi găsi detalii despre vizitele lui Vona la Mos­cova, certurile acestuia cu ambasadele UE sau an­tiame­ricanismul său visceral. În România a existat un singur conflict interetnic, în 1990, la Târgu Mureş, iar acela a fost orchestrat de ucenicii Securităţii ceauşiste şi ai KGB. Ion Iliescu ar putea să ne ofere mai multe detalii. Din fericire, avem astăzi servicii de informaţii moderne, reformate, şi sper că asemenea derapaje nu mai sunt posibile.
2. Strict politic, UDMR poate fi privită ca o ano­malie. Face parte din Partidul Popular European (de cen­tru-dreapta), dar a guvernat, versatil, şi cu stânga, şi cu dreapta. Eu mi-aş dori ca maghiarii să se opună, alături de Partidul Mişcarea Populară, politicilor fali­mentare ale guvernului Ponta, nu să susţină tacit USL. În fond, taxele mărite, asistenţialismul păgubos, şo­majul în creştere, inflaţia galopantă, lipsa inves­tiţiilor - măreţele realizări ale USL - ne afectează pe toţi, indiferent de limba maternă.
E evident că UDMR a fost curtată de partidele ro­mâneşti din raţiuni aritmetice: fiindcă 6-7% contează în turul doi al alegerilor prezidenţiale sau atunci când nu dispui de o majoritate confortabilă în Parlament. Dar vedem că acest lucru s-a schimbat. Aşa cum azi USL guvernează fără UDMR, s-ar putea ca, din 2016, nici Dreapta să nu mai aibă nevoie de această forma­ţiune. Iată de ce cred că maghiarii din România au in­teresul să pună presiune pe UDMR şi pe partidele ro­mâ­neşti, pentru a le cere politici în favoarea Transil­va­niei, tradiţional mai întreprinzătoare şi mai occi­den­talizată decât restul ţării. Dacă UDMR se va limita la obiective naţionaliste şi identitare de faţadă, va trăda interesele ma­ghiarilor care vor, ca toţi cetăţenii români, să tră­iască mai bine într-o ţară mai puţin coruptă. Iar acest lucru nu se obţine plecând urechea la discursuri de tip Tokes sau Vona, nici prin segregare etnică şi vise se­paratiste, ci prin politici responsabile, de dreapta, care să favorizeze întreprinzătorii, să atragă investiţii, să dezvolte infrastructura, să reformeze şcoala şi spi­talul, să întărească familia şi comunităţile locale.

MIHAIL NEAMŢU
Preşedinte al Partidului Noua Republică

"Îngrijorează atât discursul extremist al unor reprezentanţi ai comunităţii maghiare, cât şi replicile adeseori disproporţionate ale oficialilor români"

1. Statul român trebuie să se raporteze la mino­ritatea maghiară în conformitate cu cadrul legal exis­tent în acest moment pe plan in­tern, dar şi cu tratatele interna­ţio­nale ale României, care conţin pre­ve­deri pri­vind minorităţile. Respectarea dreptu­rilor minorităţilor în România este o bună practică la nivel european. În acest sens, merită comparată situa­ţia din România cu modul în care statele din jur îşi tratează minorităţile, în par­ticular minoritatea românească. Res­pectarea legii de către toată lumea şi pe toate planurile (nu doar în ceea ce priveşte minorităţile, ci şi în ceea ce priveşte utilizarea resurselor publice, trans­­parenţa de­cizională şi financiară etc.) este condiţia pri­mordială pentru diminuarea tensiunilor din socie­tate, inclusiv a tensiunilor potenţiale cu coloratură et­nico-culturală. În măsura în care România va fi un stat de drept, adică un stat capabil să asigure bună gu­vernanţă, justiţie echi­ta­bilă, fiscalitate responsabilă şi politici publice trans­parente şi inteligente, statul român va fi un stat legitim şi respectat de toţi cetăţenii săi, indiferent de aparte­nenţa etnică şi culturală a acestora.
2. Guvernele post-decembriste au fost şantajabile, din cauza modului în care au funcţionat şi funcţionează partidele care au generat aceste guverne. Fiind în primul rând cooperative şi reţele construite în jurul unor interese şi nu al unor valori sau al unui proiect de ţară, aceste partide au fost întotdeauna dispuse să ne­go­cieze orice şi cu oricine, pentru a putea ajunge şi râ­mâne la putere suficient de mult timp, cât să le per­mită celor care au investit bani în partide să-şi recu­pereze in­vestiţiile cu profit. În plus, lipsite fiind de o viziune des­pre ţară şi dovedind incoerenţă şi opor­tunism po­litic, de la bun început au fost într-o poziţie de ne­go­ciere nefavorabilă, cu un actor care are o iden­titate or­ga­nizaţională mult mai coerentă şi care e ca­pabil să-şi definească interesele pe termen lung. Nu vom avea o so­luţie la problema maghiară, atâta vreme cât în po­li­tica românească vor lipsi partidele cu iden­titate doc­trinară şi organizaţională clară, partide care, plecând de la valori perene, vor putea să definească o strategie pe termen lung pentru ţară, inclusiv în ceea ce priveşte priorităţile şi politicile cu relevanţă specială pentru mi­norităţile etnice şi culturale. Până atunci, însă, pro­ble­ma minorităţii maghiare va continua, probabil, să fie instrumentalizată în scopuri electorale. Îngrijo­rează atât discursul extremist practicat de unii repre­zentanţi ai comunităţii maghiare, cât şi replicile, ade­seori dis­pro­porţionate, ale oficialilor români la aceste pro­vo­cări. În locul declaraţiilor belicoase, repre­zen­tanţii statului român ar putea recurge la gesturi cu greutate simbolică, precum retragerea unor decoraţii ofi­ciale sau chiar a cetăţeniei române, ambele pro­puneri fiind vehiculate în cazul lui Laszlo Tokes.

Foto: MEDIAFAX, AGERPRES