De fiecare dată, fără excepție, eram contrariat de faptul că, atunci când aveam pe tavă un bol cu ciorbă, casiera scotea mai întâi o furculiță, o preumbla vigilentă prin lichidul ușor acrișor și abia apoi încasa banii, lăsându-mă să trec. Uimit de toată această întâmplare, am îndrăznit într-o zi să o întreb pe casieră ce se întâmplă (ce motiv ar avea să răscolească atât de asiduu prin banalul preparat culinar?) și, ușor jenată, femeia mi-a spus: "Mă iertați domnule, că vă văd om serios, dar e unii studenți care introduc ca niște nesimțiți șnițelul în ciorbă și, la sfârșit, vor să plătească numai ciorba."
Fără să fac o dramă din asta, m-am așezat la masă și am început să mănânc, nu fără a constata, cu o anume neplăcere, că respectiva mâncare mi-a rămas în gât, reactivându-mi tot șirul de umilințe mărunte la care mă obligă de mai multă vreme domnul Stat și doamna Primărie. Nu trece o lună de la Dumnezeu să nu primesc SMS-uri de la Bancă, de la Cablu, de la Fisc sau de la Asigurări, să-mi plătesc ratele lunare. Nu intru bine în bloc și administratorul aleargă după mine să mă anunțe că "fondul de rulment" s-a mărit și că e musai să-l plătim până la finele lunii. Dacă întreb ce-i cu respectivul fond, mi se răspunde că e vorba de o sumă preventivă, o sumă menită să acopere eventuale pagube și stricăciuni provocate de unii și alții. Știrile proaste de la televizor (începând cu meteo și terminând cu accidentele auto de dimineață) completează minunat lumea în care trăim - o lume în care fiecare suspectează pe fiecare; o lume în care, preventiv, cineva îți umblă permanent cu furculița în ciorba vieții și se scuză că numai așa se preîntâmpină încălcarea legii. A dispărut încrederea. A dispărut vechiul obicei al târguielii cu o singură strângere de mână. Îmi amintesc de vremurile când bunicul meu a venit de la Târg fără vacă, dar și fără bani, motivând că omul cu care făcuse vânzarea o să-i aducă banii a doua zi. Speriată, bunica l-a întrebat dacă știe cum îl cheamă pe omul cu pricina și unde locuiește, dar bunicul a zâmbit liniștit: "N-am nevoie de niciunele - nici de nume, nici de adresă. Mi-e de ajuns că mi-a strâns mâna".
Problema noastră nu e că suntem săraci sau că trăim în criză, în lipsuri și multiple neliniști. Problema noastră e că trăim urât, în teamă de aproapele și în suspiciune. Mergem liniștiți pe stradă și, brusc, ne trezim că cineva își vâră din senin linguroiu' în viața noastră. Apoi surâde încurcat și se scuză. A fost doar o verificare, o acțiune de rutină. Să nu ne supărăm, dar asta e situația - e "unii mai măgari și mai nesimțiți, care încalcă legea".