TIA ŞERBĂNESCU - "În momentul de faţă, USL deţine toată puterea, dar continuă să se vaite, ca şi cum ar fi în opoziţie"

Analiza politică a lunii IULIE

"CSAT nu dă avize pe contracte de privatizare"

- Problema cea mai fierbinte a lunii iulie a fost pri­vatizarea CFR Marfă, care a dat naştere unor schim­buri de replici tăioase între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Premierul cere pentru ea aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), iar preşedintele îi răspunde că CSAT-ul nu se ocupă cu aprobarea contractelor de privati­zare. Ce se ascunde în spatele acestei polemici? Pactul de neagresiune între cei doi lideri politici a fost rupt?

- Privatizarea CFR Marfă se prefigurează, cel puţin până în momentul de faţă, ca un eşec, şi nu prea văd de unde ar putea să intervină o redresare a situaţiei pe ultima sută de metri. A întârziat prea mult, dincolo de faptul că şi aici sesizăm o diferenţă în atitudinea domnului Ponta, care a învăţat de la un eşec la altul. De unde, la OLTCHIM, îl soma pe Dan Diaconescu să dea banii în trei zile: "Scoate banii, că te execut!", şi l-a şi executat, acum a manifestat, preţ de o lună de zile, o bizară indiferenţă faţă de solvabilitatea domnului Gruia Stoica, despre care, în particular, se şi spune că îi e bun amic. Întârzierea asta dovedeşte că acolo ceva nu e în regulă. Preşedintele a intervenit, semnalând aceste deficienţe şi riscul ca această privatizare să devină un eşec, un eşec pe care, evident, l-a atribuit domnului Pon­ta. E limpede că aici se prefigurează o afacere în­curcată, în care domnul Gruia Stoica a cerut şi a primit timp să facă rost de bani, garantând cu ceva dintr-o parte, ca să ia în altă parte... Asta, după ce el însuşi a fost unul dintre cei care au devalizat CFR-ul de-a lun­gul timpului; a preluat o bună parte din activităţile CFR Marfă, lăsând acolo doar salariaţii, să-i plătească statul, iar el a pus mâna pe beneficii şi profit. Ei, acuma singura întrebare e: cine-şi asumă eşecul? El revine, în mod categoric, absolut şi definitiv, guvernului, că el s-a ocupat de privatizare. Chestiunea e că domnul Ponta nu mai are chef să-şi adauge un eşec la CV, că are destule - şi OLTCHIM, şi nenumărate insolvenţe, din nu ştiu câte întreprinderi, şi pe ministrul Relu Fenechiu condamnat... Ar fi preferat ca măcar chestiunea privati­zării CFR Marfă, agăţându-se de inter­venţia preşedin­telui, să o treacă pe la CSAT, ca să îm­partă cu preşe­dintele cheltuielile de înmormântare, dacă va fi cazul. Dar domnul Ponta ori nu cunoaşte legea CSAT, deşi el frecventează şedinţele, că e vice­preşedinte acolo, ori nu-i pasă! CSAT nu dă avize pe contracte de privati­zare! El avizează ideea privatizării, eventual, când e cazul, şi în cauză sunt obiective stra­tegice şi anumite condiţii în care să se desfăşoare acea privatizare. Adică, strategia anterioară licitaţiei, dacă e vorba de obiectiv strategic, că altminteri nu se bagă deloc. Iar strategia privatizării CFR Marfă a fost deja avizată de trei ori.

- CFR Marfă e singurul măr al discordiei între preşedinte şi premier? Părea să se fi înjghebat un soi de amiciţie între ei...

- Cred că Traian Băsescu şi-a schimbat atitudinea faţă de Victor Ponta din două motive. Până acum, a avut toată bunăvoinţa şi înţelegerea faţă de premier, pentru că domnul Ponta n-a deschis baierile pungii ca să împrăştie cu milostenii, cu cadouri şi cu risipă, aşa cum te-ai fi aşteptat de la un partid venit la putere. Aici a fost echilibrat. Poate şi datorită ochiului FMI... Dar, după ce l-a creditat o vreme, ba chiar i-a făcut şi lobby noului premier, "copilul premiant", sprijinit de preşe­dinte, a început să dea rateuri, unul după altul. Şi, de la un punct încolo, devenea chiar penibil, susţinând un premier pe care toată lumea îl critica, iar organismele internaţionale îl taxau. Însemna că Victor Ponta chiar nu mai are niciun critic şi nicio stavilă. Opoziţia nu suflă, nu mai există, oastea ei fu sfărâmată de tot... PDL nu mai vorbeşte decât din când în când, PPDD e aproa­pe furat de PC şi de USL, UDMR e, oricum, în trena USL-ului... Deci, fără nicio opoziţie, chiar riscăm să credem că guvernul Ponta poate să facă absolut orice, pentru că nimeni nu-i va spune nimic. Tăcere absolută. Dacă ar fi existat o opoziţie puternică, care să reacţio­neze la timp şi cu argumente, poate că premierul ar fi stat mai retras, ferit de necazuri şi de polemici. În ce priveşte al doilea motiv al ofensivei pe care Traian Bă­sescu a început să o lanseze la adresa guvernului, el este legat de pregătirea carierei sale poli­tice post-pre­zidenţiale, prin Partidul Mişcarea Populară, partid de dreapta, nou apărut pe scena politică.

"Românii sunt tot mai dezgustaţi de politică"

- Are şanse, în viitoarele alegeri europarla­men­tare, Partidul Mişcarea Populară?

- E, aici e problema. În momentul de faţă, la noi, în România, partidele noi nu prea mai au şanse, se impun greu, din cauza neîncrederii accentuate a oamenilor în lumea politică. Românii sunt tot mai dezgustaţi de poli­tică. De orice politică! O să vedeţi că, în curând, toate sondajele vor dovedi că nu mai vor să audă de ea. Ăsta e rezultatul felului în care oamenii politici au condus ţara şi s-au comportat de 23 de ani încoace. Un exem­plu clar este ultima "ieşire" de partid nou, care a reuşit să treacă în parlament, cheltuind o groază de bani şi de energie, PPDD (Partidul Poporului Dan Diaco­nes­cu), care aproape că nu mai există! O treime din parlamen­tari s-au dus la putere, alţii se pregătesc să o facă în viitor, nu mai au nicio reacţie la nimic, iar Dan Dia­co­nescu însuşi a dispărut din peisaj. Pe cei care mai sunt în partid nu-i mai ştie nimeni şi, când îi auzi vorbind, nici nu mai ştii dacă sunt din opoziţie sau tot din USL. Prin urmare, şi această ultimă "disperare partinică şi populistă", reprezentată de PPDD, s-a dovedit un mare fiasco. Aşa încât, ştiţi cum e: nu-l mai crezi pe ăla care vine. Cum păţim noi în străinătate: din cauza românilor care fură, poliţiştii te cercetează şi pe tine, om cinstit. Aşa se va întâmpla cu orice nou partid. Vom sufla, cu toţii, în iaurt. Dar mai există o problemă: dacă priveşti lucrurile în plan mai apropiat, nu găseşti la Partidul Mişcarea Populară nimic care să-ţi dea speranţa că se schimbă ceva, că există ceva cu adevărat nou, o ofertă cu totul specială! Ai, mai degrabă, impresia că asişti la o reciclare a unor vechi politicieni, pe care-i ştim de ani de zile, pe care i-am mai văzut în­tr-un partid, dacă nu şi în două, şi care n-au anvergură. Asta e tot ce poţi să spui mai blând despre ei. Nu sunt personaje caris­matice puternice, de care să-ţi legi speranţă, să zici: "Măi băiete, când or ieşi ăştia şi or deschide gura, vor veni cu o ofertă care să-ţi meargă la inimă". Deocam­dată, nu! E o altă formaţiune, cum e şi Forţa Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu, cum e şi Noua Republică a lui Mihail Neamţu. Sunt partide care trăiesc prin vocile câtorva lideri, care apar la televizor, mai mult sau mai puţin convingători. Şi e păcat, pentru că pe fondul acestor partide şi mişcări care s-au cam sleit de-a lungul timpului şi nu reuşesc să-şi revină, compro­miţând segmentul de dreapta, au apărut şi câte­va figuri tinere, mai proaspete, care chiar au un discurs coerent.

- Care ar fi ele?

- Mă gândesc la Adrian Papahagi şi Mihail Neam­ţu, cu unele corecţii... (Toader Paleologu s-a mai stins oleacă, a început să fie oarecum rutinier.) E însă prea puţin pentru a putea schimba ceva sau a marca ceva sau a pune un semn distinctiv. În momentul de faţă, avem o dreaptă atât de risipită, atât de fărâmiţată, atât de tocată de veleităţi şi de orgolii ale liderilor care nu se suportă şi se dezavuează între ei, încât, practic, pu­tem spune că USL-ul, în momentul de faţă, nu are opoziţie. Şi ăsta este iarăşi un motiv de spaimă pentru viitor, pentru că în lipsa oricărei opoziţii sau a unei opo­ziţii ridicole, care se trezeşte făcându-se de râs, trăgându-şi singură scaunul de sub fund, USL-ul riscă să-şi piardă complet controlul. Deja avem, cu această majoritate zdrobitoare în parlament, nişte iniţiative care se anunţă absolut periculoase. Una era cea cu amnistia tuturor pedepselor de până la patru ani. Ca să scape toată lumea, că nouă ne e milă de infractori... Alt pro­iect legislativ viza modificarea legii ANI, pentru a elimina de acolo deranjul ăsta, cu incompatibilitatea de care suferă o grămadă de aleşi locali şi centrali. Mai adău­gaţi şi preşedinţii de consilii judeţene, şi in­com­pe­tenţii de la ministere, că mereu sunt, şi pe cei din par­lament, şi vă daţi seama câtă lume s-ar bucura de această modificare. Ar fi întărită cureaua de trans­misie între partide şi clientela politică, între adminis­trarea statului şi interesul personal. Şi această curea de legă­tură se numeşte, simplu, corupţie. Corupţie mai sofis­ticată, nu aia directă în care bagi banul în sacoşa omu­lui. Şi care este soluţia guvernului Ponta în această pro­blemă? În loc să modifice politica de selectare a cadre­lor, în loc să-i oblige pe oamenii ăia să respecte legea, să-i dea afară şi să nu mai numească oameni care sunt incompatibili, el schimbă legea! Ar trebui ca atunci când ai intrat într-o funcţie publică să nu mai ai nimic, nicio afacere, nicio participare la firme de stat sau particulare, şi asta să fie obligatoriu! Cine a încăl­cat legea să zboare, cum s-a întâmplat odată la primă­rie, pe vremea când domnul Victor Ponta era şeful corpului de control al guvernului. A descoperit incom­pa­tibilităţi la Primăria Bucureşti, unde era primar dom­nul Traian Băsescu, şi i-a dat afară pe cei cu probleme. Ei bine, as­tăzi, noi nu vrem să pedepsim infractorul, ci schimbăm legea după el! O recroim după el, ca să nu mai aibă nimeni nicio problemă! Ce să ne chinuim? De ce să ne deranjeze pe noi legea, când putem să schim­băm legea după noi?! Iată unde duce excesul de putere, obezitatea puterii.

"Noi redescoperim bicicleta, din patru în patru ani"

- S-a vorbit în ultimul timp şi de o nouă lege a salarizării. Victor Ponta propunea un salariu minim, care să plece de pe la o mie de lei, şi unul maxim, care să ajungă la şapte mii de lei. În felul ăsta, am putea corecta aberaţiile din sistemul de stat, în care şoferul unui director câştigă patru mii de lei, iar un medic rezident, şapte sute de lei...

- Avem deja o lege a salarizării unice, dar ea nu s-a aplicat niciodată. Pentru că ăsta e sistemul la noi: cum vine o nouă putere, cum nu se uită neam la ce-a fost înainte şi o ia de la cap. Tot timpul de la zero. Noi redescoperim bicicleta, din patru în patru ani: învăţăm să pedalăm, să ţinem ghidonul şi să ne ţinem în şa, că atunci începe lumea. Lumea începe cu noi. Dacă îl asculţi pe domnul Ponta, el descoperă tot - continen­tele, ţările din jur, mecanismele. Are nişte iluminări. Are aerul că e primul care a descoperit China, e primul care a fost în Germania, e primul care face economii la buget sau se gândeşte la legea salarizării! Toate lucru­rile astea s-au mai făcut de nu ştiu câte ori, am avut legi ale salarizării - rezultatul a fost întotdeauna dezamă­gitor. Nu ştim încă ce-o să facă actualul premier cu legea salarizării, pentru că de anunţuri publice ne-am să­turat. Trăim într-o realitate dublă, absolut nesănă­toasă! Nesănătoasă şi incontrolabilă. Nu ştim exact, în momentul de faţă, cum vor arăta toate aceste lucruri, nu ştim ce forme exacte vor îmbrăca, nici dacă vor apărea, pentru că totul pare să fie într-o fluiditate fără margini, într-o necunoştinţă de cauză şi lipsă de asumare aproa­pe generalizată. Băltesc în neştire, nu poţi să pui bază pe o declaraţie a unui om politic, la ora actuală. Ar fi fost normal, având un premier tânăr, mai înfipt, mai isteţ, care susţinea că face altfel de politică, ca atunci când zice ceva, ceea ce spune să se şi împli­nească. Ei, te trezeşti exact pe dos!
În momentul de faţă, USL-ul deţine toată puterea, dar continuă să se vaite în continuare, ca şi cum ar fi în opoziţie: acuză guvernările anterioare, ca şi cum ar fi încă în funcţiune, se justifică tot prin adversari. Au aerul că nu sunt la putere, au aerul că nu răspund de nimic. Or, ei au toată puterea, au 70% în parlament, pot să facă ce legi vor. Pe de altă parte, poate că e bine că se întâmplă aşa, pentru că dacă s-ar apuca să se zo­rească, aşa cum au mai făcut de câteva ori, să încro­pească ceva, să improvizeze, ne-am trezi cu nişte lucruri greu de reparat, dacă nu chiar ireparabile.