TIA ȘERBĂNESCU - "În momentul de față, USL deține toată puterea, dar continuă să se vaite, ca și cum ar fi în opoziție"

Analiza politică a lunii IULIE

"CSAT nu dă avize pe contracte de privatizare"

- Problema cea mai fierbinte a lunii iulie a fost pri­vatizarea CFR Marfă, care a dat naștere unor schim­buri de replici tăioase între președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta. Premierul cere pentru ea aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), iar președintele îi răspunde că CSAT-ul nu se ocupă cu aprobarea contractelor de privati­zare. Ce se ascunde în spatele acestei polemici? Pactul de neagresiune între cei doi lideri politici a fost rupt?

- Privatizarea CFR Marfă se prefigurează, cel puțin până în momentul de față, ca un eșec, și nu prea văd de unde ar putea să intervină o redresare a situației pe ultima sută de metri. A întârziat prea mult, dincolo de faptul că și aici sesizăm o diferență în atitudinea domnului Ponta, care a învățat de la un eșec la altul. De unde, la OLTCHIM, îl soma pe Dan Diaconescu să dea banii în trei zile: "Scoate banii, că te execut!", și l-a și executat, acum a manifestat, preț de o lună de zile, o bizară indiferență față de solvabilitatea domnului Gruia Stoica, despre care, în particular, se și spune că îi e bun amic. Întârzierea asta dovedește că acolo ceva nu e în regulă. Președintele a intervenit, semnalând aceste deficiențe și riscul ca această privatizare să devină un eșec, un eșec pe care, evident, l-a atribuit domnului Pon­ta. E limpede că aici se prefigurează o afacere în­curcată, în care domnul Gruia Stoica a cerut și a primit timp să facă rost de bani, garantând cu ceva dintr-o parte, ca să ia în altă parte... Asta, după ce el însuși a fost unul dintre cei care au devalizat CFR-ul de-a lun­gul timpului; a preluat o bună parte din activitățile CFR Marfă, lăsând acolo doar salariații, să-i plătească statul, iar el a pus mâna pe beneficii și profit. Ei, acuma singura întrebare e: cine-și asumă eșecul? El revine, în mod categoric, absolut și definitiv, guvernului, că el s-a ocupat de privatizare. Chestiunea e că domnul Ponta nu mai are chef să-și adauge un eșec la CV, că are destule - și OLTCHIM, și nenumărate insolvențe, din nu știu câte întreprinderi, și pe ministrul Relu Fenechiu condamnat... Ar fi preferat ca măcar chestiunea privati­zării CFR Marfă, agățându-se de inter­venția președin­telui, să o treacă pe la CSAT, ca să îm­partă cu preșe­dintele cheltuielile de înmormântare, dacă va fi cazul. Dar domnul Ponta ori nu cunoaște legea CSAT, deși el frecventează ședințele, că e vice­președinte acolo, ori nu-i pasă! CSAT nu dă avize pe contracte de privati­zare! El avizează ideea privatizării, eventual, când e cazul, și în cauză sunt obiective stra­tegice și anumite condiții în care să se desfășoare acea privatizare. Adică, strategia anterioară licitației, dacă e vorba de obiectiv strategic, că altminteri nu se bagă deloc. Iar strategia privatizării CFR Marfă a fost deja avizată de trei ori.

- CFR Marfă e singurul măr al discordiei între președinte și premier? Părea să se fi înjghebat un soi de amiciție între ei...

- Cred că Traian Băsescu și-a schimbat atitudinea față de Victor Ponta din două motive. Până acum, a avut toată bunăvoința și înțelegerea față de premier, pentru că domnul Ponta n-a deschis baierile pungii ca să împrăștie cu milostenii, cu cadouri și cu risipă, așa cum te-ai fi așteptat de la un partid venit la putere. Aici a fost echilibrat. Poate și datorită ochiului FMI... Dar, după ce l-a creditat o vreme, ba chiar i-a făcut și lobby noului premier, "copilul premiant", sprijinit de preșe­dinte, a început să dea rateuri, unul după altul. Și, de la un punct încolo, devenea chiar penibil, susținând un premier pe care toată lumea îl critica, iar organismele internaționale îl taxau. Însemna că Victor Ponta chiar nu mai are niciun critic și nicio stavilă. Opoziția nu suflă, nu mai există, oastea ei fu sfărâmată de tot... PDL nu mai vorbește decât din când în când, PPDD e aproa­pe furat de PC și de USL, UDMR e, oricum, în trena USL-ului... Deci, fără nicio opoziție, chiar riscăm să credem că guvernul Ponta poate să facă absolut orice, pentru că nimeni nu-i va spune nimic. Tăcere absolută. Dacă ar fi existat o opoziție puternică, care să reacțio­neze la timp și cu argumente, poate că premierul ar fi stat mai retras, ferit de necazuri și de polemici. În ce privește al doilea motiv al ofensivei pe care Traian Bă­sescu a început să o lanseze la adresa guvernului, el este legat de pregătirea carierei sale poli­tice post-pre­zidențiale, prin Partidul Mișcarea Populară, partid de dreapta, nou apărut pe scena politică.

"Românii sunt tot mai dezgustați de politică"

- Are șanse, în viitoarele alegeri europarla­men­tare, Partidul Mișcarea Populară?

- E, aici e problema. În momentul de față, la noi, în România, partidele noi nu prea mai au șanse, se impun greu, din cauza neîncrederii accentuate a oamenilor în lumea politică. Românii sunt tot mai dezgustați de poli­tică. De orice politică! O să vedeți că, în curând, toate sondajele vor dovedi că nu mai vor să audă de ea. Ăsta e rezultatul felului în care oamenii politici au condus țara și s-au comportat de 23 de ani încoace. Un exem­plu clar este ultima "ieșire" de partid nou, care a reușit să treacă în parlament, cheltuind o groază de bani și de energie, PPDD (Partidul Poporului Dan Diaco­nes­cu), care aproape că nu mai există! O treime din parlamen­tari s-au dus la putere, alții se pregătesc să o facă în viitor, nu mai au nicio reacție la nimic, iar Dan Dia­co­nescu însuși a dispărut din peisaj. Pe cei care mai sunt în partid nu-i mai știe nimeni și, când îi auzi vorbind, nici nu mai știi dacă sunt din opoziție sau tot din USL. Prin urmare, și această ultimă "disperare partinică și populistă", reprezentată de PPDD, s-a dovedit un mare fiasco. Așa încât, știți cum e: nu-l mai crezi pe ăla care vine. Cum pățim noi în străinătate: din cauza românilor care fură, polițiștii te cercetează și pe tine, om cinstit. Așa se va întâmpla cu orice nou partid. Vom sufla, cu toții, în iaurt. Dar mai există o problemă: dacă privești lucrurile în plan mai apropiat, nu găsești la Partidul Mișcarea Populară nimic care să-ți dea speranța că se schimbă ceva, că există ceva cu adevărat nou, o ofertă cu totul specială! Ai, mai degrabă, impresia că asiști la o reciclare a unor vechi politicieni, pe care-i știm de ani de zile, pe care i-am mai văzut în­tr-un partid, dacă nu și în două, și care n-au anvergură. Asta e tot ce poți să spui mai blând despre ei. Nu sunt personaje caris­matice puternice, de care să-ți legi speranță, să zici: "Măi băiete, când or ieși ăștia și or deschide gura, vor veni cu o ofertă care să-ți meargă la inimă". Deocam­dată, nu! E o altă formațiune, cum e și Forța Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu, cum e și Noua Republică a lui Mihail Neamțu. Sunt partide care trăiesc prin vocile câtorva lideri, care apar la televizor, mai mult sau mai puțin convingători. Și e păcat, pentru că pe fondul acestor partide și mișcări care s-au cam sleit de-a lungul timpului și nu reușesc să-și revină, compro­mițând segmentul de dreapta, au apărut și câte­va figuri tinere, mai proaspete, care chiar au un discurs coerent.

- Care ar fi ele?

- Mă gândesc la Adrian Papahagi și Mihail Neam­țu, cu unele corecții... (Toader Paleologu s-a mai stins oleacă, a început să fie oarecum rutinier.) E însă prea puțin pentru a putea schimba ceva sau a marca ceva sau a pune un semn distinctiv. În momentul de față, avem o dreaptă atât de risipită, atât de fărâmițată, atât de tocată de veleități și de orgolii ale liderilor care nu se suportă și se dezavuează între ei, încât, practic, pu­tem spune că USL-ul, în momentul de față, nu are opoziție. Și ăsta este iarăși un motiv de spaimă pentru viitor, pentru că în lipsa oricărei opoziții sau a unei opo­ziții ridicole, care se trezește făcându-se de râs, trăgându-și singură scaunul de sub fund, USL-ul riscă să-și piardă complet controlul. Deja avem, cu această majoritate zdrobitoare în parlament, niște inițiative care se anunță absolut periculoase. Una era cea cu amnistia tuturor pedepselor de până la patru ani. Ca să scape toată lumea, că nouă ne e milă de infractori... Alt pro­iect legislativ viza modificarea legii ANI, pentru a elimina de acolo deranjul ăsta, cu incompatibilitatea de care suferă o grămadă de aleși locali și centrali. Mai adău­gați și președinții de consilii județene, și in­com­pe­tenții de la ministere, că mereu sunt, și pe cei din par­lament, și vă dați seama câtă lume s-ar bucura de această modificare. Ar fi întărită cureaua de trans­misie între partide și clientela politică, între adminis­trarea statului și interesul personal. Și această curea de legă­tură se numește, simplu, corupție. Corupție mai sofis­ticată, nu aia directă în care bagi banul în sacoșa omu­lui. Și care este soluția guvernului Ponta în această pro­blemă? În loc să modifice politica de selectare a cadre­lor, în loc să-i oblige pe oamenii ăia să respecte legea, să-i dea afară și să nu mai numească oameni care sunt incompatibili, el schimbă legea! Ar trebui ca atunci când ai intrat într-o funcție publică să nu mai ai nimic, nicio afacere, nicio participare la firme de stat sau particulare, și asta să fie obligatoriu! Cine a încăl­cat legea să zboare, cum s-a întâmplat odată la primă­rie, pe vremea când domnul Victor Ponta era șeful corpului de control al guvernului. A descoperit incom­pa­tibilități la Primăria București, unde era primar dom­nul Traian Băsescu, și i-a dat afară pe cei cu probleme. Ei bine, as­tăzi, noi nu vrem să pedepsim infractorul, ci schimbăm legea după el! O recroim după el, ca să nu mai aibă nimeni nicio problemă! Ce să ne chinuim? De ce să ne deranjeze pe noi legea, când putem să schim­băm legea după noi?! Iată unde duce excesul de putere, obezitatea puterii.

"Noi redescoperim bicicleta, din patru în patru ani"

- S-a vorbit în ultimul timp și de o nouă lege a salarizării. Victor Ponta propunea un salariu minim, care să plece de pe la o mie de lei, și unul maxim, care să ajungă la șapte mii de lei. În felul ăsta, am putea corecta aberațiile din sistemul de stat, în care șoferul unui director câștigă patru mii de lei, iar un medic rezident, șapte sute de lei...

- Avem deja o lege a salarizării unice, dar ea nu s-a aplicat niciodată. Pentru că ăsta e sistemul la noi: cum vine o nouă putere, cum nu se uită neam la ce-a fost înainte și o ia de la cap. Tot timpul de la zero. Noi redescoperim bicicleta, din patru în patru ani: învățăm să pedalăm, să ținem ghidonul și să ne ținem în șa, că atunci începe lumea. Lumea începe cu noi. Dacă îl asculți pe domnul Ponta, el descoperă tot - continen­tele, țările din jur, mecanismele. Are niște iluminări. Are aerul că e primul care a descoperit China, e primul care a fost în Germania, e primul care face economii la buget sau se gândește la legea salarizării! Toate lucru­rile astea s-au mai făcut de nu știu câte ori, am avut legi ale salarizării - rezultatul a fost întotdeauna dezamă­gitor. Nu știm încă ce-o să facă actualul premier cu legea salarizării, pentru că de anunțuri publice ne-am să­turat. Trăim într-o realitate dublă, absolut nesănă­toasă! Nesănătoasă și incontrolabilă. Nu știm exact, în momentul de față, cum vor arăta toate aceste lucruri, nu știm ce forme exacte vor îmbrăca, nici dacă vor apărea, pentru că totul pare să fie într-o fluiditate fără margini, într-o necunoștință de cauză și lipsă de asumare aproa­pe generalizată. Băltesc în neștire, nu poți să pui bază pe o declarație a unui om politic, la ora actuală. Ar fi fost normal, având un premier tânăr, mai înfipt, mai isteț, care susținea că face altfel de politică, ca atunci când zice ceva, ceea ce spune să se și împli­nească. Ei, te trezești exact pe dos!
În momentul de față, USL-ul deține toată puterea, dar continuă să se vaite în continuare, ca și cum ar fi în opoziție: acuză guvernările anterioare, ca și cum ar fi încă în funcțiune, se justifică tot prin adversari. Au aerul că nu sunt la putere, au aerul că nu răspund de nimic. Or, ei au toată puterea, au 70% în parlament, pot să facă ce legi vor. Pe de altă parte, poate că e bine că se întâmplă așa, pentru că dacă s-ar apuca să se zo­rească, așa cum au mai făcut de câteva ori, să încro­pească ceva, să improvizeze, ne-am trezi cu niște lucruri greu de reparat, dacă nu chiar ireparabile.