Am o poveste aparte cu această plantă, având în vedere că a fost printre primele tratamente recomandate mamei mele, pentru o afecţiune a aparatului urinar. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu aproximativ 38 de ani, când, proaspăt farmacist şi, totodată, absolvent al liceului agricol din Vidra, judeţul Giurgiu, trăiam o nedumerire profesională şi o oarecare reţinere legată de Zămoşiţă, o plantă pe care în liceu o studiasem ca pe o buruiană greu de stârpit, iar în facultate, ca pe un remediu eficace în afecţiunile urinare.
Mama şi-a ascultat fiul şi, în fiecare an, când prăşea porumbul, avea grijă ca o parte din zămoşiţă să o culeagă cu grijă şi să o usuce după reguli specifice, iar în perioada sezonului rece, când infecţiile urinare sunt mai frecvente, să bea în fiecare zi câte o cană de ceai.
Scurt istoric
Face parte dintre plantele nebăgate în seamă, umile, o buruiană stârpită cu sapa, dar care are o putere "regală", când e vorba de sănătate. Nu degeaba e cunoscută încă din adânca antichitate, când era folosită pentru durerile de stomac şi pentru oblojirea bubelor coapte. Popularitatea ei este dovedită şi prin numeroasele denumiri populare, diferite în funcţie de zonele în care creşte: cavan, floarea-ursului, macul ciorii, nalbă mare etc.
Întâlnită ca buruiană prin culturi, dar şi pe margini de drumuri, prin văi şi coline domoale, se deosebeşte uşor prin florile ei galben pal, care la bază sunt roşii închis şi cresc singure, câte una, ascunse la subsuoara frunzelor.
Recoltarea zămoşiţei
Perioada optimă de recoltare: iulie - august. Se culege întreaga plantă (tulpină, frunze, flori), mai puţin fructele, ca nişte capsule, în formare sau ajunse la maturitate. Acestea se înlătură înainte de a se face uscarea, altfel, prin uscare, se desfac şi împrăştie sămânţa în restul produsului vegetal, impurificându-l. Uscarea se face respectând regulile de bună practică ale recoltării plantelor medicinale, adică: planta culeasă se întinde în strat subţire pe coli de hârtie sau rogojini, în spaţii bine aerisite, la umbră. Aceste condiţii, într-o gospodărie, sunt îndeplinite în podurile caselor, pe verande, şoproane, iar la bloc, pe balcon. Timp de uscare: 10 - 15 zile. Se poate usca şi artificial, la 50oC, această temperatură fiind realizată, uşor şi practic, cu ajutorul aragazului, ţinându-se uşa cuptorului întredeschisă. După uscare, rezultă un randament de 6:1, adică din 600 g de plantă verde rezultă 100 g plantă uscată.
Nota farmacistului: păstrarea plantei întregi se face în saci de tifon sau pungi de hârtie, iar mărunţirea se realizează înaintea procesării.
Preparate din zămoşiţă
1. Infuzie - mod de preparare: 2 linguri de plantă uscată, mărunţită groscior, se lasă în contact, timp de 30 minute, cu o ceaşcă de apă fiartă, după care se filtrează. Se bea îndulcită sau nu, după preferinţă.
2. Decoctul - reprezintă un mod de extracţie complet al principiilor active dintr-o plantă. Se prepară astfel: 4 linguri de plantă mărunţită groscior se fierb la foc mic, timp de 30 minute, în 500 g de apă. Se va avea în vedere să se completeze apa evaporată. Se filtrează fierbinte. Doza uzuală: se foloseşte câte o ceaşcă (50 ml) de 2 ori pe zi.
Nota farmacistului: se preferă ca atât infuzia, cât şi decoctul să se prepare în cantităţile necesare, fără a se păstra mai mult timp. Dacă dorim un produs cu termen de valabilitate mai lung, va trebui să preparăm tinctura sau vinul de zămoşiţă.
3. Tinctura de zămoşiţă - 20 g zămoşiţă uscată se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat, obţinut în casă, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon sau vată. Se lasă la decantat în frigider 6 zile, după care se filtrează din nou. Se poate păstra în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop picurător. Doza uzuală este de 30 picături, de 2 ori pe zi. Termenul de valabilitate este de 2 ani.
Nota farmacistului: chiar dacă pe perioada păstrării se observă depuneri pe fundul flacoanelor, nu este nici o problemă, tinctura putând fi folosită în continuare timp de 2 ani. Însă, în acest caz, flaconul va trebui agitat înainte de utilizare.
4. Vinul de zămoşiţă - se prepară astfel: 100 g plantă uscată mărunţită groscior se lasă la macerat timp de 30 zile, într-un litru de vin alb, agitându-se de 2-3 ori pe zi, după care se filtrează şi se păstrează în sticle, de preferat de 200 sau 250 ml. Doza uzuală este de o ceşcuţă, aproximativ 30 ml, de 2 ori pe zi, înainte de masă.
Nota farmacistului: vinurile farmaceutice au fost printre primele poţiuni folosite ca tratament medicamentos, frecvent recomandate în trecut, fiind prevăzute şi în Farmacopeea Română, ediţia 1, de la 1862.
Ce boli vindecă
Cistite şi pielite
Acţiunea terapeutică principală a acestor preparate obţinute din zămoşiţă se adresează, în principal, afecţiunilor aparatului urinar (pielite si cistite) care sunt însoţite de retenţie de apă.
Hipertensiune
Uz extern
Furuncule şi ganglioni inflamaţi
Un ceai mai concentrat de zămoşiţă se foloseşte în medicina tradiţională în spălarea furunculelor, urmată de aplicarea unei pomezi pe bază de ichtiol. De asemenea, se poate folosi şi sub formă de comprese aplicate pe ganglionii inflamaţi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
