Am o poveste aparte cu această plantă, având în vedere că a fost printre primele tratamente recomandate mamei mele, pentru o afecțiune a aparatului urinar. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu aproximativ 38 de ani, când, proaspăt farmacist și, totodată, absolvent al liceului agricol din Vidra, județul Giurgiu, trăiam o nedumerire profesională și o oarecare reținere legată de Zămoșiță, o plantă pe care în liceu o studiasem ca pe o buruiană greu de stârpit, iar în facultate, ca pe un remediu eficace în afecțiunile urinare.
Mama și-a ascultat fiul și, în fiecare an, când prășea porumbul, avea grijă ca o parte din zămoșiță să o culeagă cu grijă și să o usuce după reguli specifice, iar în perioada sezonului rece, când infecțiile urinare sunt mai frecvente, să bea în fiecare zi câte o cană de ceai.
Scurt istoric
Face parte dintre plantele nebăgate în seamă, umile, o buruiană stârpită cu sapa, dar care are o putere "regală", când e vorba de sănătate. Nu degeaba e cunoscută încă din adânca antichitate, când era folosită pentru durerile de stomac și pentru oblojirea bubelor coapte. Popularitatea ei este dovedită și prin numeroasele denumiri populare, diferite în funcție de zonele în care crește: cavan, floarea-ursului, macul ciorii, nalbă mare etc.
Întâlnită ca buruiană prin culturi, dar și pe margini de drumuri, prin văi și coline domoale, se deosebește ușor prin florile ei galben pal, care la bază sunt roșii închis și cresc singure, câte una, ascunse la subsuoara frunzelor.
Recoltarea zămoșiței
Perioada optimă de recoltare: iulie - august. Se culege întreaga plantă (tulpină, frunze, flori), mai puțin fructele, ca niște capsule, în formare sau ajunse la maturitate. Acestea se înlătură înainte de a se face uscarea, altfel, prin uscare, se desfac și împrăștie sămânța în restul produsului vegetal, impurificându-l. Uscarea se face respectând regulile de bună practică ale recoltării plantelor medicinale, adică: planta culeasă se întinde în strat subțire pe coli de hârtie sau rogojini, în spații bine aerisite, la umbră. Aceste condiții, într-o gospodărie, sunt îndeplinite în podurile caselor, pe verande, șoproane, iar la bloc, pe balcon. Timp de uscare: 10 - 15 zile. Se poate usca și artificial, la 50oC, această temperatură fiind realizată, ușor și practic, cu ajutorul aragazului, ținându-se ușa cuptorului întredeschisă. După uscare, rezultă un randament de 6:1, adică din 600 g de plantă verde rezultă 100 g plantă uscată.
Nota farmacistului: păstrarea plantei întregi se face în saci de tifon sau pungi de hârtie, iar mărunțirea se realizează înaintea procesării.
Preparate din zămoșiță
Patru forme farmaceutice se pot obține din zămoșiță:
1. Infuzie - mod de preparare: 2 linguri de plantă uscată, mărunțită groscior, se lasă în contact, timp de 30 minute, cu o ceașcă de apă fiartă, după care se filtrează. Se bea îndulcită sau nu, după preferință.
2. Decoctul - reprezintă un mod de extracție complet al principiilor active dintr-o plantă. Se prepară astfel: 4 linguri de plantă mărunțită groscior se fierb la foc mic, timp de 30 minute, în 500 g de apă. Se va avea în vedere să se completeze apa evaporată. Se filtrează fierbinte. Doza uzuală: se folosește câte o ceașcă (50 ml) de 2 ori pe zi.
Nota farmacistului: se preferă ca atât infuzia, cât și decoctul să se prepare în cantitățile necesare, fără a se păstra mai mult timp. Dacă dorim un produs cu termen de valabilitate mai lung, va trebui să preparăm tinctura sau vinul de zămoșiță.
3. Tinctura de zămoșiță - 20 g zămoșiță uscată se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat, obținut în casă, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon sau vată. Se lasă la decantat în frigider 6 zile, după care se filtrează din nou. Se poate păstra în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop picurător. Doza uzuală este de 30 picături, de 2 ori pe zi. Termenul de valabilitate este de 2 ani.
Nota farmacistului: chiar dacă pe perioada păstrării se observă depuneri pe fundul flacoanelor, nu este nici o problemă, tinctura putând fi folosită în continuare timp de 2 ani. Însă, în acest caz, flaconul va trebui agitat înainte de utilizare.
4. Vinul de zămoșiță - se prepară astfel: 100 g plantă uscată mărunțită groscior se lasă la macerat timp de 30 zile, într-un litru de vin alb, agitându-se de 2-3 ori pe zi, după care se filtrează și se păstrează în sticle, de preferat de 200 sau 250 ml. Doza uzuală este de o ceșcuță, aproximativ 30 ml, de 2 ori pe zi, înainte de masă.
Nota farmacistului: vinurile farmaceutice au fost printre primele poțiuni folosite ca tratament medicamentos, frecvent recomandate în trecut, fiind prevăzute și în Farmacopeea Română, ediția 1, de la 1862.
Ce boli vindecă
Cistite și pielite
Acțiunea terapeutică principală a acestor preparate obținute din zămoșiță se adresează, în principal, afecțiunilor aparatului urinar (pielite si cistite) care sunt însoțite de retenție de apă.
Hipertensiune
Zămoșița în combinație cu păpădia dă un ceai diuretic folosit în general în hipertensiunea arterială, care are și o componentă renală.
Uz extern
Furuncule și ganglioni inflamați
Un ceai mai concentrat de zămoșiță se folosește în medicina tradițională în spălarea furunculelor, urmată de aplicarea unei pomezi pe bază de ichtiol. De asemenea, se poate folosi și sub formă de comprese aplicate pe ganglionii inflamați.