- Utilizarea energiilor înalte, de tip gamma, a revoluţionat radioterapia. Ce rol are aparatura Gamma Knife, pe care o utilizaţi în tratamente?
- Aparatul Gamma Knife asigură tratamente radio-chirurgicale complexe şi foarte exacte pentru pacienţii cu leziuni cerebrale. Radiochirurgia este o variantă de tratament cu radiaţii ionizante, în care terapia se face într-o singură şedinţă, iar iradierea este focalizată într-un singur punct-ţintă, respectiv, spre leziunea cerebrală. Gamma Knife concentrează toate cele 201 raze gamma emise de aparat - care în mod individual sunt foarte slabe, ca să nu facă rău pacientului - asupra aceluiaşi punct, stabilit prin programe computerizate, după studierea investigaţiilor de specialitate (RMN, CT, angiografie). Razele produse de sursele de cobalt radioactiv sunt dispuse pe o emisferă, în interiorul căreia este fixat craniul pacientului, astfel încât să nu existe posibilitatea de mişcare, pentru că nu este permisă nici cea mai mică abatere de la ţintă. Doza de iradiere pe punctul asupra căruia dorim să intervenim este extrem de mare şi, în felul acesta, reuşim să ne atingem scopul, fără să afectăm ţesuturile sănătoase din jur.
- Prin radiochirurgie se pot trata şi tumorile craniene inoperabile?
- De fapt, pentru astfel de intervenţii a şi fost inventată metoda Gamma Knife! Cu ajutorul radiochirurgiei se pot trata leziunile cerebrale profunde, unde intervenţia chirurgicală clasică, de cele mai multe ori, face mai mult rău decât bine. Gândiţi-vă că medicul neurochirurg trebuie să secţioneze anumite porţiuni din creier, ca să ajungă prin incizie în profunzimea acestuia! Iar atunci când tai în creier, întotdeauna se strică ceva! Este imposibil ca, după o astfel de operaţie, pacientul să nu rămână cu sechele, uneori mai grave decât cele cauzate de problema tratată!
- Terapia cu Gamma Knife distruge în totalitate o formaţiune tumorală craniană?
- Depinde foarte mult de natura leziunii pe care vrem să o tratăm. De exemplu, la metastazele cerebrale, acţionăm astfel încât să distrugem în totalitate tumorile apărute la nivelul creierului. În cazul tumorilor cerebrale benigne, încercăm să le oprim evoluţia şi, mai mult de atât, să le micşorăm dimensiunea, pentru ca ulterior să nu apară alte probleme cauzate de compresia acestora asupra creierului. La pacienţii cu malformaţii arterio-venoase urmărim sclerozarea vaselor de sânge, deci închiderea malformaţiei din interior, pentru eliminarea riscului de sângerare. În cazul bolilor funcţionale, prin radiochirurgie putem ameliora, de exemplu, nevralgiile de trigemen sau alte probleme pe care le acuză pacientul.
- Este de ajuns o singură şedinţă terapeutică pentru tratarea unei leziuni cerebrale?
- De regulă, facem o singură şedinţă, pentru a feri pacientul de eventualele complicaţii care ar putea să apară din cauza iradierilor repetate. Tratamentul este strict individualizat şi poate să dureze de la câteva minute până la 1-2 ore, în funcţie de o multitudine de parametri care sunt luaţi în calcul. Evident, volumul ţintei are o importanţă foarte mare. Nu putem să tratăm, de exemplu, tumori mai mari de 9 cm cubi! Sunt numeroase criterii de care trebuie să ţinem cont în tratament. În general, şedinţa de radiochirurgie durează între 30 de minute şi o oră, fiind complet nedureroasă pentru pacient. Pacientul este treaz şi răspunde la indicaţiile primite de la medic, conform planului de tratament. Procedura este certificată ISO şi toate manevrele care se fac de la intrarea pacientului în serviciu şi până la terminarea tratamentului sunt urmărite prin buletine medicale avizate de personalul medical abilitat, fără de care nu se poate trece la pasul următor. Procedura este, aşadar, foarte bine verificată în cursul desfăşurării ei, astfel încât să nu fie probleme. Îmbucurător este faptul că nu a apărut nicăieri în lume niciun incident până acum!
- În ce domeniu al terapiei se obţin cele mai sigure rezultate?
Din punct de vedere medical, dacă avem de tratat o tumoră benignă, calitatea terapiei primează. În tratamentul unui pacient cu tumoră benignă (care, în mod normal, ar trebui să supravieţuiască zeci de ani ulterior), calitatea vieţii acestuia trebuie să fie foarte bună. Dacă avem de tratat o tumoră malignă, atunci avem ca obiectiv supravieţuirea pacientului. Şi asta deoarece un pacient cu metastaze cerebrale are şanse de supravieţuire de doar câteva luni, nu mai mult de jumătate de an! Oricât de cinic pare, tratamentul trebuie să-i salveze viaţa, nu să-i asigure o supravieţuire de lungă durată şi de bună calitate. Pentru că alternativa este decesul rapid al acestuia, în chinuri şi dureri (ştiu că nu sună deloc bine, dar acesta este adevărul!). De aceea, în astfel de condiţii, chiar şi anumite sechele postoperatorii - atunci când localizarea tumorii permite intervenţia chirurgicală - devin "acceptabile"... Practic, luptăm doar să-i salvăm viaţa pacientului. Chiar şi aşa, dacă urmează terapia Gamma Knife, calitatea vieţii pacienţilor este deosebit de bună. În general, bolnavii de cancer mor din cauza metastazelor din alte organe, nu din cauza metastazelor cerebrale, pentru că tratamentul nostru este eficient şi avem o rată de succes foarte bună.
- Totuşi, nu există contraindicaţii sau efecte secundare ale metodei, ţinând cont de faptul că în terapie este utilizat cobaltul radioactiv, chiar dacă dozele sunt mici?
- Bineînţeles că există anumite riscuri, dar acestea sunt cunoscute, cuantificate şi urmărite cu mare atenţie de personalul medical implicat în tratament. Există proceduri foarte clare referitoare la radio-protecţia pacienţilor, publicate în Ghidurile de Practică europene, pe care le aplicăm şi noi, întocmai. Trebuie să se ştie, însă, că un astfel de tratament este „un rău necesar", pentru că, în raportul dintre riscurile şi beneficiile metodei, balanţa se înclină clar înspre beneficii! Deosebirea majoră faţă de radioterapia convenţională (în care se administrează doze terapeutice fracţionate, în mai multe etape, pe o suprafaţă mai mare) este aceea că Gamma Knife concentrează razele într-un singur punct, cu o toleranţă de maximum 0,2 mm, care asigură protecţia ţesuturilor învecinate.
- Această tehnologie medicală nu poate fi utilizată şi pentru tratarea formaţiunilor tumorale cu alte localizări?
- În prezent sunt în cercetare şi dezvoltare noi metode terapeutice, care folosesc acceleratori liniari capabili să ajungă şi în alte zone din organism. Însă problema este reprezentată tocmai de principiul metodei: focalizarea radiaţiilor ionizate. Razele trebuie să fie focalizate în punctul ţintă cu mare precizie. Dacă radiaţia (extrem de intensă) ajunge în altă parte, nu numai că nu-şi face treaba, dar distruge şi ţesuturi sănătoase. Noi suntem privilegiaţi că lucrăm pe un punct fix din interiorul cutiei craniene (o structură închisă şi rigidă), pe coordonate exacte X, Y şi Z. Trimitem aceste raze spre leziunea cerebrală, cu o precizie submilimetrică! În schimb, dacă formaţiunea tumorală este situată în torace, nu se poate interveni fără riscuri! Este extrem de greu, pentru că organismul este în continuă mişcare. Respiraţia, bătăile inimii şi mişcarea peristaltică a intestinelor în abdomen nu pot fi reglate în mod conştient...
- Ce pacienţi pot beneficia de această terapie?
- Întotdeauna, recomandarea pentru terapia cu Gamma Knife trebuie să fie făcută de un medic specialist. Nu pacientul hotărăşte ce terapie îi trebuie... Spun asta, deoarece multe afecţiuni cerebrale au o cu totul altă indicaţie de tratament. Din păcate, mulţi pacienţi ajung la noi înainte de a consulta un medic specialist neurolog, neurochirurg, oncolog sau radioterapeut. Evident că nu ne putem supăra pe aceşti oameni, care au o problemă şi încearcă să şi-o rezolve! Dar suntem nevoiţi să-i trimitem la medicul specialist, pentru consult şi stabilirea unui diagnostic. Numai medicul hotărăşte unde trebuie să fie trataţi.
- Lucraţi cu singurul aparat de acest fel din Bucureşti şi bănuiesc că sunteţi destul de solicitaţi. Bolnavii cu recomandare pentru terapia Gamma Knife au nevoie de programări?
- Toţi pacienţii care prezintă indicaţie de tratament cu Gamma Knife sunt programaţi în limita locurilor disponibile. De regulă, procedurile se programează cu 2-3 săptămâni înainte. Însă permanent ţinem câteva locuri disponibile pentru bolnavii cu metastaze cerebrale, în cazul în care primim pacienţi cu tumori apropiate de limita superioară de volum, pe care le putem trata.
- Cât costă o astfel de procedură complexă?
- Pentru pacienţii români cu asigurare CAS, procedura se face gratuit, deoarece este inclusă în cadrul unui program naţional curativ, dar numai la recomandarea medicului de specialitate. Într-adevăr, este o terapie specială, care se rambursează separat, pentru că are un cost imens, fiind cotată la 19.000 lei!
- Bolnavii trebuie să vină cu recomandare de la un medic specialist sau pot face investigaţiile şi în cadrul laboratorului Gamma Knife?
- Pacienţii pot să vină şi direct; de fapt, acest lucru se şi întâmplă. După fiecare interviu pe care l-am dat în mass-media, în următoarele câteva săptămâni am avut o mulţime de oameni veniţi din proprie iniţiativă, cu unele afecţiuni de care vă spun sincer că nu auzisem, dar care nici nu aveau indicaţie de tratament radiochirurgical. Dacă este cazul, bolnavii pot face analize complexe în secţiile Spitalului Bagdasar-Arseni, iar ulterior, un medic specialist decide dacă se impune sau nu terapia Gamma Knife. Este logic că nu refuzăm pe nimeni din cei care au indicaţia să facă acest tratament!
D-l dr. FERY STOICA poate fi contactat la Laboratorul Gamma Knife al Spitalului Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni din Bucureşti, Şos. Berceni nr. 12, sector 4, tel. 021/334.30.25