Nu ştiu în ce măsură, în cazul dvs., stadiul de fibrozare hepatică impune efectuarea transplantului, care este, în general, luat în discuţie, numai când boala a avansat până la un punct dincolo de care ficatul nu mai poate funcţiona. Altfel spus, transplantul hepatic devine o opţiune atunci când, din punct de vedere fiziologic, ficatul nu mai poate asigura unele sau chiar toate funcţiile sale vitale pentru organism, de sintetizare a bilei, de metabolism, de detoxifiere a sângelui, de coagulare etc.
Mai mult decât atât, caracterul progresiv şi ireversibil al acestei patologii, tradus prin generalizarea degenerării fibroase la nivelul întregului parenchim hepatic, face ca procesul de regenerare hepatocitară (susţinut de lobulii hepatici) să înceteze, fenomen ce determină consecinţe patologice de ordin vascular şi toxic (hipertensiune portală, ascită, varice esofagiene, peritonită bacteriană spontană, encefalopatie hepatică etc.). De altfel, instalarea unor complicaţii severe, precum cele menţionate anterior, reprezintă o regulă, în cazul cirozei hepatice, indiferent dacă vorbim de ciroza alcoolică, ciroza post hepatită virală (cazul dvs.), ciroză biliară secundară sau ciroză prin hemocromatoză (depunere excesivă de fier sanguin în celulele hepatice).
Din păcate, nu există un tratament specific curativ pentru ciroza hepatică (care să se adreseze direct cauzei), ci doar unul care vizează prevenirea şi tratarea complicaţiilor, asociat cu unele măsuri de autoîngrijire, care pot ajuta la scăderea afectării ulterioare a ficatului. Având în vedere că, pentru orice bolnav de ciroză hepatică, conduita terapeutică reprezintă apanajul medicului (echipei de medici) care îl are sub supraveghere, iar transplantul hepatic nu este o opţiune pe placul dvs., mă voi referi doar la prezentarea posibilităţilor terapeutice bazate pe remedii naturiste, care pot duce la stoparea evoluţiei bolii.
Printre cele mai des folosite plante, în cazul hepatitelor virale (B, C, D), care pot determina fibrozarea hepatică, se regăsesc, fără îndoială, Armurariul, Astragalus, Agaricus blazei, ganoderma, Schisandra, Spirulina, Lemnul-dulce, Rostopasca şi Anghinarea. Toate aceste remedii au proprietăţi hepatoprotectoare, antihepatotoxice, hepatoregeneratoare, antivirale şi stimulează sinteza internă de interferon-proteină, cu rol important în apărarea organismului, atât împotriva infecţiilor (virale, bacteriene), cât şi a bolilor neoplazice, hepatitelor cu virus B, C şi D sau a leucemiei. Alături de acestea, Şofranul de India (curcuma), ciupercile Cordyceps şi Coriolus s-au dovedit a fi arme de luptă redutabile în combaterea hepatitelor virale şi în stoparea procesului de fibrozare hepatică, consecutiv acestora.
Clorofila este un alt remediu important (suc din frunze de pătrunjel, suc din frunze de urzică, leurdă, suc de iarbă de grâu) în managementul patologiilor hepatice severe, prin capacitatea de a inhiba replicarea virală, împiedicarea procesului de fibrozare hepatică, regenerarea hepatocitelor şi detoxifierea ţesutului hepatic.
În sfârşit, dar nu în cele din urmă, produsele apicole (miere, polen, lăptişor de matcă, propolis, venin de albine) acţionează direct la nivelul microzomilor hepatici, activând şi susţinând procesele enzimatice de detoxifiere, proprietăţi care le recomandă în tratamentul hepatitelor epidemice, al hepatitelor toxice, al cirozelor hepatice şi al steatozei hepatice.
Să auzim numai de bine!
Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor şi homeopat - Bucureşti. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com
"Cum scap de dependenţa de somnifere?"
(Răspuns pentru GHIŢĂ - Pucioasa, F. AS 1038)
Stimată doamnă/stimate domn,
Din experienţa mea, mulţi dintre cei pe care i-am tratat pentru "dependenţă de somnifere" nu au dependenţă de somnifere, ci doar probleme în a dormi suficient, ceea ce îi face să apeleze la ele. Ca atare, definiţia dependenţei de somnifere include căutarea şi folosirea acestor medicamente, chiar cu preţul neglijării altor lucruri importante sau le foloseşte, în mod constant, în doze mai mari decât cele prescrise. Conform unor statistici, oamenii de rasă albă sunt mai predispuşi acestui disconfort, iar femeile mai mult decât bărbaţii (în proporţie de 2:1). Proporţia de oameni afectaţi variază, în funcţie de populaţie, însă poate ajunge între 25-33% pe plan internaţional. Renunţarea bruscă la substanţele de care este dependent omul respectiv trebuie făcută cu grijă, deoarece poate duce la efecte secundare, inclusiv convulsii şi moarte. Astfel, adevărata dependenţă de somnifere are nevoie de resurse mai ample decât numai "produsele naturiste" pe care le doriţi.
* Identificarea mobilului nevoii de somnifere - Solicitaţi opinia unui psiholog competent sau a unui medic cu "urechi bune", care să vă asculte şi să vă ajute să punctaţi motivele pentru care aveţi nevoie de aceste medicamente. (Unii pacienţi se confruntă cu somnul redus, pentru că au un program de lucru care nu le permite un somn bun, alţii, deoarece îşi fac griji excesive.)
* Acceptaţi că noaptea, în pat, nu aveţi cum să rezolvaţi nicio problemă pe care o aveţi. Este mai bine să încercaţi să o scoateţi din cap, pentru a dormi, astfel având claritatea minţii necesară pentru a o rezolva în următoarea zi/ perioadă.
* Mişcarea fizică duce la mişcarea energiilor corpului, ceea ce îmbunătăţeşte somnul. În cazul dumneavoastră, aţi putea avea nevoie de un specialist care să vă indice exerciţii, în funcţie de complicaţiile legate de fracturile dumneavoastră.
* Stilul de viaţă ar putea avea nevoie de modificări. Va trebui să evitaţi abuzurile de somnifere (care se folosesc adesea pentru anxietate), să vă feriţi de oamenii şi locurile care vă împing să le folosiţi.
* Foarte importantă este găsirea de grupuri de sprijin, fie din cadrul familiei, fie din cercul prietenilor ori grupuri anonime de suport, unde omul cu dependenţe poate beneficia de schimburi de opinii cu alţii aflaţi în aceeaşi situaţie, dar care doresc să se schimbe.
* Plante medicinale care pot ajuta la problemele legate de somn includ, printre altele, Menta, Teiul, Passiflora, Valeriana.
* Medicamente homeopate. Printre ele, Nux vomica pentru dependenţă, Aconitum şi Ignatia pentru anxietate, Coffea crudă, Kola sau Opium pentru insomnie. Totuşi, trebuie căutat motivul profund al lipsei somnului, prin urmare, un medicament homeopat constituţional, realizat anume pentru dvs. de un specialist, este ideal.
* Acupunctura este foarte bună. În acest sens, anxietăţile ar putea veni fie din slăbirea energiei rinichiului (care găzduieşte voinţa şi calmează mintea), fie dintr-o tulburare a energiei plămânului. Punctele de fixare a acelor vor viza meridianele Rinichi, Plămân, Cord, eventual Ficat şi altele, după caz.
* Mulţi oameni abuzează de somnifere, pentru că suferă de anxietăţi şi temeri. Un răspuns corect la întrebările "Cine sunt eu?", "De ce exist?" şi "Ce trebuie să fac ca să realizez scopul existenţei mele" oferă o claritate asupra vieţii, iar prin ea, o siguranţă care alungă orice teamă. Teama este doar rezultatul necunoaşterii, iar necunoaşterea slăbeşte spiritul uman, pe când cunoaşterea adevărată îl face puternic, căci astfel, omul poate să îşi împlinească potenţialul uman. Pentru aceasta este nevoie de credinţă în DUMNEZEU, iar Voia Sa să devină mobilul existenţei umane. Acest lucru nu este "religie", ci doar viaţă practică. Nu poate nimeni să fie sănătos, fără această cunoaştere de bază.
Vă urez succes!