Legenda spune că, în urmă cu mii de ani, în cetatea Epidaurus s-a născut un zeu hărăzit să guverneze tainele medicinii. Îl chema Esculap, era fiul lui Apollo, zeul luminii, şi a fost înzestrat cu puterea magică de tămăduire. Impresionat de soarta oamenilor care mureau la voia întâmplării, seceraţi de boli, zeul îşi puse toată ştiinţa şi puterile în slujba lor. Şi astfel, cetatea Epidaurus deveni "cetatea vindecărilor", căci numai aici Esculap împărţea oamenilor harul divin al tămăduirii. Forţele sale erau atât de mari, încât zeul putea lecui fiece suferinţă şi chiar ridica morţii din mormânt. Şi, în bunătatea sa, zeul a hotărât nu doar să tămăduiască trupurile betegite ale oamenilor, ci şi să le împărtăşească din tainele medicinii. În jurul său s-au strâns sute de discipoli care se străduiau din răsputeri să înveţe această ştiinţă magică a tratării bolilor, a ocrotirii şi restabilirii sănătăţii. Dintre toţi, Paeon, un muritor de rând, s-a dovedit atât de destoinic, încât, în scurt timp, ajunse să îşi depăşească maestrul. Faima lui devenise atât de mare, încât oamenii nu mai apelau la Esculap, ci la învăţăcelul acestuia. Şi, într-o bună zi, însuşi Hades şi Ares, zei ai Olimpului, răniţi în luptă, s-au îndreptat către Paeon, cerându-i să le oblojească trupurile schilodite. Paeon a smuls din grădina sa câteva fire de bujor şi a preparat din frumoasa plantă ornamentală un leac tămăduitor cu care le-a spălat rănile, vindecându-i. Aflând toate acestea, Esculap, ros de invidie, s-a mâniat cumplit şi a hotărât că trebuie să îl omoare, otrăvindu-l. Însă Zeus, stăpânul suprem al oamenilor şi al celorlalţi zei, a aflat de planurile zavistnicului Esculap şi a intervenit. Dar singura cale de a-l salva a fost să îl transforme într-o floare. Aceeaşi floare cu care Paeon îi tămăduise pe cei doi zei: bujorul.
Aceasta este legenda bujorului şi a denumirii sale ştiinţifice - Paeonia. Dincolo de mituri şi povestiri, bujorul este recunoscut peste tot în lume ca fiind o plantă cu efecte terapeutice alese.
Compoziţie şi proprietăţi
În componenţa chimică a plantei intră taninuri, alcaloizi, substanţe minerale şi oligoelemente (fier, mangan, cupru, magneziu, calciu), acizi organici, flavonoide şi vitamina C. Datorită compoziţiei bogate, preparatele din bujor au proprietăţi terapeutice foarte variate: normalizează metabolismul, înlătură insomniile, elimină stresul şi stările anxioase, ajută la creşterea producţiei de endorfine, îmbunătăţind starea de spirit, au efecte antiinflamatoare şi antiseptice, combat tusea şi bolile căilor respiratorii, sunt benefice în tratarea afecţiunilor respiratorii, calmează tusea şi sunt un remediu eficient în bolile femeieşti.
Boli de piele
Ceaiurile din bujor combat dermatitele, acneea, inflamaţiile pielii, escarele, tuberculoza pielii.
1. La un litru de apă în clocot, se adaugă o lingură de petale mărunţite de bujor. Se stinge focul, se acoperă şi se lasă la infuzat timp de 15-20 de minute. Se bea pe îndelete, pe parcursul întregii zile. Schema de tratament nu trebuie urmată mai mult de 10 zile, o dată la trei luni. Acest ceai combate dermatitele, acneea şi inflamaţiile pielii.
2. Peste o lingură de rădăcină mărunţită de bujor se toarnă 200 ml de apă clocotită. Recipientul se pune la fiert pe baie de abur, timp de 15 minute. Se trage deoparte şi se lasă timp de alte 45 de minute. Folosind comprese sterile, se tamponează rănile sau zonele afectate, de trei-patru ori pe zi, până când se văd semne de ameliorare.
Boli gastro-intestinale
Decoctul din rădăcină de bujor este folosit împotriva gastritei şi a ulcerului gastric, tratează fisurile anale şi ameliorează durerile de stomac. Având proprietăţi bactericide, este utilizat în tratamentul dizenteriei.
1. Se pun la fiert 400 ml de apă. Când apa începe să fiarbă, se adaugă o linguriţă de rădăcină de bujor mărunţită. Se fierbe timp de cinci minute la foc potrivit, se trage deoparte, se acoperă şi se lasă să se răcească complet. Se strecoară şi se beau, la temperatura camerei, câte 100 ml de trei ori pe zi, cu 20 de minute înainte de mesele principale. Tratamentul nu trebuie urmat mai mult de două săptămâni.
2. Ingrediente: câte o lingură de petale de bujor, trandafir şi dalie, toate de culoare roşie. Peste acest amestec, se toarnă o cană de apă clocotită şi se lasă la infuzat timp de o jumătate de oră. Se bea cu 30 de minute înainte de mesele principale, de trei ori pe zi, timp de două săptămâni. După o pauză de trei zile, tratamentul se reia.
Bronşită şi tuse
Ingrediente: o lingură cu petale de bujor mărunţite, o lingură de măghiran mărunţit, o lingură cu zmeură, o lingură de miere. Peste acest amestec se toarnă două căni de apă clocotită şi se lasă la infuzat timp de două ore. Se bea o jumătate de cană de preparat încălzit, de trei ori pe zi, până la vindecarea completă.
Creşterea imunităţii, reglarea metabolismului
La un litru de apă clocotită, se adaugă 20 de grame de rădăcină mărunţită de bujor. Se lasă să dea într-un clocot, se trage deoparte, se acoperă şi se lasă să se răcească. Se bea de cel puţin trei ori pe zi (nu mai mult de cinci ori), câte o jumătate de pahar, după masă. Pentru rezultate eficiente, acest decoct se administrează timp de o lună de zile. După trei săptămâni de pauză, schema de tratament poate fi reluată.
Atenţie! Supradozajul poate crea reacţii adverse: diaree, greaţă, vărsături, ameţeli şi slăbiciune generală a organismului. La astfel de semne, întrerupeţi imediat tratamentul şi adresaţi-vă medicului generalist.
Boli nervoase
Acest preparat este recomandat în afecţiunile sistemului nervos, isterie, convulsii, insomnii, dar este benefic şi împotriva impotenţei primare şi a diabetului zaharat.
Reţetă: peste 10 grame de rădăcină şi tulpină de bujor, tocate mărunt, se toarnă 100 de grame de votcă sau alcool de 40 de grade. Recipientul din sticlă de culoare închisă se închide ermetic şi preparatul se lasă la macerat timp de două săptămâni, într-un loc răcoros. Se strecoară şi se administrează câte 30-40 de picături, de trei ori pe zi, după mesele principale. Se păstrează la frigider. Durata tratamentului: între 25-30 de zile.
Neurastenie şi epilepsie
Peste trei linguri de petale mărunţite de bujor se toarnă o jumătate de litru de votcă. Se lasă la macerat timp de 20-30 de zile, agitând periodic recipientul. Se administrează câte o linguriţă de preparat, de două-trei ori pe zi, înainte de masă. Tratamentul nu trebuie să fie urmat mai mult de o lună de zile.
Atenţie! Preparatele din bujor nu se administrează copiilor!
MARGARETA - leacul războinicilor
Margareta era denumită şi "bellis perennis", cuvânt latin ce poate deriva atât din "bellus" - frumos, cât şi din "bellum" - război. Fiind atât de răspândite pe câmpuri, acolo unde, în urmă cu secole, se purtau bătălii sângeroase, margaretele, gingaşe şi foarte frumoase, au început să fie întrebuinţate de către vraci pentru a opri sângerările şi a închide plăgile deschise ale războinicilor. Secole mai târziu, oamenii de ştiinţă au confirmat că margaretele au, într-adevăr, proprietăţi antiseptice, coagulante, analgezice şi antiinflamatoare. De asemenea, aceste flori deosebit de delicate sunt un remediu excelent împotriva răcelilor, bolilor de ochi, hemoroizilor şi viermilor intestinali.
Boli de piele, răni, escare
Un bucheţel cu flori de margarete, proaspăt culese (în luna iunie sau iulie), se mărunţeşte şi apoi se freacă cu o lingură de lemn, într-un recipient (de preferat tot din lemn), până ce se obţine o pastă. Se adaugă cinci-şase linguri de ulei de măsline şi se continuă operaţiunea până la omogenizarea completă. Compoziţia se introduce la frigider. După câteva ore, când pasta a devenit consistentă, se ung zonele afectate şi se lasă să se usuce, timp de trei-patru ceasuri.
Împotriva arsurilor, rănilor şi pentru ameliorarea pruritului se pot folosi frunze proaspete de margarete, aplicate direct pe zona afectată.
Împotriva colicilor şi a viermilor intestinali
În 200 ml de apă în clocot se adaugă două linguriţe de plantă mărunţită (frunze şi flori). Se lasă la infuzat timp de patru ore şi apoi se strecoară. Se administrează câte o lingură, de trei-patru ori pe zi, înainte de masă, timp de două săptămâni.
Reţete de frumuseţe
Loţiune tonică, antirid
Ingrediente: se ia câte o linguriţă din petale de margarete, trandafiri, iasomie, crini albi, flori de tei şi mentă. Peste acest amestec mărunţit, se toarnă o jumătate de litru de apă clocotită, se acoperă şi se lasă la infuzat timp de o jumătate de oră. Se strecoară, se adaugă o linguriţă de vin roşu şi se amestecă bine. Cu ajutorul unui tampon demachiant, se şterge faţa, de trei ori pe zi, timp de zece zile. După o pauză de alte zece zile, schema se poate repeta. Loţiunea se păstrează în frigider, într-un recipient închis ermetic.
Baie de întinerire
Peste amestecul de flori din reţeta anterioară, se adaugă o jumătate de litru de vin roşu, se amestecă bine şi se toarnă în cada de baie. Primeniţi-vă în această apă timp de 30 de minute. După baie, corpul nu se şterge, ci se lasă să se usuce treptat.
MACUL - tămăduitorul nesomnului
Vara, când macii înfloresc, câmpurile se transformă într-o mare de foc ale cărei valuri se mlădiază sub adierea vântului. Întocmai era şi în vremea Egiptului antic, când picioarele preafrumoasei regine Nefertiti erau scăldate de apele măreţului fluviu Nil, iar macii gingaşi, roşii ca sângele, îi slujeau drept covor graţioasei "zeiţe", care păşea peste el. În acea perioadă, macul nu era admirat doar pentru frumuseţea sa uimitoare; mai întâi, medicii i-au valorificat proprietăţile, utilizându-l în tratarea diverselor afecţiuni, apoi preoţii, datorită calităţilor sale soporifice, l-au introdus în ritualurile magice.
Puterea magică a florilor de mac era recunoscută şi de greci. În mitologia elină, această floare aparţinea zeului somnului, Hypnos, fiul măreţei zeiţe a nopţii, Nyx, şi al zeului întunericului, Erebus. Hypnos, purtând pe cap o coroană de maci, plutea deasupra Pământului, picurând din cupa sa stropi din esenţă de mac, oferindu-le muritorilor somnul odihnitor. Iar atunci când picurii de mac nu izbuteau să alunge starea de veghe, zeul cobora pe Pământ şi, cu un fir de floare, atingea tâmplele şi ochii celui chinuit, izgonindu-i gândurile rele şi liniştindu-i sufletul.
La noi, la români, macul este denumit sugestiv şi somnişor, pentru efectele sale sedative şi calmante. Din timpuri vechi, macul a fost folosit ca leac împotriva multor afecţiuni, precum astmul bronşic, angina pectorală, migrenele, bolile ficatului.
Recoltare şi conservare
În scopuri curative, de la mac se utilizează seminţele, petalele şi frunzele. Petalele şi frunzele se colectează în lunile mai-iunie, iar seminţele în august-septembrie. Petalele se usucă obligatoriu într-un loc ferit de lumina soarelui.
Împotriva osteoporozei
Datorită compoziţiei sale bogate în fosfor, element ce ajută la o mai bună absorbţie a calciului în organism, macul este un excelent remediu împotriva osteoporozei, boala oaselor, considerată până acum un secol o stare normală a persoanelor vârstnice. Această calitate a macului, de combatere a atrofiei masei osoase, s-a descoperit, absolut întâmplător, la transmutarea osemintelor unui cimitir vechi dintr-un cătun uitat din Slovacia. Cercetătorii au remarcat că oasele celor decedaţi nu prezentau deloc semne de osteoporoză. Se cunoştea faptul că locuitorii regiunii erau cultivatori de mac, astfel că s-a emis ipoteza că tocmai această plantă combate boala oaselor. Pornind de la această supoziţie, s-a realizat un studiu pe două grupuri de femei care sufereau de osteoporoză. Timp de un an de zile, pacientelor din primul grup li s-au administrat medicamente clasice împotriva bolii, iar celorlalte paciente - diferite preparate din mac. După 12 luni, femeile care urmaseră tratamentul cu preparate din mac nu mai prezentau niciun simptom al bolii, pe când celelalte încă sufereau de această afecţiune.
Reţetă: peste 10 grame de seminţe uscate de mac se toarnă o cană cu apă clocotită şi o lingură de miere de albine. Se acoperă şi se lasă să se răcească, după care, se strecoară. Se administrează câte o lingură, de două-trei ori pe zi, după mesele principale. Tratamentul trebuie urmat nu mai mult de două săptămâni.
Împotriva insomniilor şi a durerilor de cap
1. Peste 3 grame de petale uscate de mac se toarnă o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat, după care se strecoară. Se administrează câte o lingură de trei ori pe zi, înaintea meselor principale, şi obligatoriu seara, cu o jumătate de oră înainte de culcare.
2. O cană de apă şi două linguriţe de miere se pun la fiert. După ce lichidul a dat în clocot, se adaugă două linguriţe de pulbere de petale de mac şi se lasă la fiert, la foc mic, timp de 10 minute. Se administrează câte o linguriţă de trei ori pe zi, până la dispariţia insomniilor.
3. Peste 10 grame de petale de mac, se toarnă 500 ml de alcool. Se lasă la macerat timp de două săptămâni, într-un loc întunecos şi răcoros. Recipientul se agită periodic. Se administrează câte 15 picături, de două ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mesele principale. Tinctura poate fi administrată timp de două săptămâni.
Împotriva tusei
Într-un sfert de cană cu lapte călduţ, se adaugă o linguriţă de seminţe de mac. Se bea pe loc, de preferat în a doua jumătate a zilei. Tratamentul nu trebuie urmat mai mult de cinci zile. Băutura ameliorează durerile în piept şi calmează tusea.
Uz extern
Sucul proaspăt de mac ajută la vindecarea înţepăturilor de albine, viespi şi alte insecte. Iar frunzele proaspăt culese sunt un bun remediu împotriva durerilor articulare, tumorilor, vânătăilor, leziunilor cutanate.