ALINA GAVRILOIU - "Numai o femeie puternică poate purta ie"

Sărbătoarea iei româneşti

"Poartă o IE, oriunde te-ai afla în lume. Îm­bra­că planeta în Ia românească!". Aşa suna provocarea pe care un mic grup de "zâne", din asociaţia La Blouse Roumaine, o lansa pentru ziua de 24 iunie 2013. Tot ele proroceau la înce­putul anului că 2013 va fi anul iei româneşti. Şi pentru că sunt fiin­ţe magice, au făcut în aşa fel încât să se adeverească: români din 49 de ţări (din 193 câte sunt în lume) s-au adu­nat şi-au purtat ie, s-au bucurat împreună, apoi s-au fotografiat şi au trimis gândul lor bun către cei din ţară. Alina Gavriloiu, deţinătoarea unei superbe colec­ţii de ii, a jucat în această horă, fiind unul dintre polii evenimentelor dedicate sărbătorii Sânzienelor la Bucu­reşti. Târgul organizat de ea la Galeria Alchemia (o destinaţie de neratat când treceţi prin Bucureşti, plină de lucruri frumoase, făcute de tineri artişti ro­mâni), a strâns, în numai 3 zile, peste 600 de vizitatori interesaţi să participe la această sărbătoare devenită globală şi să-şi cumpere o ie. În plin miezul evenimen­telor, Alina a avut amabilitatea de a ne împărtăşi gân­durile ei des­pre Ia românească, de a ne purta prin tex­turile ei spi­rituale şi istoria ei.

- Cum a pornit această frumoasă nebunie de a săr­­bători Sânzienele în ie, împreună, oriunde ai fi pe glob?

- Există o comunitate pe facebook care se numeşte "La blouse roumaine" (nume inspirat dintr-un tablou al pictorului francez Matisse, care reprezintă o femeie îmbrăcată în ie românească), pornit de un grup de fete în­drăgostite de ie. Ele au pornit munca, deloc uşoară, de a strânge în jurul lor oameni care au tangenţă cu această idee... aşa am ajuns şi eu să joc un rol în acti­vi­tatea lor. Au nişte poveşti senzaţionale, cu familii din afara ţării, care sunt ataşate de cămaşa femeilor din sa­tele româ­neşti. Sunt femei care locuiesc de mult timp în străină­tate şi care ies aproape în fiecare weekend - sau când consideră că e o ocazie specială - îmbrăcate în ie. Şi sunt foarte multe! Când te uiţi la poze, senti­mentul pe care ţi-l transmit aceste imagini e fenome­nal... ca şi când s-ar şterge graniţele, de timp, de spaţiu, un fel de "chiar dacă nu ne vedeţi în fiecare zi, suntem aici". E pur şi simplu copleşitor! Nu am trăit atunci, ca să ştiu cum a fost momentul Marii Uniri de la 1918, când toţi românii s-au îmbrăcat în port popular, dar mie Sânzie­ne­le din acest an mi-au dat senzaţia de sărbătoare a unirii: de români despărţiţi de multă vre­me prin context - atunci istoric, acum economic - dar, în sfârşit, regăsiţi împreună.

- Cum s-a născut în tine dorinţa de a face ii şi de a promova portul lor? Ce te-a îndreptat pe acest drum?

- Prima oară când am purtat ie eram la grădiniţă. Am toate pozele de la serbări. Eram foarte mândră de mine şi de ia mea! Acum, ca femeie tânără, mi se pare o bluză extrem de senzuală, dar sfioasă în acelaşi timp. Eu sunt foarte îndrăgostită de ie, dincolo de simbo­lis­mul ei de obiect strâns legat de identitatea noastră. La un moment, făcându-mi câteva fotografii în ie şi pos­tân­du-le pe internet, m-am trezit cu întrebări de genul: "unde le-ai găsit?", "poţi să-mi faci şi mie rost de una?". Cum multe din aceste întrebări veneau de la prieteni care munceau în străinătate, mi-am zis: ce-ar fi să fac un magazin on-line, cu li­vrare internaţională, pentru ca, ori­unde ai fi în lume, să-ţi poţi cumpăra o ie autentică, ro­mânească? Având experienţă în zona de pu­bli­citate, ştiam, realmente, ce-nseamnă să faci un magazine on-line ca să-l faci, nu ca să te joci. Am pus toate costurile pe hârtie şi mi-am dat seama că ar trebui - ca să-mi iasă - să-mi scot toţi banii de la ciorap. Mi-am spus că me­rită şi n-am ezitat. În două săptămâni, am avut maga­zi­nul on-line, www.iiana.ro. Într-o lună de zile, am ajuns să avem comenzi atât de mul­te, încât am fost nevoită, pentru a conti­nua, s-o iau la picior prin ţară, să caut produ­cători... După aceea, încă din primă lună, mi-am dat seama că problema reală era cea de producţie, pen­tru că iile nu se mai produc, nu prea mai există oameni pricepuţi la croit şi cusut ii. Marea majoritate a produ­că­torilor pe care i-am întâlnit erau şi foarte neîn­cre­zători să lucreze cu oameni din Bucureşti, din cauză că au avut foarte multe probleme financiare în trecut de pe urma lor. Un lucru la care nu mă gân­disem atunci, dar de care mă bucur din plin acum, este că, mergând săptă­mâ­nal, în fiecare weekend, acasă la câte un produ­cător, mănânc foarte bine, de când mă ocup cu chestia asta! Ştiţi cum sunt oamenii din sate - îţi pun în farfurie tot ce au în grădină!

- Unde găseşti astăzi materialele acelea spe­ciale din care se făceau iile odinioară?

- Materialele le trimitem din Bucu­reşti: pânza 100% bumbac, aţa... absolut tot. Asta chiar nu a fost o problemă. Dar m-am chinuit foarte tare, vreo lună de zile, să selectez producătorii, pentru că nu mulţi lucrează calitativ. Apoi, alte greutăţi pe care le-am întâmpinat au fost mai degrabă legate de faptul că femeile nu mai au răbdare, nu mai ştiu să facă ii. Mai ales cele tinere, de vârsta noas­tră. Să coşi o ie e o întreagă ştiinţă. Înveţi fă­când, exer­sând cu răbdare. E drept că acum, văzând că au cursi­vi­tate, le fac mai uşor pe următoarele. Pentru mine, satis­facţia cea mai mare e legată de fap­tul că şi-au dat seama că e mult mai bine să stea acasă, cu familia lor, decât să se ducă în Italia, în Franţa, să muncească pe 400-500 de euro şi să îndure tot felul de jigniri. Lor încă nu le vine să creadă cât de bine se vând aceste produse.

- Observăm o adevărată renaştere a iei în moda internaţională: ia asortată la blugi sau la fuste cu croi modern. Mă întreb: oare ce a dus la asta?

- Aş spune că nicio cămaşă nu e atât de specta­cu­loasă ca ia românească. Sin­gu­rul meu re­gret e ur­mătorul: că în Ro­mâ­nia, micii au fost înregistraţi ca pro­dus de ţară, dar ia nu. Iar acum, într-adevăr, în toate manua­lele de tendinţe ale modei din Italia (n.r. ţară recunoscută ca "trend setter" mondial) ia este nelipsită. La magazinele Zara, Man­go, H&M - în colecţiile de toamnă - este plin de bun­diţe şi de ii. Toţi au desco­perit frumuseţea acestui stil vesti­men­tar şi urmează să-l vedem purtat pe străzile din capitalele lumii, doar că în va­riantele Zara, H&M şi Mango, iile doar arată ca iile, nu sunt ii. Şi spun asta în cunoştinţă de cauză. Uite, eu colecţionez şi recon­di­ţio­nez piese "vin­tage", ii de peste 80 de ani, şi ro­chii, în general. Din păcate, multe dintre lucrătu­rile pe care le vedem pe ro­chiile vechi nu mai pot fi re­produse nici măcar de pro­ducătorii români din vremu­rile noastre, pentru că nu s-a transmis infor­maţia. Lip­seş­te acel "cum se face". Am dus aceste rochii vechi la bătrânele pricepute din sate: au în­cercat să le des­luşească şi n-au reuşit. Fie­care ste­luţă, dispusă într-un model, compune o propo­ziţie cu sensul ei unic. Fie­ca­re ie e învestită, aşadar, cu o semnificaţie proprie. Nu-i păcat ca alţii să vândă ii, fără să le cunoască în profun­zimea lor? Ia este artă, spirit, nu un oarecare obiect de artizanat. Nu se coase oricum, n-o poţi vin­de la margi­nea străzii. E aproape sacrilegiu. Un alt scop pe care vrem să-l atin­gem este să ajungem în următoarele trei luni la cele mai mari târguri din străinătate, unde vin cum­părători ai celor mai scum­pe şi celor mai luxoase ma­gazine. Vrem ca ia noastră să ajungă în magazinele din lume, pentru că acesta este produsul original.

- Cum aţi ajuns la gân­dul că iile conţin un fel de mesaje despre su­fletul şi spiritul femeii de odinioară, că pot fi un soi de limbaj?

- Am făcut la un moment dat parte dintr-un proiect social de reintegrare a femeilor nevăzătoare şi m-a mar­cat această experienţă. Am îmbrăcat femei nevăză­toare în ii şi, pe măsură ce le fotografiam, vedeam cum simţeau şi cum atingeau cusăturile ca pe nişte cărţi scrise în codul braille... M-a cutremurat din cap până în picioare, pentru că în toţi anii în care iubeam ia pentru calităţile ei estetice, ca simbol în ansamblu, nu mă gândisem vreodată că asta pot fi cusăturile de pe ii: un limbaj. Doamna Corduneanu (n.r. iniţiatoarea blo­gului semnecusute.blogspot.ro) mă învaţă multe în acest sens. Ea este o persoană extraordinară, pasionată de aces­te semne: cum sunt ele dis­puse, ce spun ele în ansam­blu, odată cusute. Are o întrea­gă colecţie de sem­ne. Ce ştiu e că femeia română credea foarte mult în puterea ei de-a duce greul şi în puterea bine­lui. Ma­rea majoritate a sem­ne­lor, cum ar fi coarnele, de pil­dă, sunt prezente în foarte mul­­­te modele, integrate, ce-i drept, cu totul altfel în cusă­tură. Dar sunt aceleaşi sem­ne şi reprezintă binele şi puterea.

- E această renaştere a iei un soi de manifest al femeii de astăzi?

- Ai punctat esenţialul! Exact aşa gândesc şi eu des­pre ie! Numai o femeie pu­ternică poate purta ie şi nu­mai o fe­meie puternică o poartă cu distincţie, chiar şi când moda dictează altceva. Sunt ferm convinsă că acum, când a început să fie pro­movată, o să vedem foar­te multe femei în ii, şi în ţară, şi în afară. Până şi adoles­centele, care spu­neau "Vai, mama, cum să port ie, eu nu port ie", acum le caută. Un alt moment de renaştere a iei a fost perioada interbe­lică, odată cu venirea reginei Maria, care a purtat cu adevărat regeşte ia româ­neas­că şi-a adus-o în atenţia publică interna­ţională. Ea se îmbrăca numai în ie. A­tunci a fost un alt "boom" de export. Foarte mulţi străini şi-au comandat atunci ii din România, lucrate de femei­le noastre. Cum­va, asta înce­pe să se-ntâmple şi-acum. Fără să fi avut acest gând, ia pare să capete dimensiunea unui fel de mani­fest, un statement de împuternicire a femeilor din România, chinuite de lipsuri şi silite de cir­cum­stan­ţele economice precare să plece, să strângă din dinţi sub tot felul de jigniri, să muncească altundeva pentru a-şi sprijini fa­mi­liile. Ia îi poate deveni sursă de venit, pentru a o mo­tiva să rămână acasă, lângă familie şi copii, şi îi poate fi şi expresie artistică - aşa cum a fost din­totdeauna. Şi, ca şi-atunci, cele mai multe co­menzi pe care le avem vin tot de peste graniţă. Mă doa­re, în schimb, foarte tare, când citesc pe pagina de inter­net că sunt românce care îşi doresc o ie - fireş­te, adesea e vorba de iile cele mai în­căr­cate cu cusături, e oarecum normal - dar nu şi-o potpermite. Încura­jăm pe ori­cine care nu-şi poate permite o ie "de-a gata" să şi-o coase singură. Satis­facţia e feno­menală! Eu, dacă aş avea timpul, asta aş face! Ne gândim acum să punem pe pi­cioa­re şi o şcoală de cu­sut ii, la care poate oricine veni să în­veţe să-şi coase singură ia ei.
Povestea Zilei de 24 IUNIE 2013 va fi docu­men­tată într-un proiect ce va include un album de foto­grafii şi o car­te, un documentar video, o expoziţie iti­nerantă de artă şi un website dedicat, cu aplicaţii inter­active. Se anunţă a fi un bilanţ interesant. Din vremuri străvechi, până în 2013, din Noua Zeelandă până în Hawaii, arc peste lume şi peste timp. Po­vestea iei merge mai departe.

Foto: facebook La Blouse Roumaine