"Poartă o IE, oriunde te-ai afla în lume. Îmbracă planeta în Ia românească!". Așa suna provocarea pe care un mic grup de "zâne", din asociația La Blouse Roumaine, o lansa pentru ziua de 24 iunie 2013. Tot ele proroceau la începutul anului că 2013 va fi anul iei românești. Și pentru că sunt ființe magice, au făcut în așa fel încât să se adeverească: români din 49 de țări (din 193 câte sunt în lume) s-au adunat și-au purtat ie, s-au bucurat împreună, apoi s-au fotografiat și au trimis gândul lor bun către cei din țară. Alina Gavriloiu, deținătoarea unei superbe colecții de ii, a jucat în această horă, fiind unul dintre polii evenimentelor dedicate sărbătorii Sânzienelor la București. Târgul organizat de ea la Galeria Alchemia (o destinație de neratat când treceți prin București, plină de lucruri frumoase, făcute de tineri artiști români), a strâns, în numai 3 zile, peste 600 de vizitatori interesați să participe la această sărbătoare devenită globală și să-și cumpere o ie. În plin miezul evenimentelor, Alina a avut amabilitatea de a ne împărtăși gândurile ei despre Ia românească, de a ne purta prin texturile ei spirituale și istoria ei.
- Cum a pornit această frumoasă nebunie de a sărbători Sânzienele în ie, împreună, oriunde ai fi pe glob?
- Există o comunitate pe facebook care se numește "La blouse roumaine" (nume inspirat dintr-un tablou al pictorului francez Matisse, care reprezintă o femeie îmbrăcată în ie românească), pornit de un grup de fete îndrăgostite de ie. Ele au pornit munca, deloc ușoară, de a strânge în jurul lor oameni care au tangență cu această idee... așa am ajuns și eu să joc un rol în activitatea lor. Au niște povești senzaționale, cu familii din afara țării, care sunt atașate de cămașa femeilor din satele românești. Sunt femei care locuiesc de mult timp în străinătate și care ies aproape în fiecare weekend - sau când consideră că e o ocazie specială - îmbrăcate în ie. Și sunt foarte multe! Când te uiți la poze, sentimentul pe care ți-l transmit aceste imagini e fenomenal... ca și când s-ar șterge granițele, de timp, de spațiu, un fel de "chiar dacă nu ne vedeți în fiecare zi, suntem aici". E pur și simplu copleșitor! Nu am trăit atunci, ca să știu cum a fost momentul Marii Uniri de la 1918, când toți românii s-au îmbrăcat în port popular, dar mie Sânzienele din acest an mi-au dat senzația de sărbătoare a unirii: de români despărțiți de multă vreme prin context - atunci istoric, acum economic - dar, în sfârșit, regăsiți împreună.
- Cum s-a născut în tine dorința de a face ii și de a promova portul lor? Ce te-a îndreptat pe acest drum?
- Prima oară când am purtat ie eram la grădiniță. Am toate pozele de la serbări. Eram foarte mândră de mine și de ia mea! Acum, ca femeie tânără, mi se pare o bluză extrem de senzuală, dar sfioasă în același timp. Eu sunt foarte îndrăgostită de ie, dincolo de simbolismul ei de obiect strâns legat de identitatea noastră. La un moment, făcându-mi câteva fotografii în ie și postându-le pe internet, m-am trezit cu întrebări de genul: "unde le-ai găsit?", "poți să-mi faci și mie rost de una?". Cum multe din aceste întrebări veneau de la prieteni care munceau în străinătate, mi-am zis: ce-ar fi să fac un magazin on-line, cu livrare internațională, pentru ca, oriunde ai fi în lume, să-ți poți cumpăra o ie autentică, românească? Având experiență în zona de publicitate, știam, realmente, ce-nseamnă să faci un magazine on-line ca să-l faci, nu ca să te joci. Am pus toate costurile pe hârtie și mi-am dat seama că ar trebui - ca să-mi iasă - să-mi scot toți banii de la ciorap. Mi-am spus că merită și n-am ezitat. În două săptămâni, am avut magazinul on-line, www.iiana.ro. Într-o lună de zile, am ajuns să avem comenzi atât de multe, încât am fost nevoită, pentru a continua, s-o iau la picior prin țară, să caut producători... După aceea, încă din primă lună, mi-am dat seama că problema reală era cea de producție, pentru că iile nu se mai produc, nu prea mai există oameni pricepuți la croit și cusut ii. Marea majoritate a producătorilor pe care i-am întâlnit erau și foarte neîncrezători să lucreze cu oameni din București, din cauză că au avut foarte multe probleme financiare în trecut de pe urma lor. Un lucru la care nu mă gândisem atunci, dar de care mă bucur din plin acum, este că, mergând săptămânal, în fiecare weekend, acasă la câte un producător, mănânc foarte bine, de când mă ocup cu chestia asta! Știți cum sunt oamenii din sate - îți pun în farfurie tot ce au în grădină!
- Unde găsești astăzi materialele acelea speciale din care se făceau iile odinioară?
- Materialele le trimitem din București: pânza 100% bumbac, ața... absolut tot. Asta chiar nu a fost o problemă. Dar m-am chinuit foarte tare, vreo lună de zile, să selectez producătorii, pentru că nu mulți lucrează calitativ. Apoi, alte greutăți pe care le-am întâmpinat au fost mai degrabă legate de faptul că femeile nu mai au răbdare, nu mai știu să facă ii. Mai ales cele tinere, de vârsta noastră. Să coși o ie e o întreagă știință. Înveți făcând, exersând cu răbdare. E drept că acum, văzând că au cursivitate, le fac mai ușor pe următoarele. Pentru mine, satisfacția cea mai mare e legată de faptul că și-au dat seama că e mult mai bine să stea acasă, cu familia lor, decât să se ducă în Italia, în Franța, să muncească pe 400-500 de euro și să îndure tot felul de jigniri. Lor încă nu le vine să creadă cât de bine se vând aceste produse.
- Observăm o adevărată renaștere a iei în moda internațională: ia asortată la blugi sau la fuste cu croi modern. Mă întreb: oare ce a dus la asta?
- Aș spune că nicio cămașă nu e atât de spectaculoasă ca ia românească. Singurul meu regret e următorul: că în România, micii au fost înregistrați ca produs de țară, dar ia nu. Iar acum, într-adevăr, în toate manualele de tendințe ale modei din Italia (n.r. țară recunoscută ca "trend setter" mondial) ia este nelipsită. La magazinele Zara, Mango, H&M - în colecțiile de toamnă - este plin de bundițe și de ii. Toți au descoperit frumusețea acestui stil vestimentar și urmează să-l vedem purtat pe străzile din capitalele lumii, doar că în variantele Zara, H&M și Mango, iile doar arată ca iile, nu sunt ii. Și spun asta în cunoștință de cauză. Uite, eu colecționez și recondiționez piese "vintage", ii de peste 80 de ani, și rochii, în general. Din păcate, multe dintre lucrăturile pe care le vedem pe rochiile vechi nu mai pot fi reproduse nici măcar de producătorii români din vremurile noastre, pentru că nu s-a transmis informația. Lipsește acel "cum se face". Am dus aceste rochii vechi la bătrânele pricepute din sate: au încercat să le deslușească și n-au reușit. Fiecare steluță, dispusă într-un model, compune o propoziție cu sensul ei unic. Fiecare ie e învestită, așadar, cu o semnificație proprie. Nu-i păcat ca alții să vândă ii, fără să le cunoască în profunzimea lor? Ia este artă, spirit, nu un oarecare obiect de artizanat. Nu se coase oricum, n-o poți vinde la marginea străzii. E aproape sacrilegiu. Un alt scop pe care vrem să-l atingem este să ajungem în următoarele trei luni la cele mai mari târguri din străinătate, unde vin cumpărători ai celor mai scumpe și celor mai luxoase magazine. Vrem ca ia noastră să ajungă în magazinele din lume, pentru că acesta este produsul original.
- Cum ați ajuns la gândul că iile conțin un fel de mesaje despre sufletul și spiritul femeii de odinioară, că pot fi un soi de limbaj?
- Am făcut la un moment dat parte dintr-un proiect social de reintegrare a femeilor nevăzătoare și m-a marcat această experiență. Am îmbrăcat femei nevăzătoare în ii și, pe măsură ce le fotografiam, vedeam cum simțeau și cum atingeau cusăturile ca pe niște cărți scrise în codul braille... M-a cutremurat din cap până în picioare, pentru că în toți anii în care iubeam ia pentru calitățile ei estetice, ca simbol în ansamblu, nu mă gândisem vreodată că asta pot fi cusăturile de pe ii: un limbaj. Doamna Corduneanu (n.r. inițiatoarea blogului semnecusute.blogspot.ro) mă învață multe în acest sens. Ea este o persoană extraordinară, pasionată de aceste semne: cum sunt ele dispuse, ce spun ele în ansamblu, odată cusute. Are o întreagă colecție de semne. Ce știu e că femeia română credea foarte mult în puterea ei de-a duce greul și în puterea binelui. Marea majoritate a semnelor, cum ar fi coarnele, de pildă, sunt prezente în foarte multe modele, integrate, ce-i drept, cu totul altfel în cusătură. Dar sunt aceleași semne și reprezintă binele și puterea.
- E această renaștere a iei un soi de manifest al femeii de astăzi?
- Ai punctat esențialul! Exact așa gândesc și eu despre ie! Numai o femeie puternică poate purta ie și numai o femeie puternică o poartă cu distincție, chiar și când moda dictează altceva. Sunt ferm convinsă că acum, când a început să fie promovată, o să vedem foarte multe femei în ii, și în țară, și în afară. Până și adolescentele, care spuneau "Vai, mama, cum să port ie, eu nu port ie", acum le caută. Un alt moment de renaștere a iei a fost perioada interbelică, odată cu venirea reginei Maria, care a purtat cu adevărat regește ia românească și-a adus-o în atenția publică internațională. Ea se îmbrăca numai în ie. Atunci a fost un alt "boom" de export. Foarte mulți străini și-au comandat atunci ii din România, lucrate de femeile noastre. Cumva, asta începe să se-ntâmple și-acum. Fără să fi avut acest gând, ia pare să capete dimensiunea unui fel de manifest, un statement de împuternicire a femeilor din România, chinuite de lipsuri și silite de circumstanțele economice precare să plece, să strângă din dinți sub tot felul de jigniri, să muncească altundeva pentru a-și sprijini familiile. Ia îi poate deveni sursă de venit, pentru a o motiva să rămână acasă, lângă familie și copii, și îi poate fi și expresie artistică - așa cum a fost dintotdeauna. Și, ca și-atunci, cele mai multe comenzi pe care le avem vin tot de peste graniță. Mă doare, în schimb, foarte tare, când citesc pe pagina de internet că sunt românce care își doresc o ie - firește, adesea e vorba de iile cele mai încărcate cu cusături, e oarecum normal - dar nu și-o pot permite. Încurajăm pe oricine care nu-și poate permite o ie "de-a gata" să și-o coase singură. Satisfacția e fenomenală! Eu, dacă aș avea timpul, asta aș face! Ne gândim acum să punem pe picioare și o școală de cusut ii, la care poate oricine veni să învețe să-și coase singură ia ei.
Povestea Zilei de 24 IUNIE 2013 va fi documentată într-un proiect ce va include un album de fotografii și o carte, un documentar video, o expoziție itinerantă de artă și un website dedicat, cu aplicații interactive. Se anunță a fi un bilanț interesant. Din vremuri străvechi, până în 2013, din Noua Zeelandă până în Hawaii, arc peste lume și peste timp. Povestea iei merge mai departe.
Foto: facebook La Blouse Roumaine