ALINA GAVRILOIU - "Numai o femeie puternică poate purta ie"

Oana Darie
Sărbătoarea iei românești

"Poartă o IE, oriunde te-ai afla în lume. Îm­bra­că planeta în Ia românească!". Așa suna provocarea pe care un mic grup de "zâne", din asociația La Blouse Roumaine, o lansa pentru ziua de 24 iunie 2013. Tot ele proroceau la înce­putul anului că 2013 va fi anul iei românești. Și pentru că sunt fiin­țe magice, au făcut în așa fel încât să se adeverească: români din 49 de țări (din 193 câte sunt în lume) s-au adu­nat și-au purtat ie, s-au bucurat împreună, apoi s-au fotografiat și au trimis gândul lor bun către cei din țară. Alina Gavriloiu, deținătoarea unei superbe colec­ții de ii, a jucat în această horă, fiind unul dintre polii evenimentelor dedicate sărbătorii Sânzienelor la Bucu­rești. Târgul organizat de ea la Galeria Alchemia (o destinație de neratat când treceți prin București, plină de lucruri frumoase, făcute de tineri artiști ro­mâni), a strâns, în numai 3 zile, peste 600 de vizitatori interesați să participe la această sărbătoare devenită globală și să-și cumpere o ie. În plin miezul evenimen­telor, Alina a avut amabilitatea de a ne împărtăși gân­durile ei des­pre Ia românească, de a ne purta prin tex­turile ei spi­rituale și istoria ei.

- Cum a pornit această frumoasă nebunie de a săr­­bători Sânzienele în ie, împreună, oriunde ai fi pe glob?

- Există o comunitate pe facebook care se numește "La blouse roumaine" (nume inspirat dintr-un tablou al pictorului francez Matisse, care reprezintă o femeie îmbrăcată în ie românească), pornit de un grup de fete în­drăgostite de ie. Ele au pornit munca, deloc ușoară, de a strânge în jurul lor oameni care au tangență cu această idee... așa am ajuns și eu să joc un rol în acti­vi­tatea lor. Au niște povești senzaționale, cu familii din afara țării, care sunt atașate de cămașa femeilor din sa­tele româ­nești. Sunt femei care locuiesc de mult timp în străină­tate și care ies aproape în fiecare weekend - sau când consideră că e o ocazie specială - îmbrăcate în ie. Și sunt foarte multe! Când te uiți la poze, senti­mentul pe care ți-l transmit aceste imagini e fenome­nal... ca și când s-ar șterge granițele, de timp, de spațiu, un fel de "chiar dacă nu ne vedeți în fiecare zi, suntem aici". E pur și simplu copleșitor! Nu am trăit atunci, ca să știu cum a fost momentul Marii Uniri de la 1918, când toți românii s-au îmbrăcat în port popular, dar mie Sânzie­ne­le din acest an mi-au dat senzația de sărbătoare a unirii: de români despărțiți de multă vre­me prin context - atunci istoric, acum economic - dar, în sfârșit, regăsiți împreună.

- Cum s-a născut în tine dorința de a face ii și de a promova portul lor? Ce te-a îndreptat pe acest drum?

- Prima oară când am purtat ie eram la grădiniță. Am toate pozele de la serbări. Eram foarte mândră de mine și de ia mea! Acum, ca femeie tânără, mi se pare o bluză extrem de senzuală, dar sfioasă în același timp. Eu sunt foarte îndrăgostită de ie, dincolo de simbo­lis­mul ei de obiect strâns legat de identitatea noastră. La un moment, făcându-mi câteva fotografii în ie și pos­tân­du-le pe internet, m-am trezit cu întrebări de genul: "unde le-ai găsit?", "poți să-mi faci și mie rost de una?". Cum multe din aceste întrebări veneau de la prieteni care munceau în străinătate, mi-am zis: ce-ar fi să fac un magazin on-line, cu li­vrare internațională, pentru ca, ori­unde ai fi în lume, să-ți poți cumpăra o ie autentică, ro­mânească? Având experiență în zona de pu­bli­citate, știam, realmente, ce-nseamnă să faci un magazine on-line ca să-l faci, nu ca să te joci. Am pus toate costurile pe hârtie și mi-am dat seama că ar trebui - ca să-mi iasă - să-mi scot toți banii de la ciorap. Mi-am spus că me­rită și n-am ezitat. În două săptămâni, am avut maga­zi­nul on-line, www.iiana.ro. Într-o lună de zile, am ajuns să avem comenzi atât de mul­te, încât am fost nevoită, pentru a conti­nua, s-o iau la picior prin țară, să caut produ­cători... După aceea, încă din primă lună, mi-am dat seama că problema reală era cea de producție, pen­tru că iile nu se mai produc, nu prea mai există oameni pricepuți la croit și cusut ii. Marea majoritate a produ­că­torilor pe care i-am întâlnit erau și foarte neîn­cre­zători să lucreze cu oameni din București, din cauză că au avut foarte multe probleme financiare în trecut de pe urma lor. Un lucru la care nu mă gân­disem atunci, dar de care mă bucur din plin acum, este că, mergând săptă­mâ­nal, în fiecare weekend, acasă la câte un produ­cător, mănânc foarte bine, de când mă ocup cu chestia asta! Știți cum sunt oamenii din sate - îți pun în farfurie tot ce au în grădină!

- Unde găsești astăzi materialele acelea spe­ciale din care se făceau iile odinioară?

- Materialele le trimitem din Bucu­rești: pânza 100% bumbac, ața... absolut tot. Asta chiar nu a fost o problemă. Dar m-am chinuit foarte tare, vreo lună de zile, să selectez producătorii, pentru că nu mulți lucrează calitativ. Apoi, alte greutăți pe care le-am întâmpinat au fost mai degrabă legate de faptul că femeile nu mai au răbdare, nu mai știu să facă ii. Mai ales cele tinere, de vârsta noas­tră. Să coși o ie e o întreagă știință. Înveți fă­când, exer­sând cu răbdare. E drept că acum, văzând că au cursi­vi­tate, le fac mai ușor pe următoarele. Pentru mine, satis­facția cea mai mare e legată de fap­tul că și-au dat seama că e mult mai bine să stea acasă, cu familia lor, decât să se ducă în Italia, în Franța, să muncească pe 400-500 de euro și să îndure tot felul de jigniri. Lor încă nu le vine să creadă cât de bine se vând aceste produse.

- Observăm o adevărată renaștere a iei în moda internațională: ia asortată la blugi sau la fuste cu croi modern. Mă întreb: oare ce a dus la asta?

- Aș spune că nicio cămașă nu e atât de specta­cu­loasă ca ia românească. Sin­gu­rul meu re­gret e ur­mătorul: că în Ro­mâ­nia, micii au fost înregistrați ca pro­dus de țară, dar ia nu. Iar acum, într-adevăr, în toate manua­lele de tendințe ale modei din Italia (n.r. țară recunoscută ca "trend setter" mondial) ia este nelipsită. La magazinele Zara, Man­go, H&M - în colecțiile de toamnă - este plin de bun­dițe și de ii. Toți au desco­perit frumusețea acestui stil vesti­men­tar și urmează să-l vedem purtat pe străzile din capitalele lumii, doar că în va­riantele Zara, H&M și Mango, iile doar arată ca iile, nu sunt ii. Și spun asta în cunoștință de cauză. Uite, eu colecționez și recon­di­țio­nez piese "vin­tage", ii de peste 80 de ani, și ro­chii, în general. Din păcate, multe dintre lucrătu­rile pe care le vedem pe ro­chiile vechi nu mai pot fi re­produse nici măcar de pro­ducătorii români din vremu­rile noastre, pentru că nu s-a transmis infor­mația. Lip­seș­te acel "cum se face". Am dus aceste rochii vechi la bătrânele pricepute din sate: au în­cercat să le des­lușească și n-au reușit. Fie­care ste­luță, dispusă într-un model, compune o propo­ziție cu sensul ei unic. Fie­ca­re ie e învestită, așadar, cu o semnificație proprie. Nu-i păcat ca alții să vândă ii, fără să le cunoască în profun­zimea lor? Ia este artă, spirit, nu un oarecare obiect de artizanat. Nu se coase oricum, n-o poți vin­de la margi­nea străzii. E aproape sacrilegiu. Un alt scop pe care vrem să-l atin­gem este să ajungem în următoarele trei luni la cele mai mari târguri din străinătate, unde vin cum­părători ai celor mai scum­pe și celor mai luxoase ma­gazine. Vrem ca ia noastră să ajungă în magazinele din lume, pentru că acesta este produsul original.

- Cum ați ajuns la gân­dul că iile conțin un fel de mesaje despre su­fletul și spiritul femeii de odinioară, că pot fi un soi de limbaj?

- Am făcut la un moment dat parte dintr-un proiect social de reintegrare a femeilor nevăzătoare și m-a mar­cat această experiență. Am îmbrăcat femei nevăză­toare în ii și, pe măsură ce le fotografiam, vedeam cum simțeau și cum atingeau cusăturile ca pe niște cărți scrise în codul braille... M-a cutremurat din cap până în picioare, pentru că în toți anii în care iubeam ia pentru calitățile ei estetice, ca simbol în ansamblu, nu mă gândisem vreodată că asta pot fi cusăturile de pe ii: un limbaj. Doamna Corduneanu (n.r. inițiatoarea blo­gului semnecusute.blogspot.ro) mă învață multe în acest sens. Ea este o persoană extraordinară, pasionată de aces­te semne: cum sunt ele dis­puse, ce spun ele în ansam­blu, odată cusute. Are o întrea­gă colecție de sem­ne. Ce știu e că femeia română credea foarte mult în puterea ei de-a duce greul și în puterea bine­lui. Ma­rea majoritate a sem­ne­lor, cum ar fi coarnele, de pil­dă, sunt prezente în foarte mul­­­te modele, integrate, ce-i drept, cu totul altfel în cusă­tură. Dar sunt aceleași sem­ne și reprezintă binele și puterea.

- E această renaștere a iei un soi de manifest al femeii de astăzi?

- Ai punctat esențialul! Exact așa gândesc și eu des­pre ie! Numai o femeie pu­ternică poate purta ie și nu­mai o fe­meie puternică o poartă cu distincție, chiar și când moda dictează altceva. Sunt ferm convinsă că acum, când a început să fie pro­movată, o să vedem foar­te multe femei în ii, și în țară, și în afară. Până și adoles­centele, care spu­neau "Vai, mama, cum să port ie, eu nu port ie", acum le caută. Un alt moment de renaștere a iei a fost perioada interbe­lică, odată cu venirea reginei Maria, care a purtat cu adevărat regește ia româ­neas­că și-a adus-o în atenția publică interna­țională. Ea se îmbrăca numai în ie. A­tunci a fost un alt "boom" de export. Foarte mulți străini și-au comandat atunci ii din România, lucrate de femei­le noastre. Cum­va, asta înce­pe să se-ntâmple și-acum. Fără să fi avut acest gând, ia pare să capete dimensiunea unui fel de mani­fest, un statement de împuternicire a femeilor din România, chinuite de lipsuri și silite de cir­cum­stan­țele economice precare să plece, să strângă din dinți sub tot felul de jigniri, să muncească altundeva pentru a-și sprijini fa­mi­liile. Ia îi poate deveni sursă de venit, pentru a o mo­tiva să rămână acasă, lângă familie și copii, și îi poate fi și expresie artistică - așa cum a fost din­totdeauna. Și, ca și-atunci, cele mai multe co­menzi pe care le avem vin tot de peste graniță. Mă doa­re, în schimb, foarte tare, când citesc pe pagina de inter­net că sunt românce care își doresc o ie - fireș­te, adesea e vorba de iile cele mai în­căr­cate cu cusături, e oarecum normal - dar nu și-o pot permite. Încura­jăm pe ori­cine care nu-și poate permite o ie "de-a gata" să și-o coase singură. Satis­facția e feno­menală! Eu, dacă aș avea timpul, asta aș face! Ne gândim acum să punem pe pi­cioa­re și o școală de cu­sut ii, la care poate oricine veni să în­vețe să-și coase singură ia ei.
Povestea Zilei de 24 IUNIE 2013 va fi docu­men­tată într-un proiect ce va include un album de foto­grafii și o car­te, un documentar video, o expoziție iti­nerantă de artă și un website dedicat, cu aplicații inter­active. Se anunță a fi un bilanț interesant. Din vremuri străvechi, până în 2013, din Noua Zeelandă până în Hawaii, arc peste lume și peste timp. Po­vestea iei merge mai departe.

Foto: facebook La Blouse Roumaine