Prietenii Muzeelor Minovici
O dată pe an, acest loc superb, această livadă secretă a Bucureştiului, se însufleţeşte. Ghirlande luminoase împodobesc copacii, torţe luminează aleile în noapte, fete cu coroniţe pe cap te întâmpină la porţile de lemn şi îţi oferă flori de sânziene. Copiii zburdă şi se joacă în iarbă, cei mari vizitează muzeele sau aşteaptă începerea spectacolului de pe mica scenă din poiană. Oamenii zâmbesc, nu sună telefoanele mobile, nu se răsteşte nimeni, atmosfera este cât se poate de senină, este o sărbătoare a bunului gust, cei ce vin aici simt şi respectă eleganţa simplă a locului. Două clădiri, pe cât de frumoase, pe atât de diferite, străjuiesc această grădină, situată între Fântâna Mioriţa şi Gara Băneasa. Prima dintre ele a fost construită în stil neoclasic românesc, în 1905, şi a devenit primul muzeu bucureştean de artă populară, Muzeul Dr. Nicolae Minovici. Se întâmpla pe vremea în care aici era bariera oraşului şi, iernile, mai dădeau târcoale lupii. Patruzeci de ani mai târziu, s-a deschis Muzeul de Artă Veche Apuseană "Ing. Dumitru Furnică-Minovici", ridicat în stil Tudor, cu inserţii specifice stilului normand, special pentru a găzdui o impresionantă colecţie ce cuprinde arme medievale şi moderne, vitralii austriece, germane, elveţiene, flamande, tapiserii flamande ţesute la război vertical, mobilier austriac şi italian, opere ale unor pictori flamanzi, italieni, germani, rarităţi bibliofile etc. În acest loc, care parcă nu are nimic în comun cu Bucureştiul zilelor noastre, Asociaţia "Prietenii Muzeelor Minovici" organizează, an de an, Noaptea de Sânziene, la care au participat artişti de prim rang, precum Grigore Leşe, Răzvan Mazilu, Teodora Enache, Felicia Filip. Anul acesta, pe scenă au urcat, printre alţii, formaţia Trei Parale, grupul coral Sound, Maia Morgenstern, iar prestaţia lor a fost însoţită fie de o caldă ploicică de vară, fie de apariţia unei luni pline şi misterioase. Un moment special a fost prezentarea de modă ce a purtat semnătura tinerei designer Andra Andreescu.Rochiile prezentate au făcut parte din cea mai recentă colecţie a sa, "Back to Traditions", un omagiu adus portului popular românesc. "Sunt mândră că am fost aleasă să fiu designerul din acest proiect, că am fost pe aceeaşi scenă alături de artiştii din această seară. Evenimentul a fost organizat din suflet şi asta s-a văzut, nici măcar ploaia nu ne-a stricat plăcerea de a fi aici. O seară de neuitat, alături de oameni minunaţi!", ne-a spus Andra.
Am rugat-o pe doamna Laura Grunberg, reprezentanta Asociaţiei "Prietenii Muzeelor Minovici", să ne povestească despre felul în care a fost iniţiată şi continuă această celebrare a Sânzienelor, la doi paşi de agitaţia urbană.
"Povestea Sânzienelor este una dintre cele mai frumoase, senzuale şi pline de mister legende ale folclorului românesc. În urmă cu 6 ani, când am organizat prima ediţie a Nopţilor de Sânziene, ne-am dorit să readucem în atenţia publicului zânele bune despre care au scris Mircea Eliade şi Mihail Sadoveanu, să creem un «curent», o emoţie, o bucurie, mai curând, şi nu un simplu eveniment. Am intuit că Sânzienele, cu puterea lor de a da rod holdelor, leac plantelor şi de a binecuvânta gospodăriile, vor reuşi să redirecţioneze interesul unei anumite categorii de public către tradiţie, astfel încât, încet-încet, să putem forma o comunitate originală şi iubitoare de autentic".
- Cum au fost primele ediţii, cum a evoluat evenimentul?
- Din anumite puncte de vedere, evenimentul a rămas, din fericire, la fel: organizat cu ajutorul voluntarilor, păstrat simplu, concentrat pe valori adevărate şi susţinut de artişti care iubesc tradiţia românească şi încearcă să o reinterpreteze, pentru a o ancora în realitatea pe care o trăim. Noaptea noastră de Sânziene a crescut de la an la an. Anul acesta, livada Muzeelor Minovici a găzduit peste 700 de participanţi, mulţi dintre ei tineri. Avem deja un public al nostru, pe care îl putem caracteriza ca elevat şi special.
- Cu ce impresii aţi rămas după ediţia din acest an?
- Sânziana mică, în alb, care a deschis spectacolul, dansul spontan al fetelor în umbra pădurii, departe de ochii spectatorilor, copiii dansând Ciuleandra, alături de Maia Morgenstern în horă, "păpădia imensă" a Danielei Făiniş, care se contura în lumina lunii.
- S-au acordat şi o serie de premii pentru copii şi tineri...
- Concursul este un element tradiţional al "Nopţilor de Sânziene", organizate de Asociaţia noastră, tocmai pentru că ne dorim educarea tinerilor în spiritul patrimoniului cultural românesc. Tema concursului din acest an a fost "VIITORUL TRECUTULUI". În concurs au fost înscrise 229 de lucrări şi au fost desemnaţi 11 câştigători. Prima secţiune, cea de eseuri, s-a adresat tinerilor între 7-18 ani. Exerciţiul a fost acesta: "Imaginează-ţi că ţi s-ar da pe mână o clădire, o stradă, un monument, un obiect cu o istorie aparte. Cum l-ai transforma, astfel încât să aibă un prezent, dar mai ales un viitor? Ar fi vorba de magie, ştiinţă, responsabilitate, perseverenţă, muncă de echipă, iubire, curaj, respect pentru patrimoniu, aventură?". Secţiunea 2, proiecte, s-a adresat tinerilor de 10-18 ani. Tema a fost să descopere o clădire, un monument, o inscripţie, o stradă, un obiect cu o istorie şi cu un trecut cu totul aparte, de care lumea nu prea ştie, să se documenteze cu privire la importanţa lor culturală şi istorică şi să realizeze un proiect pe marginea lor. Secţiunea 3 s-a adresat elevilor şi studenţilor şi a presupus realizarea unui scenariu sau a unui proiect de film documentar creativ, referitor la Patrimoniul cultural românesc.
- Ce ne puteţi spune despre Asociaţie, despre proiectele şi despre misiunea sa?
- În momentul înfiinţării sale, Asociaţia şi-a dorit să promoveze Muzeele Minovici, pentru că aici este locul unde legătura între românesc şi european este mai pregnantă şi mai vizibilă decât oriunde în Bucureşti. Cele două muzee faţă în faţă, de Artă Românească şi de Artă Veche Apuseană, sunt parcă expresia palpabilă a acestei legături ce a caracterizat dintotdeauna cultura română, legătura cu valorile europene. Începând de anul acesta, ne-am propus obiective mai largi: dorim să aducem în atenţia publicului şi alte locuri speciale (colecţii, muzee private) uitate pe nedrept, pe care poate că ar fi bine să le cunoaştem şi să le păstrăm printre noi.
"Măiastra - Povestea nespusă a Iei"
Noaptea de Sânziene a fost serbată şi în centrul oraşului. La Şcoala Centrală, pentru al treilea an la rând, a avut loc "Şezătoarea literară de Sânziene", organizată de Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN. Dacă, în livada Minovici, Maia Morgenstern a apărut într-un moment dintr-o piesă de teatru, la Şcoala Centrală, fiul ei, actorul Tudor Aaron Istodor, a citit, alături de Andreea Mateiu, fragmente din "În curte la Dionis", nuvela lui Mircea Eliade. Lectura a fost însoţită de muzică românească din anii '30, specifică grădinilor bucureştene din acea perioadă, printr-un recital susţinut de Clara Toplicianu (voce) şi Alexandru Mihalcea (chitară). Grădina interioară a Şcolii Centrale a fost împodobită cu o expoziţie de ii autentice, vechi de peste 100 de ani, aparţinând unor colecţionare de artă. O altă colecţie impresionantă de ii străvechi a putut fi admirată, până spre orele dimineţii, la Galeria Galateca, nou venită cu forţe proaspete, în "circuitul" Nopţii de Sânziene. Expoziţia "Măiastra - Povestea nespusă a Iei" încearcă să explice forţa, simbolistica iei, mai mult decât un simplu veşmânt. "Ezoterism, semiotică, hermeneutică. Protecţie, magie, comunicare, arhetip. Nimic nu este întâmplător, nimic nu este doar decorativ. Transferul din planul metafizic în cel al esteticului se face pe bază de cod". Până pe 25 august, la Galateca (str. C.A. Rosetti 2-4) poate fi admirată această instalaţie de artă, ce cuprinde fotografii de arhivă ale Alteţei Sale Regale, Regina Maria a României, în veşmânt tradiţional românesc, fotografii din perioada interbelică, ale britanicei Beryl de Zoete, din colecţia muzeului londonez Horniman, ii din colecţiile Muzeului Interetnic Valea Hârtibaciului, Muzeului Bucovina din Suceava, Muzeului Ţăranului Român, dar şi din colecţia particulară a poetului Mircea Dinescu.
Versuri, descântece de Iele şi Sânziene, texte culese deetnologul Marcel Lapteş de prin satele din jurul cetăţilor dacice şi din Ţinutul Pădurenilor, fragmente din chestionarele lui Ernest Bernea, toate întregesc decorul acestei expoziţii vii, pline de miez.
"Du-te soare, vino lună,/ Sânzienele îmbună,/ Să le crească floarea floare,/ Galbenă, mirositoare,/ Fetele să o adune,/ Să le prindă în cunune,/ Să le prindă-n pălărie,/ Struţuri pentru cununie,/ Boabele să le răstească,/ Până-n toamnă să nuntească."
Foto: Alberto Groşescu (2), MEDIAFAX (2)