Căsătorit cu o româncă şi vorbitor impecabil al limbii noastre, dr. Zdaniuk este unul dintre experţii cei mai avizaţi când vine vorba de comparaţii între Polonia şi România. "Problema voastră", a răspuns dr. Zdaniuk la propria sa întrebare, "este că, de 20 şi ceva de ani deja, priviţi numai şi numai spre Vest. Pentru voi nu mai există nimic în afară de Germania, Franţa, Italia şi Spania. Ne uităm şi noi la ţările acestea, sunt o referinţă şi pentru Polonia, dar asta nu înseamnă că nu ne uităm cu acelaşi interes şi în jurul nostru. Sunteţi vecini cu Ucraina, o ţară foarte mare, o piaţă de 45 de milioane de persoane, pe care o ignoraţi constant de la căderea comunismului. Să nu mai vorbim de Belarus, de Polonia, de ţările baltice...".
Profesorul Zdaniuk are perfectă dreptate. Sunt atâtea ţări în jur, care pentru noi nu contează şi pentru care, din păcate, nu contăm, la rândul nostru. Aveam să îmi întăresc convingerea în vorbele profesorului Zdaniuk analizând, vreme de câteva zile, piaţa poloneză. Timp de aproape o săptămână, singurele produse româneşti pe care le-am văzut au fost două Dacii, câteva sticle de vin şi un banner cu frunzuliţa turistică a Elenei Udrea agăţat la etajul unui birou din Varşovia. Extrem de puţin, pe o piaţă de aproape 40 de milioane de consumatori! Nicăieri pe ofertele din vitrinele agenţiilor de turism nu am găsit măcar o destinaţie românească, în timp ce Bulgaria şi Ungaria erau nelipsite!
În ce priveşte Polonia, am constatat şi de această dată, ea este o piaţă orientată spre consumul producţiei proprii, îşi este, sieşi, cea mai bună piaţă de desfacere. Cu rare excepţii, în barurile şi restaurantele din Varşovia şi Cracovia nu găseşti, de exemplu, decât bere poloneză. Polonezii stau, în schimb, prost cu vinurile. Peste tot găseşti doar vinuri italiene, chiliene şi spaniole. Dar pe nişa aceasta, unde România putea avea o pâine de mâncat, ţara noastră lipseşte cu desăvârşire. Singurele sticle de vin românesc le-am găsit la un foarte interesant târg de produse agricole, găzduit de superba Piaţă Mică din centrul Cracoviei. "Turul brânzeturilor" îi spunea, iar pe afiş, înfipt într-un caşcaval cât roata carului, era şi steagul României. Inutil să spun că România nu era prezentă la târg. Erau prezente, însă, cu standuri naţionale frumos împopoţonate, şi Bulgaria, şi Ungaria. Nu prea aveau ele cu ce brânză să se laude, dar aveau zacuscă, aveau murături, aveau Kurtoskalacs. Şi, mai presus de orice, erau acolo, iar lumea se bulucea să vadă lucruri pe care nu le vede toată ziua pe rafturile şi la târgurile din Polonia. Singura salvare pentru România avea să vină de la un importator de vinuri "exotice": gruzine, armene, macedonene, moldoveneşti, bosniace şi româneşti. "Aveţi vinuri superbe, cei care le gustă rămân impresionaţi", m-a gratulat patronul firmei, fluturându-mi un pliant cu imagini de epocă în care vinurile româneşti importate de el apăreau pe meniurile din celebrul şi extravagantul Orient Express. Avem, încă, marfă bună şi apreciată. Dar nu e păcat că lăsăm reclama pentru produsele româneşti doar pe seama unor exotici, precum importatorul polonez de vinuri?
(Urmăriţi, în numerele viitoare ale revistei, serialul "Miracolul polonez")
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
