Căsătorit cu o româncă și vorbitor impecabil al limbii noastre, dr. Zdaniuk este unul dintre experții cei mai avizați când vine vorba de comparații între Polonia și România. "Problema voastră", a răspuns dr. Zdaniuk la propria sa întrebare, "este că, de 20 și ceva de ani deja, priviți numai și numai spre Vest. Pentru voi nu mai există nimic în afară de Germania, Franța, Italia și Spania. Ne uităm și noi la țările acestea, sunt o referință și pentru Polonia, dar asta nu înseamnă că nu ne uităm cu același interes și în jurul nostru. Sunteți vecini cu Ucraina, o țară foarte mare, o piață de 45 de milioane de persoane, pe care o ignorați constant de la căderea comunismului. Să nu mai vorbim de Belarus, de Polonia, de țările baltice...".
Profesorul Zdaniuk are perfectă dreptate. Sunt atâtea țări în jur, care pentru noi nu contează și pentru care, din păcate, nu contăm, la rândul nostru. Aveam să îmi întăresc convingerea în vorbele profesorului Zdaniuk analizând, vreme de câteva zile, piața poloneză. Timp de aproape o săptămână, singurele produse românești pe care le-am văzut au fost două Dacii, câteva sticle de vin și un banner cu frunzulița turistică a Elenei Udrea agățat la etajul unui birou din Varșovia. Extrem de puțin, pe o piață de aproape 40 de milioane de consumatori! Nicăieri pe ofertele din vitrinele agențiilor de turism nu am găsit măcar o destinație românească, în timp ce Bulgaria și Ungaria erau nelipsite!
În ce privește Polonia, am constatat și de această dată, ea este o piață orientată spre consumul producției proprii, își este, sieși, cea mai bună piață de desfacere. Cu rare excepții, în barurile și restaurantele din Varșovia și Cracovia nu găsești, de exemplu, decât bere poloneză. Polonezii stau, în schimb, prost cu vinurile. Peste tot găsești doar vinuri italiene, chiliene și spaniole. Dar pe nișa aceasta, unde România putea avea o pâine de mâncat, țara noastră lipsește cu desăvârșire. Singurele sticle de vin românesc le-am găsit la un foarte interesant târg de produse agricole, găzduit de superba Piață Mică din centrul Cracoviei. "Turul brânzeturilor" îi spunea, iar pe afiș, înfipt într-un cașcaval cât roata carului, era și steagul României. Inutil să spun că România nu era prezentă la târg. Erau prezente, însă, cu standuri naționale frumos împopoțonate, și Bulgaria, și Ungaria. Nu prea aveau ele cu ce brânză să se laude, dar aveau zacuscă, aveau murături, aveau Kurtoskalacs. Și, mai presus de orice, erau acolo, iar lumea se bulucea să vadă lucruri pe care nu le vede toată ziua pe rafturile și la târgurile din Polonia. Singura salvare pentru România avea să vină de la un importator de vinuri "exotice": gruzine, armene, macedonene, moldovenești, bosniace și românești. "Aveți vinuri superbe, cei care le gustă rămân impresionați", m-a gratulat patronul firmei, fluturându-mi un pliant cu imagini de epocă în care vinurile românești importate de el apăreau pe meniurile din celebrul și extravagantul Orient Express. Avem, încă, marfă bună și apreciată. Dar nu e păcat că lăsăm reclama pentru produsele românești doar pe seama unor exotici, precum importatorul polonez de vinuri?
(Urmăriți, în numerele viitoare ale revistei, serialul "Miracolul polonez")