Fiu al unui fost "erou al muncii socialiste", Miron Thoader - fostul președinte de cooperativă agricolă de producție din Cozmești, Iași -, doctorul în farmacie Mihai Miron, inventatorul Paracetamolului Sinus, a muncit din greu de când se știe. A fost olimpic pe țară și internațional la chimie, a creat zeci de medicamente alopate și suplimente alimentare. Este și un om de producție, agricultor și zootehnician de nivel european, fermier pe 1500 de hectare, în parte foste mărăcinișuri și râpe. Mereu a plutit pe creasta valului, pentru că a ales să investească în producția agricolă, în creșterea animalelor și în modernizarea vieții la țară. "Agricultura și dezvoltarea rurală", spune el, "sunt adevărate scuturi anti-criză, care îți oferă o protecție sigură, chiar dacă ești un simplu producător de subzistență, cu o vacă și zece oi". A cumpărat și a dezvoltat o fermă zootehnică la Doștat, lângă Sebeș, printre dealuri, coline și văi, reușind să redea viața unui c.a.p. și unui i.a.s., pe baze noi, de înaltă productivitate capitalistă. Având un efectiv de peste 1300 de capete de bovine, pentru creșterea cărora cultivă sute de hectare cu cereale ajutătoare, Miron a organizat după norme americane (superioare celor europene) o întreprindere productivă fără egal. Dăruit cu o mare putere de muncă, nu s-a mulțumit numai cu sectorul zootehnic. În paralel, a construit o modernă fabrică de lapte praf, unde produce pentru sugari celebrul "Vitalact", un lapte cu lactoferină apropiat de cel matern. După punerea pe picioare de la zero a fabricii de medicamente "Europharm" din Brașov, vândută unui mare lanț farmaceutic transatlantic, Mihai Miron creează și produce, prin firma AESCULAP, suplimente alimentare; prin firma EUROFARMACO S.A. Chișinău, medicamente, iar prin lanțul de farmacii ROPHARMA, distribuie în toată țara produsele cercetărilor sale. Prins de căderea comunismului în plină forță creatoare și pe panta bună a vârstei de 30 de ani, Miron este astăzi o voce cu autoritate solidă, câștigată în afaceri productive, de talie europeană. Cum creșterea animalelor și problemele din agricultură sunt la ordinea zilei, iar Politica Agricolă Comună (PAC) a UE se află încă în fază de dezbateri, i-am solicitat un interviu.
"Am putea să oferim, ca brand de țară, carne de vită bio, așa cum oferim magiunul de Topoloveni"
- Ce vă deranjează cel mai mult în politica dezvoltării naționale?
- Durerea mea este că mulți dintre tinerii țării au luat drumul pribegiei în Europa, pentru o bucată de pâine amară, când la noi în zootehnie există nenumărate șanse. Exemplul cel mai bun este creșterea vitelor de carne. Acest sector poate absorbi câteva sute de mii de tineri din sate și chiar din orașe, de vreme ce există un mare deficit (circa 800.000 de tone/an!) de carne de vită în UE. În condițiile în care se preconizează și o posibilă criză alimentară mondială, România are atuu-uri formidabile în domeniul creșterii bovinelor pentru carne, mai ales că la acest capitol nu există cote impuse de Bruxelles. N-ar trebui să ne fie jenă să exportăm ceea ce Dumnezeu ne-a dat din belșug. Am văzut asta în ochii străinilor, care ne vizitează: "Ce terenuri aveți! Ce pământ formidabil! Ce potențial uriaș"! De ce nu reușim să ne ridicăm la nivelul acestor aprecieri? Am putea să oferim, ca brand de țară, carne de vită bio, așa cum oferim magiunul de Topoloveni. România ar putea produce alimente pentru 80 de milioane de locuitori, nu este o himeră.
- Cum vi se pare activitatea ministerului agriculturii sub conducerea noii garnituri de politicieni?
- Deocamdată, pot spune doar atât: măsura pe care ministerul a luat-o recent, de a subvenționa creșterea bovinelor pentru carne, adică înființarea fermelor de carne, este așteptată de multă vreme și este binevenită! Sunt ani de zile de când spun în stânga și-n dreapta: "Creșteți vite pentru carne, nu există cotă, Europa cumpără oricât!". E drept, episodul recent cu carnea de cal a provocat un recul al exporturilor alimentare românești, dar cred că în scurt timp se va da totul uitării, mai ales că România n-a avut nici o vină. Sunt optimist, pentru că țara noastră are un potențial enorm. Avem câteva milioane de hectare de pășune, care nu sunt corect folosite. În privința laptelui, avem o cotă de la UE de peste 3 milioane de tone, dar, deocamdată, noi nu suntem în stare s-o realizăm nici pe asta, încă aducem din import o mare cantitate de lapte euro-conform pentru procesare. Dacă aplicăm cu strictețe regula purității laptelui, la standardele UE, România nu produce practic decât o treime din cotă. Dacă nu reușim acum să ne descurcăm cu laptele nostru, nu-mi dau seama ce vom face după 2015, când, odată cu eliminarea cotelor, vom intra într-o competiție acerbă cu lăptarii vest-europeni, care doar atât așteaptă: să dispară cota, să nu-și mai arunce laptele în exces la canal, ci să-l aducă în România. Singurul lucru ce ne-ar putea salva, măcar în parte, este noua regulă a etichetării, aflată în pregătire la Comisia Europeană, regulă conform căreia, dacă vinzi, spre exemplu, sub marca "lapte din Ardeal" sau "lapte din Bucovina", trebuie să demonstrezi că acel lapte chiar este de unde scrie pe ambalaj. Doar așa se mai poate pune o mică stavilă valurilor de lapte "fără nume" din Germania sau din Olanda.
"Ăsta-i potențialul României: 20 de miliarde de euro venituri din vânzarea cărnii de vită!"
- Ce i-ați sfătui pe oficialii din ministerul agriculturii, pentru a-i stimula să meargă cu mai multă îndrăzneală pe calea abia deschisă, de subvenționare a producției de carne de vită?
- România are circa două milioane de bovine (față de 9 milioane în 1989 - n. red.). Ca să facem cota de lapte, avem nevoie de maximum 500 de mii de vaci mulgătoare, iar restul, de 1,5 milioane de capete, ar putea fi convertit pe carne. Întrucât prețul cărnii de bovină din UE se află la maximul istoric din toate timpurile și nu există nici o previziune că va scădea, iar România ar putea exporta pe piața comună cel puțin 1,2 milioane de carcase anual, la prețul de 6-7 euro/kg, ajungem la un venit de circa 4 miliarde de euro, care ar putea să echilibreze balanța de plăți a statului. Ca să nu mai vorbim de alternativa dezvoltării sectorului. Cu pășunile pe care le avem, dacă ar fi mai bine întreținute, am putea crește ușor 10 milioane de vite. Ăsta-i potențialul României: 20 de miliarde de euro venituri din vânzarea cărnii de vită! 10 la sută din PIB! Și asta n-ar presupune nu știu ce cheltuieli sau eforturi supraomenești. Asta se poate întâmpla anul viitor! E suficient ca guvernul să ia niște măsuri serioase, de încurajare a materialului genetic de elită. Apoi, e suficient să descurajeze vânzarea vițeilor, prin condiționarea acordării subvențiilor. Au apărut tot felul de samsari care caută viței de 100-120 de kilograme, iar țăranii, împinși de sărăcie, dar și de lipsa de educație, se bucură la 3 euro pe kilogram în viu, adică vreo 300 de euro, în loc să aștepte ca animalele să ajungă la 500 de kilograme, când, la același preț sau mai mare în viu, pot obține peste 1500 de euro pe cap de juncan. Satele României au ajuns un spațiu al păcălelii, țăranii noștri își vând munca prea ieftin! Trebuie reglată, de către stat, această "filieră a cărnii", să fie scoasă din zona înșelăciunii, să fie pusă pe baze economice transparente. Să luăm exemplu de la francezi, unde lanțul producător-procesator-comerciant a fost rezolvat foarte bine. Eu însumi am dezvoltat și sectorul procesare, astfel că am reușit să trimit carnea direct în restaurante, la un preț corespunzător.
- Cum ar trebui să intervină statul pentru a-i ajuta pe crescătorii de animale să-și vândă vitele cu profit?
- Instituind obligativitatea contractului dintre producător și procesator ori dintre procesator și comerciant. Subvenția de la UE și de la guvern n-ar trebui acordată decât după ce este arătat contractul, urmând modelul francez și al UE, unde toți crescătorii de animale au contract. E drept, țările vestice nu sunt prea fericite să ne așezăm și noi la Masa Mare. De aceea, ne cumpără în grabă vițeii sau ne acuză că înlocuim vita cu calul... Suntem, cumva, proștii satului pentru ei. Dar cuvântul nostru de ordine, replica noastră trebuie să fie aceasta: "Hai să scoatem produs finit!" În loc de câteva sute de milioane de euro cât încasăm pe viței, de ce să nu încasăm câteva miliarde? Dacă în pomicultură și legumicultură sunt, la nivel european, câteva direcții bine gândite și promițătoare, la nivel zootehnic trebuie să ne facem singuri regulile, de la UE nu vine nimic coerent. Poate nici nu e interesant pentru ei, pentru comercianți, nu pentru oficiali, să venim noi, să-i concurăm... Dimpotrivă, ne mai dau câte un ghiont, să ne pună la colț.
"Nu cred că mai sunt români nostalgici să mănânce pui americani"
- Cum apreciați atitudinea autorităților române în scandalul cărnii de cal?
- Lăudabilă. Replicile au fost foarte vehemente și foarte prompte. Bine ar fi dacă ar proceda la fel și în aprofundarea mecanismelor de dezvoltare a pieței românești. Cred că ne-a trecut perioada aceea în care tot ce era din afară era bun și foarte bun. Ne-am lămurit că la noi au ajuns de multe ori și gunoaie. Nu cred că mai sunt români nostalgici să mănânce pui americani... Dacă am înțeles cum funcționează aceste mecanisme de import, poate că a sosit momentul să mai tragem puțină spuză și pe turta noastră.
- Guvernul va introduce noi impozite pentru țăranii care dețin mai mult de două vaci și mai mult de zece oi. Ce se va întâmpla cu acești oameni?
- Este o măsură care, da, îi va afecta, doar teoretic, pe producătorii/crescătorii/țăranii individuali, care au mai mult de două vaci. Firmele din agricultură nu vor fi afectate, deoarece ele plătesc deja 16% taxă pe profit. Va fi greu, oricum, de introdus noile impozite. Mai ales că țăranii vor înțelege iute că trebuie să-și facă s.r.l.-uri și p.f.a.-uri și, în acest fel, vor scăpa și ei. Nu mai vorbesc de organizarea în asociații de producători, care iarăși vor fi un scut în fața noilor taxe. Până la urmă, nu știu câți țărani vor ajunge să plătească ceva, dar e sigur că măsura va stimula asocierea - o cerință veche pentru satul românesc.
- Care sunt cele mai mari probleme din mediul rural românesc?
- Lipsa de concentrare a pământului și lipsa actelor cadastrale ale proprietății. Fără a compromite specificul mediului țărănesc, parcelele trebuie unite prin asociere liberă. Două vaci și două pogoane - simbolul țăranului tradițional - pot coexista foarte bine prin asociere cu alte vaci și cu alte pogoane. Nu vorbesc de zonele de munte, unde nu se pune problema asocierii, dar la deal și la șes, aceasta este calea. Vorbind de actele cadastrale, constatăm că stăm cel mai prost din Uniunea Europeană, e un adevărat dezastru. Guvernele succesive n-au reușit să ajute eficient procesul de intabulare a pământului - ceea ce a dus la pierderea printre degete a multor milioane de euro de la UE. Practic, autoritățile centrale și locale sunt înțepenite.
- Vine anul 2014, când se va da liber la vânzarea către străini a pământului românesc. Cum comentați?
- Poate că asta ne va trezi și ne va mișca, sper să nu fie prea târziu. Cu un pământ atât de ieftin, România este pradă ușoară pentru mulți investitori. Italienii, germanii, olandezii, francezii se pregătesc de marele atac. În principiu, atâta vreme cât pământul este cumpărat pentru a produce intensiv, nu pentru speculă, nu am nimic împotrivă să vină acești străini. Sper că autoritățile statului vor fi suficient de inspirate să condiționeze cumpărarea pământului de folosirea lui în scopuri productive. Abia când vor vedea producții duble sau triple, unii români își vor da seama ce au pierdut vânzând hectarul cu prețul a doi tăurași. Va fi o lecție care ne va scoate din amorțeală ca nație.
D-lui Mihai Miron îi puteți scrie la e-mail: mihai.miron@roph.ro