Îl cunosc pe domnul profesor de mult, de peste 40 de ani. Îl cunosc de pe vremea când ne întâlneam pe holurile filologiei bucureştene sau la o masă rezervată din timp la Capşa, unde Marin Preda râdea zgomotos şi povestea plin de haz cum Sadoveanu invita diferite persoane la masă, cum doamna Profira aducea o tavă imensă cu plăcinte "poale-n brâu", abia scoase din cuptor, şi maestrul începea să muşte ostentativ din fiecare plăcintă, invitându-i apoi pe mesenii toropiţi de emoţie şi admiraţie să continue tocmai ceea ce el începuse, cu o sublimă şi sadoveniană impoliteţe: "Luaţi, bă, şi mâncaţi!".
Îl cunosc pe domnul Eugen Simion de o viaţă. Când l-am văzut prima oară, eu aveam 19 ani, iar el, 39. Nu ştiu când a împlinit 80 de ani. Nu ştiu când a trecut atâta amar de timp. Ştiu doar că tresar de câte ori mă uit în oglindă şi, văzându-mă cât am albit, parcă îmi vine să-i propun domnului profesor Simion un schimb - eu să-i dau vârsta mea, iar el să-mi ofere tinereţea şi energia lui intelectuală; seninătatea şi neastâmpărul grav al ideilor lui. Tare mă tem că-mi va declina oferta! Tare mă tem că mă va întrerupe cu un surâs concesiv ironic şi, grăbind uşor despărţirea, îmi va spune cu intonaţia lui elegant pariziană, inconfundabilă: "Monşer, apreciez oferta, dar la vârsta mea e prematur... Uite ce, mai discutăm peste 20 de ani".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
