- În Orient, sunt folosite de mii de ani pentru menţinerea sănătăţii şi pentru creşterea longevităţii. Cercetările medicale ale ultimelor decenii scot însă la iveală extraordinarele lor proprietăţi antitumorale -
Maitake, Regina Ciupercilor
(Grifola Frondosa)
În Japonia feudală, preţul ei era echivalat cu greutatea în argint. Căutătorii de Maitake erau adevăraţi iniţiaţi. Păstrau cu sfinţenie secretul locurilor în care creştea şi nu-l divulgau decât pe patul de moarte, celui mai mare dintre fii. Azi, Maitake e cultivată în mai multe locuri din lume, fiind considerată cea mai versatilă şi mai promiţătoare ciupercă medicinală.
Faima ei s-a răspândit la nivel mondial la începutul anilor '80, când specialistul Hiroaki Namba, de la Facultatea de Farmacie din Kobe, a început să studieze cu atenţie acţiunea diferitelor ciuperci. A ajuns treptat la concluzia că polizaharidele existente în Maitake au o structură unică, având cele mai viguroase efecte anti-tumorale dintre toate ciupercile. În 1984, dr. Namba a izolat şi patentat din pulberea de Maitake Fracţia D, o formă standardizată a compuşilor polizaharidici, care oferă o mai bună precizie de dozare. Zece ani mai târziu, alături de colegul său de laborator, dr. Keiko Kubo, dr. Namba a îmbunătăţit acest extract, izolând Fracţia MD care, în urma testelor clinice pe şoareci, s-a dovedit a avea rezultate superioare, ca agent imunomodulator.
Ce înseamnă asta? Aceste fracţii izolate, administrate pacienţilor cu cancer, şi-au dovedit capacitatea de a relansa sistemul imunitar, pentru a continua lupta cu celulele tumorale, întărind acţiunea macrofagelor (acele componente ale sistemului imunitar responsabile cu distrugerea celulelor ce evoluează anormal, ca urmare a unor mutaţii genetice sau a unor infecţii virale). Altfel spus, spre deosebire de tratamentele clasice, care acţionează direct şi agresiv asupra celulei bolnave, dăunând însă şi celulelor sănătoase, Fracţia D extrasă din aceste ciuperci are darul extraordinar de a lupta cu tumora indirect, întărind sistemul de apărare al organismului, împiedicând celulele încă sănătoase să se transforme în celule canceroase, prevenind metastazele (migrarea celulelor canceroase în corp) şi inhibând sau încetinind creşterea tumorii (carcinogeneza).
Maitake este folosită aproape exclusiv pentru tratarea cancerului. Studii mai recente, efectuate în cadrul Institutului Naţional de Studiere a Cancerului din Statele Unite, au evidenţiat însă şi proprietăţile anti-virale ale extractelor de Maitake, precum şi rezultatele lor în tratarea pacienţilor cu veruci, HPV sau SIDA.
Agaricus
(Agaricus Blazei Murill)
Originară din regiunea muntoasă Piedade, din Brazilia, ciuperca Agaricus a fost repede adoptată în Asia, unde a devenit foarte populară ca tratament anti-cancer. Folosită iniţial în fitoterapia din sudul Braziliei, este pentru asiatici ciuperca cea mai nouă, fără nicio istorie în medicina tradiţională chineză. A stârnit însă interesul în momentul în care s-a remarcat o incidenţă redusă a cancerului în această regiune, ce a fost imediat corelată cu consumul regulat de Agaricus. În Brazilia, mai este numită şi Cogmelo de Deus, Ciuperca lui Dumnezeu, pentru efectele minunate pe care le are asupra echilibrului general al organismului şi îmbunătăţirea funcţiilor renale. Agaricus conţine printre cele mai ridicate nivele de beta-glucan (polizaharide) găsite vreodată în vreo specie de ciuperci. Capacitatea de a îmbunătăţi funcţiile ficatului o face eficientă şi în hepatite. Iar capacitatea de a elimina radicalii liberi şi de a reduce stresul oxidativ o recomandă ca un foarte bun supliment împotriva îmbătrânirii.
Shiitake
(Lentinus Edodes)
Este cea mai populară ciupercă comestibilă folosită în bucătăria din întreaga Asie, încluzând China şi Japonia. Din ea se extrage lentinanul, unul din cele trei extracte anticancer izolate din ciuperci, aprobate de Administraţia de Control a Alimentelor şi Medicamentelor din Japonia, în 1985. Lentinanul are o absorbţie orală încetinită, de aceea se administrează în general prin injectare şi este greu disponibil. Cercetările au evidenţiat efectul său în unele tipuri de cancere şi în infecţiile virale. Shiitake conţine o varietate de substanţe cu efect imunomodulator, anticancerigen şi antiviral. Este un bun protector al ficatului, întărindu-i funcţia de dezintoxicare. Scade nivelul colesterolului şi al tensiunii arteriale. Şi este un anti-fungic redutabil, recomandat în cazul infecţiilor cu candida.
Cordyceps
(Cordyceps Sinensis)
Este superstarul absolut al medicinii tradiţionale chineze. Pentru că este rar şi nu poate fi găsit decât în locuri izolate din Tibet, la altitudini de peste 3500 de metri, dar şi pentru că este deosebit de eficace, este considerat cel mai preţios remediu în medicina tradiţională chineză. Numele Cordyceps ("iarna larvă, vara plantă") indică etapele de metamorfoză şi simbioză ale acestei ciuperci miraculoase. Pe vremuri, era folosită mai ales de către bărbaţii care înaintau în vârstă, pentru puterea ei de a reda vigoarea fizică şi sexuală. Are rezultate remarcabile în impotenţă, frigiditate şi infertilitate. Efectele Cordyceps-ului nu sunt atât de rapide ca în cazul Cornului de Cerb (un afrodisiac faimos). Sunt însă mai profunde, mai de durată, pentru că acţionează asupra întregului sistem imunitar. Capacitatea de a îmbunătăţi energia mentală şi de a creşte motivaţia de a trăi au făcut din el unul din cele mai folosite suplimente anti-îmbătrânire.
Faima europeană a Cordyceps-ului îşi are originea la începutul anilor '90, când atletele din China s-au impus fulgerător în aproape toate competiţiile, dominând topurile doi ani la rând. În 1993, echipa naţională de atletism a Chinei a câştigat 9 medalii în Germania, iar un an mai târziu, la campionatul European de la Roma, chinezoaicele au dus acasă 12 din 16 medalii. În plus, au reuşit să bată toate recordurile atinse până atunci la probele respective. Secretul? Un antrenament asiduu şi un tonic din Cordyceps şi carapace de ţestoasă, preparat după o reţetă secretă, de antrenorul lor, Ma Jia Jun. Au fost acuzate că au folosit steroizi, fiindcă evoluţia lor era suspect de rapidă. La analizele de sânge nu s-a depistat însă nici urmă de anabolizanţi. Reţeta lui Ma e încă secretă, deşi lumea întreagă ştie de existenţa ei. Tot ce s-a putut afla e că 80% din ingrediente e reprezentat de Cordyceps.
Azi, Cordyceps este folosit de cei care practică sporturi de anduranţă: alergare, înot, ciclism, pentru proprietatea de a înlătura durerile de spate cauzate de oboseală sau stres şi pentru efectul de întărire a articulaţiilor şi a sistemului osos. Este un foarte bun tonic cardiovascular, creşte fluxul sanguin şi respirator, ajutându-i pe cei care depun efort fizic susţinut. Este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare (a tuberculozei, a bronşitelor şi a tusei cronice). Unii pacienţi suferinzi de astm, cărora li s-a administrat Cordyceps, au putut, după 6-8 săptămâni de tratament, să renunţe la inhalatoare. În ciroze, previne fibrozarea ficatului. În medicina tradiţională chineză era recomandat în recuperarea după bolile îndelungate sau după naşteri.
Coriolus
(Coriolus Versicolor)
Coriolus mai este cunoscută în China sub denumirea Yun Zhi, Ciuperca Norilor, şi în Japonia, drept Kawaratake. Iată ce găsim despre această ciupercă în Compendiul de Materia Medica al dinastiei Ming: "Yun Zhi cel negru şi verde e spirit benefic şi energie vitală. Întăreşte tendoanele şi oasele. Luat timp îndelungat, el dă vigoare şi viaţă lungă".
Coriolus e probabil cea mai studiată ciupercă medicinală din lume. Povestea faimei ei începe de la o scară de bloc. Un japonez de rând a reuşit să-şi trateze cancerul de stomac cu Coriolus, urmând sfaturile din bătrâni. Întâmplarea a făcut ca vecinul lui să fie un om de ştiinţă, ce lucra pentru o mare companie japoneză de medicamente. Curios, a început să facă cercetări mai ample asupra acestei ciuperci, izolând din ea PSK (polizaharidele Krestin). A reuşit să dovedească, şi în practică, faptul că PSK a dublat (chiar triplat) rata de supravieţuire în cancerele de stomac, colon, esofag, faringe, plămâni şi în două tipuri de leucemii. În 1977, autorităţile japoneze au inclus ciuperca medicinală Coriolus versicolor în lista oficială de produse complementare antitumorale. Are meritul de a minimaliza efectele negative ale chimio şi radioterapiei: starea de oboseală, pierderea apetitului, durerea, anxietatea, transpiraţiile nocturne. PSK şi-a dovedit nu doar efectele antitumorale, ci şi capacitatea de a lupta cu virusurile în cazul hepatitei B, a hepatitelor cronice, a HPV-ului sau al infecţiilor cu SIDA.
(Ganoderma Lucidum)
Ling Zhi, în chineză, Mannentake sau Reishi în japoneză, Ganoderma este una din cele mai populare ciuperci medicinale din lume. E considerată de mii de ani ciuperca nemuririi. În ultimele decenii, cercetătorii au descoperit diverşi constituenţi bioactivi, cu o gamă variată de acţiuni, incluzând creşterea funcţiilor imune. Ganoderma sprijină sistemul cardiovascular, scade colesterolul şi tensiunea arterială şi protejează inima. Nu este eficientă de una singură împotriva cancerului, pentru rezultate antitumorale crescute este folosită în asociere cu alte plante şi ciuperci medicinale. Acţionează bine ca antialergic (inhibă eliberarea histaminei) şi în problemele virale sau bacteriene (sprijină organismul bolnavilor de SIDA, previne recidiva herpesului, luptă împotriva sinuzitelor sau infecţiilor auriculare). După 6-8 săptămâni de folosire, în cazul pacienţilor cu hepatită C, s-a observat o îmbunătăţire considerabilă a stării ficatului.
*
Suplimentele pe bază de ciuperci medicinale se găsesc şi în ţara noastră, în plafaruri şi în magazinele naturiste, unde şi-au creat deja propria nişă. Pot fi consumate de orice om sănătos, conform indicaţiilor de pe etichetă, zilnic, pe perioade lungi de timp, fără efecte secundare. Se recomandă ca tratamentul cu Ganoderma să fie întrerupt cu o săptămână înainte de orice intervenţie chirurgicală, pentru a evita sângerarea excesivă. Cei care doresc să folosească ciupercile medicinale pentru tratarea unor boli grave ar trebui să apeleze la un specialist, pentru a stabili dozele potrivite şi o schemă de tratament.
Ana Costea
- specialist în terapii alternative, Centrul de Consultanţă Energy Plus -
"Ciupercile medicinale ajută organismul să reziste în timpul «asaltului» citostaticelor"
- Ciupercile medicinale au devenit unul din remediile cele mai la modă când vine vorba de tratarea cancerului. Îşi merită faima?
- Cu certitudine. Polizaharidele (beta-glucanii), biocomponentele active principale din aceste ciuperci, sunt azi recunoscute unanim de oamenii de ştiinţă, pentru efectul lor de echilibrare a sistemului imunitar. Această proprietate le lipseşte medicamentelor anti-cancer tradiţionale, care acţionează direct asupra celulei tumorale, lezând însă şi celulele sănătoase.
- Sunt, prin urmare, suplimente care nu dau efecte adverse. Totuşi, pot fi ele folosite în paralel cu chimioterapia?
- În situaţia dramatică a unei afecţiuni oncologice, rezultatele cele mai bune se obţin când pacientul beneficiază de toate tratamentele posibile: intervenţia chirurgicală (dacă poate fi efectuată), radioterapia sau/şi chimioterapia, tratamentele naturale complementare. De foarte multe ori, intervenţiile medicinii clasice se dovedesc salvatoare. Pacienţii se tem însă de chimioterapie, din cauza efectelor extrem de toxice pe care aceasta le are (ameţeli, căderea părului, greaţă etc.). Tocmai aici intervin cu succes aceste suplimente pe bază de ciuperci medicinale, care ajută organismul să reziste în timpul "asaltului" citostaticelor.
- Cum ar putea afla cineva care dintre ciuperci e mai eficientă în tumora de care suferă?
- Anumite tipuri de tumori reacţionează mai bine la una sau la alta dintre ciuperci. Unele sunt mai eficiente în cancerele de sân şi prostată, altele se dovedesc arme redutabile în cancerele de plămâni sau în cele de stomac şi colon. Dar tratamentul natural al cancerului nu se rezumă la un tub cu pastile care "a făcut bine unei cunoştinte", ci constă într-un dozaj fin şi bine gândit, între mai multe tipuri de astfel de ciuperci şi multe alte suplimente naturale adjuvante. De aceea, e foarte importantă prezenţa unui specialist. La centrul nostru, înaintea elaborării unui protocol de tratament natural, se face un screening funcţional, cu ajutorul dispozitivului EIS (electroscanare interstiţială) şi sunt analizate toate documentele medicale ale pacientului. Produsele sunt prescrise pe termen foarte scurt, mediu sau lung, dar nu mai mult de o lună, în funcţie de starea pacientului, care este reevaluată permanent.
- Aveţi deja câţiva ani de experienţă cu aceste produse. Aţi avut rezultate concrete?
- De-a lungul anilor ne-au solicitat ajutorul mii de bolnavi cu tumori de tipuri, localizări, stadii de evoluţie din cele mai diverse, asociate câteodată cu alte afecţiuni grave. Am elaborat tratamente pentru cancerul de sân, prostată, ficat, pancreas, stomac, limbă, uter, ovare, rinichi, tiroidă, suprarenale, limfoame, leucemie, dar şi pentru alte afecţiuni cum ar fi hepatitele virale, fibromialgia, tulburările hormonale, insomnia sau anxietatea. Aş putea să vă dau sute de exemple de oameni care au o viaţă normală după ani de zile de la descoperirea bolii, chiar dacă prognosticul iniţial a fost de câteva săptămâni sau luni. De altfel, scrisorile de mulţumire publicate chiar în paginile aceste reviste sunt mărturiile cele mai clare. Mulţi dintre pacienţi au venit în urmă cu mai mult de cinci ani, în stadii finale, şi iată, trăiesc şi astăzi, fără să întrerupă însă tratamentul natural.
- Sunteţi printre primii importatori ai acestor ciuperci în România. Produsele dvs. sunt, însă, şi printre cele mai ridicate la preţ. Prin ce se justifică costul?
- Îmi permit să vă contrazic! Raportul preţ/conţinut de substanţă activă în cazul tuturor produselor noastre este cel mai bun de pe piaţă. De altfel, recomand tuturor ca pentru menţinerea sănătăţii să nu caute "chilipiruri", ci produse de calitate superioară, mai ales în cazul afecţiunilor oncologice, în care fiecare oră sau zi trebuie câştigate! Produsele cu care lucrăm sunt importate de la cele mai prestigioase firme americane, care folosesc tehnologii avansate şi respectă standarde calitative foarte înalte. Sunt autorizate de FDA şi avizate în România, conform legislaţiei în vigoare. Extractele de ciuperci medicinale (adică cei mai activi constituenţi anticancer) se fac printr-un proces complex şi costisitor, unele metode de obţinere fiind chiar brevetate, ceea ce le garantează bio-disponibilitatea (cantitatea de substanţă activă asimilată în organism şi care îşi manifestă efectul biologic) şi deci eficienţa. În compoziţia produselor noastre intră numai acele extracte pe care s-au făcut studii la nivel internaţional şi care şi-au dovedit eficienţa ca terapii complementare antitumorale! Poţi să înghiţi zeci de capsule cu pulbere de ciuperci sau alte plante, iar în organism să nu ajungă să acţioneze nici măcar un miligram de substanţă activă. Folosirea extractelor standardizate este foarte importantă, deoarece asigură respectarea pe tot parcursul tratamentului a dozelor indicate în literatura de specialitate şi elimină efectele toxice ale altor componente din ciuperca respectivă.
- "Vedeta" centrului Energy Plus sunt fiolele Tien Hsien, în componenţa cărora există şi aceste ciuperci. A fost numit cel mai bun remediu natural antitumoral din lume. De ce este atât de eficient?
- Tien Hsien Liquid are o formulă complet naturală, din plante foarte rare cu efecte puternice, recoltate din zona munţilor Changbai, din China, şi folosite de mii de ani, în medicina tradiţională chineză. Solul acelui areal e de natură vulcanică şi e, prin urmare, foarte bogat în elemente rare, cum ar fi germaniul, cesiul, rubidiul sau manganul, care conferă extraordinare proprietăţi anticancerigene acestor plante. Conţine şi două dintre celebrele ciuperci medicinale, Cordyceps Sinensis şi Ganoderma Lucidum. Produsul este fabricat cu respectarea normelor GMP şi a standardelor FDA, iar tehnologiile de extracţie păstrează toate componentele bioactive ale plantelor. Tien Hsien reduce tumorile în toate stadiile de evoluţie. Având un spectru larg de acţiune, ajută la menţinerea structurii normale a ADN-ului, provoacă distrugerea celulelor cu potenţial malign, reduce dezvoltarea reţelei sanguine specifice tumorilor şi creşte rata de folosire a oxigenului celular. Este un produs extraordinar, eficient nu doar împotriva cancerului, ci şi a altor boli dificil de tratat, prin creşterea capacităţii de răspuns a organismului la factorii de stres, îmbunătaţirea funcţiilor organismului în stări de epuizare sau reducerea acţiunii unor viruşi, cum ar fi cei hepatici.
Centrul de consultanţă naturopată "Energy Plus(R)"
Bucureşti, str. Mircea Vulcănescu nr. 92, tel. 021/316.43.92, 0733/35.40.00, fax: 0372/87.43.92, info@energy-plus.ro