"Satul nou" de lângă Muzeul Satului

În dulcele şi aparent nevinovatul an 1990, pe când mafia imobiliară era încă departe de porţile Cetăţii lui Bucur, Primăria Capitalei, condusă de neuitatul primar Ştefan Ciurel, a oferit Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", într-un exces de generozitate romantică, o parcelă de teren de 3,5 hec­tare.

Situat în imediata vecinătate a Palatului Regal Elisabeta, pământul acesta extrem de scump, în fapt o bucată neîngrijită de Herăstrău, valorează astăzi mili­oane de euro. În 2006-2007, "băieţii deştepţi" din bran­şa imobiliară au început să tragă sfori, poate-poate ar fi reuşit să-l smulgă din proprietatea muzeală. Din fericire, s-au trezit prea târziu! Încă din 2005, la cârma muzeului venise un manager adevărat, de înaltă califi­care şi iubitor al valorilor naţionale, un conservator şi un vizionar din şcoala întemeietorilor Dimitrie Gusti şi Gheorghe Focşa. Este vorba de dr. Paulina Popoiu, con­ferenţiar universitar şi director general al celui mai vizitat muzeu din România. Câştigând postul prin con­curs de proiecte de management, doamna Popoiu a de­clan­şat imediat operaţiunile de cadastru şi a reuşit inta­bularea întregii suprafeţe, atât a celei noi, cât şi a celei vechi, instalând astfel un scut impenetrabil în jurul unei proprietăţi atât de râvnite. Sute de angajaţi, oa­meni de cultură, colaboratori, din ţară şi din străinătate, au răsuflat uşuraţi: Muzeul Naţional al Satului, unul dintre cele mai spectaculoase muzee ale Europei, era salvat pentru totdeauna! Tot ce mai rămânea de făcut era să fie lărgit şi îmbogăţit, iar temele de cercetare să cunoască o revi­go­rare demnă de marii înaintaşi. Aşa a intrat în prim-plan pro­iectul "Muzeul Nou" - o viziune amplă, organic legată de menirea unei astfel de in­sti­tuţii în seco­lul al XXI-lea. Pau­lina Popoiu îşi vede astfel por­nind în linie dreap­tă un vis de o viaţă: un muzeu viu, in­teractiv, în care exponatele nu mai stau nemişcate pe rafturi sau la um­bra stejarilor, ci sunt folosite pen­tru învăţătură în spiritul tradiţiei, "ca la mama aca­să", "ca în sat la noi", "ca în copi­lăria noastră".

Aleea Minorităţilor, Aleea Meşterilor, Aleea Bisericii...

Cine va vizita în această primăvară Muzeul Satului va observa, în partea de sud, pe lângă aleea ce duce la poarta principală a Palatului Regal, lucrări ample de restaurare şi construcţii. Este "muzeul nou al satului vechi", în viziunea Paulinei Popoiu. Acesta începe cu Aleea Minorităţilor "Acad. Nicolae Cajal" şi continuă cu Aleea Meşterilor şi Aleea Bisericii. Zeci de copaci seculari creează principalele repere, deoarece întregul proiect a fost desenat în funcţie de aceşti monumentali mesageri aflaţi în viaţă de la 1900 şi chiar mai de de­mult. Practic, nu a fost tăiat niciun copac, se lucrează în jurul lor. Când, spre exemplu, schiţele de pe plan­şetă ajung inevitabil în vreun pâlc de stejari, arhitectul vine la faţa locului şi schimbă proiectul. Pe principala alee au fost deja ridicate un număr de monumente, începând cu casaevreiască din Călineşti, Maramureş. Urmează casa de huţuli din Bucovina. În scurt timp, va fi adusă casa germană de cărămidă, din Dealul Fru­mos, Braşov. Sunt de adus, de asemenea, casa turceas­că şi o geamie de sat din Dobrogea. Pe Aleea Meşte­rilor, sunt prezentate meşteşugurile şi ocupaţiile. Se pot ve­dea atelierul olarilor, atelierul fiera­rilor, atelierul dogarilor, casa apicul­to­rului, casa văsarului (meşterul care confecţiona vase din lemn), casa pro­fesorului, atelierul cerarilor (locul unde se tescuia ceara de albi­ne), caba­na silvicultorului. Ni­meni nu a repre­zentat până acum, într-un mu­zeu în aer liber, lucrul la pădure sau tehnica stupăritului.

"Segmente de cultură"

Cum va funcţiona muzeul "in vivo"? Doamna Popoiu ia ca prim exemplu cabana silvicultorului. Aici vor fi desfăşurate programele educa­tive pentru copii, "Etno-zoologia" şi "Lumea în care trăim". În casele mi­norităţilor, se vor organiza zilele fiecărei etnii, cu obiceiuri, dansuri, muzică şi bucate specifice, gătite chiar în anexele respective. Dacă la început va fi greu, până când infor­maţiile vor circula în jurul Globului, la ediţiile următoare, mulţi nos­talgici din lumea largă, mai ales dintre evreii români, nu vor rata o petrecere în "casa părintească". "Segmente de cultură" ca acestea vor de­pune o mărturie mult mai intensă, mai credibilă, despre civilizaţia satului românesc, aşa cum în niciun muzeu nu s-a reuşit până acum. Un plus de interes va stârni afişarea istoriei fiecărei case, istoria foş­tilor proprie­tari, albume de fo­tografii din fa­milia respec­tivă. Dacă, în vechiul muzeu, este expus ţăra­nul, cu vatra şi uneltele lui mici de lemn, în "aripa nouă" se vor regăsi, pentru prima dată, şi intelectualii satului, preotul, das­călul, oamenii în­stăriţi etc. În mijlocul "sa­tului", se înalţă biserica de lemn din Turea, Cluj, desco­pe­rită în 1903 de Tzi­gara-Samur­caş. Dacă în partea veche a muzeului, cu­nos­cutele bise­rici de lemn, de secol XVII-XVIII, vor ră­mâ­ne doar sim­ple exponate mu­zeale, în a­ceastă biseri­cu­ţă se vor ţine slujbe duminicale, se vor oficiacununii şi botezuri, urmând întru­totul tipicul rural. Solicitările pentru că­să­torii în muzeu sunt vechi şi nume­roa­se, astfel că noul proiect va aduce multă bucurie, chiar din această vară, mai ales în rândul nostalgicilor. Cu binecu­vân­tarea a doi patriarhi, regretatul Teoctist şi PF Daniel, biserica va primi hramul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sub îndrumarea consilierului pa­triarhal Nicolae, a fost deja refăcută catapeteas­ma (din 44 de icoane dăruite de ÎPS Calinic de la Ar­geş). Au fost comandate veşminte preoţeşti la o mâ­năs­tire, ast­fel că ziua primei slujbe este tot mai aproa­pe. Dar sur­pri­zele "muzeului viu" nu se termină aici. Lângă bise­rică va fi o şcoală din zid, de tip "Spiru Haret". Cum pe lista monumentelor istorice nu este înscrisă nicio şcoală de acest tip şi cum momentul apa­riţiei acestor şcoli a marcat pentru totdeauna învă­ţă­mântul româ­nesc, Muzeul Naţional al Satului va salva de la uitare una dintre aceste şcoli. Care nu va fi doar o clădire frumoasă şi tăcută, ci un spaţiu viu, gălă­gios, plin de culoare, ca orice şcoală sătească. Muzeul va pofti şco­lile din Bucureşti sau din ţară să ţină di­verse cursuri în clasele modeste, salvate de la uitare, sau va organiza cursuri proprii, conform unor progra­me de respectare a mediului, de salvare a patrimo­niului, de agricultură, de botanică, programe anti-drog etc. Se vor deschide şi mici ateliere meş­te­şugăreşti, de lucru manual; pe scurt, va fi o şcoală cum era pe vre­muri.

Hanul Galben, Cantonul de la drum...

Un capitol special al proiectului Pau­linei Popoiu îl reprezintă reconstituirea unor clădiri de interes public. Între aces­tea, a fost deja reconstruit, după cercetări îndelungate, Hanul Galben din maha­laua Filantro­piei (cândva un sat de câm­pie, în afara Bucureştiului). Han mic, de drum, dispărut demult. Din fericire, Fa­cultatea de Arhitectură avea planurile originale, astfel că meş­terii muzeului au reuşit reconstruirea lui cu acurateţe. Va func­ţiona ca pe vremuri, cu gastronomie tradiţională. Însă pro­gra­mul va urma programul mu­­zeu­lui, nu va fi îngăduit nimănui să-l trans­forme în lo­cal urban. Nu va fi închiriat niciunui "rechin" din ali­menta­ţia pu­blică, ci va avea regim de cafe­terie de mu­zeu şi va servi pen­tru pro­movarea bucătă­riei tradi­ţio­nale şi mâ­năs­tireşti; printre bucătari se vor afla şi măi­cuţe, invitate să-i în­veţe pe mireni arta cu­linară din mâ­năstiri. Vor fi per­mise nunţiletra­diţionale, dar în limi­tele programului anunţat. Şi încă un amă­nunt: se va lansa pro­gramul "Ziua copilului tău în Muzeul Satului". Hanul va putea fi astfel închiriat pen­tru petreceri de copii. Nu McDo­nald's, ci Muzeul Sa­tului! Pe de altă parte, Pau­lina Popoiu s-a gândit la am­basade. Dacă tot îşi organi­zează diverse ambasade zile­le naţionale în restaurante, de ce n-ar veni la Mu­zeul Satu­lui? Aici îşi vor putea aduce mâncare şi bău­tură tradiţio­nală şi vor avea parte de o atmosferă potri­vită ori­cărei sărbători. În com­ple­tare, mu­zeul propune Salo­nul de dans din Aluniş, Pra­hova, ul­ti­mul găsit în ţară. Un salon care va fi în per­ma­nenţă ocu­pat fie cu dansuri populare, fie cu spec­­tacole de teatru pentru copii, din seria "Păcală s-a născut ro­mân", fie cu mici ateliere meşteşugăreşti care vor crea impresia că parti­cipanţii locuiesc chiar acolo. Se va organiza şi un loc de joacă tradiţională, unde vor fi reîn­viate jocurile de odi­nioară ale copilăriei din mediul ru­ral, de la căluşei, la oină, ala-bala-porto­cala, ba­tis­ta parfu­mată, şotronul etc. Sunt jo­curile uitate, ig­norate de co­piii de azi, mult prea pierduţi cu privirile în com­putere şi smartphone-uri. Alături a fost deja ridi­cată o casă a po­veştilor, unde copiii pot asculta bas­me spuse de ac­tori sau chiar de părinţii şi bunicii lor. Una este să asculţi basmul cu Greuceanu în apar­ta­men­tul de bloc, şi alta va fi să stai pe scăunel, lân­gă vatră, cu cana de ceai din măceşe alături, în am­bianţa creată la muzeu, chiar peste gard de Palatul Regal! Tot de vremuri nos­talgice amintesc şi cele două staule (staure) din Apu­seni, unul din piatră, celălalt din lemn, unde iernau odinioară oile, departe de satele inacce­sibile din munţi. Excursia imaginată de direc­toarea Popoiu se apropie de sfârşit. Ne-am întors la intrare, unde s-a înălţat deja o cons­truc­ţie cum rar am văzut: Cantonul de la drum. O arhitectură speci­fică, funcţio­nală, ce reînvie atmo­sfera poştalioanelor de altădată, va completa "alaiul de volume originale" din muzeu. La canton vor fi cazaţi meşterii din pro­vincie, astfel că vor putea fi în per­manenţă la dispo­ziţia vizi­tatorilor. După toate acestea, mă voi simţi obligat să urmăresc de aproape evoluţia acestui colţ de rai.În maximum doi ani, totul va fi predat la cheie, crede doamna directoare. Fascinaţia aces­tui loc bine­cuvântat nu va putea fi întrecută de niciun alt muzeu al satului din Europa. Cum spunea profe­sorul Ilie Moise din Sibiu, cel care a donat "Casa din Cut", Mu­zeul Satului este un muzeu original "nu nu­mai pentru că a con­servat construcţii şi obiecte care au dispărut de mult din teren, dar şi pentru că a păs­trat, în struc­tura sa, gândirea înaintaşilor".

Foto: Corneliu Stăncescu