TIA ŞERBĂNESCU - "Mişcarea cu Iohannis la PNL nu păcăleşte Germania"

Analiza politică a lunii FEBRUARIE

"Continuă epoca Antonescu"

- Cel mai recent şi "expresiv" eveniment politic al lunii trecute a fost Congresul PNL. Crin Antonescu a fost reales preşedinte şi au avut loc câteva schimbări importante în Statutul şi în conducerea partidului. Se poate vorbi despre o înnoire a PNL?

- Congresul PNL nu a furnizat nicio surpriză. Con­tinuă "epoca Antonescu". Congresul a confirmat tot ce şi-a propus Antonescu. S-a modificat Statutul aşa cum şi-a dorit, partidul şi-a mărit conducerea peste măsură, la 31 de vicepreşedinţi, s-a reînfiinţat postul de prim-vicepreşedinte pentru Klaus Iohannis, aşa cum s-a desfiinţat acum câtva timp, pentru că îl ocupa Ludovic Orban. Şi a fost reales Crin Antonescu - pentru ultima oară - după cum spunea domnia sa, pentru că, dacă va fi ales preşedinte al României, nu va putea să mai fie şi lider al PNL, iar dacă pierde alegerile prezidenţiale, promite că se va retrage din politică. Bine, a mai pro­mis că se retrage din politică şi dacă nu reuşeşte să-l debarce pe Traian Băsescu, dar s-a răzgândit.
Surpriza s-a petrecut înainte de congres şi a constat în aducerea lui Klaus Iohannis în PNL, special pentru a fi pus, în numai două zile, omul numărul doi în partid. Numărul doi oarecum onorific, pentru că Iohannis va ră­mâne la Sibiu, iar partidul va fi condus de la Bucu­reşti. Klaus Iohannis a dat imagine PNL şi va primi, probabil, capital politic şi o susţinere serioasă, pentru a fi pus, eventual, şef al viitoarei regiuni administrative din care va face parte şi Sibiul. În rest, congresul PNL a aprobat continuarea aceleiaşi politici în care PNL se situează de ceva vreme şi care s-a accentuat odată cu intrarea în USL şi prin contaminarea cu PSD. Deşi Crin An­tonescu repetă neobosit că PNL îşi păstrează iden­titatea politică în USL, PNL e în situaţia de a semnaliza dreapta şi a face stânga. Dacă analizezi la rece, într-adevăr, PNL nu şi-a pierdut identitatea politică istorică, având în vedere că la origine a fost un partid de stânga, după cum ştim încă din publicistica lui Eminescu. Abia după revoluţia din 1989, PNL a fost perceput ca fiind de dreapta, alături de PNŢCD şi chiar de PSDR-ul d-lui Sergiu Cunescu, pentru simplul fapt că aceste for­ma­ţiuni erau anticomuniste şi se opuneau FSN, considerat continuatorul PCR. Dar asta nu e su­ficient ca să fii de dreapta. Totuşi, dacă nu şi-a trădat sor­gintea, PNL pare că a abandonat valorile liberalis­mului: gândirea liberă, toleranţa pentru diversitate, orientarea pro-europeană mai accentuată. Mai mult, încercând să se definească prin opoziţie la preşedintele Traian Băsescu, care este un susţinător declarat şi fără rezerve al orientării pro-eu­ropene şi pro-atlantiste a României, PNL-ul d-lui An­tonescu a ajuns la un naţio­nalism rudimentar, care riscă să izoleze pe plan inter­naţional atât PNL, cât şi ţara. Probabil că prin aducerea lui Klaus Iohannis la vârful PNL, Crin Antonescu a încercat să diminueze din efec­tele devastatoare ale discursului său din ultimele luni. Tot din motive de imagine, venirea lui Klaus Iohannis s-a petrecut odată cu plecarea lui George Becali, un personaj care accen­tua latura naţionalistă de proastă factură, absenţa orizontului şi politica provincială ale PNL. Antonescu a reuşit să-l facă pe Becali să iasă din PNL fără zgomot şi să rămână afiliat de facto, păstrân­du-l pentru aceasta în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor - ceea ce este inadmisibil, având în vedere că Becali tocmai a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani, chiar dacă cu suspendare. Pe de altă parte, liderul PNL a reîncălzit proiectul Iohannis din 2009 - când Coaliţia de la Grivco, a lui Dan Voi­culescu, îl propunea premier pe primarul Sibiului. N-ar fi exclus ca şi acum, ideea să fie tot a lui Dan Voicu­lescu, care este eminenţa cenu­şie (cenuşie spre negru) a PNL.

- În calitate de primar german al Sibiului, Klaus Io­hannis are relaţii apropiate de ţara Angelei Merkel. Le va folosi şi pentru îmbunătăţirea imaginii PNL, atât de şifonată după atacurile lui Crin Antonescu, la adresa cancelarului german?

- Crin Antonescu l-a declarat deja bun de premier pe Klaus Iohannis, bun şi de preşedinte de ţară şi de pre­şedinte al PNL, bun pentru orice, din câte se vede, deşi nu se ştie ce calităţi îl recomandă pentru toate aces­te poziţii. Într-adevăr, există aceste întrebări, dacă miş­carea cu Klaus Iohannis rămâne doar una de ima­gine şi doar un schimb de servicii, sau marchează şi o schimbare mai profundă, o revenire a PNL la o atitu­dine europeană şi la o gândire liberală mai aplicată. Acum, liderii USL s-au gândit să speculeze şi originea etnică a d-lui Iohannis, după ce luni în şir au făcut bancuri proaste pe seama UE şi a Germaniei. Sună pla­uzibil că vor să re­facă o legătură ruptă prin compor­ta­mentul lor ires­pon­sabil. Însă pare greu de crezut că Klaus Iohannis are o influenţă atât de mare în Germania, încât să schim­be semnificativ sensul relaţiei dintre cele două guverne. Şi Germania, ca orice partener occi­dental serios, aş­teaptă fapte care să o convingă, confir­mări ale unei di­rec­ţii politice compatibile cu valorile lor şi cu pre­ve­derile acordurilor de cooperare. Germa­nia nu cade pe spate de emoţie doar la un semnal de genul cooptării d-lui Iohannis în conducerea PNL. Cu atât mai puţin, cu cât e obişnuită cu dublul limbaj al liderilor USL - mai ales al d-lui Victor Ponta, care, spre deo­sebire de Anto­nescu, mai vorbeşte şi limbi străine, nu doar limbajul corpului -, una promiţând la Bru­xelles şi alta făcând în România.

- S-a făcut caz în presă despre o posibilă dizidenţă în PNL, care să încurce jocul lui Crin Antonescu.

- Dizidenţa din PNL s-a dovedit slabă, mică, fără au­dienţă. E cea mai clară dovadă că majoritatea libera­lilor sunt mulţumiţi de felul cum echipa Antonescu îm­parte beneficiile guvernării în partid. Pe de altă parte, oferta domnilor Călin Popescu Tăriceanu şi Ludovic Or­ban nu a fost nici consistentă, nici convingătoare. În pri­mul rând, pentru că trecutul de lider PNL al lui Tă­riceanu nu e o bună carte de vizită: domnia sa a fost chiar mai rău decât Crin Antonescu, pentru că a exclus din partid doi foşti preşedinţi ai PNL, pe Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan - fapt unic în politica românească -, de asemenea, a trădat alianţa cu PDL şi a declanşat un război de lungă durată cu această formaţiune şi cu preşedintele Traian Băsescu.

"Testul Macovei ar putea fi ultimul pentru clasa politică românească"

- Mişcări interesante se profilează şi în opoziţie. A început cursa pentru şefia PDL, în care s-au înscris până acum, în ordine, d-l Vasile Blaga, d-na Elena Udrea şi d-na Monica Macovei. Care credeţi că este cartea câştigătoare pentru partid?

- Dintre cei trei candidaţi anunţaţi până acum, Vasile Blaga este cel mai bine plasat, pentru că deţine controlul partidului, are o experienţă de tip Cozmâncă, în a stăpâni teritoriul, a organiza congrese şi a exclude ori­ce surpriză. În acelaşi timp, victoria sa va însemna băl­tirea PDL pentru încă o lungă vreme. Cu Vasile Blaga la conducere nu există niciun orizont pentru PDL. Da­că putea să facă ceva pentru repunerea PDL în­tr-o poziţie avantajoasă, făcea până acum. De la dân­sul, pedeliştii nu pot aştepta decât, eventual, o cola­borare cu USL, la un moment dat, ceea ce nu ar în­sem­na salvarea partidului. Blaga nu este convingător în postura de lider, atâta vreme cât şi-a obţinut man­datul de parlamentar cu ajutorul voturilor pe care le-a răpit unui alt candidat, Adrian Papahagi. Un lider care abia a intrat în Parlament, prin sacrificarea unui coleg, ce autoritate mai are? De altfel, Vasile Blaga a pierdut şi alte alegeri, de pildă cele pentru funcţia de primar ge­ne­ral al Bucureştiului. Ceea ce face să-i pălească faima de mare strateg de partid. Cu el la cârmă, PDL va pluti în derivă.
Prin comparaţie cu Blaga, Elena Udrea este mai vie, mai dinamică, un "animal politic" bine dotat, din toate punctele de vedere. Dezavantajul domniei sale e că trece drept protejata preşedintelui Băsescu. Acesta a şi intervenit public pentru a o susţine, ceea ce a fost o ma­re greşeală, în opinia mea. Acest amestec i-a făcut anti­patici pe amândoi, pentru că Elena Udrea a trecut drept pupila preşedintelui, iar Traian Băsescu un practicant al "nepotismului". Dincolo de asta, Elena Udrea promite mai mult decât Blaga, dar calităţile sale nu sunt sufi­ciente pentru a putea să revigoreze partidul şi pen­tru a recâştiga încrederea electoratului în acest partid. De altfel, nici d-na Udrea nu e o mare învingătoare a ale­gerilor recente. Întâi, pentru că pierderea Bucureştiului de către PDL, în alegerile locale de anul trecut, i se datorează în bună măsură, căci dânsa l-a pus candidat la Primăria Generală pe Silviu Prigoană, care a jucat un rol de figurant, purtând tava lui Oprescu. Apoi, pen­tru că însăşi Elena Udrea a ajuns în Parlament prin re­dis­tribuirea voturilor. În plus, d-na Udrea are o imagine controversată, pe care n-o va repara atât de uşor pre­cum crede Băsescu, prin renunţarea la poşete scumpe şi la pantofi cu toc. În altă ordine de idei, Elena Udrea mizează pe o înţelegere dintre PDL şi PNL, aşa cum Vasile Blaga vizează o apropiere a PDL de PSD. Deci, amândoi caută salvarea în braţele unei componente a USL, ceea ce e şi penibil pentru membrii de partid, şi inacceptabil pentru electoratul PDL. În fine, a treia ofertă, oarecum neaşteptată, este a d-nei Monica Ma­covei, reprezentanta unui grup destul de mic, numit, când al "reformiştilor", când al "intelectualilor" - de par­că ceilalţi pedelişti ar fi proletari -, când al "euro­penilor". Moţiunea sa se cheamă chiar "Reformiştii". E cea mai radicală de până acum, dar pare foarte slab sus­ţi­nută, şi lucrul ăsta e şi normal, pentru că şi procentajul de reformism din societatea românească e foarte scă­zut. Cei care sprijină moţiunea Monicăi Macovei chiar ştiu ce înseamnă Dreapta şi au un mesaj clar pen­tru cla­sa de mijloc, pentru România vrednică, perfor­mantă, competentă, a IMM-urilor, a acelei clase pe care Dreap­ta trebuie să o reprezinte în principal. Soarta aces­tei moţiuni este un test important, nu doar pentru PDL, ci pentru noi toţi, ca să vedem cam cum stăm, câtă respin­gere sau câtă aprobare există în societatea ro­mânească, într-un partid de vârf, cum a fost PDL, pen­tru acest gen de reformă. Ar fi chiar echivalentul revoluţiei, şi nu al puciului - care s-a perpetuat în politica românească. Mă tem însă că va fi un test amar, dar PDL are şansa de a opta. Sigur că Elena Udrea, care are instincte politice bune, dacă ar ţine la PDL ceva mai mult decât la po­şe­tele sale, ar putea să se retragă şi să susţină grupul d-nei Ma­covei. Ar da, poate, un sprijin esenţial pentru victo­ria reformiştilor. Eventuala victorie a Monicăi Macovei ar putea duce la remodelarea PDL, ar putea face din acesta un altfel de partid decât cele de până acum, care au funcţionat după singurul model pe care îl ştiau, cel al partidului comunist. Testul Ma­co­vei ar putea fi ulti­mul pentru clasa politică româ­nească. Dacă îl va pica, să fim convinşi că de acum înainte nicio schimbare în bine nu mai e cu putinţă, ci numai în rău.

"Constituţia şi regionalizarea vor fi făcute după interese personale"

- Dacă ezită să se reformeze pe ele însele, par­tidele noastre vor, totuşi, să reformeze statul român. După tentativele PDL, din vremea guvernării sale, vin ambiţiile USL. Sunt puse la cale revizuirea Cons­tituţiei şi reforma administrativă - numită şi
re­gio­nalizare. Cum apreciaţi propunerile USL pe aceste subiecte?

- Din păcate, USL a pornit cu stângul pe drumul pen­tru rescrierea (de fapt) a Constituţiei, numind o co­misie parlamentară în care nu este niciun specialist în şti­inţe juridice şi care e condusă de Crin Antonescu, străin şi el de Dreptul Constituţional. USL a mai alcă­tuit şi un Forum Constituţional al societăţii civile, apro­piat partidelor de la putere, Forum condus de Cristian Pârvulescu, autorul unui sistem electoral eronat, care a dublat numărul de parlamentari. Până când a ajuns la putere, PSD s-a opus revizuirii Constituţiei, acum vrea s-o facă cât mai repede. De ce? Pentru că întotdeauna PSD a avut monopolul scrierii Constituţiei. El a scris-o în 1991, după măsurile lui Ion Iliescu, el a modifi­cat-o în 2003, croind-o după pretenţiile lui Adrian Năs­tase, iar acum o reface după dimensiunile lui Victor Pon­ta. Premierul va căpăta puteri sporite, iar atribuţiile pre­şedintelui vor fi diminuate. Există riscul de a com­pro­mite revizuirea Constituţiei, pentru că USL se gră­beşte, nu are obiectivitatea necesară şi nici viziunea pe termen lung.
În aceeaşi situaţie suntem şi cu reforma adminis­trativă, pe care o controlează Liviu Dragnea. USL vrea să facă şi aici schimbări val-vârtej, deşi nu prea ştie ce fel de modificări se impun. Nu se ştie câte regiuni vom avea, care vor fi atribuţiile acestora, câte capitale va a­vea fiecare regiune, dacă nu cumva se va mări bi­ro­cra­ţia, în loc să fie redusă, şi dacă autonomia locală creş­te sau nu. După cum a început, regionalizarea ame­ninţă să fie făcută numai pentru a satisface interesele şi or­goliile unor baroni locali. Aşadar, va fi multă târgu­ială.