"Continuă epoca Antonescu"
- Cel mai recent și "expresiv" eveniment politic al lunii trecute a fost Congresul PNL. Crin Antonescu a fost reales președinte și au avut loc câteva schimbări importante în Statutul și în conducerea partidului. Se poate vorbi despre o înnoire a PNL?
- Congresul PNL nu a furnizat nicio surpriză. Continuă "epoca Antonescu". Congresul a confirmat tot ce și-a propus Antonescu. S-a modificat Statutul așa cum și-a dorit, partidul și-a mărit conducerea peste măsură, la 31 de vicepreședinți, s-a reînființat postul de prim-vicepreședinte pentru Klaus Iohannis, așa cum s-a desființat acum câtva timp, pentru că îl ocupa Ludovic Orban. Și a fost reales Crin Antonescu - pentru ultima oară - după cum spunea domnia sa, pentru că, dacă va fi ales președinte al României, nu va putea să mai fie și lider al PNL, iar dacă pierde alegerile prezidențiale, promite că se va retrage din politică. Bine, a mai promis că se retrage din politică și dacă nu reușește să-l debarce pe Traian Băsescu, dar s-a răzgândit.
Surpriza s-a petrecut înainte de congres și a constat în aducerea lui Klaus Iohannis în PNL, special pentru a fi pus, în numai două zile, omul numărul doi în partid. Numărul doi oarecum onorific, pentru că Iohannis va rămâne la Sibiu, iar partidul va fi condus de la București. Klaus Iohannis a dat imagine PNL și va primi, probabil, capital politic și o susținere serioasă, pentru a fi pus, eventual, șef al viitoarei regiuni administrative din care va face parte și Sibiul. În rest, congresul PNL a aprobat continuarea aceleiași politici în care PNL se situează de ceva vreme și care s-a accentuat odată cu intrarea în USL și prin contaminarea cu PSD. Deși Crin Antonescu repetă neobosit că PNL își păstrează identitatea politică în USL, PNL e în situația de a semnaliza dreapta și a face stânga. Dacă analizezi la rece, într-adevăr, PNL nu și-a pierdut identitatea politică istorică, având în vedere că la origine a fost un partid de stânga, după cum știm încă din publicistica lui Eminescu. Abia după revoluția din 1989, PNL a fost perceput ca fiind de dreapta, alături de PNȚCD și chiar de PSDR-ul d-lui Sergiu Cunescu, pentru simplul fapt că aceste formațiuni erau anticomuniste și se opuneau FSN, considerat continuatorul PCR. Dar asta nu e suficient ca să fii de dreapta. Totuși, dacă nu și-a trădat sorgintea, PNL pare că a abandonat valorile liberalismului: gândirea liberă, toleranța pentru diversitate, orientarea pro-europeană mai accentuată. Mai mult, încercând să se definească prin opoziție la președintele Traian Băsescu, care este un susținător declarat și fără rezerve al orientării pro-europene și pro-atlantiste a României, PNL-ul d-lui Antonescu a ajuns la un naționalism rudimentar, care riscă să izoleze pe plan internațional atât PNL, cât și țara. Probabil că prin aducerea lui Klaus Iohannis la vârful PNL, Crin Antonescu a încercat să diminueze din efectele devastatoare ale discursului său din ultimele luni. Tot din motive de imagine, venirea lui Klaus Iohannis s-a petrecut odată cu plecarea lui George Becali, un personaj care accentua latura naționalistă de proastă factură, absența orizontului și politica provincială ale PNL. Antonescu a reușit să-l facă pe Becali să iasă din PNL fără zgomot și să rămână afiliat de facto, păstrându-l pentru aceasta în Comisia Juridică a Camerei Deputaților - ceea ce este inadmisibil, având în vedere că Becali tocmai a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani, chiar dacă cu suspendare. Pe de altă parte, liderul PNL a reîncălzit proiectul Iohannis din 2009 - când Coaliția de la Grivco, a lui Dan Voiculescu, îl propunea premier pe primarul Sibiului. N-ar fi exclus ca și acum, ideea să fie tot a lui Dan Voiculescu, care este eminența cenușie (cenușie spre negru) a PNL.
- În calitate de primar german al Sibiului, Klaus Iohannis are relații apropiate de țara Angelei Merkel. Le va folosi și pentru îmbunătățirea imaginii PNL, atât de șifonată după atacurile lui Crin Antonescu, la adresa cancelarului german?
- Crin Antonescu l-a declarat deja bun de premier pe Klaus Iohannis, bun și de președinte de țară și de președinte al PNL, bun pentru orice, din câte se vede, deși nu se știe ce calități îl recomandă pentru toate aceste poziții. Într-adevăr, există aceste întrebări, dacă mișcarea cu Klaus Iohannis rămâne doar una de imagine și doar un schimb de servicii, sau marchează și o schimbare mai profundă, o revenire a PNL la o atitudine europeană și la o gândire liberală mai aplicată. Acum, liderii USL s-au gândit să speculeze și originea etnică a d-lui Iohannis, după ce luni în șir au făcut bancuri proaste pe seama UE și a Germaniei. Sună plauzibil că vor să refacă o legătură ruptă prin comportamentul lor iresponsabil. Însă pare greu de crezut că Klaus Iohannis are o influență atât de mare în Germania, încât să schimbe semnificativ sensul relației dintre cele două guverne. Și Germania, ca orice partener occidental serios, așteaptă fapte care să o convingă, confirmări ale unei direcții politice compatibile cu valorile lor și cu prevederile acordurilor de cooperare. Germania nu cade pe spate de emoție doar la un semnal de genul cooptării d-lui Iohannis în conducerea PNL. Cu atât mai puțin, cu cât e obișnuită cu dublul limbaj al liderilor USL - mai ales al d-lui Victor Ponta, care, spre deosebire de Antonescu, mai vorbește și limbi străine, nu doar limbajul corpului -, una promițând la Bruxelles și alta făcând în România.
- S-a făcut caz în presă despre o posibilă dizidență în PNL, care să încurce jocul lui Crin Antonescu.
- Dizidența din PNL s-a dovedit slabă, mică, fără audiență. E cea mai clară dovadă că majoritatea liberalilor sunt mulțumiți de felul cum echipa Antonescu împarte beneficiile guvernării în partid. Pe de altă parte, oferta domnilor Călin Popescu Tăriceanu și Ludovic Orban nu a fost nici consistentă, nici convingătoare. În primul rând, pentru că trecutul de lider PNL al lui Tăriceanu nu e o bună carte de vizită: domnia sa a fost chiar mai rău decât Crin Antonescu, pentru că a exclus din partid doi foști președinți ai PNL, pe Valeriu Stoica și Theodor Stolojan - fapt unic în politica românească -, de asemenea, a trădat alianța cu PDL și a declanșat un război de lungă durată cu această formațiune și cu președintele Traian Băsescu.
"Testul Macovei ar putea fi ultimul pentru clasa politică românească"
- Mișcări interesante se profilează și în opoziție. A început cursa pentru șefia PDL, în care s-au înscris până acum, în ordine, d-l Vasile Blaga, d-na Elena Udrea și d-na Monica Macovei. Care credeți că este cartea câștigătoare pentru partid?
- Dintre cei trei candidați anunțați până acum, Vasile Blaga este cel mai bine plasat, pentru că deține controlul partidului, are o experiență de tip Cozmâncă, în a stăpâni teritoriul, a organiza congrese și a exclude orice surpriză. În același timp, victoria sa va însemna băltirea PDL pentru încă o lungă vreme. Cu Vasile Blaga la conducere nu există niciun orizont pentru PDL. Dacă putea să facă ceva pentru repunerea PDL într-o poziție avantajoasă, făcea până acum. De la dânsul, pedeliștii nu pot aștepta decât, eventual, o colaborare cu USL, la un moment dat, ceea ce nu ar însemna salvarea partidului. Blaga nu este convingător în postura de lider, atâta vreme cât și-a obținut mandatul de parlamentar cu ajutorul voturilor pe care le-a răpit unui alt candidat, Adrian Papahagi. Un lider care abia a intrat în Parlament, prin sacrificarea unui coleg, ce autoritate mai are? De altfel, Vasile Blaga a pierdut și alte alegeri, de pildă cele pentru funcția de primar general al Bucureștiului. Ceea ce face să-i pălească faima de mare strateg de partid. Cu el la cârmă, PDL va pluti în derivă.
Prin comparație cu Blaga, Elena Udrea este mai vie, mai dinamică, un "animal politic" bine dotat, din toate punctele de vedere. Dezavantajul domniei sale e că trece drept protejata președintelui Băsescu. Acesta a și intervenit public pentru a o susține, ceea ce a fost o mare greșeală, în opinia mea. Acest amestec i-a făcut antipatici pe amândoi, pentru că Elena Udrea a trecut drept pupila președintelui, iar Traian Băsescu un practicant al "nepotismului". Dincolo de asta, Elena Udrea promite mai mult decât Blaga, dar calitățile sale nu sunt suficiente pentru a putea să revigoreze partidul și pentru a recâștiga încrederea electoratului în acest partid. De altfel, nici d-na Udrea nu e o mare învingătoare a alegerilor recente. Întâi, pentru că pierderea Bucureștiului de către PDL, în alegerile locale de anul trecut, i se datorează în bună măsură, căci dânsa l-a pus candidat la Primăria Generală pe Silviu Prigoană, care a jucat un rol de figurant, purtând tava lui Oprescu. Apoi, pentru că însăși Elena Udrea a ajuns în Parlament prin redistribuirea voturilor. În plus, d-na Udrea are o imagine controversată, pe care n-o va repara atât de ușor precum crede Băsescu, prin renunțarea la poșete scumpe și la pantofi cu toc. În altă ordine de idei, Elena Udrea mizează pe o înțelegere dintre PDL și PNL, așa cum Vasile Blaga vizează o apropiere a PDL de PSD. Deci, amândoi caută salvarea în brațele unei componente a USL, ceea ce e și penibil pentru membrii de partid, și inacceptabil pentru electoratul PDL. În fine, a treia ofertă, oarecum neașteptată, este a d-nei Monica Macovei, reprezentanta unui grup destul de mic, numit, când al "reformiștilor", când al "intelectualilor" - de parcă ceilalți pedeliști ar fi proletari -, când al "europenilor". Moțiunea sa se cheamă chiar "Reformiștii". E cea mai radicală de până acum, dar pare foarte slab susținută, și lucrul ăsta e și normal, pentru că și procentajul de reformism din societatea românească e foarte scăzut. Cei care sprijină moțiunea Monicăi Macovei chiar știu ce înseamnă Dreapta și au un mesaj clar pentru clasa de mijloc, pentru România vrednică, performantă, competentă, a IMM-urilor, a acelei clase pe care Dreapta trebuie să o reprezinte în principal. Soarta acestei moțiuni este un test important, nu doar pentru PDL, ci pentru noi toți, ca să vedem cam cum stăm, câtă respingere sau câtă aprobare există în societatea românească, într-un partid de vârf, cum a fost PDL, pentru acest gen de reformă. Ar fi chiar echivalentul revoluției, și nu al puciului - care s-a perpetuat în politica românească. Mă tem însă că va fi un test amar, dar PDL are șansa de a opta. Sigur că Elena Udrea, care are instincte politice bune, dacă ar ține la PDL ceva mai mult decât la poșetele sale, ar putea să se retragă și să susțină grupul d-nei Macovei. Ar da, poate, un sprijin esențial pentru victoria reformiștilor. Eventuala victorie a Monicăi Macovei ar putea duce la remodelarea PDL, ar putea face din acesta un altfel de partid decât cele de până acum, care au funcționat după singurul model pe care îl știau, cel al partidului comunist. Testul Macovei ar putea fi ultimul pentru clasa politică românească. Dacă îl va pica, să fim convinși că de acum înainte nicio schimbare în bine nu mai e cu putință, ci numai în rău.
"Constituția și regionalizarea vor fi făcute după interese personale"
- Dacă ezită să se reformeze pe ele însele, partidele noastre vor, totuși, să reformeze statul român. După tentativele PDL, din vremea guvernării sale, vin ambițiile USL. Sunt puse la cale revizuirea Constituției și reforma administrativă - numită și
regionalizare. Cum apreciați propunerile USL pe aceste subiecte?
- Din păcate, USL a pornit cu stângul pe drumul pentru rescrierea (de fapt) a Constituției, numind o comisie parlamentară în care nu este niciun specialist în științe juridice și care e condusă de Crin Antonescu, străin și el de Dreptul Constituțional. USL a mai alcătuit și un Forum Constituțional al societății civile, apropiat partidelor de la putere, Forum condus de Cristian Pârvulescu, autorul unui sistem electoral eronat, care a dublat numărul de parlamentari. Până când a ajuns la putere, PSD s-a opus revizuirii Constituției, acum vrea s-o facă cât mai repede. De ce? Pentru că întotdeauna PSD a avut monopolul scrierii Constituției. El a scris-o în 1991, după măsurile lui Ion Iliescu, el a modificat-o în 2003, croind-o după pretențiile lui Adrian Năstase, iar acum o reface după dimensiunile lui Victor Ponta. Premierul va căpăta puteri sporite, iar atribuțiile președintelui vor fi diminuate. Există riscul de a compromite revizuirea Constituției, pentru că USL se grăbește, nu are obiectivitatea necesară și nici viziunea pe termen lung.
În aceeași situație suntem și cu reforma administrativă, pe care o controlează Liviu Dragnea. USL vrea să facă și aici schimbări val-vârtej, deși nu prea știe ce fel de modificări se impun. Nu se știe câte regiuni vom avea, care vor fi atribuțiile acestora, câte capitale va avea fiecare regiune, dacă nu cumva se va mări birocrația, în loc să fie redusă, și dacă autonomia locală crește sau nu. După cum a început, regionalizarea amenință să fie făcută numai pentru a satisface interesele și orgoliile unor baroni locali. Așadar, va fi multă târguială.