TATIANA MARINESCU - "Să mergi prin ploaie, în luna aprilie"

A făcut reclamă celor mai cunoscute firme internaţionale şi a apărut pe copertele celor mai cunoscute reviste ale lumii. Românii însă o văd foarte rar. De câţiva ani, Tatiana locuieşte la Istanbul, unde face carieră în film şi televiziune. E frumoasă, celebră, şi e printre cele mai apreciate modele din România. Zâmbetul ei ne-a cucerit

Fetiţa cu tenişi mov

- Cele mai faimoase modele ale lumii au fost, aproape fără excepţie, descoperite pe stradă. Tu cum ai ajuns în lumea mo­dellingu­lui? Ţi-ai dorit-o sau a fost o întâmplare care ţi-a marcat des­tinul?

- Aş zice că răspunsul e undeva la mijloc. Am fost şi eu descoperită aproape întâmplă­tor de un fotograf, Doru Amăriucăi, care mi-a făcut o serie de fotografii şi apoi m-a recomandat unei agenţii cu care am început să lucrez. Aveam pe atunci cam 18 ani, o vârstă consi­derată destul de târzie pentru cariera asta, şi îmi doream să fiu model. În­colţise deja dorinţa asta în mine, dar nu prea ştiam cum să încep. Habar nu aveam de ce conexiuni ai nevoie, ce campanii se fac. Iar întâlnirea cu Doru Amăriucăi - pe care mi-o amin­tesc foarte bine, fiindcă era într-o zi de toamnă, când mă întor­ceam acasă de la Piaţa Victoriei, din Bucureşti - a fost pentru mine acea confirmare că visul meu poate de­veni realitate.

- Ce făceai la vârsta aia? Cine era Tatiana Marinescu înainte de întâlnirea cu Doru Amăriucăi?

- Tatiana era o brunetă cu păr lung, care venise în Bucureşti cu trei ani în urmă. Eram elevă la un colegiu de media şi printing din capitală şi mă pregăteam să dau admitere la ASE.

- Unde te-ai născut?

- Într-un sat de lângă Târgovişte, Hulubeşti, pe care îl consider locul cel mai frumos de pe pământ. Casa pă­rinţilor e într-o livadă de meri. Primăvara, pomii sunt în floare, iar lămâiţa din faţa casei miroase extraordi­nar. Toată copilăria mea s-a învârtit în jurul tatălui meu. Când m-am născut, avea 65 de ani. Şi mama, şi tata, erau la a doua căsătorie. Fraţii mei erau toţi mai mari şi deja plecaţi la oraş. Aşa că eu, mezina, am crescut mai mult singură, în răsfăţul total al tatălui meu. De la el am luat primele lecţii de bunătate şi tot el a încercat să mă protejeze de partea mai puţin frumoasă a vieţii. Am fost un copil norocos. Dar asta nu înseamnă că în copilărie am avut tot ce mi-am dorit. Din contră. A fost o perioadă marcată de foarte multe lipsuri. Pe atunci aveam o singură pereche de tenişi mov, a căror talpă, după multe purtări, se tocise. Ca să pot merge la şcoală, puneam în locul ei un carton. Mergeam aproape des­culţă, dar ce conta era că, la întoarcere, îl găseam pe tata acasă şi asta mă făcea cel mai fericit copil din lume.

- Vorbeşti la trecut. Tatăl tău nu mai este?

- Nu. La 14 ani, am plecat la liceu, în Bucureşti. Mama îşi imagina că la 18 ani mă voi întoarce în sat, să mă căsătoresc acolo, cu vecinul meu, cu ai cărui pă­rinţi se purtau "discuţii" încă de când eram mică. (râde) Eu însă am plecat gândindu-mă că voi reuşi să realizez ceva care să-i facă fericiţi pe părinţii mei şi să le redea demnitatea. Tatăl meu a suferit enorm din cauza comu­niştilor, care i-au luat, când au venit la putere, toată averea. A trăit decenii întregi cu suferinţa asta mocnită, pe care eu voiam să i-o răzbun. Nu-mi dădeam seama, pe atunci, că timpul poate lucra împotriva mea. Am plecat din sat, crezând că el o să trăiască veşnic. Şi... m-a tras pe sfoară. Dacă am un regret, e că nu mă poate vedea acum, să-mi spună dacă am devenit nu o femeie de succes, ci omul care şi-ar fi dorit să fiu.

- Te mai întorci la Hulubeşti?

- Da, sigur, mă întorc constant. Mai ales atunci când sunt tristă sau am perioade în care mă simt obosită, merg la mama la ţară, în camera copilăriei mele. Închid telefoanele, mă uit de pe fereastră la meri, mă plimb pe dealuri desculţă sau plec cu bicicleta spre munţi.

- Cu cine semeni, Tatiana? Frumuseţea de unde o moşteneşti?

- Semăn foarte mult cu bunica din partea tatălui meu. Am văzut-o doar în poze. Era o femeie frumoasă şi demnă, îmbrăcată în costum naţional, cu salbă de bănuţi la gât. A fost şi ea căsătorită de două ori şi a avut foarte mulţi copii. Tatăl bunicului meu era machidon. A fost primul om care s-a aşezat pe dea­lurile din Hulubeşti. El a construit prima casă. Aşa se face că azi, aproa­pe toţi din sat îmi sunt rude. Când m-am născut, tata îşi dorea încă un băiat. Dar apoi s-a dovedit că semăn şi fizic, dar şi la felul de a fi, cu mama lui. Cred că asta l-a legat foarte tare de mine.

Cântecul muezinului

- Azi îţi împarţi timpul între Istanbul şi Bucureşti. Cum ai ajuns să faci carieră pe malurile Bosfo­rului?

- În Turcia am ajuns prima dată cu agenţia cu care colaboram în fa­cultate. Doar că, după o vreme, am consi­derat că e mai bine pentru mine să am un manager, care să se ocupe numai de mine, fiindcă într-o agenţie sunt prea multe fete care trebuie pro­movate. Spre sfârşitul facultăţii, am decis să mă mut aco­lo. Am avut şi un gram de noroc. Tocmai atunci ma­nagerul meu m-a anunţat că un mare show de televiziune de acolo, Beyaz Show, are nevoie de o figură nouă, de o fată frumoasă din altă ţară, care să spună intro-urile cu ac­cent, ca să dea culoare emisiunii. Eu tocmai absolvisem jurnalismul în Româ­nia, lucrasem o foarte scurtă peri­oadă şi ca reporter. S-a întâmplat să le placă de mine şi am ajuns cu­noscută peste noapte. Beyaz Show e o emisiune cu o audienţă absolut uriaşă. Au făcut chiar şi un experi­ment drăguţ: le-au spus o dată te­le­spectatorilor să stingă şi să aprindă becurile. În timpul ăsta ei filmau de undeva de sus. Toată Turcia se vedea pâlpâind de lu­mină.

- În timp ce multe modele se sta­bilesc la Paris sau Milano, tu ai ales Orientul. Nu ţi se pare ciudat să locuieşti acolo? Nu te simţi străină de ei?

- La început mi-a fost foarte greu. Îmi amintesc ziua când am ate­rizat şi l-am întâlnit pe şoferul care trebuia să mă ia de la aero­port. Nu ştia o boabă de engleză. Ne-am înţe­les mai mult prin semne. O vreme, am comunicat cu turcii într-o engle­ză stricată. Ei nu te înţeleg dacă vorbeşti en­gleza co­rect, trebuie să ţi-o stâlceşti şi tu după tonali­tatea lor. Până la urmă, mi-am zis că, decât să-mi stric eu engle­za, mai bine învăţ limba turcă. M-am înscris la nişte cursuri, iar azi vorbesc fluent, fără probleme. Am ajuns să mă acomodez foarte bine. Empatizez cu ei. Sunt foarte iubită în Turcia. Bărbaţii turci sunt extrem de atenţi şi politicoşi cu femeile. Iar profesional vor­bind, nu e atât de ciudat să locuieşti la Istanbul. Oferta de lucru e foarte mare în Turcia, piaţa de modelling func­ţionează foarte bine. Sunt foarte multe modele bune din Occident care vin să lucreze acolo, aşa că opor­tu­ni­tăţile nu-mi lipsesc. În Turcia sunt cu mult mai cu­nos­cută decât în România. Ce-i drept, aici, în ţară, nici nu prea vreau să apar la evenimente. România e oaza mea de linişte, vreau ca aici să mă simt, când mă întorc, ferită de ochiul paparazzi-lor.

- Cum e viaţa ta la Istanbul?

- Îmi place să mă trezesc de dimineaţă. Sunt, de felul meu, matinală. Locuiesc într-un apartament lumi­nos, cu ferestre mari, din care se vede strâmtoarea Bosfor. Pentru mine e important ca locul în care stau să aibă deschidere, să pot vedea peisaj, chipuri, reacţii, orice. Dimineaţa, când mă uit pe fereastră, apele lucesc foarte frumos. Trec vapoare care şuieră din când în când. Şi din două în două ore, cântă muezinul. Îmi place să-mi încep ziua mergând la sala de sport. Apoi, dacă e o zi de lucru, merg la agenţie sau la o şedinţă foto. Seara mă pregătesc pentru evenimente la care trebuie să particip. Dacă e o zi liberă, stau, citesc, mă bucur, pur şi simplu, de timpul pe care îl am.

Ce se ascunde după o fotografie

- Multe manechine se plâng că dincolo de lu­mi­nile podiumului e foarte multă singurătate. O simţi şi tu?

- Nu ai cum să te simţi singur, decât dacă lumea ta interioară moare. Eu nu-mi setez aşteptări absurde, atunci când sunt plecată să lucrez. Am universul meu care mă sprijină, cărţile mele, programul meu, micile mele tabieturi care îmi fac plăcere, oamenii de departe care îmi sunt dragi. Mă încarc singură cu lucruri fru­moase. Nu aştept nimic miraculos de la ceea ce fac în culisele unei prezentări. Munca asta se face pe repede înainte, e multă competiţie şi nu reuşeşti să învingi de­cât dacă eşti pregătită pentru tot războiul ăsta.

- Şi care sunt armele unui model de top?

- Sunt tot ceea ce faci tu pentru tine, înainte să ajungi acolo. Modelele cele mai bune nu sunt cele mai frumoase, ci cele care au muncit foarte mult, care au fost foarte serioase, care au ştiut cum să-şi întreţină, nu doar corpul, ci şi relaţiile profesionale. Sunt cele care au avut o anumită conduită de lucru, care nu s-au im­plicat în scandaluri, care au dat dovadă de profesio­nalism. Oamenii văd uneori doar o fotografie reuşită. Nu ştiu câţi ani de muncă şi antrenament sunt în spatele ei, cât durează până reuşeşti să ai un porto­foliu suficient de bun, ca să faci o anumită campanie şi tot aşa. Nu dă nimeni niciun boom peste noapte. Şi apoi, contrar tuturor prejudecăţilor, trebuie să fii şi inteligentă. Uitaţi-vă la toate modelele de vârf: după ce s-au lăsat de modelling, unele au făcut ac­torie, altele au scris cărţi, altele s-au apucat de afaceri.

- Te vezi făcând şi altceva, când nu vei mai fi model?

- Îmi place foarte mult să scriu. Scriu pentru blogul meu, dar mai lucrez şi la o po­veste pe care o scriu în română şi inten­ţionez să o traduc în turcă şi să o public acolo. Limbajul scris sau vorbit e una din­tre cele mai importante arme ale noastre. Dacă ajungi să îl stăpâneşti, eşti un om fe­ricit. Când scriu, mă emoţionez foarte mult. Trăiesc toate momentele foarte intens, exact ca în actorie. E un sentiment care mă ajută să mă cunosc mai bine. În rest, îmi doresc să mă ocup şi de cariera mea acto­ricească. Am debutat într-un film, în Turcia, iar acum sunt în negocieri pentru un alt rol, în cadrul unui serial, dar şi pentru parti­ciparea în cadrul unui reality-show.

- Ţi s-a părut vreodată frumuseţea o corvoadă?

- Frumuseţea atrage multe persoane în jurul meu. Din fericire, m-am născut cu o intuiţie specială, care mă face să-mi dau seama rapid dacă oamenii sunt interesaţi de mine pentru ceea ce sunt cu adevărat sau pentru felul în care arăt. Poate tocmai pen­tru că ştiu că frumuseţea te face mai vul­nerabil, am multe aşteptări de la oamenii din jur şi e foarte greu să mă surprindă cineva. Am trăit destule şi am învăţat să îmi dau seama ce se află în spatele fiecărui gest. Nu sunt un om naiv, ştiu foar­te bine pe ce lume trăiesc. Totuşi, îmi place să cred în partea lumi­noasă a vieţii. Ştiu că e greu să gă­seşti pe cineva care să te vrea cu totul, pe cineva cu care să formezi împreună un întreg armonios, dar e frumos să-l cauţi.

"Eu, când voi iubi, voi iubi!"

- Ai frumuseţe, faimă şi bani. E ceea ce-şi doresc atâtea femei! Îţi sunt de ajuns? Te fac fericită?

- Uneori, faima şi banii mă bucură, alteori nu-mi spun absolut nimic. Ştiu foarte bine că toate lu­crurile sunt trecătoare. Viaţa poate fi imprevizibilă, se poate schimba în orice clipă. Ceea ce e cu ade­vărat important e să fii un om bun. Încerc să fac bine şi să mă înconjur de oameni frumoşi şi blânzi. Fericirea lor mă face şi pe mine fericită. Dar ca să răspund la întrebare, nu, nu sunt de ajuns frumuseţea şi faima. Fericirea vine cu adevărat doar când iubeşti şi eşti iubit.

- Şi acum? Iubeşti? Eşti îndrăgostită?

- Pot doar să spun că e minunat să fii îndrăgostit. Atunci, ai senzaţia că te reverşi în celălalt. Când nu e lângă tine, parcă te doare tot trupul. Când mi-e foarte dor de cineva, simt în braţe o durere puternică. De în­drăgostit te poţi îndrăgosti de multe ori, însă iubirea o poţi întâlni doar o dată. Iubirea are nevoie de timp, ca să se verifice, şi de dăruire. Pentru a o păstra vie, este nevoie să faci sacrificii, uneori foarte multe. Dar cu cât evoluează în timp, cu atât devine mai puter­nică, iar cei care o trăiesc devin şi ei mai puternici, pentru că rădă­cinile care cresc în celălalt sunt din ce în ce mai adânci. O iubire de felul acesta au trăit părinţii mei: foarte pasională, vulcanică şi profundă. Mi-aş dori să trăiesc şi eu una la fel. Cu alte cuvinte, eu, când voi iubi, voi iubi! Iar când aştept, chiar aştept! (râde)

Extemporal

- Ceva ce nu ai şi ţi-ai dori?

- Talentul de a cânta la pian.

- O calitate pe care o admiri la bărbaţi?

- Inteligenţa.

- O calitate care te farmecă la o femeie?

- Eleganţa.

- Un supermodel pe care îl admiri?

- Linda Evangelista.

- Un defect de care ai vrea să scapi?

- Impulsivitatea.

- O slăbiciune la care nu renunţi?

- Îngheţata de iaurt, baclavaua şi sutlaci.

- O definiţie pentru frumuseţe?

- Să mergi prin ploaie, în luna aprilie.