TATIANA MARINESCU - "Să mergi prin ploaie, în luna aprilie"

A făcut reclamă celor mai cunoscute firme internaționale și a apărut pe copertele celor mai cunoscute reviste ale lumii. Românii însă o văd foarte rar. De câțiva ani, Tatiana locuiește la Istanbul, unde face carieră în film și televiziune. E frumoasă, celebră, și e printre cele mai apreciate modele din România. Zâmbetul ei ne-a cucerit

Fetița cu teniși mov

- Cele mai faimoase modele ale lumii au fost, aproape fără excepție, descoperite pe stradă. Tu cum ai ajuns în lumea mo­dellingu­lui? Ți-ai dorit-o sau a fost o întâmplare care ți-a marcat des­tinul?

- Aș zice că răspunsul e undeva la mijloc. Am fost și eu descoperită aproape întâmplă­tor de un fotograf, Doru Amăriucăi, care mi-a făcut o serie de fotografii și apoi m-a recomandat unei agenții cu care am început să lucrez. Aveam pe atunci cam 18 ani, o vârstă consi­derată destul de târzie pentru cariera asta, și îmi doream să fiu model. În­colțise deja dorința asta în mine, dar nu prea știam cum să încep. Habar nu aveam de ce conexiuni ai nevoie, ce campanii se fac. Iar întâlnirea cu Doru Amăriucăi - pe care mi-o amin­tesc foarte bine, fiindcă era într-o zi de toamnă, când mă întor­ceam acasă de la Piața Victoriei, din București - a fost pentru mine acea confirmare că visul meu poate de­veni realitate.

- Ce făceai la vârsta aia? Cine era Tatiana Marinescu înainte de întâlnirea cu Doru Amăriucăi?

- Tatiana era o brunetă cu păr lung, care venise în București cu trei ani în urmă. Eram elevă la un colegiu de media și printing din capitală și mă pregăteam să dau admitere la ASE.

- Unde te-ai născut?

- Într-un sat de lângă Târgoviște, Hulubești, pe care îl consider locul cel mai frumos de pe pământ. Casa pă­rinților e într-o livadă de meri. Primăvara, pomii sunt în floare, iar lămâița din fața casei miroase extraordi­nar. Toată copilăria mea s-a învârtit în jurul tatălui meu. Când m-am născut, avea 65 de ani. Și mama, și tata, erau la a doua căsătorie. Frații mei erau toți mai mari și deja plecați la oraș. Așa că eu, mezina, am crescut mai mult singură, în răsfățul total al tatălui meu. De la el am luat primele lecții de bunătate și tot el a încercat să mă protejeze de partea mai puțin frumoasă a vieții. Am fost un copil norocos. Dar asta nu înseamnă că în copilărie am avut tot ce mi-am dorit. Din contră. A fost o perioadă marcată de foarte multe lipsuri. Pe atunci aveam o singură pereche de teniși mov, a căror talpă, după multe purtări, se tocise. Ca să pot merge la școală, puneam în locul ei un carton. Mergeam aproape des­culță, dar ce conta era că, la întoarcere, îl găseam pe tata acasă și asta mă făcea cel mai fericit copil din lume.

- Vorbești la trecut. Tatăl tău nu mai este?

- Nu. La 14 ani, am plecat la liceu, în București. Mama își imagina că la 18 ani mă voi întoarce în sat, să mă căsătoresc acolo, cu vecinul meu, cu ai cărui pă­rinți se purtau "discuții" încă de când eram mică. (râde) Eu însă am plecat gândindu-mă că voi reuși să realizez ceva care să-i facă fericiți pe părinții mei și să le redea demnitatea. Tatăl meu a suferit enorm din cauza comu­niștilor, care i-au luat, când au venit la putere, toată averea. A trăit decenii întregi cu suferința asta mocnită, pe care eu voiam să i-o răzbun. Nu-mi dădeam seama, pe atunci, că timpul poate lucra împotriva mea. Am plecat din sat, crezând că el o să trăiască veșnic. Și... m-a tras pe sfoară. Dacă am un regret, e că nu mă poate vedea acum, să-mi spună dacă am devenit nu o femeie de succes, ci omul care și-ar fi dorit să fiu.

- Te mai întorci la Hulubești?

- Da, sigur, mă întorc constant. Mai ales atunci când sunt tristă sau am perioade în care mă simt obosită, merg la mama la țară, în camera copilăriei mele. Închid telefoanele, mă uit de pe fereastră la meri, mă plimb pe dealuri desculță sau plec cu bicicleta spre munți.

- Cu cine semeni, Tatiana? Frumusețea de unde o moștenești?

- Semăn foarte mult cu bunica din partea tatălui meu. Am văzut-o doar în poze. Era o femeie frumoasă și demnă, îmbrăcată în costum național, cu salbă de bănuți la gât. A fost și ea căsătorită de două ori și a avut foarte mulți copii. Tatăl bunicului meu era machidon. A fost primul om care s-a așezat pe dea­lurile din Hulubești. El a construit prima casă. Așa se face că azi, aproa­pe toți din sat îmi sunt rude. Când m-am născut, tata își dorea încă un băiat. Dar apoi s-a dovedit că semăn și fizic, dar și la felul de a fi, cu mama lui. Cred că asta l-a legat foarte tare de mine.

Cântecul muezinului

- Azi îți împarți timpul între Istanbul și București. Cum ai ajuns să faci carieră pe malurile Bosfo­rului?

- În Turcia am ajuns prima dată cu agenția cu care colaboram în fa­cultate. Doar că, după o vreme, am consi­derat că e mai bine pentru mine să am un manager, care să se ocupe numai de mine, fiindcă într-o agenție sunt prea multe fete care trebuie pro­movate. Spre sfârșitul facultății, am decis să mă mut aco­lo. Am avut și un gram de noroc. Tocmai atunci ma­nagerul meu m-a anunțat că un mare show de televiziune de acolo, Beyaz Show, are nevoie de o figură nouă, de o fată frumoasă din altă țară, care să spună intro-urile cu ac­cent, ca să dea culoare emisiunii. Eu tocmai absolvisem jurnalismul în Româ­nia, lucrasem o foarte scurtă peri­oadă și ca reporter. S-a întâmplat să le placă de mine și am ajuns cu­noscută peste noapte. Beyaz Show e o emisiune cu o audiență absolut uriașă. Au făcut chiar și un experi­ment drăguț: le-au spus o dată te­le­spectatorilor să stingă și să aprindă becurile. În timpul ăsta ei filmau de undeva de sus. Toată Turcia se vedea pâlpâind de lu­mină.

- În timp ce multe modele se sta­bilesc la Paris sau Milano, tu ai ales Orientul. Nu ți se pare ciudat să locuiești acolo? Nu te simți străină de ei?

- La început mi-a fost foarte greu. Îmi amintesc ziua când am ate­rizat și l-am întâlnit pe șoferul care trebuia să mă ia de la aero­port. Nu știa o boabă de engleză. Ne-am înțe­les mai mult prin semne. O vreme, am comunicat cu turcii într-o engle­ză stricată. Ei nu te înțeleg dacă vorbești en­gleza co­rect, trebuie să ți-o stâlcești și tu după tonali­tatea lor. Până la urmă, mi-am zis că, decât să-mi stric eu engle­za, mai bine învăț limba turcă. M-am înscris la niște cursuri, iar azi vorbesc fluent, fără probleme. Am ajuns să mă acomodez foarte bine. Empatizez cu ei. Sunt foarte iubită în Turcia. Bărbații turci sunt extrem de atenți și politicoși cu femeile. Iar profesional vor­bind, nu e atât de ciudat să locuiești la Istanbul. Oferta de lucru e foarte mare în Turcia, piața de modelling func­ționează foarte bine. Sunt foarte multe modele bune din Occident care vin să lucreze acolo, așa că opor­tu­ni­tățile nu-mi lipsesc. În Turcia sunt cu mult mai cu­nos­cută decât în România. Ce-i drept, aici, în țară, nici nu prea vreau să apar la evenimente. România e oaza mea de liniște, vreau ca aici să mă simt, când mă întorc, ferită de ochiul paparazzi-lor.

- Cum e viața ta la Istanbul?

- Îmi place să mă trezesc de dimineață. Sunt, de felul meu, matinală. Locuiesc într-un apartament lumi­nos, cu ferestre mari, din care se vede strâmtoarea Bosfor. Pentru mine e important ca locul în care stau să aibă deschidere, să pot vedea peisaj, chipuri, reacții, orice. Dimineața, când mă uit pe fereastră, apele lucesc foarte frumos. Trec vapoare care șuieră din când în când. Și din două în două ore, cântă muezinul. Îmi place să-mi încep ziua mergând la sala de sport. Apoi, dacă e o zi de lucru, merg la agenție sau la o ședință foto. Seara mă pregătesc pentru evenimente la care trebuie să particip. Dacă e o zi liberă, stau, citesc, mă bucur, pur și simplu, de timpul pe care îl am.

Ce se ascunde după o fotografie

- Multe manechine se plâng că dincolo de lu­mi­nile podiumului e foarte multă singurătate. O simți și tu?

- Nu ai cum să te simți singur, decât dacă lumea ta interioară moare. Eu nu-mi setez așteptări absurde, atunci când sunt plecată să lucrez. Am universul meu care mă sprijină, cărțile mele, programul meu, micile mele tabieturi care îmi fac plăcere, oamenii de departe care îmi sunt dragi. Mă încarc singură cu lucruri fru­moase. Nu aștept nimic miraculos de la ceea ce fac în culisele unei prezentări. Munca asta se face pe repede înainte, e multă competiție și nu reușești să învingi de­cât dacă ești pregătită pentru tot războiul ăsta.

- Și care sunt armele unui model de top?

- Sunt tot ceea ce faci tu pentru tine, înainte să ajungi acolo. Modelele cele mai bune nu sunt cele mai frumoase, ci cele care au muncit foarte mult, care au fost foarte serioase, care au știut cum să-și întrețină, nu doar corpul, ci și relațiile profesionale. Sunt cele care au avut o anumită conduită de lucru, care nu s-au im­plicat în scandaluri, care au dat dovadă de profesio­nalism. Oamenii văd uneori doar o fotografie reușită. Nu știu câți ani de muncă și antrenament sunt în spatele ei, cât durează până reușești să ai un porto­foliu suficient de bun, ca să faci o anumită campanie și tot așa. Nu dă nimeni niciun boom peste noapte. Și apoi, contrar tuturor prejudecăților, trebuie să fii și inteligentă. Uitați-vă la toate modelele de vârf: după ce s-au lăsat de modelling, unele au făcut ac­torie, altele au scris cărți, altele s-au apucat de afaceri.

- Te vezi făcând și altceva, când nu vei mai fi model?

- Îmi place foarte mult să scriu. Scriu pentru blogul meu, dar mai lucrez și la o po­veste pe care o scriu în română și inten­ționez să o traduc în turcă și să o public acolo. Limbajul scris sau vorbit e una din­tre cele mai importante arme ale noastre. Dacă ajungi să îl stăpânești, ești un om fe­ricit. Când scriu, mă emoționez foarte mult. Trăiesc toate momentele foarte intens, exact ca în actorie. E un sentiment care mă ajută să mă cunosc mai bine. În rest, îmi doresc să mă ocup și de cariera mea acto­ricească. Am debutat într-un film, în Turcia, iar acum sunt în negocieri pentru un alt rol, în cadrul unui serial, dar și pentru parti­ciparea în cadrul unui reality-show.

- Ți s-a părut vreodată frumusețea o corvoadă?

- Frumusețea atrage multe persoane în jurul meu. Din fericire, m-am născut cu o intuiție specială, care mă face să-mi dau seama rapid dacă oamenii sunt interesați de mine pentru ceea ce sunt cu adevărat sau pentru felul în care arăt. Poate tocmai pen­tru că știu că frumusețea te face mai vul­nerabil, am multe așteptări de la oamenii din jur și e foarte greu să mă surprindă cineva. Am trăit destule și am învățat să îmi dau seama ce se află în spatele fiecărui gest. Nu sunt un om naiv, știu foar­te bine pe ce lume trăiesc. Totuși, îmi place să cred în partea lumi­noasă a vieții. Știu că e greu să gă­sești pe cineva care să te vrea cu totul, pe cineva cu care să formezi împreună un întreg armonios, dar e frumos să-l cauți.

"Eu, când voi iubi, voi iubi!"

- Ai frumusețe, faimă și bani. E ceea ce-și doresc atâtea femei! Îți sunt de ajuns? Te fac fericită?

- Uneori, faima și banii mă bucură, alteori nu-mi spun absolut nimic. Știu foarte bine că toate lu­crurile sunt trecătoare. Viața poate fi imprevizibilă, se poate schimba în orice clipă. Ceea ce e cu ade­vărat important e să fii un om bun. Încerc să fac bine și să mă înconjur de oameni frumoși și blânzi. Fericirea lor mă face și pe mine fericită. Dar ca să răspund la întrebare, nu, nu sunt de ajuns frumusețea și faima. Fericirea vine cu adevărat doar când iubești și ești iubit.

- Și acum? Iubești? Ești îndrăgostită?

- Pot doar să spun că e minunat să fii îndrăgostit. Atunci, ai senzația că te reverși în celălalt. Când nu e lângă tine, parcă te doare tot trupul. Când mi-e foarte dor de cineva, simt în brațe o durere puternică. De în­drăgostit te poți îndrăgosti de multe ori, însă iubirea o poți întâlni doar o dată. Iubirea are nevoie de timp, ca să se verifice, și de dăruire. Pentru a o păstra vie, este nevoie să faci sacrificii, uneori foarte multe. Dar cu cât evoluează în timp, cu atât devine mai puter­nică, iar cei care o trăiesc devin și ei mai puternici, pentru că rădă­cinile care cresc în celălalt sunt din ce în ce mai adânci. O iubire de felul acesta au trăit părinții mei: foarte pasională, vulcanică și profundă. Mi-aș dori să trăiesc și eu una la fel. Cu alte cuvinte, eu, când voi iubi, voi iubi! Iar când aștept, chiar aștept! (râde)

Extemporal

- Ceva ce nu ai și ți-ai dori?

- Talentul de a cânta la pian.

- O calitate pe care o admiri la bărbați?

- Inteligența.

- O calitate care te farmecă la o femeie?

- Eleganța.

- Un supermodel pe care îl admiri?

- Linda Evangelista.

- Un defect de care ai vrea să scapi?

- Impulsivitatea.

- O slăbiciune la care nu renunți?

- Înghețata de iaurt, baclavaua și sutlaci.

- O definiție pentru frumusețe?

- Să mergi prin ploaie, în luna aprilie.