Mai ales dacă dependenţa este puternică, soluţia aruncării la gunoi a tabletelor, a punerii sub cheie a computerului sau a confiscării telefonului mobil este una din cele mai mari greşeli pe care o puteţi face. Înainte de a face orice demers, încercaţi mai întâi să depistaţi dacă într-adevăr copilul dvs. are o asemenea dependenţă, apoi urmăriţi să o înţelegeţi. Pentru că procesul înţelegerii copilului dvs. este de o importanţă crucială pentru reuşita "tratamentului de dezintoxicare" făcut ulterior.
Depistarea şi înţelegerea dependenţei
Mai întâi de toate, trebuie spus că acest puternic ataşament de jocuri pe calculator sau internet este o boală cu acte în regulă. Studiile pe pacienţi au arătat că nu numai ritmul cerebral al dependenţilor, ci chiar chimia organismului lor depinde de aceste mijloace exterioare. S-a observat, de pildă, că secreţia de dopamină - neurotransmiţătorul care determină stările de tonus psihic, de bună dispoziţie, dar şi tonusul muscular şi chiar contracţiile inimii - este în cantităţi suficiente doar atunci când dependentul se află în faţa ecranului. Privarea bruscă de principalul său mijloc de deconectare conduce la un adevărat sevraj, manifestat prin depresie, tulburări de apetit, labilitate psihică, insomnie, stări paroxistice de furie, uneori tendinţe spre suicid. Din aceste motive, mai ales la persoane atât de vulnerabile cum sunt copiii, investigarea şi apoi vindecarea de adicţia de gadgeturi trebuie făcute treptat. Mai întâi, trebuie să observaţi discret, dar cu foarte multă rigurozitate obiceiurile copilului. Putem vorbi de dependenţă atunci când apar mai mult de două din următoarele comportamente nefireşti:
- petrece în faţa ecranului tabletei sau a telefonului mobil inteligent cea mai mare parte a timpului liber
- stă la calculator mai mult de 20 de ore pe săptămână
- preferă jocurile sau internetul ieşitului afară, la joacă, discuţiilor cu dvs. sau cu prietenii săi
- atunci când comunică cu dvs. îşi pierde foarte repede răbdarea, îi este dificil să vă urmărească şi nu poate repeta conţinutul ultimelor 2-3 fraze pe care i le-aţi spus
- când intraţi în încăperea în care se joacă sau navighează pe internet, tinde să ascundă imediat ecranul, ca să nu vedeţi cu ce se ocupă
- la întrebările mai detaliate despre cum şi-a petrecut timpul liber vă dă răspunsuri monosilabice sau vă prezintă răspunsuri stereotipe ori neadevărate
- când îi condiţionaţi joaca pe calculator sau tabletă de efectuarea lecţiilor sau a altor sarcini, devine agitat, anxios sau nefiresc de revoltat.
Ţineţi cont şi de faptul că, în lumea copiilor de azi, jocul pe calculator şi socializarea pe internet sunt o adevărată modă, un semn de normalitate, cu care mulţi părinţi se fălesc. "Uite de ce e-n stare copilul meu!" De multe ori, acceptarea în cercul anumitor colegi sau amici depinde de ralierea la acest curent al dependenţei de gadgeturi, presiunea negativă a anturajului fiind de multe ori enormă. Dacă îi luaţi copilului brusc obiectul plăcerii şi al prestigiului său, efectul asupra psihicului poate fi devastator. El va face tot posibilul să-şi recapete vechile îndeletniciri, pe care de data aceasta însă le va ţine mult mai bine ascunse, ducând la o ruptură puternică între dvs. şi el. De aceea, trebuie intervenit cu tact, aşa cum vom vedea.
Cinci metode terapeutice pentru tratarea dependenţei
1. Socializarea
În primul rând, copilul trebuie să socializeze cu cei care îi sunt cei mai apropiaţi, cu familia. Paradoxal, chiar cu riscul de a... pica în dependenţa copilului, trebuie să intraţi efectiv în universul lui. Da, chiar aşa: jucaţi un pic din jocurile pe care le joacă, dar fără să le criticaţi, aşa încât să vă poată arăta totul, fără să-şi piardă încrederea în dvs., nici acum şi nici mai târziu. Apoi, dacă este cazul, vedeţi cum navighează el pe internet, ce identităţi îşi asumă pe reţelele de socializare şi ce fel de prieteni are acolo. Astfel, vă va simţi ca făcând parte din universul său, vă va accepta mai uşor şi va putea comunica mult mai bine cu dvs. Acest proces va dura câteva săptămâni şi nu trebuie să-l forţaţi, pentru a putea stabili o legătură reală cu copilul. Apoi, odată ce l-aţi întâlnit pe terenul pe care se simte confortabil, cel al jocurilor sau al internetului, puteţi îndemna copilul să vă urmeze spre a avea alte experienţe. Daţi-i mici recompense şi convingeţi-l să iasă cu dvs. din casă, pentru a merge la cumpărături, în vizită sau, pur şi simplu, la plimbare. Lăsaţi-l să se joace o oră, controlat, cu gadgeturile preferate, dar doar dacă îşi face temele şi se duce la un sport de echipă, unde ar fi bine să îl însoţiţi, mai ales dacă el vă cere sprijinul şi încurajarea. Este foarte important şi să-i trasaţi sarcini şi responsabilităţi, pentru care să-l recompensaţi neapărat, inclusiv prin laude şi încurajări, atunci când le duce la îndeplinire.
2. Natura
Are un efect magic asupra sufletului copiilor, mai ales atunci când au suficient de mult timp să interacţioneze cu ea. Cel mai bine este să vă rezervaţi câteva ore pentru plimbări în weekend, pe care să le faceţi cu copilul în pădure, la munte, pe malul unui râu, acolo unde natura e diversă şi atrăgătoare. Luaţi-i o minge şi eventual câţiva prieteni, cu care să poată zburda, obişnuindu-l astfel cu un alt gen de dinamism şi de stimulare decât calculatorul. Dacă aveţi o grădină, solicitaţi-i ajutor, explicaţi-i cum se îngrijesc plantele şi cât de mult se bucură ele atunci când sunt udate sau plivite. Daţi-i să miroasă florile, să guste frunzele plantelor şi să simtă atingerea tulpinilor. Ascultaţi împreună cu el şi căutaţi să desluşiţi sunetele satului, ale grădinii sau ale pădurii. Învăţaţi împreună cu el cum se numesc păsările, copacii sau florile, aduceţi-i mereu informaţii noi despre ce este în jurul său, astfel încât mintea sa, obişnuită să primească mereu stimuli, să aibă suficientă hrană. De asemenea, grija pentru un animal de companie, participarea la bucuria acestuia, responsabilitatea pentru prietenul necuvântător sunt adevărate medicamente pentru copiii foarte închişi afectiv sau care simulează sentimente. Cei mai buni pentru copiii depresivi şi apatici sunt câinii foarte jucăuşi, activi. Pentru copiii care sunt mai degrabă neliniştiţi, hiperkinetici, sunt buni câinii de talie mare, cu un temperament blând şi răbdător.
3. Plantele medicinale
Dacă nu vorbim despre tulburări psihice majore, recurgerea la medicamentele psihotrope poate prezenta mai degrabă riscuri decât beneficii. În schimb, administrarea de plante medicinale este mult mai lipsită de riscuri, iar efectele terapeutice sunt de multe ori cel puţin la fel de puternice ca şi la medicamente. Este, însă, important să reţineţi că, de regulă, administrarea plantelor medicinale se face sub formă de extract uscat, adică acea pulbere fină care rămâne după evaporarea pe cale industrială a tincturilor. Acest extract este foarte bogat în principii active şi se asimilează uşor, având efecte mult mai puternice decât alte forme de administrare. Iată două sugestii de plante, care pot fi administrate copiilor de peste 8 ani:
* Sunătoare (Hypericum perforatum) - are o puternică acţiune antidepresivă şi echilibrantă la nivelul sistemului nervos. O cură de o lună, urmată de 2 săptămâni de pauză, are darul de a diminua efectiv dependenţa şi de a micşora suferinţa copilului, întrucât stimulează o secreţie normală de neurotransmiţători, inclusiv de dopamină. Se administrează câte 1-2 capsule de combinaţie de pulbere + extract de sunătoare. În primele trei zile, se merge pe doza minimă de o capsulă, după care se creşte la două capsule pe zi, dacă nu apar simptome neplăcute.
* Passiflora (Passiflora incarnata) - se administrează de asemenea extractul, câte una - maximum două capsule pe zi. Dacă sunătoarea este un antidepresiv, crescând în acelaşi timp tonusul psihic şi mărind capacitatea de concentrare, passiflora este prin excelenţă planta relaxării. Copiii hiperactivi, cu dificultăţi în adormire, cu o labilitate emoţională marcată (trec foarte uşor de la o stare psihică la alta, de multe ori opusă) sau cu somn agitat vor beneficia de efectele acestei plante. De asemenea, ea este recomandată pentru cei cu tendinţe spre anxietate, adică spre acele accese de frică fără un motiv aparent.
4. Alimentaţia
Trebuie să fie cât mai variată, întrucât diversitatea de gusturi şi arome plăcute va fi o adevărată hrană pentru copilul privat de obiectul dependenţei sale. Pe de altă parte, alimentele trebuie să fie cât mai curate, adică fără aditivi sintetici, fără carne (mai ales din crescătorii) şi fără exces de proteine. În mod special vor fi evitate:
* zahărul şi făina albă - conţin zaharuri foarte uşor asimilabile, care cresc glicemia brusc şi produc o stare de agitaţie suplimentară
* alimentele care conţin glutamaţi - produc o stare de excitare psihică puternică, crescând dependenţa de toţi agenţii care produc plăcere, aşadar inclusiv de gadgeturi
* alimentele care conţin îndulcitori cum ar fi ciclamatul, zaharina, aspartamul - sunt o otravă pentru sistemul nervos, favorizând labilitatea psihică, comportamentele agresive, suicidare. Toţi aceşti îndulcitori, la fel ca şi zahărul, vor fi înlocuiţi cu mierea de albine.
* alimentele care conţin cofeină, dioxid de carbon (sucuri şi băuturi acidulate) - produc de asemenea o excitaţie psihică nefastă la copii. În schimb, sunt recomandate alimentele bogate în clorofilă, cum ar fi salata verde, spanacul, urzicile, broccoli, varza albă şi cea roşie, pătrunjelul verde. Foarte utile sunt în alimentaţie şi dulciurile, cum ar fi cele obţinute cu miere de albine sau cu fructe uscate, fără adaos de zahăr. Suplimentele cu magneziu sau calciu organic sunt şi ele de ajutor.
5. Rugăciunea
Vă va ajuta în primul rând pe dumneavoastră să duceţi la capăt acest demers al "dezintoxicării" propriului copil. Cum? Dându-vă calm, răbdare, linişte sufletească şi, mai ales, nădejde. Fără un suport emoţional puternic, cum ar fi cel al rugăciunii, de multe ori este dificil să rezistaţi la încercările la care vă supune un demers atât de complex, cum ar fi acela de a atinge profunzimea sufletului unui copil. Pentru a reuşi să vă recâştigaţi copilul din ghearele unei asemenea dependenţe, vă trebuie mai întâi înţelepciunea şi tăria de caracter să înţelegeţi unde aţi greşit dumneavoastră, atunci când aţi pierdut legătura şi comunicarea de suflet cu el. Rugăciunea va fi făcută zilnic, într-o stare de reculegere şi de absolută sinceritate, mai ales dimineaţa şi seara. La rugăciunea de seară, nu uitaţi să îi mulţumiţi lui Dumnezeu şi să vă bucuraţi de fiecare progres, cât de mic, pe care copilul sau dvs. le-aţi făcut. Nu este deloc lipsită de interes şi rugăciunea făcută în grup cu mai multe persoane, care împărtăşesc aceeaşi credinţă cu dvs. sau, de ce nu, care se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi dvs. În ultimii ani, în preajma bisericilor noastre s-
au creat astfel de grupuri de rugăciune, care au o eficienţă extraordinară. Afilierea la un asemenea grup sau chiar iniţiativa de a crea un asemenea grup de rugăciune vă va ajuta, între altele, să vă depăşiţi anumite limite şi să reuşiţi să comunicaţi pe un alt nivel de sinceritate şi profunzime.
În ce priveşte obişnuirea copilului cu rugăciunea, ea se va face doar dacă şi atunci când el vrea, un demers de o asemenea profunzime şi importanţă neputându-se face în niciun caz forţat. Luaţi-l, când el doreşte, să se roage cu dvs. înainte de culcare. Nu-l puneţi doar să înveţe pe de rost textul unei rugăciuni, ci puneţi-l să-şi transforme propriile dorinţe în rugăciuni simple, formate din cuvintele lui. Povestiţi-i despre experienţele pozitive ale dvs. şi ale altor persoane cu rugăciunea, ajutându-l astfel să o simtă. Pentru că rugăciunea nu este în primul rând rostire, ci simţire, în adâncul sufletului. Iar copiii au în mod special acest minunat dar, de a simţi cu sufletul ceea ce fac.