Mai ales dacă dependența este puternică, soluția aruncării la gunoi a tabletelor, a punerii sub cheie a computerului sau a confiscării telefonului mobil este una din cele mai mari greșeli pe care o puteți face. Înainte de a face orice demers, încercați mai întâi să depistați dacă într-adevăr copilul dvs. are o asemenea dependență, apoi urmăriți să o înțelegeți. Pentru că procesul înțelegerii copilului dvs. este de o importanță crucială pentru reușita "tratamentului de dezintoxicare" făcut ulterior.
Depistarea și înțelegerea dependenței
Mai întâi de toate, trebuie spus că acest puternic atașament de jocuri pe calculator sau internet este o boală cu acte în regulă. Studiile pe pacienți au arătat că nu numai ritmul cerebral al dependenților, ci chiar chimia organismului lor depinde de aceste mijloace exterioare. S-a observat, de pildă, că secreția de dopamină - neurotransmițătorul care determină stările de tonus psihic, de bună dispoziție, dar și tonusul muscular și chiar contracțiile inimii - este în cantități suficiente doar atunci când dependentul se află în fața ecranului. Privarea bruscă de principalul său mijloc de deconectare conduce la un adevărat sevraj, manifestat prin depresie, tulburări de apetit, labilitate psihică, insomnie, stări paroxistice de furie, uneori tendințe spre suicid. Din aceste motive, mai ales la persoane atât de vulnerabile cum sunt copiii, investigarea și apoi vindecarea de adicția de gadgeturi trebuie făcute treptat. Mai întâi, trebuie să observați discret, dar cu foarte multă rigurozitate obiceiurile copilului. Putem vorbi de dependență atunci când apar mai mult de două din următoarele comportamente nefirești:
- petrece în fața ecranului tabletei sau a telefonului mobil inteligent cea mai mare parte a timpului liber
- stă la calculator mai mult de 20 de ore pe săptămână
- preferă jocurile sau internetul ieșitului afară, la joacă, discuțiilor cu dvs. sau cu prietenii săi
- atunci când comunică cu dvs. își pierde foarte repede răbdarea, îi este dificil să vă urmărească și nu poate repeta conținutul ultimelor 2-3 fraze pe care i le-ați spus
- când intrați în încăperea în care se joacă sau navighează pe internet, tinde să ascundă imediat ecranul, ca să nu vedeți cu ce se ocupă
- la întrebările mai detaliate despre cum și-a petrecut timpul liber vă dă răspunsuri monosilabice sau vă prezintă răspunsuri stereotipe ori neadevărate
- când îi condiționați joaca pe calculator sau tabletă de efectuarea lecțiilor sau a altor sarcini, devine agitat, anxios sau nefiresc de revoltat.
Țineți cont și de faptul că, în lumea copiilor de azi, jocul pe calculator și socializarea pe internet sunt o adevărată modă, un semn de normalitate, cu care mulți părinți se fălesc. "Uite de ce e-n stare copilul meu!" De multe ori, acceptarea în cercul anumitor colegi sau amici depinde de ralierea la acest curent al dependenței de gadgeturi, presiunea negativă a anturajului fiind de multe ori enormă. Dacă îi luați copilului brusc obiectul plăcerii și al prestigiului său, efectul asupra psihicului poate fi devastator. El va face tot posibilul să-și recapete vechile îndeletniciri, pe care de data aceasta însă le va ține mult mai bine ascunse, ducând la o ruptură puternică între dvs. și el. De aceea, trebuie intervenit cu tact, așa cum vom vedea.
Cinci metode terapeutice pentru tratarea dependenței
1. Socializarea
În primul rând, copilul trebuie să socializeze cu cei care îi sunt cei mai apropiați, cu familia. Paradoxal, chiar cu riscul de a... pica în dependența copilului, trebuie să intrați efectiv în universul lui. Da, chiar așa: jucați un pic din jocurile pe care le joacă, dar fără să le criticați, așa încât să vă poată arăta totul, fără să-și piardă încrederea în dvs., nici acum și nici mai târziu. Apoi, dacă este cazul, vedeți cum navighează el pe internet, ce identități își asumă pe rețelele de socializare și ce fel de prieteni are acolo. Astfel, vă va simți ca făcând parte din universul său, vă va accepta mai ușor și va putea comunica mult mai bine cu dvs. Acest proces va dura câteva săptămâni și nu trebuie să-l forțați, pentru a putea stabili o legătură reală cu copilul. Apoi, odată ce l-ați întâlnit pe terenul pe care se simte confortabil, cel al jocurilor sau al internetului, puteți îndemna copilul să vă urmeze spre a avea alte experiențe. Dați-i mici recompense și convingeți-l să iasă cu dvs. din casă, pentru a merge la cumpărături, în vizită sau, pur și simplu, la plimbare. Lăsați-l să se joace o oră, controlat, cu gadgeturile preferate, dar doar dacă își face temele și se duce la un sport de echipă, unde ar fi bine să îl însoțiți, mai ales dacă el vă cere sprijinul și încurajarea. Este foarte important și să-i trasați sarcini și responsabilități, pentru care să-l recompensați neapărat, inclusiv prin laude și încurajări, atunci când le duce la îndeplinire.
2. Natura
Are un efect magic asupra sufletului copiilor, mai ales atunci când au suficient de mult timp să interacționeze cu ea. Cel mai bine este să vă rezervați câteva ore pentru plimbări în weekend, pe care să le faceți cu copilul în pădure, la munte, pe malul unui râu, acolo unde natura e diversă și atrăgătoare. Luați-i o minge și eventual câțiva prieteni, cu care să poată zburda, obișnuindu-l astfel cu un alt gen de dinamism și de stimulare decât calculatorul. Dacă aveți o grădină, solicitați-i ajutor, explicați-i cum se îngrijesc plantele și cât de mult se bucură ele atunci când sunt udate sau plivite. Dați-i să miroasă florile, să guste frunzele plantelor și să simtă atingerea tulpinilor. Ascultați împreună cu el și căutați să deslușiți sunetele satului, ale grădinii sau ale pădurii. Învățați împreună cu el cum se numesc păsările, copacii sau florile, aduceți-i mereu informații noi despre ce este în jurul său, astfel încât mintea sa, obișnuită să primească mereu stimuli, să aibă suficientă hrană. De asemenea, grija pentru un animal de companie, participarea la bucuria acestuia, responsabilitatea pentru prietenul necuvântător sunt adevărate medicamente pentru copiii foarte închiși afectiv sau care simulează sentimente. Cei mai buni pentru copiii depresivi și apatici sunt câinii foarte jucăuși, activi. Pentru copiii care sunt mai degrabă neliniștiți, hiperkinetici, sunt buni câinii de talie mare, cu un temperament blând și răbdător.
3. Plantele medicinale
Dacă nu vorbim despre tulburări psihice majore, recurgerea la medicamentele psihotrope poate prezenta mai degrabă riscuri decât beneficii. În schimb, administrarea de plante medicinale este mult mai lipsită de riscuri, iar efectele terapeutice sunt de multe ori cel puțin la fel de puternice ca și la medicamente. Este, însă, important să rețineți că, de regulă, administrarea plantelor medicinale se face sub formă de extract uscat, adică acea pulbere fină care rămâne după evaporarea pe cale industrială a tincturilor. Acest extract este foarte bogat în principii active și se asimilează ușor, având efecte mult mai puternice decât alte forme de administrare. Iată două sugestii de plante, care pot fi administrate copiilor de peste 8 ani:
* Sunătoare (Hypericum perforatum) - are o puternică acțiune antidepresivă și echilibrantă la nivelul sistemului nervos. O cură de o lună, urmată de 2 săptămâni de pauză, are darul de a diminua efectiv dependența și de a micșora suferința copilului, întrucât stimulează o secreție normală de neurotransmițători, inclusiv de dopamină. Se administrează câte 1-2 capsule de combinație de pulbere + extract de sunătoare. În primele trei zile, se merge pe doza minimă de o capsulă, după care se crește la două capsule pe zi, dacă nu apar simptome neplăcute.
* Passiflora (Passiflora incarnata) - se administrează de asemenea extractul, câte una - maximum două capsule pe zi. Dacă sunătoarea este un antidepresiv, crescând în același timp tonusul psihic și mărind capacitatea de concentrare, passiflora este prin excelență planta relaxării. Copiii hiperactivi, cu dificultăți în adormire, cu o labilitate emoțională marcată (trec foarte ușor de la o stare psihică la alta, de multe ori opusă) sau cu somn agitat vor beneficia de efectele acestei plante. De asemenea, ea este recomandată pentru cei cu tendințe spre anxietate, adică spre acele accese de frică fără un motiv aparent.
4. Alimentația
Trebuie să fie cât mai variată, întrucât diversitatea de gusturi și arome plăcute va fi o adevărată hrană pentru copilul privat de obiectul dependenței sale. Pe de altă parte, alimentele trebuie să fie cât mai curate, adică fără aditivi sintetici, fără carne (mai ales din crescătorii) și fără exces de proteine. În mod special vor fi evitate:
* zahărul și făina albă - conțin zaharuri foarte ușor asimilabile, care cresc glicemia brusc și produc o stare de agitație suplimentară
* alimentele care conțin glutamați - produc o stare de excitare psihică puternică, crescând dependența de toți agenții care produc plăcere, așadar inclusiv de gadgeturi
* alimentele care conțin îndulcitori cum ar fi ciclamatul, zaharina, aspartamul - sunt o otravă pentru sistemul nervos, favorizând labilitatea psihică, comportamentele agresive, suicidare. Toți acești îndulcitori, la fel ca și zahărul, vor fi înlocuiți cu mierea de albine.
* alimentele care conțin cofeină, dioxid de carbon (sucuri și băuturi acidulate) - produc de asemenea o excitație psihică nefastă la copii. În schimb, sunt recomandate alimentele bogate în clorofilă, cum ar fi salata verde, spanacul, urzicile, broccoli, varza albă și cea roșie, pătrunjelul verde. Foarte utile sunt în alimentație și dulciurile, cum ar fi cele obținute cu miere de albine sau cu fructe uscate, fără adaos de zahăr. Suplimentele cu magneziu sau calciu organic sunt și ele de ajutor.
5. Rugăciunea
Vă va ajuta în primul rând pe dumneavoastră să duceți la capăt acest demers al "dezintoxicării" propriului copil. Cum? Dându-vă calm, răbdare, liniște sufletească și, mai ales, nădejde. Fără un suport emoțional puternic, cum ar fi cel al rugăciunii, de multe ori este dificil să rezistați la încercările la care vă supune un demers atât de complex, cum ar fi acela de a atinge profunzimea sufletului unui copil. Pentru a reuși să vă recâștigați copilul din ghearele unei asemenea dependențe, vă trebuie mai întâi înțelepciunea și tăria de caracter să înțelegeți unde ați greșit dumneavoastră, atunci când ați pierdut legătura și comunicarea de suflet cu el. Rugăciunea va fi făcută zilnic, într-o stare de reculegere și de absolută sinceritate, mai ales dimineața și seara. La rugăciunea de seară, nu uitați să îi mulțumiți lui Dumnezeu și să vă bucurați de fiecare progres, cât de mic, pe care copilul sau dvs. le-ați făcut. Nu este deloc lipsită de interes și rugăciunea făcută în grup cu mai multe persoane, care împărtășesc aceeași credință cu dvs. sau, de ce nu, care se confruntă cu aceleași probleme ca și dvs. În ultimii ani, în preajma bisericilor noastre s-au creat astfel de grupuri de rugăciune, care au o eficiență extraordinară. Afilierea la un asemenea grup sau chiar inițiativa de a crea un asemenea grup de rugăciune vă va ajuta, între altele, să vă depășiți anumite limite și să reușiți să comunicați pe un alt nivel de sinceritate și profunzime.
În ce privește obișnuirea copilului cu rugăciunea, ea se va face doar dacă și atunci când el vrea, un demers de o asemenea profunzime și importanță neputându-se face în niciun caz forțat. Luați-l, când el dorește, să se roage cu dvs. înainte de culcare. Nu-l puneți doar să învețe pe de rost textul unei rugăciuni, ci puneți-l să-și transforme propriile dorințe în rugăciuni simple, formate din cuvintele lui. Povestiți-i despre experiențele pozitive ale dvs. și ale altor persoane cu rugăciunea, ajutându-l astfel să o simtă. Pentru că rugăciunea nu este în primul rând rostire, ci simțire, în adâncul sufletului. Iar copiii au în mod special acest minunat dar, de a simți cu sufletul ceea ce fac.