PETRE PRISECARU - "A miza prea mult pe gazele de şist seamănă cu jocul riscant, la ruletă, dintr-un cazinou"

Cercetător principal la Institutul de Economie Mondială al Academiei Române

Perspectiva exploatării gazelor de şist (ne­con­ven­ţionale) i-a împărţit pe români în două ta­bere: unii sunt contra operării lor (şi sunt cata­lo­gaţi de tabăra adversă ca "susţinători ai intereselor Ru­siei”), ceilalţi sunt pentru operarea lor (şi sunt cata­lo­gaţi de tabăra adversă ca "susţinători ai intereselor SUA"). Însuşi primul ministru, Victor Ponta, era văzut până mai ieri ca un ecologist ce se opune contractelor cu Chevron, în timp ce astăzi are mai degrabă un dis­curs de petrolist, fiind de acord cu dezvoltarea proiec­telor de explorare/exploatare. O comisie de experţi din cadrul Academiei de studii economice a organizat re­cent la Bucureşti o audiere publică pe tema: "Explo­rarea şi exploatarea gazelor de şist în România - încotro?”, audiere organizată în cadrul proiectului "Ga­zele de şist - o nouă provocare”, dezvoltat de Aso­ciaţia Alma-Ro şi de Coaliţia pentru Mediu. Au luat parte 18 "martori” pro şi contra, iar principala conclu­zie a fost: "Acordurile petroliere de explorare-exploa­tare a gazelor de şist, aprobate pentru Chevron, sunt în afara Legii petrolului, deci sunt ilegale. În conse­cinţă, ele trebuie să fie de urgenţă anulate. În lipsa Strategiei Naţionale de dezvoltare şi fără definirea Interesului naţional, avizarea unei investiţii de tipul valorificării gazelor de şist este inoportună”. Doctorul în economie Petre Prisecaru, cercetător principal în cadrul Institutului de Economie Mondială al Acade­miei Române, cu o vechime în cercetare de 43 de ani, spe­cializat în energie, ne oferă, în cele ce urmează, argumente ştiinţifice imbatabile în favoarea renunţării la această aventură riscantă, a gazelor de şist.

"Primul Ministru român luase o măsură promiţătoare, dar şi-a schimbat atitudinea, sub influenţa lobby-ului firmelor americane implicate"

- Ce sunt gazele de şist şi care sunt rezervele esti­mate în SUA şi Europa?

- Definiţia generală a gazelor neconvenţionale, gaze de şist (shale gas), se referă la acele acumulări de ga­ze naturale care nu pot fi produse comercial prin tehnologii comune de explorare şi producţie şi care sunt cantonate în rezervoare cu permeabilităţi şi poro­zităţi reduse, ce nu permit curgerea decât prin aplicarea fracturărilor hidraulice şi săpării de sonde orizontale sau multilaterale. Explorarea şi exploatarea gazelor de şist a debutat la mijlocul anilor '90 în SUA, unde re­zervele sunt estimate la circa 24,4 trilioane metri cubi. Rezervele pentru Europa au fost estimate între 18-35 tri­lioane metri cubi, iar interesul exploatării lor urmă­reşte reducerea dependenţei de importul de gaz din Rusia. Reticenţa multor state vestice este legată însă de impactul ecologic ridicat al tehnologiei de extracţie - fracturarea hidraulică (fracking). Această tehnologie necesită cantităţi enorme de apă, milioane de litri la fie­care sondă, resursă deficitară în România. Teh­nologia provoacă probleme legate de evacuarea apei reziduale, care conţine circa 600 de substanţe chi­mice, dintre care multe dovedite cancerigene, de conta­mi­narea pânzei freatice, de producerea unor cutremure mici, de suprafaţă. În plus, Europa are o structură geo­logică mai puţin favorabilă, cu depozite la adâncimi mai mari; are o densitate mai mare a populaţiei, iar drepturile de exploatare aparţin statului. Nu există ex­perienţă şi capacitate de fracţionare comparabilă cu SUA, costurile sunt mai mari şi competitivitatea mai re­dusă, reglementările de mediu sunt mai severe. Pen­tru estul Europei, estimările au fost mult exagerate. Spre exemplu, Polonia ar avea rezerve de 350-750 mi­liarde metri cubi, conform unei estimări de acum un an, de 7-15 ori mai mici decât estimase anterior Ad­mi­nistraţia pentru Informaţii în Energie din SUA. Cu toa­te acestea, Polonia ar avea rezerve de 10 ori mai mari decât România. Exagerarea estimărilor, inclusiv de către Departamentul de Energie al SUA, se datorează faptului că firmele implicate sunt cotate la bursă, dar şi din cauză că metodologiile folosite sunt incorecte. Deja este cunoscut că rezultatele explorărilor din Polonia au fost extrem de dezamăgitoare, situaţia putându-se re­pe­ta şi în România.

- Care sunt ţările unde s-a interzis explo­ra­rea/ exploatarea gazului de şist?

- Metoda fracţionării hidraulice a fost interzisă în Franţa, Irlanda şi Bulgaria, dar există opoziţie şi în Ger­mania şi Marea Britanie. Primul ministru român lu­­ase o măsură promiţătoare, mă refer la acel mora­to­riu din vara anului trecut, dar şi-a schimbat atitudinea, sub influenţa lobby-ului firmelor americane implicate, care se face şi prin politicieni; în fond, lobby-ul este un trafic de influenţă oficializat. După părerea mea, Ro­mânia, care se află deocamdată în faza de explorare, ar trebui să mai aştepte, deoarece se conturează dez­vol­tarea unor noi tehnologii, mai performante şi mai puţin poluante. Potrivit companiei Exxon/Mobil, frac­turarea curată, fără utilizarea de produse chimice, ar pu­tea fi disponibilă, la scară comercială, în circa doi ani (2014). Noile metode permit, pe de o parte, o con­cen­trare mai bună a presiunii fluidului de foraj, iar, pe de altă parte, o reducere semnificativă a consumului de apă. În plus, se află în curs de testare numeroase al­te metode de extracţie, care nu necesită substanţe chi­mice sau biocide, ci substanţe acceptabile din punct de vedere biologic. Pe fond, aprobarea pentru foraje, acor­­­dată recent de guvern, nu înseamnă mare lucru. În­­grijorător este că guvernele trecute, care au perfectat contractele cu Chevron, au ales concesiunea, în locul împărţirii producţiei, care ar fi fost mai profitabilă pentru stat. Legea concesiunilor trebuie modificată, nivelul acestora este deocamdată simbolic; statul pier­de enorm şi, dacă nu mă înşel, are mare nevoie de bani (măcar pentru construirea de autostrăzi).

"În România, în special în zona Vasluiului, nu avem apa necesară exploatării pe scară largă a gazelor de şist"

- Numiţi, vă rog, câteva dintre consecinţele ex­ploatării gazelor de şist asupra mediului.

- Exploatarea gazelor de şist este mult mai po­lu­antă decât cea a gazului natural şi cu consecinţe extrem de negative. Emisiile de CO2 în atmosferă, cu mare impact asupra încălzirii globale, sunt cu peste 20% mai mari decât la exploatarea cărbunelui. În SUA s-a de­monstrat, cu măsurători de la sol şi din avion, că scă­pă­rile de gaz în atmosferă sunt în jur de 9% din tot ga­zul exploatat, faţă de 2,5%, cât estimase Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA). Pe de altă parte, în Ro­mâ­nia, în special în zona Vasluiului, la "polul sece­tei”, unde Consiliul Judeţean a dat deja undă verde fora­jelor, nu avem apa necesară exploatării pe scară largă a gazelor de şist; cu tehnologia depăşită a frac­tu­rării hidraulice propusă de Chevron, scoatem din cir­cuitul agricol şi turistic suprafeţe mari, poluarea este ex­trem de ridicată, iar pericolul cutremurelor de supra­faţă nu este de neglijat. În fine, mă întreb de unde va lua apă firma Chevron şi în celelalte perimetre con­ce­sionate? La exploatările propuse în Dobrogea, nu poa­te folosi apa de mare, ar trebui desalinizată şi nu ren­tează. Până la urmă, Dobrogea are deja o centrală nucleară şi o gră­madă de generatoare eoliene! Îi mai lipseşte ex­ploa­tarea gazului de şist şi putem spune adio turis­mu­lui pe litoral!

- Se spune că intrarea României în "Clubul Ga­zelor de Şist” ar poziţiona ţara noastră pe o axă a ţă­rilor independente energetic. Ca specialist în energie, ce recomandare faceţi guvernului?

- Nu recomand intrarea României în aşa-zisul "Club al Gazelor de Şist"; recomand un accent deo­sebit pe energiile verzi, iar în locul gazului de şist pro­pun acordarea unei atenţii mari biogazului şi culturilor energetice (2-3 milioane de hectare depreciate şi nefolosite pot fi destinate acestui scop). A miza prea mult pe gazele de şist aduce cu jocul riscant, la ruletă, dintr-un cazinou. Ar trebui să fim mai realişti şi să valorificăm potenţialul de resurse regenerabile şi, dacă se va putea, să terminăm investiţia de la Cernavodă. Gaz natural se va putea importa în cantităţi mari, în vii­torul mai îndepărtat, din Iran şi Irak, unde există rezerve imense, dar contextul geopolitic actual nu este unul favorabil. Şi "Nabucco” rămâne un proiect de importanţă redusă pentru noi. Pe de altă parte, nu ex­clud nici importul din Rusia, dar la preţuri rezonabile şi nu umflate la maximum, ca în prezent.

"Atitudinea Comisiei Europene, care vrea să ne bage pe gât, cu orice preţ, aşa-numita «liberalizare a preţurilor» la gaz şi electricitate, este condamnabilă"

- De ce nu se concentrează guvernul pe rezervele de gaz natural din Marea Neagră, lăsând gazul de şist pentru mai târziu?

- După opinia mea, rezervele de gaz natural din Marea Neagră sunt şi ele umflate, pentru ca firmele implicate să-şi vândă acţiunile bine la burse, deci să obţină profituri mai mari; nu ştiu ce mari avantaje are statul nostru din concesiunile acestea. Dacă preţurile de livrare vor fi aliniate la cele de import, atunci nu văd nici un avantaj. Condamnabilă este atitudinea Comi­siei Europene, care vrea să ne bage pe gât, cu orice preţ, aşa-numita "liberalizare a pieţei şi preţurilor” la gaz şi electricitate, care înseamnă numai majorarea aberantă a preţurilor în beneficiul producătorilor şi distribuitorilor (OMV, Gaz de France, EON). Impactul pe consumatorii casnici şi pe cei industriali va fi ex­trem de negativ. Comisia Europeană vrea să ne aliniem preţurile interne ale gazului la cele de import din Rusia, exagerat de mari, pe care le consideră reprezentative. Aberant. Nu există preţuri reprezentative la gazul na­tural, ca la ţiţei, există o multitudine de contracte cu o mulţime de preţuri. Se pare că lobby-ul distribuitorilor de gaz din România făcut la Bruxelles dă rezultate, sub lozinca profitul înainte de toate (nu contează că nu au investit nimic pentru modernizarea reţelei de distri­buţie).

- Într-o fotografie NASA, luată din spaţiu, mii de facle aprinse indică enormele concentrări de sonde de gaze de şist din SUA. Asta ne aşteaptă şi pe noi?

- Arderea la faclă este foarte poluantă; în tot Orien­tul Mijlociu, în loc să recupereze gazul de sondă (petro­lier), care este de regulă butan sau propan, şi nu metan ex­trem de poluant, ca în situaţia gazului natural, com­paniile petroliere preferă să-l ardă în atmosferă. Am văzut treaba asta şi la noi, în zona Moineşti şi chiar la rafinării. Procedeul este caracteristic şi gazelor de şist. Spre exemplu, în Dakota de Nord, volumul ga­zelor ar­se la faclă a sporit cu 50% în 2012, iar în Texas, nu­mă­rul permiselor de ardere s-a mărit de peste 6 ori în doi ani. Volumul de gaze arse la faclă s-a triplat în SUA în ultimii 5 ani, contribuţia acestora la încălzirea glo­bală fiind semnificativă, dar totuşi, SUA sunt doar pe locul 5 în lume la aceste arderi, după Rusia, Nigeria, Iran şi Irak. Arderea la faclă are la bază o motivaţie strict eco­nomică, considerentele ecologice fiind complet igno­rate. Evident că procedeul este poluant, afectează cali­ta­tea aerului şi accentuează efectul de seră. În cazul Ro­mâniei, nu contează dacă faclele se vor vedea din sa­telit sau nu, contează că vom contribui şi noi la agra­varea efectului de seră, cu consecinţele sale devasta­toare pe plan climatic.

- În fine, ar trebui să ne întrebăm cu glas tare, să ne audă şi guvernanţii: merită să plătim orice preţ pentru dezvoltare?

- Nu merită să plătim orice preţ pentru dezvoltare, pentru locuri de muncă şi independenţă energetică. Ul­ti­mul concept este o poveste frumoasă, îl bântuia pe Cea­uşescu şi văd că-i chinuie şi pe unii politicieni ro­mâni; de fapt, nici SUA şi nici UE nu pot deveni inde­pen­dente pe plan energetic. Chiar şi conceptul solida­rităţii între statele membre UE a rămas o vorbă goală în domeniul energiei; fiecare se descurcă cum poate, iar România se descurcă cel mai rău în raporturile cu Ru­sia. Poate este cazul să fim mai pragmatici, mai realişti şi mai diplomaţi în raporturile cu Rusia, dar şi cu China şi alte state din afara UE.