A trecut ceva timp de când tot încerc să-mi fac curaj să vă scriu. Pentru că vreau să închei acest capitol din viața mea și acesta va trebui să fie punctul final. Și poate că mi-e greu să-l pun, dar trebuie.
Sunt îndrăgostită! Din păcate, însă, aceasta nu este o dragoste binecuvântată. E mai degrabă un blestem. Sunt îndrăgostită de un bărbat care ar putea să-mi fie copil. Am exact vârsta mamei lui. Stați, nu aruncați încă piatra, o veți putea face mai târziu. Îmi vine să mă lipesc de un perete, să mă scurg pe lângă el și să dispar, să nu mi se mai facă gol în stomac. Să dispar, pur și simplu, și odată cu mine să dispară toate simțămintele astea... care dor... dor... dor!
Și cel mai greu este că nu pot să spun nimănui și cu atât mai puțin lui. Cui să-i spun? Prietenelor mele? I-am spus uneia și mi-a spus că e o situație penibilă și că trebuie să-mi văd de treabă. Sunt de acord, dar învățați-mă cum. Cum? Am spus, deja, că percep această dragoste ca pe o pedeapsă, ca un blestem și nu știu ce să fac să depășesc momentul. Momentul care durează de mai bine de un an. Să mă spovedesc unui preot? Cum să-i spun unui bărbat povestea asta, fie el și preot? E ca și când aș vorbi cu tatăl meu sau cu șeful meu sau cu copiii mei. Cum i-aș mai putea privi în ochi pe copiii mei dacă ar afla ce se întâmplă cu mine?
Așa că vă scriu dvs., unde am citit povești similare, unde se găsesc oameni cu frica lui Dumnezeu, înțelepți, înțelegători, pricepuți, toleranți. Dar nu la înțelegere fac apel, ci la un sfat: învățați-mă ce să fac!
Suntem colegi de birou, îl văd zilnic, mă îmbăt de prezența lui, a devenit pentru mine o obsesie. Mă rog în fiecare seară și-l întreb pe Dumnezeu de ce mă încearcă cu o astfel de dragoste, de ce nu mi-a scos în cale un bărbat potrivit care să-mi alimenteze afecțiunea pentru toată viața, să nu-mi lase spații de așteptare pentru altcineva. Oare tuturor femeilor li se întâmplă la fel spre jumătatea vieții? Le e dor de sentimente adevărate și mari iubiri? Ce să fac? Ajutați-mă!
Veți vrea probabil să știți niște amănunte despre mine. Nu mi se par importante în context, am să vi le spun totuși: sunt divorțată de câțiva ani, nu am mai avut nici o relație de atunci, fostul meu soț a fost singurul meu bărbat, sunt o persoană educată, foarte activă, rațională, apreciată în familie, la serviciu, în societate. Oameni buni, sunt în pragul unor gesturi necugetate!
Gata, acum puteți arunca pietrele! O să mă ridic, o să mă scutur, o să-mi spăl rănile și-o să merg mai departe!
VANDA