Mă numesc Brujan P. Gh., învăţător pensionar, gradul didactic I, domiciliat în localitatea Motru, judeţul Gorj. Încă de la început vă doresc în noul an "La mulţi ani", sănătate, noroc şi tot ce vă doriţi. Noi suntem mulţumiţi că existaţi, că ajutaţi oamenii nevoiaşi în limita posibilităţilor şi, în general, ajutaţi pe toată lumea care vă citeşte, în special cu tratamente naturiste care sunt de un real folos. Vă trimit şi eu mai multe reţete pe care le-am experimentat zeci de ani, am tratat multe persoane cu ajutorul lor.
Varicele se tratează cu argilă
Pentru un asemenea tratament este nevoie de o pungă de argilă medicală, care se găseşte la Plafar sau farmacii. Argila se varsă într-un vas cu gura largă şi se acoperă cu o cantitate de apă în aşa fel încât, după ce este amestecată, să se obţină o pastă omogenă. Această pastă se pune pe regiunea afectată de varice. Stratul de argilă trebuie să nu depăşească 1,5 cm grosime, să acopere bine regiunea, iar piciorul în acest loc se bandajează cu o faşă de pânză. Cataplasma de argilă pentru varice se lasă o oră pe gambă, apoi se spală, aplicând o altă cataplasmă peste câteva ore. Dacă apare senzaţia de frig sau de durere, se va îndepărta imediat. De asemenea, dacă argila se usucă, trebuie aplicată rapid altă cataplasmă, iar rămăşiţele uscate se vor curăţa cu apă călduţă.
E important de reţinut că, pentru a potenţa efectul argilei, este indicat şi un tratament dezintoxicant, care să conţină suc de lămâie şi o alimentaţie bogată în fructe şi legume. În altă ordine de idei, e bine de ştiut că în stadiul iniţial al curei se poate manifesta o aparentă agravare a afecţiunii, care nu trebuie însă să sperie.
Reţetă pentru negi
Era în vara anului 1954, când mai aveam o lună până terminam Şcoala Pedagogică din Turnu Severin, deci luam diploma de învăţător. Eram distrus, pentru că de la un coleg de bancă mă infectasem cu negi la degetul mare şi arătător la mâna dreaptă. Oricât aş fi ascuns cele două degete să nu fie observate de elevi era imposibil, pentru că atunci când scriam cu creta la tablă se observa. Erau mulţi şi mari. Parcă-i văd şi acum. Mă tratasem la policlinică, timp de trei săptămâni, dar în zadar. Am întrebat nişte colegi care locuiau în Turnu Severin dacă ştiu pe cineva care se ocupă cu tratamente naturiste şi aşa am aflat de o femeie în vârstă de 93 ani, care mi-a dat un tratament şi m-a vindecat într-o săptămână.
Mai întâi, mi-a spus să aduc o lamă nouă, am dezinfectat-o cu alcool sanitar şi am tăiat din negi atât cât s-a putut. Apoi mi-a dat un beţişor la capătul căruia a pus vată medicinală (l-a înfăşurat) şi am mers aproape de casă, pe un teren viran (locuia la marginea oraşului). L-a introdus la subţioara unei frunze de la un scaiete (unde era apă din rouă), care face ca fructe nişte capsule mai mari decât castanele, care au ghimpi (i se mai spune şi laur), dimineaţa când este rouă, şi am dat cu ea peste negi. Nu simţi nici o durere. Dădeam zilnic, de 2-3 ori pe zi, şi după 6-7 zile, nu a mai rămas nici urmă de negi. Pe la şcolile pe unde am umblat, am tratat mulţi elevi care aveau negi. Am tratat şi alte persoane. Consider că nu există alt leac mai bun şi mai ieftin: rouă de pe scaieţi.
Alte metode naturiste pentru tratarea negilor
Propolis
Se tamponează negii şi porţiunea din jurul lor cu tinctură de propolis, apoi se aplică un plasture pentru a fixa în felul acesta tifonul înmuiat în soluţie alcoolică de propolis (20%). o Se aplică comprese cu flori de gălbenele, mai multe zile la rând, de seara până dimineaţa, pe zona unde au apărut negii. Se consumă, de asemenea, şi infuzie din flori de gălbenele: 10 g flori la 100 ml apă clocotită.Rostopască
După ce s-au tăiat negii cu lama, cât se poate de mult, s-au dezinfectat şi s-au frecat cu piatră ponce, este bine să se tamponeze de 5-6 ori pe zi locul bolnav cu suc de rostopască. Mai bun este sucul din rădăcină de rostopască, este mai eficient. Cu sucul de rostopască se poate trata tot timpul anului, inclusiv iarna, pentru că planta este tot timpul verde, chiar şi sub zăpadă.Usturoi
După ce se curăţă cât se poate de bine negii cu lama dezinfectată şi nouă şi cu piatra ponce, se folosesc cataplasme cu usturoi ras, de seara până dimineaţa.Ulei de ricin
După ce se curăţă negii bine cu o lamă nouă şi cu piatră ponce, se tamponează uşor negii dimineaţa şi seara cu ulei de ricin.Aceste reţete le-am aflat de la bătrânii din comunele unde am funcţionat ca învăţător şi director de şcoală de centru (clasele I-VIII).
Leacuri pentru bube
Iată reţeta: Se ia o mână de boabe de fasole colorate ("nemţească", cum spunea ea), adică de la fasole cu arac, se prăjesc bine, ca şi cafeaua, aproape se ard, şi se pisează. Apoi se adaugă funingine de la coşul sobelor de la ţară sau oraş, care se încălzesc cu lemne, în cantităţi egale (adică tot o mână) şi se amestecă cu unt proaspăt de la vaci, oi sau capre, nu din comerţ, până se omogenizează şi se face ca o alifie. După acelaşi procedeu, adică după ce se face baie şi se rup bubele, se dă cu această alifie din două în două zile. Fetiţa s-a vindecat complet, fără să rămână urmă sau semne. Martor este tot satul, care s-a minunat de această vindecare miraculoasă, iar cu această reţetă s-au mai vindecat şi alte feluri de bube. Eu însumi, în calitate de învăţător (având o vechime de 43 ani şi şase luni, m-am pensionat în anul1997) am tratat mulţi elevi care aveau bube, în special la gură. Nu cred că există altă reţetă mai bună. Această reţetă am spus-o la cercurile noastre pedagogice şi consfătuirile cadrelor didactice anuale, care se ţineau la începutul lunii septembrie, pentru a afla învăţătorii şi educatoarele, ca să trateze eventualele cazuri de îmbolnăviri. De la cadrele didactice mai în vârstă şi de la bătrânii satelor pe unde am funcţionat, am aflat şi alte reţete pe care le-am experimentat de-a lungul anilor, unele pentru prevenire la copii şi adulţi. Iată câteva:
Alte leacuri pentru bube
Bube la copii mici
Ca să aperi copilul de bube, se pune în scăldătoare turiţă sau lipicioasă (Galium aparine), iarbă de şoaldină (Sedum acre), sclipeţi (Potentilla erecta), rădăcini de cerenţel (Geum Urbanum) ori vătămătoare (Anthyllis Vulnearia).
Zgrăbuţele (bube mici pe faţă) se spală, apoi se leagă cu frunze de orbalţ (Actaea Spicata) spălate şi apoi fierte în lapte.
Bubele de pe faţă la copii se ung cu smântână dulce ori cu spumă de pe laptele abia muls şi încă nefiert.
Eczemele de pe faţă se spală dimineaţa şi seara cu zer rămas de la făcutul brânzei proaspete de vaci, apoi se ung cu caimac de lapte fiert.
Bubele de pe trup se spală de câteva ori pe zi cu fiertură de frunze de nuc şi de coada-calului.
Pentru bube dulci mai poţi lua 10 crenguţe de măr, le fărâmi şi le striveşti, după care le fierbi. Cu zeama aceea e bine să te ştergi cât mai des pe piele, fără a freca, după care să atingi buzele cu tinctură de nuc.
Pentru orice fel de bubă e bine să faci fiertură de pătrunjel, însă mai tare este cea din rădăcină, în care să pui şi frunze de brei de câmp ori de pădure (Mercurialis annua). Frunzele de brei şi de pătrunjel fierte în lapte alină durerea şi la afte, trânji şi orice umflătură. Când sparge buba, să iei atunci frunze de calomfir şi să le speli bine. Apoi le striveşti şi le pui deasupra să se închidă rana şi să nu se infecteze iar.
Primăvara, devreme, când alunul îşi lungeşte mâţişorii, se adună pentru a fi folosiţi la ceaiuri contra răcelii, la stricarea stomacului şi la curăţarea corpului de otrăvuri. Ceaiul se face opărind 1 lingură de mâţişori cu o cană de apă clocotită. Vasul se acoperă pentru 10 minute. Este bine să folosim două căni pe zi. Primăvara, când corpul este încărcat de hrana grea de peste iarnă, fac minuni, mai ales la copii şi bătrâni.
Mă opresc aici cu reţetele şi sper că veţi publica majoritatea lor. Vă mulţumesc anticipat,
GHEORGHE BRUJAN - Motru, jud. Gorj