Aceste cure ne curăţă organismul de substanţe ce dăunează sănătăţii şi efectul lor benefic nu se lasă aşteptat.
Cura cu pătrunjel şi zer
Tăiaţi mărunt un pumn de pătrunjel verde, inclusiv codiţele, şi puneţi-l într-un vas, cu 1/2 l de apă rece. Lăsaţi-l, apoi, să fiarbă circa trei minute şi adăugaţi - în ultimul minut - o linguriţă rasă de splinuţă şi una de coada-calului - ambele uscate. Luaţi, apoi, vasul de pe foc şi lăsaţi plantele să se infuzeze - cu capac - aproximativ 10 minute. Strecuraţi ceaiul şi beţi-l pe tot parcursul zilei, îndulcit cu miere sau neîndulcit.
Pentru a-i spori eficienţa, se adaugă la ceaiul de plante între 0,5-1 l de zer în fiecare zi. Dacă nu suportaţi zerul sau dacă vă provoacă diaree, renunţaţi la el. Cura aceasta curăţă întregul organism şi ajută organele să funcţioneze mai bine. Ideal este să se ţină de două ori pe an.
Atenţie: Cura nu li se recomandă bolnavilor de nefrită, femeilor gravide şi celor care alăptează.
Cură de primăvară cu păpădie
Această cură ar trebui ţinută între începutul şi mijlocul lunii martie. Culegeţi în fiecare zi un pumn de păpădie proaspătă (frunze lungi de 6-8 cm), spălaţi-o bine şi turnaţi peste ea un sos de salată la alegere. După o oră, păpădia s-a pătruns suficient şi poate fi mâncată încet. Dar atenţie: salata de păpădie trebuie consumată cu circa un sfert de oră înaintea mesei de prânz. Cura durează 4 săptămâni şi este excelentă pentru sânge şi pentru organele digestive. În plus, reface mobilitatea încheieturilor.
Atenţie: Culegeţi păpădia doar din locuri curate, nu de pe marginea şoselelor sau din zonele frecventate de câini.
INIMA
Nu uitaţi nici un moment că inima are nevoie de oxigen. Ieşiţi - în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară - în grădină sau pe balcon (sau staţi în faţa ferestrei deschise) şi respiraţi, adânc, de cel puţin 10 ori (până ce aerul nici nu mai pătrunde şi nici nu mai iese din plămâni).
Bătăi neregulate
Dacă simţiţi, seara, că inima vi se "poticneşte", că nu mai bate regulat şi intraţi în panică, se recomandă următorul remediu: puneţi într-un castron apă caldă cu puţin oţet (indiferent de care), înmuiaţi un prosop, stoarceţi-l, aplicaţi-l pe inimă, până sus la claviculă, şi acoperiţi-l cu un alt prosop uscat (de frotir). Şi ţineţi la-ndemână nişte rachiu de izmuşoară, pe care-l puteţi folosi, atât extern cât şi intern, în această fază de spaimă. Linişteşte.
Dar, dacă aveţi probleme reale cu inima, trebuie să consultaţi urgent un medic.
Păducel
Se recomandă tuturor celor trecuţi de 45 de ani să ia - pentru inimă - picături de extract de păducel. 25 de picături administrate după micul dejun ajută inima pe tot parcursul zilei.
Alternativ, se poate bea o ceaşcă de ceai de păducel, care nu are, însă, acelaşi efect puternic.
Senzaţia de prea plin
Senzaţia de prea plin poate avea efecte negative asupra inimii. Este foarte important să mestecaţi bine fiecare îmbucătură, pentru a evita aceste probleme.
Dacă, totuşi, aceasta se instalează, executaţi următorul exerciţiu: ridicaţi braţele deasupra capului şi balansaţi-vă când spre stânga, când spre dreapta. După care, de regulă, eructaţi (râgâiţi).
Un sfat: Odată cu înaintarea în vârstă, dormiţi cu trunchiul ceva mai ridicat. Nu doar cu capul, ci cu toată zona inimii. De asemenea, e important să nu mai mâncaţi nimic după ora 18 (există, fireşte, şi excepţii). Organismul intră în faza de odihnă şi digestia stagnează. Iar mâncarea "împovărează" mai cu seamă inima.
FICATUL ŞI FIEREA
Înainte de a rupe plantele, cereţi-le binecuvântarea şi, pe urmă, mulţumiţi-le. Şi transferaţi asupra lor toată puterea dvs. pozitivă, chiar în timp ce le culegeţi.
Bolile hepatice sunt, din păcate, greu de depistat şi, de aceea, ficatul trebuie ajutat preventiv cu diverse remedii. Se recomandă muştarul, roşiile şi mierea de păpădie, dar şi brânza de vaci, amestecată cu leurdă şi pătlagină. Pentru detoxifierea ficatului, beţi, în mod regulat, zer şi reduceţi consumul de alcool. Foarte bune pentru ficat sunt, de asemenea, produsele pe bază de armurariu şi ceaiul de pedicuţă (se găsesc la Plafar).
Ficatul
Fierea
Pentru fiere, se recomandă introducerea în alimentaţia zilnică a substanţelor amare, de pildă andivele, frunzele de păpădie sau rucola. De asemenea, consumaţi din când în când alimente care conţin uleiuri şi grăsimi. Dacă alimentaţia dvs. este prea săracă în grăsimi (pe durată mai lungă), fierea nu mai are ce face, iar un organ insuficient "antrenat" degenerează, adică îşi reduce activitatea.
Un sfat: Consultaţi un medic de îndată ce vă simţiţi ficatul umflat sau constataţi o uşoară îngălbenire a ochilor.
STOMACUL ŞI INTESTINUL
Absolut tot ce "acumulăm" trece prin stomac şi nu e vorba doar de mâncare şi de băutură, ci şi de stres, de încordare, de nemulţumiri şi de prea puţin somn.
Aţi observat, vreodată, cât de sensibilă şi de fină este mucoasa stomacală? Şi cât de dur ne purtăm uneori cu propriul nostru stomac?
Activitatea cea mai puţin intensă a stomacului are loc între orele 19-21 şi de aceea ar fi bine ca în acest interval de timp să nu mâncaţi nimic şi să renunţaţi la alimentele "grele" cu puţin înainte şi după aceste ore. Mestecaţi fiecare îmbucătură de cel puţin 25 de ori şi aveţi grijă ca mâncarea să ajungă în stomac, îmbibată cu salivă. Stomacul vă va fi recunoscător. Iar dacă aveţi proteze dentare, trebuie şi mai multă grijă în privinţa mestecatului, pentru că altfel mâncarea este înghiţită direct şi stomacul este supus la o muncă ce nu intră în atribuţiile lui.
Nu mâncaţi în faţa televizorului, fiindcă uitaţi să mestecaţi şi îngurgitaţi o cantitate prea mare de mâncare. De altfel, este bine să ştiţi că mâncatul este un proces important, principal, nu ceva secundar. Atenţie şi la administrarea medicamentelor, care pot afecta stomacul, fapt care are drept consecinţă arsurile, senzaţia de apăsare sau durerile. Nu aşteptaţi prea mult, ci oferiţi-i urgent ajutor propriului dvs. stomac.
Iată câteva recomandări:
Suc de cartofi, băut dimineaţa, pe stomacul gol. Radeţi un cartof crud, stoarceţi zeama şi amestecaţi-o - doar din când în când - cu ceai de salvie.
Ceai împotriva constipaţiei
Ingrediente: frunze de salvie, seminţe de chimen, seminţe de anason, frunze de zmeur.Amestecaţi frunzele uscate şi seminţele în părţi egale, adăugaţi 1/4 l de apă clocotită, lăsaţi-le să fiarbă puţin şi, apoi, să se infuzeze, cu capac, circa 10 minute.
Recomandare: Şi ceaiul din frunze uscate de frasin ajută la combaterea diareei şi este eficient, de asemenea, împotriva celulitei şi a îmbătrânirii. În plus, este deshidratant, previne apariţia gutei şi a reumatismului şi ameliorează respiraţia.
Nu beţi ceai de muşeţel.
Cafeaua de ghindă (prăjită) este bună pentru stomac.
Nu mâncaţi seara prea târziu, pentru ca stomacul să se poată reface pe deplin.
Ceaiuri eficiente pentru stomac sunt: cel de sclipeţi, cel de coajă de gutuie şi cel de salvie.
Un sfat: Fiţi atenţi la mirosul urât al gurii (halitoză), care provine, de obicei, de la stomac. Când s-a vindecat stomacul, dispare - de regulă - şi el.Pentru bărbaţi
Adenomul de prostată este una dintre bolile care le creează probleme bărbaţilor mai vârstnici. Cel mai cunoscut remediu împotriva lui sunt seminţele de dovleac. Acestea se consumă fie prăjite, fie neprăjite, presărate peste mâncărurile cu legume şi peste salate, şi nu cu zgârcenie, ci din belşug.
Ceai pentru prostată
Ingrediente: coada-calului (uscată).
Se pune o lingură rasă de plantă într-un sfert de litru de apă clocotită, se lasă puţin să fiarbă, se infuzează circa 10 minute şi se strecoară. Ceaiul se bea zilnic, în cure de 4 săptămâni, dar nu tot deodată, ci câte puţin pe tot parcursul zilei.