Există oameni care își fac din profesie o pasiune și un mod de viață. Profesioniști care continuă să lucreze și mult după ce au ieșit la pensie, căci pasiunea, nu-i așa?, nu e pensionabilă. D-l Dumitru Hîncu, istoric literar, editor, eseist și traducător, are 90 de ani și își petrece timpul în biblioteci și arhive, cercetând cu neobosită curiozitate și răbdare fonduri de documente, manuscrise, colecții de publicații vechi, dosare neatinse de decenii. Erudit cu o memorie de invidiat, ce-i asigură background-ul cultural pentru ineditele salvate de el din uitare, d-l Hîncu are și un mod foarte atractiv de a le prezenta, refăcând contextul, agrementat când e cazul cu excursuri memorialistice, cu umor fin, cu reconstituiri de epocă ce nu ocolesc senzaționalul. Astfel încât volumele în care își adună descoperirile sunt lecturi interesante nu doar pentru specialiști. Exploratorul de arhive își mărturisește secretul inepuizabilei energii care-l face să zăbovească și acum aproape zilnic la Biblioteca Academiei, la Arhivele Naționale și la cele ale Ministerului de Externe: "Cercetarea în vederea cunoașterii unui adevăr e mai totdeauna o aventură (...) Căci, deseori, intervine imprevizibilul care, de pe o pistă dinainte stabilită, te împinge pe cărări lăturalnice ce se dovedesc, însă, la fel de ispititoare și te îndeamnă să zăbovești". Mai mult, când a avut ocazia să călătorească, ținta lui erau bibliotecile occidentale, în care căuta urme românești, iar acum nu ezită să apeleze la amabilitatea unor terți pentru a-i verifica fire detectivistice legate de aspecte ale istoriei și culturii noastre. În cel mai recent volum al lui, d-l Dumitru Hîncu ne împărtășește alte aventuri printre vechi hârtii, soldate cu revelații. Iată de exemplu un episod dramatic de la 1897. Citind jurnalul inedit, de sute de pagini, redactat în franceză de o doamnă din aristocrația românească, Zoe Șuțu, cercetătorul alege și traduce pentru noi pasaje cu parfum de epocă, oprindu-se la o chestiune de onoare. Zoe era fiica unui mare moșier și senator conservator, măritată la 18 ani cu Georges Em. Lahovary, iar după moartea acestuia într-un duel cu săbii, recăsătorită cu Alexandru Șuțu. Din jurnalul ei, putem afla cum și-a pierdut primul soț, director și proprietar al ziarului "L'Indépendance Roumaine", provocat la duel de Nicolae Filipescu, proprietarul ziarului "Epoca", ce voia să-și "repereze" astfel onoarea atinsă de un articol al lui G. Em. Lahovary. D-l Hîncu adaugă însemnărilor soției comentariile tragicului eveniment din ziarele timpului, reconstituind în amănunt, scenă cu scenă, filmul duelului de acum 116 ani. Imprevizibilul din arhive îi rezervă cercetătorului multe descoperiri pasionante: amintirile lui Alexandru Alimăneșteanu (1874-1946), economist și politician liberal, din perioada studiilor la Berlin alături de alți tineri români, organizați într-o societate în care se țineau conferințe, dar nu se ocoleau (dimpotrivă) distracțiile; impresiile americane din 1918 ale dr. Constantin Angelescu, ministru plenipotențiar în SUA; evocarea extraordinară pe care o face Ion Pillat unchiului său I.C. Brătianu, nu doar ca om politic de mare anvergură, ci și ca sensibilitate artistică și creativitate ("el a considerat politica nu ca o știință, ci ca o artă"). Și multe altele - toate bine puse în valoare. Un loc special în volum îl ocupă relațiile conflictuale din viața literară (se pare că între scriitori și artiști în general - personalități accentuate - armonia nu e posibilă), cu anecdote amuzante și schimburi spirituale de replici, dar și cu oportunisme, lichelisme, excese bahice, înfruntări contondente. Pe unii dintre protagoniștii istoriilor de culise literare d-l Hîncu i-a cunoscut și îi evocă și din propriile amintiri - Victor Eftimiu, Păstorel Teodoreanu, Ion Vinea, Miron Radu Paraschivescu, Cezar Petrescu ș.a. - atunci când descoperă în arhive elemente necunoscute din existența lor. Pe alții îi recuperează din neagră uitare (precum prozatorul și jurnalistul Mircea Damian) și îi pune, dacă nu sub reflectorul cel puțin sub lanterna unui meritat interes. Timpurile și oamenii cărora le dă o nouă viață pasiunea de cercetător a d-lui Dumitru Hîncu ne îmbogățesc în mod cât se poate de plăcut cunoștințele.