Mi-a atras atenţia în mod deosebit emisiunea "Mari Români: Mihai Eminescu", realizată de Camelia Robe, coordonată de Ruxandra Ţuchel şi interpretată de Andrei Gheorghe. Mărturisesc că, de-a lungul timpului, n-am avut o simpatie prea mare pentru domnul Gheorghe. Ca urmare, mă aşteptam ca şi de această dată să nu zăbovesc prea mult înainte de a uza de dreptul la telecomandă. Din fericire, n-a fost cazul. Pentru că aşa cum a vorbit Gheorghe despre Eminescu l-ar scoate din apatie şi pe ultimul bucher dintr-a noua... Utilizându-şi toate atu-urile actoriceşti, toată iubirea de care e capabil, şi mobilizând toată revolta intelectuală a posterităţii genialului poet, realizatorul TV s-a întrecut pe sine. A recitat din marile poeme, a citit din articolele politice, a citat mărturii ale timpului şi a condamnat cu voce înaltă, în stilul caracteristic, contemporaneitatea lui Eminescu, laşitatea şi obtuzitatea liberalilor şi conservatorilor, micimea unor figuri aparent ilustre, tragicul destin al "albatrosului" de la Ipoteşti, care ajunsese în dizgraţia epocii corupte şi venale. Desigur, Andrei Gheorghe n-a putut aduce noutăţi despre viaţa lui Eminescu; în schimb, ne-a propus un spectacol... didactic, pe care să-l înţeleagă şi repetenţii clasei, un model demn de urmat de către orice profesor de liceu care se respectă. "Nu bolile lui Eminescu contează", spune, printre altele, A.G., "mai degrabă contează bolile neamului său. Ce contează e să-i citim opera poetică, publicistică, narativă... s-o citim, s-o citim, s-o citim cu adevărat!". Amintind că fiecare oraş din România are o stradă "Mihai Eminescu", Andrei Gheorghe ajunge să descrie astfel respectiva stradă din Bucureşti: "Blocuri din secolele al XVIII-lea, al XIX-lea, dar şi case noi cu buget mare, tronsoane de termopane, calcane vechi care de-abia aşteaptă buldozerul, opulenţă şi kitsch, păduchi şi strălucire. Iar pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus «Strada Mihai Eminescu»". Comentariul articolelor din ziarul Timpul, în legătură directă cu fauna politică de astăzi, este admirabil: "Astăzi, să-ţi iubeşti ţara e atât de provincial... intelectualul subţire nu mai frecventează patriotismul, elitele ciugulesc engleza cu ifosele cu care, în vremea lui Eminescu, până şi subretele vorbeau franţuzeşte. Şi atunci, ce ne mai trebuie nouă un român dedicat cu patimă limbii sale şi ţării sale?! Ce ne mai trebuie un om dedicat unor cauze expirate?! Ce nevoie mai avem de Eminescu?". Amărăciunea dureroasă a omului de televiziune convinge, răscoleşte, pune pe gânduri. Actor de talent, Andrei Gheorghe duce, în rol de garcon, tava cu cafele celor trei domni de la Capşa... "Poftiţi, domnule Slavici; poftiţi, domnule Caragiale; iată cafeaua dumneavoastră, domnule Eminescu...". Alcătuită din flesh-uri inspirate, cu accent pe tragedia finală a marelui poet, trădat de cei mai apropiaţi prieteni, emisiunea de la TVR1 ar trebui folosită în şcoli şi la conferinţe publice, ca o pildă dureroasă a "înstrăinării" noastre actuale, a incapacităţii noastre de a ne cunoaşte şi cinsti înaintaşii. Lui Eminescu îi plăcea să călătorească. Cine mai cunoaşte acest amănunt? Nu ştiu cine a scris textul de prezentare, dar oratoria lui Andrei Gheorghe este admirabilă: "Eminescu a fost tălpaşul acestei ţări! A căutat-o în toate cotloanele. A cercetat-o, de la ţăranii cei mai săraci, până la Casa Regală". Pe scurt, redifuzarea emisiunii merită salutată. Urmărind-o, în arhiva TVR.RO, cred că vom înţelege mai profund disperarea criticului literar Lucian Pricop, care scria recent: "Românii nu cumpără Eminescu, iar cei care cumpără nu citesc. Eminescu a devenit obiect de studiu, dar nu şi de lectură".
Eminescu la TVR
Aniversarea, la 15 ianuarie, a 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, a fost marcată de toate televiziunile, fiecare după posibilităţi şi grad de înţelegere, după sensibilităţi şi pricepere editorială.
Mi-a atras atenţia în mod deosebit emisiunea "Mari Români: Mihai Eminescu", realizată de Camelia Robe, coordonată de Ruxandra Ţuchel şi interpretată de Andrei Gheorghe. Mărturisesc că, de-a lungul timpului, n-am avut o simpatie prea mare pentru domnul Gheorghe. Ca urmare, mă aşteptam ca şi de această dată să nu zăbovesc prea mult înainte de a uza de dreptul la telecomandă. Din fericire, n-a fost cazul. Pentru că aşa cum a vorbit Gheorghe despre Eminescu l-ar scoate din apatie şi pe ultimul bucher dintr-a noua... Utilizându-şi toate atu-urile actoriceşti, toată iubirea de care e capabil, şi mobilizând toată revolta intelectuală a posterităţii genialului poet, realizatorul TV s-a întrecut pe sine. A recitat din marile poeme, a citit din articolele politice, a citat mărturii ale timpului şi a condamnat cu voce înaltă, în stilul caracteristic, contemporaneitatea lui Eminescu, laşitatea şi obtuzitatea liberalilor şi conservatorilor, micimea unor figuri aparent ilustre, tragicul destin al "albatrosului" de la Ipoteşti, care ajunsese în dizgraţia epocii corupte şi venale. Desigur, Andrei Gheorghe n-a putut aduce noutăţi despre viaţa lui Eminescu; în schimb, ne-a propus un spectacol... didactic, pe care să-l înţeleagă şi repetenţii clasei, un model demn de urmat de către orice profesor de liceu care se respectă. "Nu bolile lui Eminescu contează", spune, printre altele, A.G., "mai degrabă contează bolile neamului său. Ce contează e să-i citim opera poetică, publicistică, narativă... s-o citim, s-o citim, s-o citim cu adevărat!". Amintind că fiecare oraş din România are o stradă "Mihai Eminescu", Andrei Gheorghe ajunge să descrie astfel respectiva stradă din Bucureşti: "Blocuri din secolele al XVIII-lea, al XIX-lea, dar şi case noi cu buget mare, tronsoane de termopane, calcane vechi care de-abia aşteaptă buldozerul, opulenţă şi kitsch, păduchi şi strălucire. Iar pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus «Strada Mihai Eminescu»". Comentariul articolelor din ziarul Timpul, în legătură directă cu fauna politică de astăzi, este admirabil: "Astăzi, să-ţi iubeşti ţara e atât de provincial... intelectualul subţire nu mai frecventează patriotismul, elitele ciugulesc engleza cu ifosele cu care, în vremea lui Eminescu, până şi subretele vorbeau franţuzeşte. Şi atunci, ce ne mai trebuie nouă un român dedicat cu patimă limbii sale şi ţării sale?! Ce ne mai trebuie un om dedicat unor cauze expirate?! Ce nevoie mai avem de Eminescu?". Amărăciunea dureroasă a omului de televiziune convinge, răscoleşte, pune pe gânduri. Actor de talent, Andrei Gheorghe duce, în rol de garcon, tava cu cafele celor trei domni de la Capşa... "Poftiţi, domnule Slavici; poftiţi, domnule Caragiale; iată cafeaua dumneavoastră, domnule Eminescu...". Alcătuită din flesh-uri inspirate, cu accent pe tragedia finală a marelui poet, trădat de cei mai apropiaţi prieteni, emisiunea de la TVR1 ar trebui folosită în şcoli şi la conferinţe publice, ca o pildă dureroasă a "înstrăinării" noastre actuale, a incapacităţii noastre de a ne cunoaşte şi cinsti înaintaşii. Lui Eminescu îi plăcea să călătorească. Cine mai cunoaşte acest amănunt? Nu ştiu cine a scris textul de prezentare, dar oratoria lui Andrei Gheorghe este admirabilă: "Eminescu a fost tălpaşul acestei ţări! A căutat-o în toate cotloanele. A cercetat-o, de la ţăranii cei mai săraci, până la Casa Regală". Pe scurt, redifuzarea emisiunii merită salutată. Urmărind-o, în arhiva TVR.RO, cred că vom înţelege mai profund disperarea criticului literar Lucian Pricop, care scria recent: "Românii nu cumpără Eminescu, iar cei care cumpără nu citesc. Eminescu a devenit obiect de studiu, dar nu şi de lectură".
Mi-a atras atenţia în mod deosebit emisiunea "Mari Români: Mihai Eminescu", realizată de Camelia Robe, coordonată de Ruxandra Ţuchel şi interpretată de Andrei Gheorghe. Mărturisesc că, de-a lungul timpului, n-am avut o simpatie prea mare pentru domnul Gheorghe. Ca urmare, mă aşteptam ca şi de această dată să nu zăbovesc prea mult înainte de a uza de dreptul la telecomandă. Din fericire, n-a fost cazul. Pentru că aşa cum a vorbit Gheorghe despre Eminescu l-ar scoate din apatie şi pe ultimul bucher dintr-a noua... Utilizându-şi toate atu-urile actoriceşti, toată iubirea de care e capabil, şi mobilizând toată revolta intelectuală a posterităţii genialului poet, realizatorul TV s-a întrecut pe sine. A recitat din marile poeme, a citit din articolele politice, a citat mărturii ale timpului şi a condamnat cu voce înaltă, în stilul caracteristic, contemporaneitatea lui Eminescu, laşitatea şi obtuzitatea liberalilor şi conservatorilor, micimea unor figuri aparent ilustre, tragicul destin al "albatrosului" de la Ipoteşti, care ajunsese în dizgraţia epocii corupte şi venale. Desigur, Andrei Gheorghe n-a putut aduce noutăţi despre viaţa lui Eminescu; în schimb, ne-a propus un spectacol... didactic, pe care să-l înţeleagă şi repetenţii clasei, un model demn de urmat de către orice profesor de liceu care se respectă. "Nu bolile lui Eminescu contează", spune, printre altele, A.G., "mai degrabă contează bolile neamului său. Ce contează e să-i citim opera poetică, publicistică, narativă... s-o citim, s-o citim, s-o citim cu adevărat!". Amintind că fiecare oraş din România are o stradă "Mihai Eminescu", Andrei Gheorghe ajunge să descrie astfel respectiva stradă din Bucureşti: "Blocuri din secolele al XVIII-lea, al XIX-lea, dar şi case noi cu buget mare, tronsoane de termopane, calcane vechi care de-abia aşteaptă buldozerul, opulenţă şi kitsch, păduchi şi strălucire. Iar pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus «Strada Mihai Eminescu»". Comentariul articolelor din ziarul Timpul, în legătură directă cu fauna politică de astăzi, este admirabil: "Astăzi, să-ţi iubeşti ţara e atât de provincial... intelectualul subţire nu mai frecventează patriotismul, elitele ciugulesc engleza cu ifosele cu care, în vremea lui Eminescu, până şi subretele vorbeau franţuzeşte. Şi atunci, ce ne mai trebuie nouă un român dedicat cu patimă limbii sale şi ţării sale?! Ce ne mai trebuie un om dedicat unor cauze expirate?! Ce nevoie mai avem de Eminescu?". Amărăciunea dureroasă a omului de televiziune convinge, răscoleşte, pune pe gânduri. Actor de talent, Andrei Gheorghe duce, în rol de garcon, tava cu cafele celor trei domni de la Capşa... "Poftiţi, domnule Slavici; poftiţi, domnule Caragiale; iată cafeaua dumneavoastră, domnule Eminescu...". Alcătuită din flesh-uri inspirate, cu accent pe tragedia finală a marelui poet, trădat de cei mai apropiaţi prieteni, emisiunea de la TVR1 ar trebui folosită în şcoli şi la conferinţe publice, ca o pildă dureroasă a "înstrăinării" noastre actuale, a incapacităţii noastre de a ne cunoaşte şi cinsti înaintaşii. Lui Eminescu îi plăcea să călătorească. Cine mai cunoaşte acest amănunt? Nu ştiu cine a scris textul de prezentare, dar oratoria lui Andrei Gheorghe este admirabilă: "Eminescu a fost tălpaşul acestei ţări! A căutat-o în toate cotloanele. A cercetat-o, de la ţăranii cei mai săraci, până la Casa Regală". Pe scurt, redifuzarea emisiunii merită salutată. Urmărind-o, în arhiva TVR.RO, cred că vom înţelege mai profund disperarea criticului literar Lucian Pricop, care scria recent: "Românii nu cumpără Eminescu, iar cei care cumpără nu citesc. Eminescu a devenit obiect de studiu, dar nu şi de lectură".
Alte articole din acest numar
- CĂTĂLIN PĂUNA - "România cheltuieşte foarte mult în investiţii de stat. Dar între aceste imense cheltuieli şi realizările din teren există o neconcordanţă frapantă"
- Poveşti de dragoste
- Scrisoare amară