Mi-a atras atenția în mod deosebit emisiunea "Mari Români: Mihai Eminescu", realizată de Camelia Robe, coordonată de Ruxandra Țuchel și interpretată de Andrei Gheorghe. Mărturisesc că, de-a lungul timpului, n-am avut o simpatie prea mare pentru domnul Gheorghe. Ca urmare, mă așteptam ca și de această dată să nu zăbovesc prea mult înainte de a uza de dreptul la telecomandă. Din fericire, n-a fost cazul. Pentru că așa cum a vorbit Gheorghe despre Eminescu l-ar scoate din apatie și pe ultimul bucher dintr-a noua... Utilizându-și toate atu-urile actoricești, toată iubirea de care e capabil, și mobilizând toată revolta intelectuală a posterității genialului poet, realizatorul TV s-a întrecut pe sine. A recitat din marile poeme, a citit din articolele politice, a citat mărturii ale timpului și a condamnat cu voce înaltă, în stilul caracteristic, contemporaneitatea lui Eminescu, lașitatea și obtuzitatea liberalilor și conservatorilor, micimea unor figuri aparent ilustre, tragicul destin al "albatrosului" de la Ipotești, care ajunsese în dizgrația epocii corupte și venale. Desigur, Andrei Gheorghe n-a putut aduce noutăți despre viața lui Eminescu; în schimb, ne-a propus un spectacol... didactic, pe care să-l înțeleagă și repetenții clasei, un model demn de urmat de către orice profesor de liceu care se respectă. "Nu bolile lui Eminescu contează", spune, printre altele, A.G., "mai degrabă contează bolile neamului său. Ce contează e să-i citim opera poetică, publicistică, narativă... s-o citim, s-o citim, s-o citim cu adevărat!". Amintind că fiecare oraș din România are o stradă "Mihai Eminescu", Andrei Gheorghe ajunge să descrie astfel respectiva stradă din București: "Blocuri din secolele al XVIII-lea, al XIX-lea, dar și case noi cu buget mare, tronsoane de termopane, calcane vechi care de-abia așteaptă buldozerul, opulență și kitsch, păduchi și strălucire. Iar pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus «Strada Mihai Eminescu»". Comentariul articolelor din ziarul Timpul, în legătură directă cu fauna politică de astăzi, este admirabil: "Astăzi, să-ți iubești țara e atât de provincial... intelectualul subțire nu mai frecventează patriotismul, elitele ciugulesc engleza cu ifosele cu care, în vremea lui Eminescu, până și subretele vorbeau franțuzește. Și atunci, ce ne mai trebuie nouă un român dedicat cu patimă limbii sale și țării sale?! Ce ne mai trebuie un om dedicat unor cauze expirate?! Ce nevoie mai avem de Eminescu?". Amărăciunea dureroasă a omului de televiziune convinge, răscolește, pune pe gânduri. Actor de talent, Andrei Gheorghe duce, în rol de garcon, tava cu cafele celor trei domni de la Capșa... "Poftiți, domnule Slavici; poftiți, domnule Caragiale; iată cafeaua dumneavoastră, domnule Eminescu...". Alcătuită din flesh-uri inspirate, cu accent pe tragedia finală a marelui poet, trădat de cei mai apropiați prieteni, emisiunea de la TVR1 ar trebui folosită în școli și la conferințe publice, ca o pildă dureroasă a "înstrăinării" noastre actuale, a incapacității noastre de a ne cunoaște și cinsti înaintașii. Lui Eminescu îi plăcea să călătorească. Cine mai cunoaște acest amănunt? Nu știu cine a scris textul de prezentare, dar oratoria lui Andrei Gheorghe este admirabilă: "Eminescu a fost tălpașul acestei țări! A căutat-o în toate cotloanele. A cercetat-o, de la țăranii cei mai săraci, până la Casa Regală". Pe scurt, redifuzarea emisiunii merită salutată. Urmărind-o, în arhiva TVR.RO, cred că vom înțelege mai profund disperarea criticului literar Lucian Pricop, care scria recent: "Românii nu cumpără Eminescu, iar cei care cumpără nu citesc. Eminescu a devenit obiect de studiu, dar nu și de lectură".