Potrivit analiştilor financiari, anul 2013 începe sub auspicii încurajatoare. Leul creşte în raport cu euro, iar ministerul de finanţe se împrumută mai ieftin. Investitorii străini sunt din nou interesaţi de titlurile de stat de la Bucureşti. La Bursă, sumele tranzacţionate au întrecut deja orice aşteptări. Capitalul străin se întoarce iarăşi cu faţa spre România. Previziunile multor analişti se schimbă din mers. După plecarea FMI, vor veni agenţiile de rating, ale căror semnale pozitive vor întări imaginea. Altfel spus, străinii pariază din nou pe economia românească. "Mai rămâne", scrie Ziarul Financiar, "ca această schimbare de sentiment a nerezidenţilor să se propage şi în economia locală". Cu alte cuvinte, se aşteaptă ca şi firmele româneşti să aibă încredere în trendul perceput în străinătate. Pentru mai multe lămuriri, consultarea unei instituţii prestigioase, precum Banca Mondială, sucursala din Bucureşti, ni s-a părut necesară. Am dorit să aflăm, de la un înalt responsabil al Băncii, care este "starea naţiunii" şi ce ne aşteaptă în 2013 şi mai departe. Ne-a răspuns, cu multă amabilitate, doctorul în economie Cătălin Păuna, economistul-şef, unul dintre foştii studenţi de elită educaţi, după 1990, în cele mai bune universităţi europene, şi care s-au întors să lucreze în ţara natală.
"Ne aşteptăm la un impact pozitiv, dar nu spectaculos"
- Care este rolul Băncii Mondiale în contextul crizei internaţionale şi de când este implicată în proiecte de dezvoltare în România?
- Înfiinţată în anul 1944, în SUA, Banca Mondială (BM) a fost destinată iniţial reconstrucţiei mondiale de după război. Astăzi, mandatul său urmăreşte reducerea sărăciei la nivel mondial. Banii sunt cheltuiţi pe proiecte specifice, cum ar fi autostrăzi şi baraje, sisteme de sănătate şi de educaţie. De la înfiinţare şi până astăzi, Banca Mondială a acordat împrumuturi, granturi şi credite diverselor ţări, în valoare de peste 400 de miliarde de dolari! Banca are proiecte importante în România, încă din anii '70, când a finanţat, printre multe altele, un vast sistem de irigaţii. În anii din urmă, alături de FMI şi Comisia Europeană, a participat la acordul stand-by, în valoare de 20 de miliarde de euro, semnat cu Bucureştiul. La fel ca în multe alte ţări, Banca promovează în România proiecte de dezvoltare care să fie considerate ca exemple şi să aibă efecte de demonstraţie.
- Dacă FMI face o prognoză a creşterii economice a României, în acest an, de 2%, care este pronosticul Băncii Mondiale?
- Tot aşa aşteptăm şi noi, în jur de 1,5% - 2%. Observăm că, încet, încet, cererea internă tinde să-şi revină; s-a tot contractat în ultimii doi-trei ani, dar a ajuns în punctul din care îşi schimbă direcţia, începe s-o ia în sus. De fapt, din 2011 a început cererea internă s-o ia în sus, la care s-au adăugat completările salariale recente şi efectul absorbţiei fondurilor europene, care sperăm să fie mai bun în acest an. Ne aşteptăm la un impact pozitiv, dar nu spectaculos. Un element de optimism vine din Europa: sperăm că, în a doua jumătate a anului, zona euro va ieşi din recesiune şi va contribui astfel, ca o locomotivă, la dinamizarea producţiei româneşti.
- Exporturile româneşti au crescut an de an, deşi toată lumea spune că nu mai producem nimic. Cum interpretaţi acest paradox?
- Exporturile României reflectă o schimbare structurală a producţiei de bunuri şi servicii, dar şi o creştere de productivitate fără precedent. În 2011, România a exportat mărfuri în valoare de 45 de miliarde de euro, cât întregul PIB al RSR în anul 1988! Cu toate că, în anii aceia, se exportau inclusiv alimentele, în 1988 încasările nu depăşeau 4 miliarde de dolari pe an, adică 3,5 miliarde de euro... Nu avem încă situaţia pe 2012, dar la jumătatea anului trecut exporturile erau cu 6% mai mari, în lei, decât în aceeaşi perioadă a anului 2011. Aceste cifre vorbesc de la sine de transformările istorice prin care a trecut, totuşi, această ţară. Poate că de aici, de aproape, rezultatele nu se văd, nu par a avea nici o semnificaţie, dar asta nu înseamnă că trebuie ignorate. Poate că e foarte bine că nu le vedem, că vedem numai partea goală a paharului, pentru că asta ne stimulează şi generează dinamica necesară saltului înainte. Sunt praguri de la care se porneşte spre România anului 2020, în cadrul strategiei europene pentru următorii opt ani.
"Dacă în Suedia firmele îşi plătesc dările doar de două ori pe an, în România trebuie să meargă la fisc de 113 ori pe an!"
- Faţă de multe alte ţări din UE, România este plasată foarte bine în privinţa stabilităţii macroeconomice; noi nu avem probleme cu sistemul bancar, cu deficite foarte mari, cu datorii publice şi private ameţitoare, cu o contracţie economică zdrobitoare. România a reuşit controlul deficitelor interne şi externe, stabilizarea inflaţiei, stabilizarea cursului de schimb. Acum, încet, încet, accentul se pune pe exploatarea potenţialului de creştere economică. În opinia noastră, România poate să crească mult mai repede decât cu 1-2-3% pe an. Potenţialul ei de creştere este mult mai mare, de aceea se impun reforme în privinţa cheltuielilor publice, încă ineficiente. Trebuie să cântărim foarte bine unde punem banii, ce proiecte au prioritate, care dintre ele generează venituri mai mari la buget pe termen multianual. România cheltuieşte foarte mult în investiţii de stat. Dacă luăm media ultimilor zece ani, avem cea mai mare cheltuială de fonduri publice cu investiţiile din Europa, măsurate ca procent din PIB! Or, este evident pentru toată lumea că între aceste imense cheltuieli şi realizările din teren există o neconcordanţă frapantă. Nu vezi şcoli moderne, nu vezi spitale publice performante, nu vezi autostrăzi, sisteme de irigaţii, căi ferate sau drumuri naţionale la nivelul la care te-ai aştepta când afli sumele cheltuite.
- Atunci, de unde vin banii la buget? Din ce se naşte Produsul Intern Brut, PIB-ul României?
- Veniturile, ca procent din PIB, sunt printre cele mai mici din Europa, în jur de 34%; indiferent de nivelul taxelor, indiferent de numărul lor, indiferent dacă TVA este 19% sau 24%, statul nu colectează dincolo de nivelul ăsta: 34%! Şi TVA-ul mare, şi contribuţiile sociale care sunt printre cele mai consistente din Europa, şi accizele substanţiale - sunt acolo, sunt scrise, dar nu se colectează cum ar trebui. Administrarea taxelor pune mari probleme, impune restructurarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pe care Banca Mondială, în acordul cu guvernul, o urmăreşte cu prioritate. Dar ia timp, 3-4 ani de zile. Noi pornim de la ideea că, neschimbând nimic, nici o lege, nici o taxă, ANAF ar putea colecta cu 4-5% din PIB mai mult, ceea ce ar fi extraordinar. Dacă ar creşte colectarea, atunci s-ar putea diminua unele taxe, ar putea să scadă TVA-ul la 19%, contribuţiile sociale s-ar diminua şi ele etc. În Bulgaria, am desfăşurat cu succes un astfel de program. În condiţiile în care ei au scăzut nivelul impozitului pe profit la 10%, au avut, aplicând înţelegerile cu Banca, o creştere a colectării cu 6-7%, adică un supliment de 3 miliarde de euro (PIB-ul Bulgariei este cam o treime din cel al României). Dacă, în România, am aduce la buget măcar 4-5 miliarde de euro în plus, prin reforma ANAF, ar fi un lucru foarte mare. Trebuie reglată şi uşurinţa plătirii taxelor. Dacă, spre exemplu, în Suedia, firmele îşi plătesc dările doar de două ori pe an, în România, firmele trebuie să meargă la fisc de 113 ori pe an! Nici măcar o dată pe lună, ci aproape de zece ori. Un deranj imens, pentru care plăteşti o persoană care să facă toate aceste drumuri. Un cost adiţional, care pune în dificultate firmele româneşti în faţa competitorilor din alte ţări europene, unde nu se consumă sute de mii de ore de muncă aşteptând la ghişee.
"Sunt multe ţări în Europa unde companiile de stat funcţionează foarte bine. De ce nu s-ar putea întâmpla acest lucru şi în România?"
- Dacă FMI a lipsit destul de mult timp, Banca Mondială a fost mereu aici, ştie cum a evoluat economia. Credeţi că s-au făcut şi lucruri bune în România ultimilor 23 de ani?
- Multe lucruri bune s-au întâmplat în România ultimilor 23 de ani! Să vă dau un exemplu: nivelul de dezvoltare. În 1998, PIB-ul pe cap de locuitor era undeva la 25% din media europeană. Astăzi, suntem undeva pe la 45%! În 14 ani de zile, România a recuperat 20 de procente, ceea ce este remarcabil. Asta este partea plină a paharului şi se datorează creşterii productivităţii.
- În acest caz, ar fi în avantajul României să adopte moneda euro în 2015?
- Da şi nu. Adoptarea euro ar fi, desigur, o modalitate de a-ţi asigura convergenţa reală şi participarea la masa celor bogaţi. Dar, cu cât eşti mai departe, ca nivel de dezvoltare şi de productivitate, de "inima" acestei uniuni monetare, cu atât tensiunile sunt mai mari, în special în perioadele de criză. Să ne uităm la Grecia, la Portugalia şi la celelalte ţări aflate în criză. Acolo tensiunile sunt foarte mari, asta-i situaţia periferiei. Adoptarea monedei unice n-a fost un liant suficient de puternic care să accelereze convergenţa în privinţa productivităţii acestor ţări. Dacă eşti convins că poţi promova un set de politici naţionale (fiscale, monetare, structurale, de venituri) suficient de coerente ca să-ţi asigure convergenţa cu partenerii din "miezul" UE, nu-i cazul să te grăbeşti să adopţi euro. Stabilirea unei ţinte de adoptare a euro în 2015 nu trebuie privită decât ca pe o ancoră care să te disciplineze în privinţa politicilor, dar nu trebuie luată ca o obligaţie, ca un trebuie.
- Din ce cauză nu a atras România decât o mică parte din fondurile europene?
- Din cauza capacităţii administrative limitate. Din acelaşi motiv din care nu putem să cheltuim eficient banii din bugetul naţional. Dincolo de acest lucru, nu este uşor să atragi bani europeni, pentru că regulile sunt stricte şi trebuie să ai strategii coerente la nivel sectorial şi regional. Atragerea acestor fonduri este un exerciţiu de învăţare; şi alte ţări au învăţat, şi nici măcar Polonia n-a avut prea mult succes în primii ani de la aderare. Sunt sigur că anul 2013 va aduce un salt important în atragerea acestor bani, iar pentru exerciţiul 2014-2020, România va reuşi să aducă în economie o foarte mare parte din fondurile alocate de UE. De fapt, suma integrală alocată anual ţării noastre reprezintă circa 4% din PIB; nu e prea mult, dar e suficient să asigure un pas voinicesc în creşterea economică.
- Ministrul Economiei vrea să ajute companiile de stat aflate în dificultate. "Să le dăm o şansă, nu să le lichidăm", a spus recent Varujan Vosganian. Cum vedeţi acest "naţionalism" economic?
- Sunt absolut de acord cu ministrul Vosganian. Multe companii de stat au potenţial foarte bun. Problema este că unele dintre ele n-au fost bine gestionate. Privatizarea nu e un scop în sine, ci doar unul dintre mijloacele prin care îmbunătăţeşti performanţa unei întreprinderi. Ce dorim de la aceste companii este să creştem performanţele, nu să le privatizăm cu tot dinadinsul. Probabil nici nu e bine să privatizezi totul, mai ales în cazul resurselor sau al monopolurilor naturale. De aceea au fost promovate alternative, precum aducerea unor manageri profesionişti, nu neapărat străini, care să cunoască standardele internaţionale de management. Sunt multe ţări în Europa unde companiile de stat funcţionează foarte bine. De ce nu s-ar putea întâmpla acest lucru şi în România?
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
