CĂTĂLIN PĂUNA - "România cheltuiește foarte mult în investiții de stat. Dar între aceste imense cheltuieli și realizările din teren există o neconcordanță frapantă"

Economist-șef la Banca Mondială

Potrivit analiștilor financiari, anul 2013 începe sub auspicii încurajatoare. Leul crește în ra­port cu euro, iar ministerul de finanțe se îm­pru­mută mai ieftin. Investitorii străini sunt din nou interesați de titlurile de stat de la București. La Bursă, sumele tranzacționate au întrecut deja orice așteptări. Capitalul străin se întoarce iarăși cu fața spre România. Previziunile multor analiști se schimbă din mers. După plecarea FMI, vor veni agențiile de rating, ale căror sem­nale pozitive vor întări imaginea. Altfel spus, stră­inii pariază din nou pe economia românească. "Mai ră­mâne", scrie Ziarul Financiar, "ca această schimbare de sentiment a nerezidenților să se propage și în eco­no­mia locală". Cu alte cuvinte, se așteaptă ca și fir­mele românești să aibă încredere în trendul perceput în străinătate. Pentru mai multe lămuriri, consultarea unei instituții prestigioase, precum Banca Mondială, sucur­sa­la din București, ni s-a părut necesară. Am dorit să aflăm, de la un înalt responsabil al Băncii, care este "sta­rea națiunii" și ce ne așteaptă în 2013 și mai de­parte. Ne-a răspuns, cu multă amabilitate, doctorul în economie Cătălin Păuna, economistul-șef, unul dintre foștii studenți de elită educați, după 1990, în cele mai bune universități europene, și care s-au întors să lucre­ze în țara natală.

"Ne așteptăm la un impact pozitiv, dar nu spectaculos"

- Care este rolul Băncii Mondiale în contextul crizei internaționale și de când este implicată în proiecte de dezvoltare în România?

- Înființată în anul 1944, în SUA, Banca Mondială (BM) a fost destinată inițial reconstrucției mondiale de după război. Astăzi, mandatul său urmărește reducerea sărăciei la nivel mondial. Banii sunt cheltuiți pe pro­iecte specifice, cum ar fi autostrăzi și baraje, sisteme de sănătate și de educație. De la înființare și până astăzi, Banca Mondială a acordat împrumuturi, granturi și credite diverselor țări, în valoare de peste 400 de mi­li­arde de dolari! Banca are proiecte importante în Ro­mâ­nia, încă din anii '70, când a finanțat, printre multe altele, un vast sistem de irigații. În anii din urmă, alături de FMI și Comisia Europeană, a participat la acordul stand-by, în valoare de 20 de miliarde de euro, semnat cu Bucureștiul. La fel ca în multe alte țări, Banca promovează în România proiecte de dezvoltare care să fie considerate ca exemple și să aibă efecte de demonstrație.

- Dacă FMI face o prognoză a creșterii eco­no­mice a României, în acest an, de 2%, care este pro­nos­ticul Băncii Mondiale?

- Tot așa așteptăm și noi, în jur de 1,5% - 2%. Ob­ser­văm că, încet, încet, cererea internă tinde să-și re­vină; s-a tot contractat în ultimii doi-trei ani, dar a ajuns în punctul din care își schimbă direcția, începe s-o ia în sus. De fapt, din 2011 a început cererea internă s-o ia în sus, la care s-au adăugat completările salariale re­cente și efectul absorbției fondurilor europene, care sperăm să fie mai bun în acest an. Ne așteptăm la un impact pozitiv, dar nu spectaculos. Un element de op­timism vine din Europa: sperăm că, în a doua jumă­tate a anului, zona euro va ieși din recesiune și va con­tribui astfel, ca o locomotivă, la dinamizarea producției ro­mâ­nești.

- Exporturile românești au crescut an de an, deși toată lumea spune că nu mai producem nimic. Cum interpretați acest paradox?

- Exporturile României reflectă o schimbare struc­turală a producției de bunuri și servicii, dar și o creștere de productivitate fără precedent. În 2011, România a exportat mărfuri în valoare de 45 de miliarde de euro, cât întregul PIB al RSR în anul 1988! Cu toate că, în anii aceia, se exportau inclusiv alimentele, în 1988 în­casările nu depășeau 4 miliarde de dolari pe an, adică 3,5 miliarde de euro... Nu avem încă situația pe 2012, dar la jumătatea anului trecut exporturile erau cu 6% mai mari, în lei, decât în aceeași perioadă a anului 2011. Aceste cifre vorbesc de la sine de transformările is­torice prin care a trecut, totuși, această țară. Poate că de aici, de aproape, rezultatele nu se văd, nu par a avea nici o semnificație, dar asta nu înseamnă că trebuie ig­no­rate. Poate că e foarte bine că nu le vedem, că ve­dem numai partea goală a paharului, pentru că asta ne stimulează și generează dinamica necesară saltului înainte. Sunt praguri de la care se pornește spre Ro­mânia anului 2020, în cadrul strategiei europene pen­tru următorii opt ani.

"Dacă în Suedia firmele își plătesc dările doar de două ori pe an, în România trebuie să meargă la fisc de 113 ori pe an!"

- Cum stă România în privința stabilității eco­no­mice și a cheltuielilor publice, în comparație cu țările din Vest?

- Față de multe alte țări din UE, România este pla­sată foarte bine în privința stabilității macroeco­no­mice; noi nu avem probleme cu sistemul bancar, cu de­ficite foarte mari, cu datorii publice și private ame­țitoare, cu o contracție economică zdrobitoare. Româ­nia a reușit controlul deficitelor interne și externe, stabilizarea inflației, stabilizarea cursului de schimb. Acum, încet, încet, accentul se pune pe exploatarea potențialului de creștere economică. În opinia noastră, România poate să crească mult mai repede decât cu 1-2-3% pe an. Potențialul ei de creștere este mult mai mare, de aceea se impun reforme în privința cheltu­ielilor publice, încă ineficiente. Trebuie să cântărim foarte bine unde punem banii, ce proiecte au prioritate, care dintre ele generează venituri mai mari la buget pe termen multianual. România cheltuiește foarte mult în investiții de stat. Dacă luăm media ultimilor zece ani, avem cea mai mare cheltuială de fonduri publice cu investițiile din Europa, măsurate ca procent din PIB! Or, este evident pentru toată lumea că între aceste imen­se cheltuieli și realizările din teren există o ne­con­cordanță frapantă. Nu vezi școli moderne, nu vezi spitale publice performante, nu vezi autostrăzi, sis­teme de irigații, căi ferate sau drumuri naționale la nivelul la care te-ai aștepta când afli sumele cheltuite.

- Atunci, de unde vin banii la buget? Din ce se naș­te Produsul Intern Brut, PIB-ul României?

- Veniturile, ca procent din PIB, sunt printre cele mai mici din Europa, în jur de 34%; indiferent de nivelul taxelor, indiferent de numărul lor, indiferent dacă TVA este 19% sau 24%, statul nu colectează din­colo de nivelul ăsta: 34%! Și TVA-ul mare, și contri­bu­țiile sociale care sunt printre cele mai consistente din Europa, și accizele substanțiale - sunt acolo, sunt scrise, dar nu se colectează cum ar trebui. Adminis­trarea taxelor pune mari probleme, impune restruc­tu­ra­rea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), pe care Banca Mondială, în acordul cu gu­ver­nul, o urmărește cu prioritate. Dar ia timp, 3-4 ani de zile. Noi pornim de la ideea că, neschimbând nimic, nici o lege, nici o taxă, ANAF ar putea colecta cu 4-5% din PIB mai mult, ceea ce ar fi extraordinar. Dacă ar creș­te colectarea, atunci s-ar putea diminua unele taxe, ar putea să scadă TVA-ul la 19%, contribuțiile sociale s-ar diminua și ele etc. În Bulgaria, am desfășurat cu succes un astfel de program. În condițiile în care ei au scăzut nivelul impozitului pe profit la 10%, au avut, aplicând înțelegerile cu Banca, o creștere a colectării cu 6-7%, adică un supliment de 3 miliarde de euro (PIB-ul Bulgariei este cam o treime din cel al Ro­mâniei). Dacă, în România, am aduce la buget măcar 4-5 miliarde de euro în plus, prin reforma ANAF, ar fi un lucru foarte mare. Trebuie reglată și ușurința plătirii taxelor. Dacă, spre exemplu, în Suedia, firmele își plătesc dările doar de două ori pe an, în România, firmele trebuie să meargă la fisc de 113 ori pe an! Nici măcar o dată pe lună, ci aproape de zece ori. Un deranj imens, pentru care plătești o persoană care să facă toate aceste drumuri. Un cost adițional, care pune în dificultate firmele românești în fața competitorilor din alte țări europene, unde nu se consumă sute de mii de ore de muncă așteptând la ghișee.

"Sunt multe țări în Europa unde companiile de stat funcționează foarte bine. De ce nu s-ar putea întâmpla acest lucru și în România?"

- Dacă FMI a lipsit destul de mult timp, Banca Mon­dială a fost mereu aici, știe cum a evoluat eco­nomia. Credeți că s-au făcut și lucruri bune în Ro­mânia ultimilor 23 de ani?

- Multe lucruri bune s-au întâmplat în România ul­ti­milor 23 de ani! Să vă dau un exemplu: nivelul de dez­voltare. În 1998, PIB-ul pe cap de locuitor era un­deva la 25% din media europeană. Astăzi, suntem un­deva pe la 45%! În 14 ani de zile, România a recuperat 20 de procente, ceea ce este remarcabil. Asta este par­tea plină a paharului și se datorează creșterii produc­ti­vității.

- În acest caz, ar fi în avantajul României să adopte moneda euro în 2015?

- Da și nu. Adoptarea euro ar fi, desigur, o moda­litate de a-ți asigura convergența reală și participarea la masa celor bogați. Dar, cu cât ești mai departe, ca nivel de dezvoltare și de productivitate, de "inima" acestei uniuni monetare, cu atât tensiunile sunt mai mari, în special în perioadele de criză. Să ne uităm la Grecia, la Portugalia și la celelalte țări aflate în criză. Acolo ten­siu­nile sunt foarte mari, asta-i situația periferiei. Adop­tarea monedei unice n-a fost un liant suficient de pu­ter­nic care să accelereze convergența în privința pro­duc­tivității acestor țări. Dacă ești convins că poți promova un set de politici naționale (fiscale, monetare, struc­tu­rale, de venituri) suficient de coerente ca să-ți asigure convergența cu partenerii din "miezul" UE, nu-i cazul să te grăbești să adopți euro. Stabilirea unei ținte de adop­tare a euro în 2015 nu trebuie privită decât ca pe o ancoră care să te disciplineze în privința politi­cilor, dar nu trebuie luată ca o obligație, ca un trebuie.

- Din ce cauză nu a atras România decât o mică parte din fondurile europene?

- Din cauza capacității administrative limitate. Din același motiv din care nu putem să cheltuim eficient banii din bugetul național. Dincolo de acest lucru, nu este ușor să atragi bani europeni, pentru că regulile sunt stricte și trebuie să ai strategii coerente la nivel secto­rial și regional. Atragerea acestor fonduri este un exer­cițiu de învățare; și alte țări au învățat, și nici măcar Polonia n-a avut prea mult succes în primii ani de la aderare. Sunt sigur că anul 2013 va aduce un salt im­por­tant în atragerea acestor bani, iar pentru exercițiul 2014-2020, România va reuși să aducă în economie o foarte mare parte din fondurile alocate de UE. De fapt, suma integrală alocată anual țării noastre reprezintă circa 4% din PIB; nu e prea mult, dar e suficient să asigure un pas voinicesc în creșterea economică.

- Ministrul Economiei vrea să ajute companiile de stat aflate în dificultate. "Să le dăm o șansă, nu să le lichidăm", a spus recent Varujan Vosganian. Cum vedeți acest "naționalism" economic?

- Sunt absolut de acord cu ministrul Vosganian. Multe companii de stat au potențial foarte bun. Pro­ble­ma este că unele dintre ele n-au fost bine gestionate. Pri­vatizarea nu e un scop în sine, ci doar unul dintre mij­loacele prin care îmbunătățești performanța unei în­tre­prinderi. Ce dorim de la aceste companii este să creș­tem performanțele, nu să le privatizăm cu tot dina­dinsul. Probabil nici nu e bine să privatizezi totul, mai ales în cazul resurselor sau al monopolurilor naturale. De aceea au fost promovate alternative, precum adu­ce­rea unor manageri profesioniști, nu neapărat străini, care să cunoască standardele internaționale de ma­nage­ment. Sunt multe țări în Europa unde companiile de stat funcționează foarte bine. De ce nu s-ar putea în­tâm­pla acest lucru și în România?