Minunile icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu "Znamenie”

Kursk 2009.

Biserica "Sfânta Treime”. "Să se bucure Isaia Proorocul cu bucurie mare, că, iată, semnul bucuriei în lume a strălucit şi Fecioara Maria, Maica lui Emanuel, la noi a sosit; de a cărei venire cerul şi pământul se bucură şi împreună cu noi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!”. Vocea caldă şi pu­­ternică a părintelui Kiril Madekin face să răsune în­trea­ga biserică. Credincioşii stau încremeniţi, în profun­dă evlavie şi smerenie, cu capetele plecate, as­cul­tând cu răsuflarea întretăiată aca­tistul Naşterii Mai­cii Domnului, cântat în dreptul Icoanei Făcătoare de Mi­nuni "Znamenie” (Sem­nul). Până şi sfinţii zu­grăviţi pe pereţii sfântului locaş par a fi pătrunşi de emoţia şi bucuria cu care părintele Kiril slujeşte în faţa icoanei Născătoarei de Dumnezeu.
Este 25 decembrie, anul 2009, şi Biserica "Sfânta Treime” din Kursk este îm­podobită în straie de sărbă­toa­re. Este o zi de ma­re în­semnătate pentru toţi cre­din­­cioşii comuni­tăţii: Ziua Sfântă a Naşterii Mân­tui­torului şi ziua în care, toc­mai din Statele Unite, de la New York, din Catedrala Si­nodală a Bisericii Orto­doxe Ruse de peste hotare, a sosit în pelerinaj Icoana Fă­cătoare de Minuni a Maicii Domnului "Zna­me­nie”, originară din Kursk.
Cu mulţi ani înaintea acestui eveniment, preotul Kiril Madekin s-a adresat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse printr-o scri­soare în care ruga cu stă­ruinţă ca icoana Maicii Domnului "Znamenie”, aflată astăzi la New York, să fie adusă şi în biserica din Kursk, regiunea în care fusese descoperită în urmă cu opt veacuri. Relaţia pă­rintelui cu această icoană, de­osebit de venerată în în­treaga Rusie, este una spe­cială. Pe vre­mea când nu era decât un copil, Kiril su­ferise de o boală cumplită, poliomielită sau paralizie infantilă. Băieţelul de numai şase ani era aproape complet ţintuit la pat, ne­putând a se deplasa decât cu ajutorul unor cârje. Me­dicii îi avertizaseră familia că, în scurt timp, copilul nu va mai putea merge deloc. Părinţilor nu le mai rămăsese decât să se roage la Bunul Dumnezeu să le salveze bă­iatul de la invaliditatea pe viaţă. Mama lui Kiril, o fe­meie foarte credincioasă, se ruga neîncetat pentru vindecarea fiului ei. Şi iată că rugile ei au fost ascultate! Într-o bună zi, preotul pa­roh al Bisericii "Sfânta Treime” a venit la ea şi i-a spus: "Din America va sosi aici, la biserica noastră, o icoană deosebită, o icoană făcătoare de minuni. Icoa­na «Zna­menie», a Semnului divin. Poate că şi pentru familia ta este un semn”. Şi, într-adevăr, aşa a fost! Evenimentul urma să fie sărbătorit printr-o procesiune în care icoana era purtată de la Biserica "Sfânta Trei­me” până la Mânăstirea "Naşterea Maicii Domnului”, unde avea să se ţină o slujbă spe­cială. Când a auzit vestea de la mama sa, micuţul Kiril i-a făcut o rugă­minte fierbinte: "Mămică, lasă-mă şi pe mine să merg în procesiune, aşa cum pot, cu cârjele mele! Ştiu că Măi­cuţa Domnului îmi va da putere să ajung până la capăt!”.
Kiril a fost lăsat să meargă în faţa convoiului, chiar sub icoana purtată pe umeri de către preoţi. No­uă kilometri s-a cano­nit. Nouă kilometri lungi, istovitori. Fiecare pas era un chin, mâinile i se în­cleş­taseră pe cârjele ce pă­reau a fi devenit una cu trupul său vlăguit.Dar de sus, de deasupra capului, simţea o energie binefă­cătoare, care îl împingea înainte. Fiecare sforţare îi pro­voca o suferinţă cum­plită, însă băieţelul nu se oprea şi, într-o încrân­cenare dureroasă, Kiril a ajuns, odată cu toţi credin­cioşii, să intre în biserica mânăstirii, unde icoana Maicii Domnului "Zna­me­nie” avea să fie aşezată pe Sfânta Masă. Când a pă­şit pe poarta bise­ricii, a simţit că în sfârşit a ajuns Acasă. Îngerii, arhan­ghelii şi sfinţii ce i se arătau din icoane i s-au părut nea­semuit de frumoşi. Totul radia de lumină şi căldură şi Kiril s-a simţit inundat de o bucurie pe care nu o mai trăise niciodată până atunci. Apoi a început sluj­ba şi băieţelul, deşi sleit de puteri, a rămas în picioare, sprijinit în cârje, cu trupul tremurând, dar cu ochii mari, vii, strălu­ci­tori. Nu mai simţea nicio durere, ci doar acea pace odihnitoare care-i cuprin­sese sufletul.
După săvârşirea sluj­bei, când toţi credincioşii au primit încuviinţarea pre­otului de a săruta icoa­na cea făcătoare de mi­nuni, Kiril a fost ridicat pe braţe de către tatăl său, pen­tru a putea vedea cu ochii lui minu­nea. Deşi nu a zăbo­vit în faţa ei decât câteva clipe, nu va uita niciodată cât de impresionat a fost de imaginea zugrăvită pe lemnul vechi. Maica Domnului era înfă­ţişată cu mâinile ridi­cate către Ceruri, în rugăciune, ţinând în braţe Pruncul învăluit într-un nimb luminos. Dea­supra lor, veghea Dom­nul Savaot, "Dumnezeul oştirilor”, iar de jur îm­prejur stăteau profeţii Vechiului Testament care prooro­ciseră naşterea Mântuitorului în chip minunat, ca un mare semn dumnezeiesc de izbă­vire. Kiril s-a închinat, cu ochii în lacrimi, simţind cum inima i se umple de dra­goste şi împăcare.
În ziua următoare, de îndată ce s-a trezit, Kiril a ştiut că, în curând, va merge negreşit, asemeni tuturor oa­menilor sănătoşi. Nu înţelegea de unde îi venise acest gând, dar simţea că picioarele sale betegite se vor tămădui. Aşa a şi fost! Şi chiar în ziua aceea, băieţelul a făcut de unul singur, fără susţinerea cârjelor, primii săi paşi. Părinţii plângeau de bucurie, se închinau şi mul­­ţumeau Cerului pentru minunea ce se săvârşise chiar sub ochii lor. În numai câteva luni, Kiril alerga fericit în curte, alături de ceilalţi copii. Medicii care îi stabiliseră diagnosticul iniţial au conchis că băiatul este sănătos şi că, cel mai probabil, primul diagnostic al bolii fusese greşit. Însă atât părinţii,cât şi copilul ştiau că medicii nu comiseseră nicio eroare, că băiatul chiar fu­sese bolnav şi că numai prin mila Maicii Domnului se vindecase. Aşa a decis Kiril că, atunci când va fi ma­re, se va face preot. Şi întocmai s-a şi pe­trecut. Au tre­cut anii, şi Kiril este astăzi preotul paroh al Bisericii "Sfânta Treime”, care în urmă cu 20 de ani adăpostise icoa­na Maicii Domnului "Zna­me­nie”, icoana făcătoare de minuni care-l tămă­duise. Icoana care, după 20 de ani de călătorii prin ţări străine, revenea iarăşi în bise­rica lor.

Semnele Maicii Domnului

Icoana Maicii Domnului Znamenie are o istorie veche, ce datează încă din veacul al XIII-lea, din vre­mea când cnezatele ruseşti erau pustiite şi pâr­jolite de teribilele hoarde tătare. Ţinutul Kursk căzuse şi el pradă invaziei mongole. Oamenii fugiseră din calea cotropitorilor, ascunzându-se în pădurile din îm­pre­ju­rimi şi astfel cetatea aproape abandonată fusese com­plet distrusă. Şi după cum spune legenda, în ziua de 8 septembrie 1295, de Sărbătoarea Naşterii Prea­sfin­tei Fecioare, un ţăran a descoperit într-o pădure o icoană cu chipul Maicii Domnului. "La rădăcina unui copac bătrân a aflat el icoana Preacuratei Fecioare şi, numai ce a ridicat-o de la pământ că, în aceeaşi clipă, din acel loc a început să izvorască o apă curgă­toare...”, povestesc izvoadele vremii. Bărbatul a luat icoana şi a dus-o în biserica din cetatea Kursk. Şi de atunci, oa­menii ce rătăciseră în pribegie, aflând vestea cea mi­nunată, au început să se întoarcă la casele lor. Icoana apă­ruse ca un semn de la Dumnezeu, un semn trimis oamenilor întru reîntregire, întru readucerea lor în jurul credinţei, în jurul Bisericii. De atunci, icoana a început să săvârşească minune după minune, tămă­duind boli fără leac şi izbăvind de păcate grele sufletele cre­din­cioşilor. În locul unde fusese găsit chipul zugră­vit al Fe­cioarei Născătoare de Dumnezeu, oamenii au ridicat o capelă. De-a lungul veacurilor, pe acel loc s-au cons­tru­it diferite lăcaşuri sfinte, iar astăzi, acolo se află Mâ­năstirea de călugări cu hramul Naşterea Maicii Dom­nului, mânăstire ridicată în 1597, ce poartă în popor şi numele de "Znamenie” (Semnul).
Se spune că, aflând despre miracolele icoanei Mai­cii Domnului, un cneaz dintr-un oraş învecinat a dat poruncă să-i fie adus de îndată chipul zugrăvit al Prea­sfin­tei. Oamenii s-au supus poruncii şi au dus icoana până în faţa palatului. Ajungând înaintea porţilor fere­cate, ţăranii l-au rugat cu smerenie pe cneaz să iasă întru întâmpinarea Sfintei Fecioare şi să îi aducă pri­noase. Deranjat de îndrăzneala ţăranilor, cneazul a re­fuzat, trimiţându-le oamenilor vorbă să-i aşeze icoana chiar în prag. Nu trecură câteva ceasuri, că prinţul ce se purtase atât de nedemn faţă de Preacurata a fost lovit de orbire pentru lipsa lui de evlavie. Căindu-se amar­­nic, s-a aruncat în faţa icoanei şi, cu lacrimi şiro­ind pe obraz, s-a rugat stăruitor înaintea Sfintei Icoane să-i redea vederea. Şi Maica Domnului s-a milostivit şi i-a întors lumina ochilor. Cuprins de umilinţă, cnea­zul a dat poruncă să fie ridicată o biserică întru slava Maicii Domnului, iar icoana să împodobească altarul acesteia. Doar că nu au trecut nici trei zile de când chi­pul Născătoarei fusese aşezat la loc de cinste în noul altar, când icoana a dispărut şi a revenit în mod mira­culos în locul primei sale apariţii, la tulpina copacului bătrân din Kursk!
De-a lungul vremii, mulţi cneji şi mari dregători din Rusia, râvnind la preţiosul dar, au încercat să-şi însuşească icoana. De fiecare dată, ea reapărea, însă, în locul unde se ivise întâia dată, lângă zidurile ce­tăţii Kursk. Şi astfel, aşa cum menţionează croni­ci­le, "icoa­na făcătoare de minuni a Maicii Pre­cista, care a apărut ca un semn cinstit şi glorios, a căpătat denumirea de "Znamenie” (Semnul) şi apoi, de Kurskaia, fiind strâns legată de rezidi­rea cetăţii Kursk”.
În amurgul veacului al XIV-lea, cetatea Kurskului a fost din nou pârjolită şi jefuită de hoardele mongo­lilor. Ca printr-un miracol, biserica incendiată de tătari nu s-a lăsat doborâtă. Limbile focului îi cuprinseseră zidurile, dar flăcările nu îndrăzneau să o mistuie. Atunci tătarii, cuprinşi de furie, au smuls din altar icoana făcătoare de minuni şi, tăind-o cu sabia în două, au arun­cat, în goana cai­lor, cele două frag­mente în locuri necu­nos­cute spre a i se pier­de urma. Preotul care stă­tuse tot timpul în­ge­nuncheat în faţa icoa­nei a fost bi­ciuit cum­plit, legat în lanţuri şi luat ostatic. După o vreme, a fost răs­cum­părat de la Hoar­­dă de către cnea­zul Mos­co­vei şi trimis îna­poi la Kursk, unde slu­jise cu devo­ţiune în bi­serica lui Hris­tos. În­torcân­du-se acasă, vlă­dica cel greu încercat a în­ceput să caute cele două frag­mente ale icoa­nei pier­dute. Ani în şir a tot stră­bătut părintele ţi­nuturile în lung şi-n lat, până ce a găsit părţile sfărâmate ale icoa­nei. Frag­men­tele lipite s-au făcut ca printr-un mira­col una, şi niciun semn al rup­turii nu a rămas vizibil pe supra­faţa icoanei, ci doar pe chi­pul blând şi milostiv al Născătoarei de Dumnezeu s-au ivit câţiva picuri de rouă, lacrimi cu­rate. Se spune că de atunci şi până în zilele noastre, când şi când, pe obrazul Fecioa­rei Maria apar aceiaşi stropi, poate ca un semn al su­ferinţei Maicii Domnului pentru păcatele şi nevred­ni­­ciile oamenilor.

Vindecarea Sfântului Serafim de Sarov

Au trecut secole, şi biserica din Kursk care adă­pos­tea icoana Maicii Domnului a devenit un loc de pele­rinaj pentru credincioşii din toate colţurile Rusiei. Mi­nunile nu încetau să se arate, oamenii se vindecau mi­ra­culos de boli sufleteşti ori trupeşti. Astfel, vestea a străbătut întinsul imperiu, ajungând până la urechile Marii Împărătese a Rusiei, Ecaterina a II-a. La mijlo­cul veacului al XVIII-lea, din porunca ţarinei, de Săr­bă­toarea Naşterii Domnului Iisus Hristos, au început să se organizeze procesiuni religioase, în care icoana era purtată de la biserica din oraş până la Mânăstirea de călugări cu hramul Naşterea Maicii Domnului, mânăstire ce fusese înălţată pe locul ivirii icoanei.
În anul 1767, în timpul procesiunii religioase, s-a pe­trecut un eveniment care avea să marcheze viaţa duhovnicească a Rusiei. O ploaie rece, cu fulgere şi tunete, a început să toarne peste convoiul de preoţi şi credincioşi. Atunci slujitorii bisericii au hotărât să adă­postească icoana în prima casă ce avea să li se ivească în cale. Aceea a fost casa Agafiei Fotievna Moşnin, ma­ma lui Prohor Moşnin, cel ce avea să devină unul din­tre cei mai cunoscuţi asceţi şi mistici ai Rusiei, canonizat în secolul al XX-lea, ca Sfântul Se­rafim de Sarov. Prohor, pe vremea aceea în vârstă de nouă ani, suferea de o boală atât de gravă, că nici preo­tul nu mai nădăjduia în vindecarea sa. Cu câteva zile înainte, bă­iatului i se arătase în vis Maica Domnului, făgădu­in­du-i că în curând va veni să-l vadă şi că sufe­rinţele îi vor fi curmate. Când procesiunea s-a oprit în curtea ca­sei, Agafia şi-a adus degrabă fiul şi, ridi­cându-l la icoana Maicii Domnului, l-a pus să se închine şi să sărute chipul Născătoarei. Şi, ce să vezi, în scurt timp, băiatul s-a înzdrăvenit complet! Astfel, icoana "Zna­menie” a Semnului Născătoarei de Dum­nezeu a mai îndreptat viaţa unui băiat bolnav (la fel ca pe a bietului Kiril, sute de ani mai târziu), ce urma să fie un mare sfânt al ortodoxiei, Sfântul Serafim de Sarov, cel care a jucat un rol crucial în soarta viitoare a Rusiei.
După secole de veneraţie, cu puţin timp înainte de iz­bucnirea revoluţiei bolşevice, icoana "Znamenie” atră­gea la fel de mulţi credincioşi, care soseau la biserica din Kursk din toate regiunile ţării. Rusia însă se afla în pragul unui crize profunde, ce urma să tul­bure întreaga viaţă religioasă şi să transforme din temelii ordinea socială. Nici icoana Maicii Domnului "Znamenie” nu a scăpat atenţiei adepţilor anarhis­mu­lui sovietic, care deja îşi răspândeau cu dibăcie ideo­logia ateistă ce avea să devină "credinţă” de stat. Mi­racolele ce nu conteneau să se manifeste în jurul icoanei aflate în biserica din Kursk îi stinghereau, fapt pentru care au urzit să lovească în credinţa oame­nilor. Şi în noaptea de 3 martie 1898, un grup de tineri re­volu­ţionari radicali, conduşi de scriitorul Maxim Gor­ki, au decis că icoana Maicii Domnului trebuie dis­trusă şi, odată cu ea, spulberate toate minu­ni­le ce se arătau cre­dincioşilor. Răufă­că­to­rii s-au strecurat în miez de noapte în bi­serică şi au amplasat chiar sub icoa­nă un pachet cu un explozibil puternic, dotat cu ceas. Deflagraţia s-a produs în dimineaţa zilei urmă­toa­re, mult mai devre­me decât fusese pro­gramată. Pereţii bise­ri­cii s-au cutremu­rat şi pă­rintele paroh îm­pre­ună cu alţi slujitori au fu­git speriaţi înspre altar. Intrând acolo, un tablou înspăimântător li s-a deschis în faţa ochi­lor: baldachinul aurit, turnat din fier, care străjuia icoana, fusese sfă­râmat în bucăţi, pos­tamentul din marmură masivă fusese smuls de la locul său, iar sfeş­nicul greu ce se afla în faţa icoanei, aruncat la câţiva metri. Toate vi­tra­liile şi chiar şi coro­namentul cupolei fu­se­seră sparte. Doar icoana Maicii Domnului "Znamenie” rămăsese neatinsă. Până şi sticla chivo­tului era intactă! Ştirea despre explozie şi despre mi­raculoasa salvare a icoanei a făcut fulge­rător încon­jurul oraşului. Toţi locuitorii s-au repezit către biserică pentru a vedea cu ochii lor semnul puterii depline a Maicii Domnului şi pentru a se închina la chipul Ei făcător de minuni.
Spre sfârşitul războiului civil din Rusia, în iarna anului 1922, icoana a fost scoasă în ascuns din ţară de câţiva călugări şi adăpostită la Biserica rusă "Sfânta Treime” din Belgrad, capitala Serbiei, unde se păstrau şi dra­pelele de luptă şi însemnele armatei ţariste. Acolo a ră­mas până la sfârşitul celui de-al doilea război mon­dial, când, odată cu mutarea Sinodului Bisericii Ruse din dias­pora la München, şi icoana "Znamenie” a luat calea către Germania. Nici aici însă icoana nu a rămas pen­tru multă vreme şi, în 1950, traversând oceanul, a ajuns la New York, unde întru slava ei fusese înălţat un schit. Acolo a rămas până astăzi, fiind adăpostită în Catedrala Sinodală "Znamenie”.

Icoana plângătoare

De-a lungul anilor, icoana a colindat comunităţile pravoslavnice ruseşti din întreaga Europă, din America de Sud, Canada şi Australia. Prin toate colţurile lumii pe unde a ajuns în pelerinaj, chipul Maicii Domnului şi-a revărsat preaplinul bunătăţii Sale, săvârşind mira­cole, oferind credincioşilor haruri binecuvântate.
În anul 1992, după o lungă şi dureroasă despărţire de ţara în care se ivise, icoana Maicii Domnului "Zna­menie” a ajuns în Rusia şi în oraşul "natal”, Kursk. Aici, în timpul procesiunii de la Biserica "Sfânta Trei­me” către Mânăstirea Znamenie, la care participase şi părintele Kiril, copil fiind, icoana Născătoarei de Dum­nezeu a început iarăşi să "plângă”, cu lacrimi de mir. Acestea nu erau lacrimi de întristare ori de mâh­nire, ci adevărate mărgăritare ale bucuriei revenirii în ţinuturile natale. Sute de oameni au fost martorii acestui semn divin. Toţi au povestit că stropii iviţi pe icoana Maicii Domnului răspândeau un puternic par­fum. Mirul a continuat să se prelingă pe chipul Prea­sfintei Fecioare Maria cât timp icoana a stat în altarul mânăstirii. La vederea acestei minuni, sta­reţul, iero­mo­nahul Serafim, a trimis la Patriarhia Moscovei o scri­soare prin care cerea ca o comisie specială să fie trimisă degrabă la mânăstire. În câteva zile, mai mulţi experţi din cadrul departamentului de studiere a feno­menelor miraculoase al Bisericii Pra­vos­lavnice Ruse au sosit la mânăstirea din Kursk. Spe­cia­liştii au studiat şi analizat cu deosebită atenţie ima­ginea Fecioarei Maria şi au prelevat probe din uleiul ce acoperea icoa­na. Eşantionul a fost trimis la labo­ratoa­rele Patriarhiei Ruse, unde a fost analizată componenţa acestuia. Şeful comisiei, Alexandr Moskovski, a pre­zentat ulterior, într-o conferinţă de presă ţinută la Moscova, atât ra­por­tul experţilor, cât şi propria sa mărtu­rie. "În com­ponenţa substanţei uleioase extrase din icoana Maicii Domnului «Znamenie» din Kursk nu s-au depistat niciunul din elementele uleiului obiş­nuit. Mirosul ei a fost stabilit ca fiind de tămâie. În componenţa sa a fost descoperit un element unic: taxi­folin sau dihi­dro­querci­tină, componenta principală a cedrului, arbo­rele uriaş ce trăieşte sute de ani. Despre proprietăţile terapeutice unice ale cedrului se cu­noaşte încă din antichitate. Poate că de aceea lemnul arborelui a fost folosit chiar şi de Noe în fabricarea Arcei salvatoare. Iată una din explicaţiile posibile ale miracolelor aces­tei icoane tămăduitoare. Personal, când am văzut în­tâia oară icoana, picioarele au început să-mi tre­mu­re de emoţie. Căci atunci când vezi un asemenea mira­col, tot trupul tău simte că eşti mar­torul unui semn di­vin. Fenomenul nu poate fi explicat decât ca o minune înfăptuită de Sfânta Născătoare de Dumnezeu”.